Mănăstirea Văcăreşti
Aula Academiei Române a găzduit astăzi o sesiune de mărturii ale celor care
au fost implicaţi în încercarea de salvare a ansamblului monastic de la
Văcăreşti, de la a cărui distrugere a trecut un sfert de veac.
Membri ai Academiei Române, oameni de cultură şi numeroşi tineri au
participat la rememorarea contextului şi prezentarea etapelor ce au dus la
ştergerea de pe faţa pământului, nu şi din inimile oamenilor, a ansamblului de
arhitectură şi de artă de la Mănăstirea Văcăreşti, nu de către vremurile sub
care trăiesc oamenii, ci de către oamenii anumitor vremuri. După cuvântul de
deschidere al acad. Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, pr. dr.
Florin Şerbănescu, consilier patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte
Patriarh Daniel, a vorbit despre valoarea Mănăstirii Văcăreşti, a cărei pieire
a avut reverberaţii internaţionale, şi a mărturisit presiunile făcute asupra
patriarhului Iustin Moisescu de a muta Reşedinţa patriarhală la Văcăreşti şi
cauza pentru care Văcăreştiul nu a avut tot sprijinul Bisericii. "Tăcerea
patriarhului Iustin Moisescu în faţa presiunilor lui Ceauşescu era expresia
unei frământări interioare profunde, era frământarea unui întâistătător al
Bisericii Ortodoxe Române care avea responsabilitatea păstrării vetrei istorice
a mitropoliei ce însemna să fie distrusă dacă ea se muta la Văcăreşti", a
spus pr. Florin Şerbănescu.
Biserica Mănăstirii Văcăreşti, în decembrie 1986, în zilele demolării (imagine din volumul „Distrugerea Mănăstirii Văcăreşti“ de Gheorghe Leahu)
Evocări ale tristului eveniment
Mărturii despre Mănăstirea Văcăreşti au adus şi doi reprezentanţi din
partea Primăriei Generale a Capitalei, dr. Traian Radu Negrei, director al
Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, şi arh. Emanuel
Alecsandru Papagheorghiu, director al Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism.
O mărturie amplă şi concludentă a dat-o prof. dr. Radu Ciuceanu, director
al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pentru care
Mănăstirea Văcăreşti are două semnificaţii: aceea de deţinut la închisoarea de
acolo timp de doi ani, apoi ca participant la lucrările de restaurare şi de
valorificare a ansamblului monastic. De asemenea, acad. Dinu C. Giurescu a
evocat demersurile scrise împreună cu alte nume ale intelectualităţii româneşti
şi a subliniat faptul că gestul lor de atunci, acela de a-şi spune părerea, de
a arăta autorităţilor ceea ce nu este bine şi ceea ce se poate face, este cât
se poate de actual şi doreşte ca gestul lor "să întărească minţile şi
inimile celor de astăzi fiindcă sunt foarte multe lucruri de îndreptat în
această ţară".
În acelaşi sens, acad. Răzvan Theodorescu a evidenţiat persoanele, precum
Henriette Delavrancea, Constantin Noica, Grigore Ionescu ş.a., şi memoriile
care pledau pentru salvarea splendidului monument de la Văcăreşti, iar conf.
univ. dr. Panait. I. Panait, pe atunci director al Muzeului de Istorie şi Artă
al Municipiului Bucureşti, a arătat rolul acestei instituţii "care merită
să fie recunoscută ca o instituţie de frunte a muzeografiei româneşti" în
salvarea obiectelor de artă şi a frescelor.
Între anii 1984-1986, arhitecţii de la Institutul "Proiect
Bucureşti" au realizat schiţe, machete, proiecte pentru 12 variante
diferite care demonstrau că se putea construi Tribunalul, mult dorit de
Ceauşescu, lângă Mănăstirea Văcăreşti, astfel aceasta nefiind distrusă.
"În ciuda faptului că aceste machete au fost duse la Comitetul Central,
iar macheta nr. 12, varianta 12, pe care toţi oamenii de specialitate o
considerau a fi ideală pentru salvarea mănăstirii, cu perfidie a fost, pur şi
simplu, dosită", a arătat arh. Gheorghe Leahu, care a fost martorul direct
al evenimentelor ce au dus la distrugerea ansamblului, prin notările sale
zilnice.
Odată distrusă biserica Mănăstirii Văcăreşti, Ceauşeşcu a renunţat în 1989
la ideea de a face Tribunalul, dorind să se construiască o sală de congrese de
12.000 de locuri, în prezent pe acel loc fiind un mall.
Alte mărturii au fost cele ale prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu, prof.
univ. dr. Dan Mohanu, cel care a salvat o parte din frescele Mănăstirii
Văcăreşti. Acesta a atras atenţia asupra periplului tragic al acestor
"fresce călătoare" expuse în mai multe muzee şi a explicat momentele
extragerii picturilor murale, un început sistematic al salvării Văcăreştilor
din ceea ce se mai putea salva.
Dr. Florin Rotaru a citit un articol de susţinere nepublicat al filosofului
Constantin Noica, scris în timpul acelor triste evenimente.
Deocamdată, Mănăstirea Văcăreşti nu poate fi reconstruită, dar se lucrează
la realizarea unui album de artă al mănăstirii, coordonat de acad. Răzvan
Theodorescu. În acest album, "Un sfert de veac de la martiriul unui
monument bucureştean, Mănăstirea Văcăreşti", despre care a vorbit Anca
Beatrice Todireanu, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, vor fi
cuprinse mărturii, studii ştiinţifice şi un fond impresionant de fotografii ale
întregului ansamblu monastic. "Sunt conştientă că nu ne va fi uşor pentru
că scopul albumului este de a încerca să rectitorim în paginile lui acest
edificiu de cult ortodox. Să arătăm frumuseţea şi importanţa acestei mănăstiri
şi să nu o lăsăm să piară din amintirea noastră!"
Evenimentul a fost organizat de Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual ale Academiei
Române.
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu