Omul caută plăcerea dar, când se termină plăcerea, dă de durere, și ca să fugă de durere, unde merge oare?

marți, 27 noiembrie 2012

| | |


Dacă ar fi să mă întorc în timp la momentele care au condus la schimbarea sensului vieţii mele, un singur cuvânt îmi vine în minte: Sf. Mare Mucenic Dimitrie.
Sunt singur la părinţi şi dacă cineva mă observa atunci când eram mic, în primii zece ani de viaţă, toţi îmi spuneau acelaşi lucru: preot. Tatăl meu, pe vremea aceea, declara tare şi răspicat că nu îşi doreşte popi în casă şi, în ironia sorţii, chiar i s-a îndeplinit dorinţa: nu are popi în casă, dar nici fiul nu îl mai are, pentru că nu a ajuns popă de casă, ci popă de mănăstire...
Influenţat de hotărârea lui, am ales altceva sau poate el a ales altceva pentru mine. Cu toate că în mod particular între timp se întâmplase un mic eveniment minor în viaţa noastră - trecerea mea printr-o moarte clinică - care pentru el nu a însemnat ceva foarte special, poate doar o teamă de moment. Aşa am trecut printr-o furtună lungă de nisip cu false oaze de salvare, care nu au dus decât spre mai mult rău. După cum spunea şi părintele Galeriu: Omul caută plăcerea dar, când se termină plăcerea, dă de durere, și ca să fugă de durere, unde merge oare?
La mine s-a adeverit un mare lucru experimentat de Eugene Rose, viitorul mare stareţ Serafim Rose, care spune aşa: am fugit şi am fugit şi mai mult şi mai tare, până când nu am mai putut şi m-a prins. Se referea la fuga de Dumnezeu.
Cred că îi dezamăgesc pe mulţi dacă spun că la mine nu au existat evenimente mistice în alegerea pe care am făcut-o, dar aş putea să confirm că atunci când alegi să mergi pe drumul călugăriei, trebuie să faci pasul în acel moment. Eu nu am făcut asta, iar Pronia Divină a intervenit aşa încât m-am confruntat cu nişte situaţii care m-au făcut să iau această hotărâre şi cu sufletul, nu numai verbal.
Spuneam la începutul articolului că într-adevăr Sf. Mare Mucenic Dimitrie are cel mai important rol în alegerea mea, pentru că atunci când aveam o stare de confuzie maximă m-am trezit în biserica din cartier care avea hramul acestui mare sfânt.
Aici simt nevoia să-l dau ca exemplu tot pe Eugene Rose, care a căutat şi a studiat mult, a fost uneori mulţumit în exterior, dar sufletul său nu şi-a găsit liniştea până nu a ajuns în Biserica Rusă. Era obosit de căutări şi a găsit un loc pe cale, dar fără să ştie că era o „capcană” perfectă pusă la cale de Dumnezeu.
Cu toate că nu mă pot compara nici pe departe cu marele părinte Serafim Rose, pot spune că şi mie mi s-a întins plasa perfectă.
Dacă atunci m-ar fi întrebat cineva dacă am ales corect, i-aş fi răspuns că nu ştiu, dar dacă m-ar întreba acum din nou, i-aş răspunde cu siguranţă că da. 
Pr. Iachint