IPS Laurențiu: Darurile Nașterii Domnului. Pastorală de Crăciun, 2012
Dacă
Fiul lui Dumnezeu a venit la noi într-un mod atât de smerit, spre a Se jertfi
din dragoste desăvârşită pentru noi şi a noastră mântuire, viaţa aceasta a
noastră, vremelnică, dar pregătitoare pentru cea veşnică, nu trebuie să fie o
continuă afundare în plăcerile egoismului trupesc, în poftele şi desfătările
acestei lumi. Ea trebuie să fie o renunţare totală la deşertăciunile
amăgitoare, pentru a ne bucura de această negrăită iubire divină, dând şi noi
răspuns, tot prin iubire, prin altruism şi prin jertfelnicie, singurele care
pot da un sens acestei vieţi.
Cu
multă durere remarcăm că în societatea zilelor noastre această iubire
desăvârşită a lui Dumnezeu faţă de om – Filantropia divină – este din ce în ce
mai puţin cunoscută şi tot mai puţini oameni o trăiesc şi o împlinesc. În locul
ei este însă cultivată iubirea trupească de sine, egoismul desfrânării şi
micimea sufletească a răutăţii, a invidiei şi a răzbunării.
Societatea
modernă a ajuns să fie îndoctrinată şi îndreptată spre acest tip de viaţă egocentrică,
prin toate mijloacele de comunicare moderne. Rolul benefic al acestor mijloace,
pentru epoca nouă a informaţiilor, este, din păcate, depăşit de modele noi de
comportament, de libertinism şi necurăţie, devenite norme, fără nici o
obligaţie morală, care distrug instituţia sacră a familiei creştine. Cei
căsătoriţi, după ani buni de convieţuire şi de luptă comună cu viaţa, cu copii
şi bună rânduială, se despart fără nici o responsabilitate, căutând plăceri
mult prea trecătoare. Tinerii trăiesc împreună ani buni în fărădelegi, înainte
de a se căsători, pentru ca apoi să împartă, prin judecători, bunurile
agonisite împreună şi pe copiii lor, la aşteptata lor despărţire. Mulţi dintre
cei ce se căsătoresc o fac ca pe o convieţuire „de probă”, având alături soluţia
divorţului, care este, de fapt, o „disoluţie”, o traumă profundă care ucide pe
copii, dar şi pe soţi. Unde este răspunderea faţă de urmaşii noştri?
Cei
mai afectaţi însă din tot acest război al informaţiilor sunt copiii. Ne mirăm
că nu ne mai putem înţelege cu ei, dar îi lăsăm să petreacă ore în şir în faţa
acestor mijloace moderne, care ţin locul părinţilor, ca pedagogi, şi le fură
tot timpul, devenind dependenţi de acestea. În casa unui creştin intră, cu bună
ştiinţă, prin televizor şi internet, o lume străină a violenţei, a desfrâului,
a adulterului şi a pornografiei, o lume pe care nici noi cei maturi nu o putem
controla cum se cuvine sau nici nu dorim acest lucru. Suntem oare atât de neputincioşi încât nu le putem oferi
tinerilor alte soluţii şi alte opţiuni de viaţă? Citeste mai mult...
IPS Teofan: Emanuel – Dumnezeu este cu noi. Pastorala de Crăciun, 2012
Taina Naşterii lui Hristos
este trăită, înţeleasă şi mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare
prin sălăşluirea Aceluiaşi Hristos în inima, în mintea, în fiinţa omului.
„Sufletul omului este destinat să fie fecioară şi mamă”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sufletul omului este chemat să fie curat sau curăţit, smerit şi lipsit de
răutate, asemenea sufletului şi trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi
tainic pe Hristos. Prin viaţă curată, prin rugăciune şi prin iubire
jertfelnică, omul Îl mărturiseşte pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în
sufletul şi în viaţă semenilor săi. În acest sens, viaţa omului este un Betleem
continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în fiinţa lui şi de
dăruire a vieţii proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.
Greu este drumul acesta!
Cine poate să-l parcurgă? Răspunsul este dat de Hristos Domnul: „Cele ce sunt
cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Îndrăznim a nădăjdui că
prin credinţă nezdruncinată în Hristos, Mântuitorul lumii, prin nădejde tare în
mila Sa nesfârşită, prin iubire fierbinte faţă de Dumnezeu şi aproapele – fie
el prieten sau duşman –, omul se apropie de ceea ce Sfinţii Părinţi au numit
„viaţă în Hristos”, „dobândirea Duhului Sfânt” sau „îmbrăţişarea iubitoare şi
iertătoare a lui Dumnezeu-Tatăl”.
Smerenia, singura care înalţă,
iertarea, singura care aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe
Dumnezeu, rugăciunea, singura care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie,
singura care-L aduce pe Hristos în Trupul şi Sângele Său, sunt, de asemenea,
căi prin care omul este dăruit în fiinţa sa cu Însuşi Hristos şi-L naşte pe
Acesta în inima semenilor. Strădania continuă de a se dezbrăca de „preadulcea
otravă” a părerii de sine, adică de mândrie, considerată „esenţa adâncă a
păcatului şi a iadului”, eliberează omul de obstacolul cel mai mare aflat
în faţa sălăşluirii lui Dumnezeu în fiinţa sa. Citeşte
mai mult…
PF Daniel: Pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Pastorala de Crăciun, 2012
Cine altul poate mântui sau
vindeca pe om de păcat şi de moarte, decât Dumnezeu Cel fără de păcat şi
moarte? Cântările ortodoxe ale Naşterii Domnului vorbesc despre vindecarea
omului de păcat prin Naşterea lui Hristos: „Pe cel după Chip şi după asemănare
văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a
pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul
să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul
meu şi Dumnezeu” (Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul). Iar Sfântul
Grigorie de Nyssa († 395) descrie scopul Întrupării Fiului Cel veşnic al lui
Dumnezeu, zicând: „Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de
doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe Cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi
pierduse viaţa aştepta pe Dătătorul ei”
Pe scurt, Sfinţii Părinţi ai
Bisericii au rezumat învăţătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu
astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după
har”. Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni
purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului,
pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”. Toţi oamenii care,
prin credinţă şi Botez, primesc pe Hristos ca Mântuitor al lumii devin fraţi şi
surori în Hristos, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin
înfierea dumnezeiască după har (cf. Ioan 1, 12).
Aşadar, de la Întruparea şi
Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca Om, iubirea Preasfintei Treimi umple inima
umană a Fiului lui Dumnezeu de iubire dumnezeiască infinită şi eternă pentru
întreaga umanitate, iar iubirea veşnică a Tatălui faţă de Fiul Său Care S-a
făcut Om este şi iubire veşnică pentru oameni, împărtăşită lor prin Duhul
Sfânt. Întrucât Hristos Domnul ne-a descoperit în El însuşi iubirea lui
Dumnezeu pentru oameni, fiecare fiinţă umană iubită de Dumnezeu este un loc
sacru al prezenţei lui Hristos. „Taina omului-frate” este, de fapt, taina
iubirii lui Hristos prezent în fiecare om. „Dumnezeu - spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul – S-a făcut sărac de dragul nostru şi a luat asupra Sa, prin
împreuna pătimire patimile fiecăruia, şi până la sfârşitul lumii pătimeşte
mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia”. Citeşte mai mult...
Viața este inima Crăciunului - mesaje de sărbători de la Life Site News și Live Action
În acest an, cele mai multe
materiale pentru-viaţă
postate au fost traduse de pe saiturile LifeSiteNews şi Live Action. Preluăm
acum mesajele lor de sărbătoarea Naşterii Domnului. Nu le mai traducem, căci şi
voluntarii noştri sunt în vacanţă - şi, apropo de voluntari, nădăjduim că
Hristos Domnul va mai pune în inima câtorva cunoscători de limba engleză gândul
de a ajuta la traduceri. Clipul de la LifeSiteNews este însă explicit pentru
ceea ce vor să comunice - preţuiţi şi apăraţi viaţa, darul lui Dumnezeu.
Dear readers,
We’ve said it before, and
we’ll say it again: without you LifeSiteNews.com would not exist!
As we prepare to celebrate
Christmas, we want to take a moment once again to express our deep gratitude to
our readers who have stuck by us all these years, supporting us with their
donations, their encouragement, and most of all with their prayers.
Christmas, above all, is a
special time for LifeSiteNews. The birth of Christ to a poor carpenter and his
wife in a stable in Bethlehem is a resounding affirmation of everything that
LifeSiteNews.com stands for – the importance of life, family and faith.
Our staff will be taking the
next week off, to spend some much-needed time with their families celebrating
the feast, recharging for the busy year to come. But before we close up shop,
we wanted to share with you a brief video the many of us have put together.
We hope you enjoy!
Once again, from all of us
at LifeSiteNews.com, God bless and Merry Christmas! We’ll see you in the New
Year!
Sincerely,
The LifeSiteNews.com Team
*
Life is at the Heart of Christmas...
Dear Friends,
This Christmas, my heart is
filled with joy as I think about little Jesus coming into the world, a gift to
all mankind. This Christmas Eve, we celebrate the greatness and the gift of
each child, waiting to be born.
Christ was Christ at the
moment of conception, God incarnate and the hope of every heart. Even St John
the Baptist leaped for joy as an unborn baby, knowing he was close to Christ,
when Elizabeth met pregnant Mary. Jesus coming to us as a helpless tiny child
is God's humility and love revealed, and teaches us to hold precious every tiny
child made in His image, from the moment of conception. Not because of their
strength, but precisely because of their weakness and vulnerability--their need
to be loved.
Thank you so much for
enabling our team at Live Action to advocate for the dignity and protection of
every child, on high school and college campuses, in the media, speaking truth
to politics, and beyond.
May God grant you and your
family every blessing this Christmas time.
Merry Christmas and God
bless you,
Lila Rose
President
Film - "Ecaterina - păpușa fetiței născută de Crăciun"
O pildă ortodoxă despre o fetiță nevoiașă care încearcă din răsputeri să-și salveze mama.
Cuvinte pentru tineri (XX) - Dacă fiecare tânăr ar cunoaşte cât de mult îl iubeşte Hristos, n-ar mai deznădăjdui
Sfântul
Siluan Athonitul
Când
oamenii păzesc frica de Dumnezeu, atunci e lesnicios şi desfătat lucru a trăi
pe pământ. Dar acum norodul a ajuns să trăiască după voia şi mintea lui şi a
lăsat poruncile sfinte; el crede că-şi află bucuria pe pământ fără Domnul,
neştiind că numai Domnul e bucuria noastră şi numai în Domnul se veseleşte
sufletul omului. El încălzeşte sufletul aşa cum soarele încălzeşte florile
câmpului, şi cum vântul le leagănă şi le dă viaţă. Domnul ne-a dat toate, ca
noi să-L slăvim. Dar lumea nu înţelege aceasta. Şi cum ar putea înţelege ceea
ce n-a văzut, nici n-a gustat? Chiar eu, când eram în lume, credeam că aceasta
e fericirea pe pământ: să fiu sănătos, frumos, bogat şi iubit de ceilalţi. Şi
mă mândream în deşert de acestea. Dar când L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul
Sfânt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca un fum purtat de
vânt. Însă harul Duhului Sfânt bucură şi veseleşte sufletul, iar el într-o
adâncă pace vede pe Domnul şi uită pământul.
Doamne,
întoarce oamenii Tăi spre Tine, ca toţi să cunoască iubirea Ta şi să vadă în
Duhul Sfânt faţa Ta blândă; ca toţi să se desfăteze încă de pe pământ de
această vedere şi, văzându-Te cum eşti, să se facă asemenea Ţie [1 In 3,2].
Slavă
Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără
excepţie. Nu se mântuiesc numai cei ce nu vor să se pocăiască, şi în aceasta
văd deznădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin
Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet ar
cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de mult ne iubeşte, atunci nimeni n-ar mai
deznădăjdui şi nici n-ar mai murmura vreodată.
Orice
suflet care şi-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască şi Domnul îi va ierta
păcatele, iar atunci bucuria şi pacea vor fi în suflet; şi nu e nevoie de alte
mărturii, pentru că Duhul însuşi dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată
un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul înseamnă că Domnul ţi-a
iertat păcatele tale.
Ce
mai aşteptăm? Ca din înălţimea cerurilor să ni se cânte un cânt ceresc? Dar în
cer totul viază prin Duhul Sfânt, şi pe pământ Domnul ne-a dat Acelaşi Duh
Sfânt, în bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt săvârşite prin Duhul Sfânt; în
pustii, în munţi şi în peşteri, toţi nevoitorii lui Hristos viază prin Duhul
Sfânt; şi dacă-L vom păstra, vom fi liberi de tot întunericul, şi viaţa veşnică
va fi în sufletele noastre.
Dacă
toţi oamenii s-ar pocăi şi ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi raiul
pe pământ, fiindcă „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” [Le 17, 21].
împărăţia lui Dumnezeu e Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt în cer şi pe pământ
Acelaşi este.
Celui
ce se căieşte Domnul îi dă raiul şi împărăţia veşnică, împreună cu El. După
mulţimea milostivirii Sale, El nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre, cum
nu şi-a adus aminte pe cruce de cele ale tâlharului răstignit împreună cu El.
Mare
e milostivirea Ta, Doamne; şi cine poate să-Ţi mulţumească cum se cuvine pentru
că ne-ai dat pe pământ pe Duhul Sfânt?
Pomenirea eroilor din decembrie 1989 la Catedrala Patriarhală
Zilele acestea, la
cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din
întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi înalţă rugăciuni de pomenire a celor
care în urmă cu 22 de ani şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi
demnitatea poporului român.
La Catedrala Patriarhală pe
22 decembrie 2012 au fost pomeniţi eroii din decembrie 1989. Slujba
Parastasului a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei,
Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat Jertfă pentru
libertate şi demnitate în care a adus un omagiu eroilor din decembrie 1989:
„Asemenea martirilor credinţei, tinerii eroi care s-au jertfit pentru
libertatea noastră sunt “biruitori” (învingători) chiar dacă au murit cu
trupul, pentru că ei au învins duhul necredinţei, al violenţei şi al răutăţii,
devenind iubitori de dreptate şi adevăr, apărători ai demnităţii umane umilite
sau desfigurate de regimul comunist opresiv.
Mulţimea eroilor români
martiri ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât
de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură
şi violenţă, de lăcomie şi nedreptate, de egoism şi indiferenţă, de multe alte
forme ale morţii fizice şi spirituale”, a spus Preafericirea Sa.
Eroii români sunt pomeniţi,
în Biserica noastră, la toate Sfintele Liturghii, în fiecare lăcaş de cult, la
parohii şi mănăstiri.
Sursă: Basilica
Şcoala de Duminică: IPS Bartolomeu Anania: Dumnezeu găseşte pentru fiecare o cale de acces către El
Fragmente
din pastorala de Crăciun a IPS Bartolomeu (2005)
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se
resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice, unde
funcţionează obligatoriu aşa-zisele programe de sănătate care îi învaţă pe
copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată.
Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o
lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Avertismentul antialcoolic
devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou.
Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite
de instituţiile statului, de societatea civilă, şi, nu în ultimul rând, de
presă.
Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i
uităm pe copiii de pe maidanul moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de
soluţii împotriva crizei şi a sărăciei dar nu facem nimic fără remediile
spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge
conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă îl vom lăsa
populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog părinţilor,
ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.
Cuvânt
al IPS Bartolomeu despre cei trei magi
De Naşterea Domnului se leagă şi episodul magilor de la
Răsărit. Din Tradiţia Bisericii ştim că erau trei şi că ţara lor de origine era
Persia. Ştim că în antichitate magii erau acei înţelepţi care se ocupau cu
astrologia, cu observarea stelelor şi a fenomenelor cereşti.
Se naşte întrebarea: Ce rost au avut magii în taina
mântuirii noastre?
Ştim că cei dintâi oameni care au aflat de Naşterea
Domnului au fost păstorii din apropierea Betleemului, ei au ştiut-o din gura
unui înger luminos. În aceeaşi clipă, la mii de kilometri depărtare magii
persani aflau de la o stea că s-a născut Regele Iudeilor. Nu e greu să
înţelegem că prima vestire se adresa iudeilor şi ce-a de-a doua păgânilor, dar
mai departe se pune întrebarea dacă aceeaşi veste s-a dat în două locuri
diferite, de ce s-a dat în chipuri diferite? De ce în Iudeea a vorbit un înger
iar în Persia a vestit o stea?
Pentru păstorii iudei, un înger era perfect
credibil, pentru că aceştia credeau în îngeri, în timp ce magii credeau în stele,
şi pentru ei nu mai o stea putea fi credibilă. Dumnezeu, în înţelepciunea Lui,
a ales pentru fiecare calea de acces potrivită. Să presupunem că s-ar fi
întâmplat invers. Dacă păstorilor le-ar fi vorbit o stea, şi-ar fi scuipat în
sân, iar dacă magilor li s-ar fi arătat un înger şi-ar fi clătinat a nedumerire
bărbile. Aşa, fiecăruia i s-a vorbit pe limba lui.
Duminica dinaintea Naşterii Domnului
EVANGHELIA
MATEI
1, 1-25
Cartea neamului lui Iisus
Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a
născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe
Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram.
Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe
Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed
a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a
născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a
născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a
născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a
născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase;
Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia
şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon,
Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a
născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a
născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a
născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar
Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se
cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt
patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt
patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt
patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama
Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat
că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi
nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el
acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui
David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este
din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui
poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea
ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece
şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu
noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit
îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până
ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.
APOSTOLUL
GALATENI
1, 11-19
Fraţilor, vă fac cunoscut că
Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am
primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam
peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam, şi spoream în iudaism mai
mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult
râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a
ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe
Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit
sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii
cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc.
Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am
rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât
numai pe Iacov, fratele Domnului.
*
PF Daniel – Predică la Duminica dinaintea Naşterii
Domnului
Maica Domnului a
trebuit să aibă un logodnic din trei raţiuni: Mai întâi, dacă o fecioară năştea
un copil fără să aibă un soţ, atunci ea ucisă cu pietre pentru că era
considerat acest copil ca fiind din desfrânare. În al doilea rând, Iosif este
logodnicul Mariei pentru a arăta că Mântuitorul Hristos se naşte din neamul lui
Iuda, pentru că era din seminţia lui Iuda şi se împlinesc astfel profeţiile
făcute de prooroci cu sute de ani înainte. Şi în al treilea rând, Maica
Domnului avea nevoie de cineva care să o protejeze, să o ocrotească, iar
copilul avea şi el să-i slujească cineva. Vedem acest lucru atunci când a
trebuit să fugă în Egipt.
Naşterea
Mântuitorului Hristos este un lucru unic, este om adevărat şi Dumnezeu
adevărat, însă ce este cu totul deosebit este răspunsul Maicii Domnului.
Umanitatea a oferit lui Dumnezeu ceea ce a avut mai bun, aşa cum spun cântările
Naşterii Domnului. Aceasta este marea taină a iubirii lui Dumnezeu pentru lume.
Ascultă
mai mult...
*
Părintele Constantin Galeriu – Predică la Duminica
dinaintea Naţterii Domnului
Îngăduiţi a
spune o smerită reflecţie, experienţă: Pregăteam o lucrare şi, deodată, în
lucrarea aceea mi-a apărut o idee, o altă idee, încă una. Şi se legau una de
altă şi-mi dădeam seama că fiecare idee nu trebuie văzută singular, într-un fel
de autonomie a ei. Avea fiecare identitatea ei, dar se lega de altele, tot aşa
cum un copilaş leagă literă de literă şi face un cuvânt, apoi o propoziţie, o
frază. Aşa cum un arhitect leagă fiecare detaliu având în vedere edificiul,
catedrala întreagă; sau tot aşa cum istoria o vezi în fapte singulare, dar şi în
unitatea ei. Aşa şi Vechiul Testament; îl vezi şi în fapte singulare, dar şi în
unitate. Deci ai viziunea unei opere şi în particular dar şi întreagă. Ai
viziunea vieţii tale şi în particular, când erai prunc, copil, tânăr
adolescent, mai vârstnic, dar şi în totaliatatea ei.
O Doamne!
Atunci am zis: acum te înţeleg, Doamne, mai bine! Acum înţeleg că Tu ai întreaga
istorie, o porţi în Tine, Doamne, dacă eu amărâtul şi smeritul de om am realizat
aceasta. Şi aici se desfăşoară tocmai una din trăsăturile chipului lui Dumnezeu
în noi pe care nu o are nici o făptură. Au celelalte animale viziunea istoriei?
Gândiţi-vă! Mi-aduc aminte de o lucrare în care era scris că sărmana Ladighina
avea un cimpanzeu şi voia să-l facă om. Dar cum să-l facă? Să-l pună să facă şi
el ceva ce face omul: să bată un cui. Doi ani s-a luptat Ladighina cu Johny
cimpanzeul să bată cuiul şi n-a reuşit. De ce? Pentru că cimpanzeul nu avea
viziunea, semnificaţia, sensul raţional de a fi. Sau nu-l potrivea, sau nu-l
fixa. Dar înrădăcinarea noastră în Rădăcina Unică a
Fiului lui Dumnezeu făcut Om, e cea care ne salta peste lume, ne dă această
viziune a întregului în măsura noastră, dar şi dincolo ne înrădăcinează în
Dumnezeu, fapt ce am simţit cu adevărat. O, Doamne! Înţelegem cum Tu ai
viziunea întregii opere a Ta. Toată opera o are Dumnezeu în El, aşa cum eu, amărâtul
de mine am şi eu o operişoară cât de mică, acolo!
Aşa L-am înţeles,
în măreţia Lui şi conştiinţa s-a unit cu sufletul în fata măreţiei şi a adevărului
dumnezeiesc şi am înţeles şi profeţiile şi toate aceste genealogii. Pentru că
toate se legau unele de altele tocmai prin apropierea noastră adâncă de
Dumnezeu; şi mi-am zis atunci cuvântul Fericitului Augustin: “Doamne, să te
cunosc pe Tine ca să mă cunosc pe mine.” Sau cum spunem noi la spovedanie
adeseori, câte unui suflet care stă la îndoială: “Ai Scriptură în casă? O citeşti?
Ştii că în Noul Testament este vorba de dumneata?” Păi dacă acolo e vorba de
Icoană, de Rădăcina noastră, de Mântuitorul Iisus Hristos, e vorba şi de noi.
Nu ne putem cunoaşte dacă nu-L cunoaştem pe El. Cunoscându-L pe El ne cunoaştem
pe noi, în taina aceasta, vedeţi, în care se dezvăluie deodată întreaga revelaţie
dumnezeiască; şi atunci credem cu tărie în ea. Credem că aşa a fost pentru că
ai impresia că este o experienţă a vieţii tale. Şi întind atunci rădăcina în
El. Simţi că oriunde te vei afla eşti cu El, mai ales acum, când, iată, a
trebuit să vină ştiinţa ca să mai adauge şi ea ceva: că în fiecare făptură,
bobita cât de mică de creaţie, se oglindeşte făptura întreagă. Citeşte
mai mult...
*
Părintele
David – Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului
Dacă vrem Adevărul,
înţelepciunea, dreptatea şi iubirea să le căutăm la Hristos, în Biserica Sa. Ni
le-a dăruit nouă şi ne-a spus: “creşteţi cu acestea”. Acesta este nucleul pe
care ca un grăunte de muştar, ca un aluat curat dumnezeiesc ni l-a dăruit prin
Biserică pentru ca să fermenteze întreaga omenire. Nu Biserica-locaş ci
comunitatea noastră a creştinilor ortodocşi care trebuie să crească în Hristos
prin Duhul Sfânt, prin Adevărul şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin frumuseţea,
sfinţenia şi iubirea Lui. Prin Patimile lui Hristos, a pecetluit Adevărul său. Să
legăm înţelepciunea noastră cu înţelepciunea lui Dumnezeu, să aplicăm în viaţă
dreptatea lui. Ascultă
mai mult…
Cum a apărut cartea Miracol 89?
Între
noi şi Hristos sunt gratii, iar noi, privitorii, suntem după ele!... Hristos
Mântuitorul este în suferinţă pentru noi, în starea de Jertfă; dar atunci când
vom fi înţeles şi simţit semnificaţia jertfei tinerilor eroi şi martiri ai
străzii, din decembrie ’89, gratiile vor dispare iar noi vom fi liberi, lângă
Hristos cel Înviat.
Această carte a început ca o
revistă. Chiar atunci în anii ’90. Simţeam că aceşti tineri trebuie să rămână
undeva. Ei ca persoane, nu ca anonimi, nu ca masă de eroi, nu ca abstracţie. Ci
ei ca persoană, ei ca chip, ca om viu care a trăit, a gândit şi a simţit. Ne
gândeam la faptul că asemenea oameni aparţin poporului, aparţin neamului şi
trebuie să rămână undeva ca amintire explicită. Şi de aceea am început prin a
încerca să luăm de la rudele, de la familiile lor fragmente de jurnal,
fragmente de scrisori, ceea ce au spus, ceea ce părinţii lor îşi aminteau: o
propoziţie, o frază; ce făceau: unul cânta la chitară, unul cânta rock, altul
scria poezii, o fată cânta la vioară, Ruxandra.
Am început în ’90 în ianuarie,
ianuarie-februarie-martie. Şi am scos revistă cu revistă. Doar câte un număr în
care apăreau câte trei sau patru dintre ei. Ani de zile după aceea am revenit
cu gândul la ei; îmi reveneau în minte imagini, cuvinte. Eu sunt convins că ei,
care sunt acolo în rândul sfinţilor, împreună cu Dumnezeu, se uită la noi şi ne
veghează, se roagă pentru noi. Asta e convingerea mea. Ei au murit ca martiri,
au murit pentru libertate, pentru neam, pentru ţară, pentru eliberarea de sub
totalitarism. Dacă vor fi sau nu vor fi canonizaţi, asta nu decidem noi. Dar eu
cred cu tărie că ei sunt în Împărăţia lui Dumnezeu şi s-au mântuit, iar prin ei
se mântuieşte şi acest neam. Tot timpul cât am lucrat la această carte am
simţit o bucurie, pentru că aveam sentimentul că ei se bucură. Şi chiar simţeam
lucrul acesta că ei de acolo din Cer se bucură, nu pentru că ar vrea să aibă
parte de cinste sau de slavă, ci pentru că jertfa lor este relevantă pentru
noi, pentru cei care am rămas.
Deci trebuie să ne cinstim
martirii, nu pentru ei, căci ei nu mai au nevoie de cinstirea asta. Noi avem
nevoie de ei ca modele. Ei sunt modele pentru noi toţi, în special pentru
tineri. E foarte bine să mergi la un tânăr şi să-i spui: „Uite, vezi Laurenţiu,
sau Mihai, sau Constantin, sau Ruxandra, au fost tineri ca şi tine. 18 ani, 20
de ani, 25 de ani... Uite Cristian, Daniel” nişte tineri care n-au fost
neapărat diferiţi de ceilalţi, dar care au fost acolo. Au fost acolo şi au
crezut în libertate, au dorit această eliberare, în primul rând spirituală.
Redactorii „Miracol
’89”
*
Poate singurul rost al
morţii acestor tineri a fost acela că credinţa a fost descătuşată. Asta ar fi
consecinţa revoluţiei şi consecinţa jertfei lor. Pentru că ştim foarte bine ce
am pătimit şi noi şi ce a pătimit şi biserica în perioada comunistă. Alt rost
nu văd.
Prof. Anghel Cioran,
tatăl eroului-martir Gabriel Cioran
El n-a ieşit acolo ca să
aibă un serviciu mai bun, ca să fie director. Această conştiinţă a libertăţii
i-a făcut să iasă în stradă. Şi aceasta îi face martiri ai lui Hristos. „Vom
muri si vom fi liberi!” Dar nu ei! Ei mor ca ceilalţi să fie liberi. Aici
iubeşte Dumnezeu jertfa lor. Murim noi ca ceilalţi să fie liberi. De aceea
cinstim martirajul lor.
Pr. Marius Lăcătuşu,
Biserica Eroilor Martiri, Bucureşti
Sursă: Revista Cuvinte către tineri
Ar trebui susţinătorii vieţii să compare avortul cu evenimente precum tragedia de la Connecticut?
Familia
Parker: Robbie, Alissa, Emilie, Madelaine şi Samantha
Bryan Kemper
17 decembrie, 2012 (http://www.standtrue.com)
Ar trebui susținătorii
vieții să compare avortul cu evenimente precum
tragedia din Connecticut? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie mai
întâi să răspundem la întrebarea „ce este avortul?”
„Avortul” este un cuvânt care descrie actul
de ucidere a unei persoane umane într-unul dintre primele stadii de dezvoltare,
la fel precum „împușcare” este un cuvânt care
descrie modul în care persoanele de la școala
din Connecticut sau de la cinematograful din Colorado au fost ucise. Amândouă
cuvintele descriu câte o metodă diferită de a lua viața
unor persoane umane aflate în diferite stadii ale vieții
și dezvoltării lor.
În același
mod, când compar holocaustul nazist cu holocaustul avorturilor, arăt că ambele
sunt evenimente oribile care au curmat viețile
a milioane de persoane inocente. Unul a avut loc cu 70 de ani în urmă, altul ar
loc chiar acum.
Cu ușurință
se pot face comparații cu alte evenimente din
istorie, cum sunt masacrul de la liceul Columbine (în 1999 acolo au fost uciși
12 elevi și un profesor de către doi
elevi ai școlii), sclavia, cutremurele
de pământ și multe alte evenimente în
care s-au pierdut multe vieți
nevinovate.
Mulți
oameni cred că eu fac aceste comparații pentru
a arăta asemănarea dintre aceste evenimente și
avort, dar nu este așa. Nu încerc să arăt că ele
sunt identice, ci încerc să arăt faptul îngrozitor că noi nu le percepem ca
fiind identice.
Emilie Parker, 6 ani, unul dintre copiii ucişi
la şcoala Sandy Hook
Fac aceste comparații
pentru că, în vreme ce plâng pentru viețile
curmate în Newton, Connecticut sau în cinematograful Aurora din Colorado, sunt,
de asemenea, îndurerat pentru alte mii de persoane nevinovate ucise în aceeași
zi pentru care plâng foarte puțini oameni. Vreau să ne trezim și să
ne dăm seama că mii de persoane nevinovate sunt ucise în clădiri din țara
noastră în fiecare zi, iar mass-media nu vorbește
despre evenimentele care le implică.
Planned Parenthood și
clinicile de avorturi au reușit
să adoarmă America și
să nu ia aminte la masacrul din spatele ușilor
lor. Ei au reușit să îi convingă pe prea
mulți oameni că acolo nu se întâmplă altceva
decât că are loc o alegere pentru a la ajuta pe femei. Au declarat război
femeilor și copiilor nevinovați
din pântece și au travestit acesta în
eliberare și libertate.
În acest război contra femeilor, industria
avortului a reușit să reducă la tăcere
indignarea care ar fi trebuit arătată față de
masacrul avorturilor. Au reușit
să mascheze o acțiune oribilă și
violentă în chipul dreptului la asistență
medicală, care trebuie să fie finanțat
de către stat.
Voi fi foarte sincer aici: nu cred doar că am
dreptul să fac aceste comparații,
ci cred că sunt obligat să fac aceste comparații.
Cred că sângele a 55.000.000 dintre americani, din aceeași
națiune cu mine, care au fost masacrați
prin avort, trebuie să fie plâns.
Astă vară am realizat o lucrare în care apare
cinematograful Colorado unde a avut loc masacrul, alături de o fotografie a
Planned Parenthood. Am spus atunci că atunci când sunt uciși
la cinema 12 persoane se cheamă masacru, iar când sunt uciși
12 persoane la Planned Parenthood se cheamă „alegere”.
Nu am fost uimit de răspunsurile pe care
le-am primit de la oameni care nu sunt creștini
sau de la susținătorii avortului; am fost
uimit de comentariile pe care le-am primit de la creștini
și de la persoane care se identifică ca fiind
pentru-viață.
Mi s-a spus că dacă numesc avortul crimă
înseamnă că judec, iar noi, ca și
creștini, nu trebuie să judecăm pe alții.
Trebuie să îi întreb pe acești
oameni dacă putem să îl numim pe cel care a tras în sala de cinema criminal,
sau și asta înseamnă că îl judec?
Ieri am comparat masacrul de la școala
din Newton, Connecticut cu holocaustul avorturilor și
am analizat reacția Președintelui
nostru față de această tragedie. Am
folosit apelurile la controlul armelor pentru a spune că eu doresc legi care să
controleze bisturiele și mașinile
de aspirat care sunt folosite pentru a ucide copii. Am vorbit despre faptul că
de fiecare dată când un copil este ucis, fie în interiorul, fie în exteriorul
uterului, lumea ar trebui să fie revoltată.
Mi s-a spus că este prea devreme pentru a
face astfel de comparații, deoarece acei oameni
tocmai au murit și toată lumea are nevoie de
timp pentru a-i plânge. Și eu
sunt foarte întristat de moartea lor și
plâng pentru ei, dar sunt întristat și
pentru că, de la atacul din Connecticut, mai mult de 7.000 de persoane inocente
au fost ucise în clinicile de avorturi. Din 22 ianuarie 1973 și
până în prezent numai în America au fost ucise 55.000.000 de persoane nevinovate
prin avorturi chirurgicale. Nu este prea devreme; de fapt este prea târziu.
Mi s-a spus că sunt oportunist. Da, sunt. Folosesc
această oportunitate pentru a aduce la lumină uciderea brutală și
fără sens a milioane de copii nevinovați
pentru a căror moarte trebuie să ne pară rău. Folosesc această ocazie pentru a
arăta ipocrizia unei națiuni care apără, protejează și
finanțează uciderea propriilor cetățeni
în numele alegerii.
Aceste comparații
au avut mai multe scopuri. Unul dintre ele a fost să dau un „buzz” și
să fac să se vorbească despre avort. A funcționat.
De fiecare dată când se vorbește
despre avort și este prezentat adevărul, viețile
unor copii sunt salvate. Unul dintre scopurile mele ca aboliționist
pentru avorturi este să nu las niciodată ca avortul să iasă din discuție.
Scopul meu este să aduc mereu avortul în față
și în centrul discuțiilor
astfel încât această națiune și
lumea întreagă să fie forțate
să își deschidă ochii și
să vadă ceea ce este cu adevărat avortul. Avortul este un omor și
voi folosi fiecare ocazie pentru a expune acest lucru până când vom realiza
încetarea masacrului prin avort.
Douăzeci de copii nevinovați
au fost uciși în Newton vineri, 14
decembrie 2012, în timp ce mai mult de 3.500 de copii inocenți
au fost uciși în aceeași
zi în clinicile de avorturi. Președintele
nostru nu a vărsat o lacrimă pentru copiii uciși
în clinicile de avorturi; de fapt el sprijină uciderea lor și
ajută să fie finanțată. Nu se aplică vreo lege
în aceste clinici pentru a încerca să fie salvați
vreunul dintre acești copii și,
de fapt, legea se ocupă să-i aresteze pe cei care încearcă să o facă. Camerele
de televiziune care au transmis imagini la știri
nu s-au concentrat pe aceste clădiri, pentru a încerca să evalueze câți
copii au fost uciși; poate că le-a păsat mai
puțin de sângele de pe podelele clinicilor de
avorturi.
Așadar,
nu cred doar că este permisă folosirea unor astfel de evenimente pentru a face
comparații cu avortul, ci cred că
trebuie să facem astfel de comparații.
Adevărul este că avortul este o crimă ascunsă, care nu va fi arătată la știrile
de seară; de aceea trebuie să folosim orice ocazie pentru a da la iveală cât de
oribil este masacrul avortului.
Surse: StandTrue, EmilieParkerFund
Abonați-vă la:
Postări (Atom)