Prof. univ. dr. Monica Pop: Adolescenţii care fumează azi, bolnavii patologici de mâine

vineri, 16 noiembrie 2012

| | |


România este pe locul al treilea în Europa în privinţa mortalităţii determinate de obiceiul fumatului, după Ungaria şi Irlanda, cu 60 de decese la 100.000 de locuitori pe an.

Bolile provocate de fumat determină tot mai multe decese, iar prevalenţa bronhopneumopatiei obstructive cronice (prescurtată BPOC) este în continuă creştere şi a devenit a patra cauză de deces la nivel mondial, atrag atenţia specialiştii. În ceea ce priveşte ţara noastră, datele statistice arată că România este pe locul al treilea în Europa în privinţa mortalităţii prin BPOC, după Ungaria şi Irlanda, cu 60 de decese la 100.000 de locuitori pe an. "Netratată, bronhopneumopatia obstructivă cronică poate conduce la cancer pulmonar. Şi în BPOC, ca şi în cazul cancerului, fumatul este principala cauză a declanşării bolii. Poluarea şi noxele chimice sunt, la rândul lor, factori de risc pentru sănătatea pulmonară", a declarat prof. univ. dr. Carmen Monica Pop, şeful Clinicii de Pneumologie de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" din Cluj-Napoca, care a arătat că această afecţiune face din om un invalid ţintuit la pat, cu minimum de mişcări.

"Nu trebuie să continuăm să fumăm sau, mai bine spus, nu trebuie să începem niciodată să fumăm. Este cel puţin îngrijorător că adolescenţii încep să fumeze, deseori cu permisiunea părinţilor. Adolescenţii care fumează azi sunt bolnavii patologici de mâine. Este nevoie de o insistentă educaţie sanitară, iar cei ce nu au fumat să nu se apuce niciodată", a explicat medicul universitar clujean.

Potrivit şefului Clinicii de Pneumologie, medicii specialişti examinează un pacient cu BPOC, constată stadiul bolii acestuia şi îi prescriu un tratament corespunzător, dar boala, odată declanşată, nu poate să fie oprită, cel mult încetinită în evoluţie. Plămânii unui bolnav de BPO îşi pierd elasticitatea şi nu mai pot evacua complet aerul inspirat. Viaţa este posibilă doar în prezenţa oxigenului sub o formă care poate fi absorbită de corp prin plămâni. "Am avut pacienţi care au stat vreme îndelungată la noi în spital pentru că aveau nevoie de oxigen în permanenţă şi erau în totalitate dependenţi de asistenţa medicală. Îndemn atât tinerii, cât şi vârstnicii să facă multă mişcare, să meargă pe jos sau cu bicicleta, nu cu maşina proprie, să consume legume şi fructe multe, adică vitamine naturale, să facă o cură de slăbire dacă sunt supraponderali, pentru că şi kilogramele în plus contribuie la declanşarea insuficienţei respiratorii", a declarat prof. univ. dr. Carmen Monica Pop.

 La nivel mondial, bronhopneumopatia obstructivă cronică afectează peste 210 milioane de pacienţi, iar în România aproape un milion, cu vârsta medie de 56 de ani la bărbaţi şi 46 de ani la femei.

Sursă: Ziarul Lumina