E ziua lui de naștere, pentru că ea a ales viața

La mulți ani, Tristan! Eşti atât de iubit.

de Jess Clark

13 noiembrie 2012 ( Bound4Life.com ) – Cu doi ani în urmă, ne-am petrecut această zi într-un spital, cu familia care ne-a ales ca să le creştem fiul. Am stat împreună printre aparatele cu ultrasunete, am glumit despre mâncarea chinezească și ne-am amintit cum ne-am întâlnit noaptea târziu la spital cu o săptămână în urmă – o alarmă falsă! Dar acum, aceasta era ziua, şi toți știam asta. A fost o zi emoţionantă, în care am trecut împreună de la râs la liniștea dată de tensiunea așteptării momentului.

I s-a propus să facă avort, ne-a spus ea, dar s-a hotărât rapid că vrea să-şi dea copilul spre adopţie în loc de asta. Ei, cu prietenii și cu familiile, s-au uitat pe profilele familiilor care voiau să adopte copii și ne-au ales în unanimitate pe noi. Ne-au ales pentru că au simțit că parcă ne lipsea ceva. Voi fi mereu recunoscătoare pentru defectele noastre atât de evidente, care ni l-au adus pe fiul nostru.

Ne-am plimbat prin spital, am mâncat împreună, şi, odată ce epidurala ei a dat semne, ne-a chemat să mergem şi să stăm în camera ei. Am făcut-o să râdă, am vorbit despre muzică, despre filme, despre copil. Când sosirea lui a fost iminentă, am aşteptat pe hol, tensionaţi, emoţionaţi, încercând uşor să ne apropiem de copilul care urma să fie al nostru dar nu era încă. Parcă a trecut o veșnicie, dar când l-am auzit plângând am plâns şi noi. Era minunat, perfect şi ştiam că ei i-a sfâşiat inima.

Câteva minute mai târziu l-au mutat la terapie intensivă pentru ca inima lui să fie monitorizată, si ne-au lăsat să-l vedem pentru un minut. Bunica lui i-a cerut asistentei să mi-l dea mie și, într-o secundă, într-o singură secundă, am devenit mamă din nou, și el a devenit copilul meu. "Aceştia sunt părinții", a spus  asistentelor, cu o generozitate care e dincolo de înțelegerea mea.

Următoarele două zile au fost pline de emoții, fiind cu toți împreună ca o familie, dar știind că acestea sunt ultimele ore cu el pentru părinții lui după trup. Am participat la o slujbă religioasă la care ei au citit rugăciuni pentru Tristan și apoi ni l-au încredinţat nouă. Noi i-am dăruit ei un colier gravat şi o poezie pe care am scris-o, și iarăşi am plâns împreună.

Oamenii ne întreabă de ce nu-l cresc ei. Au avut motivele lor, unele pe care le știu și unele pe care nu le voi şti niciodată. Pot spune în deplină cunoștință de cauză că nu a fost vorba de o lipsă de iubire. Ei au făcut o alegere și au făcut-o pentru el, ca să-i ofere familia pe care şi-au dorit-o pentru el, chiar dacă asta le-a sfâşiat inimile. În ultimii doi ani ne-am întâlnit în parc și la restaurant, am schimbat idei și e-mailuri, iar ei, văzându-l cu noi, ne-au spus că s-au încredinţat că au făcut alegerea corectă, şi că mulţumesc lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi piciul meu de doi ani s-a trezit cântând, iar eu sunt recunoscătoare. Sunt nespus de recunoscătoare unei tinere femei și celui drag ei, care au ales viața pentru această minune mică, cântărețul meu. La mulți ani, Tristan! Eşti atât de iubit.

Notă: Jess și soțul ei au trei copii naturali, unul adoptat și ”planuri să mai adopte cel puțin 100, sau măcar unul-doi”.

Sursă: LifeSiteNews