Omul caută plăcerea dar, când se termină plăcerea, dă de durere, și ca să fugă de durere, unde merge oare?

Dacă ar fi să mă întorc în timp la momentele care au condus la schimbarea sensului vieţii mele, un singur cuvânt îmi vine în minte: Sf. Mare Mucenic Dimitrie.

Sunt singur la părinţi şi dacă cineva mă observa atunci când eram mic, în primii zece ani de viaţă, toţi îmi spuneau acelaşi lucru: preot. Tatăl meu, pe vremea aceea, declara tare şi răspicat că nu îşi doreşte popi în casă şi, în ironia sorţii, chiar i s-a îndeplinit dorinţa: nu are popi în casă, dar nici fiul nu îl mai are, pentru că nu a ajuns popă de casă, ci popă de mănăstire...

Influenţat de hotărârea lui, am ales altceva sau poate el a ales altceva pentru mine. Cu toate că în mod particular între timp se întâmplase un mic eveniment minor în viaţa noastră - trecerea mea printr-o moarte clinică - care pentru el nu a însemnat ceva foarte special, poate doar o teamă de moment. Aşa am trecut printr-o furtună lungă de nisip cu false oaze de salvare, care nu au dus decât spre mai mult rău. După cum spunea şi părintele Galeriu: Omul caută plăcerea dar, când se termină plăcerea, dă de durere, și ca să fugă de durere, unde merge oare?

La mine s-a adeverit un mare lucru experimentat de Eugene Rose, viitorul mare stareţ Serafim Rose, care spune aşa: am fugit şi am fugit şi mai mult şi mai tare, până când nu am mai putut şi m-a prins. Se referea la fuga de Dumnezeu.

Cred că îi dezamăgesc pe mulţi dacă spun că la mine nu au existat evenimente mistice în alegerea pe care am făcut-o, dar aş putea să confirm că atunci când alegi să mergi pe drumul călugăriei, trebuie să faci pasul în acel moment. Eu nu am făcut asta, iar Pronia Divină a intervenit aşa încât m-am confruntat cu nişte situaţii care m-au făcut să iau această hotărâre şi cu sufletul, nu numai verbal.

Spuneam la începutul articolului că într-adevăr Sf. Mare Mucenic Dimitrie are cel mai important rol în alegerea mea, pentru că atunci când aveam o stare de confuzie maximă m-am trezit în biserica din cartier care avea hramul acestui mare sfânt.

Aici simt nevoia să-l dau ca exemplu tot pe Eugene Rose, care a căutat şi a studiat mult, a fost uneori mulţumit în exterior, dar sufletul său nu şi-a găsit liniştea până nu a ajuns în Biserica Rusă. Era obosit de căutări şi a găsit un loc pe cale, dar fără să ştie că era o „capcană” perfectă pusă la cale de Dumnezeu.

Cu toate că nu mă pot compara nici pe departe cu marele părinte Serafim Rose, pot spune că şi mie mi s-a întins plasa perfectă.

Dacă atunci m-ar fi întrebat cineva dacă am ales corect, i-aş fi răspuns că nu ştiu, dar dacă m-ar întreba acum din nou, i-aş răspunde cu siguranţă că da. 

Pr. Iachint