Credeam că sunt o susţinătoare a vieţii, dar Dumnezeu mi-a spus că aveam „duhul avortului”

Ca urmare a apelului din postarea Ce fapte facem, ce duh avem?, am primit traducerea articolului în engleză care o însoțea. Mulțumim traducătorului.

Facem mențiunea că, în contextul multireligios din Statele Unite, în care majoritatea confesiunilor protestante și neo-protestante au o poziție laxă în privința avortului, confesiunea cea mai cunoscută ca având o poziție fermă în apărarea vieții este catolicismul. Așa se explică numeroase convertiri ale unor persoane care au sesizat profunda incompatibilitate dintre avort și viața în Dumnezeu. Pentru unii dintre ei, învățătura catolică este cea care le deschide ușa către învățătura patristică păstrată în integralitatea ei în ortodoxie și ”drumul spre acasă” continuă.

Pueblo, Colorado, 18 mai 2012 (LifeSiteNews.com) În anul 2001, pe Sarah Nelson, de 22 de ani, o aștepta o mare provocare în ceea ce privește credința, într-o perioadă de mare implicare în activitățile unei cunoscute comunități religioase din oraşul Denver, Colorado. Ea şi logodnicul ei, Brandon, îşi iubeau biserica şi comunitatea de acolo, dar Sarah simţea că totuşi ceva îi lipseşte.

La biserică, unul dintre lucrurile care i s-au întipărit bine în minte era faptul că avortul este greşit. De când se ştie, Sarah se considerase a fi o „adevărată susţinătoare a vieţii şi cu totul împotriva avortului”.

Într-o zi, pe când se ruga pentru a se pune capăt avorturilor, chiar pe data în care se aniversa darea sentinţei judecătoreşti în cazul Roe vs. Wade prin care în 1973 s-a legalizat uciderea copiilor în pântece, în conștiința ei a răsunat puternic un gând pe care l-a considerat de la Dumnezeu: „Ai duhul avortului”.

Tânăra îşi aduce aminte că a fost uluită şi a început să se apere cu îndârjire:

„Cum este posibil ca această învinuire să fie adevărată, din moment ce eu sunt cu totul împotriva acestei crime oribile prin care se pune capăt unei vieţi nevinovate din chiar burta mamei care-o poartă?”

Răspunsul a venit cu putere:

„Ai duhul avortului pentru că nu apreciezi copiii aşa cum ar trebui. Îi vezi ca pe o povară şi ca pe ceva care ți-a putea prilejui neajunsuri în viaţa ta”.

După ce a reflectat mai adânc asupra acestor cuvinte, şi-a dat seama de adevărul acestor lucruri. Până atunci crezuse că este rău să omori copiii prin avort, dar acum vedea cu claritate că o mentalitate contraceptivă adânc înrădăcinată în ea o făcuse să nu aprecieze copiii la adevărata lor valoare şi nici să şi-i dorească.

“Până în acel moment, nu văzusem contracepţia din perspectiva unui rău moral” a declarat Sarah site-ului LifeSiteNews. “De când eram mică știam, așa cum li se spunea și  tinerelor cupluri consiliate în biserică înainte de a se căsători, că era de la sine înţeles că pentru a fi "un cuplu prevăzător" ca proaspăt căsătoriţi trebuia să apeleze la contracepţie în cel puţin primii doi ani de căsnicie dacă îşi doreau un «mariaj stabil»”.

„Despre copii rareori se vorbea ca fiind o «bogăţie» sau o «sursă de bucurie infinită» pentru părinţi. În unele cercuri, se sugera clar cuplurilor să-şi limiteze numărul de copii «de dragul lui Dumnezeu» şi multe dintre ele vedeau doi copii ca fiind îndeajuns”.

„Nu eram dornică să am copii, şi nici n-am fost încurajată în această direcţie de către cei din biserică. Ca urmare am ajuns să văd contracepţia ca fiind un lucru bun. Iar dacă contracepţia era bună, mergând pe acelaşi fir logic, mi-am dat seama că se ajunge logic la părerea că şi avortul era bun (Doamne fereşte!), de vreme ce te scăpa de un «neajuns»”.

Cu amărăciune, Sarah a descoperit că a devenit victima logicii contracepţiei fără ca măcar să-şi dea seama. „Şi, din păcate, în această logică mă aflam şi în acea zi”.

Ca urmare a acestei experiențe, Sarah a căutat răspunsuri mai adânci despre problema avortului și a contracepției în cadrul bisericii catolice şi până l-a urmă s-a convertit la catolicism împreună cu Brandon, cel care i-a devenit soţ. Cei doi au în prezent doi copii şi speră că vor avea mai mulţi.

Astăzi, după mai mult de zece ani de la acel eveniment, Sarah este tristă la gândul că mulţi dintre prietenii ei nu văd „adevărata frumuseţe a unirii trupești şi frumuseţea de a fi cu totul deschis darului vieţii”. Și, ea şi soţul, ei nu scăpă nici o ocazie de a-i provoca pe prietenii lor să se gândească la dimensiunea darului care este inerent unirii trupești, al unei noi vieţi.

„De ce să refuzăm acest dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, de a participa cu El la creaţie?” cuplul îşi întreabă adesea prietenii.

Sarah spune că va fi mereu recunoscătoare pentru acea zi în care „Dumnezeu mi-a deschis larg ochii ca să văd acest adevăr şi am devenit cu adevărat o susţinătoare a vieţii. Nu voi uita niciodată acea zi. A rămas adânc întipărită în memoria mea”.

Sursă: LifeSiteNews

Dacă doriţi să traduceți materiale despre cum se poate apăra viața copiilor nenăscuți și cum pot fi protejate mamele, vă rog să îmi scrieți pe adresa blog.stefania1@yahoo.com.