Bogdan Mateciuc
Homosexualii fac eforturi
constante pentru a forţa societatea, mai mult sau mai puţin direct, să nu mai
critice aceste comportamente şi să le accepte ca pe ceva normal.
În mod direct, această
forţare a societăţii se face invocându-se legi despre „toleranţă” şi
„nediscriminare”. După ce au reuşit să introducă în lege comportamentele
homosexuale, homosexualii încearcă să se folosească de legi pentru a le închide
gura tuturor celor ce critică aceste comportamente. Aşa-numitul „Consiliul
Naţional pentru Combaterea Discriminării” e un instrument foarte activ aflat în
slujba homosexualilor. Este asemănător Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu –
urmărind ce vorbesc şi ce scriu românii şi penalizându-i atunci când aceştia
deschid gura împotriva homosexualilor. La fel ca Securitatea, CNDC este plătit
din banii românilor ca să îi cenzureze pe români. Simţindu-se ameninţaţi,
majoritatea persoanelor publice sunt „atente” ce declară şi ce vorbesc despre
homosexuali, întrucât sunt pasibile de pedepse.
În mod indirect,
homosexualii apelează la denumiri, termeni şi etichete cărora încearcă să le
dea un înţeles negativ.
În orice dezbatere, cele
două părţi au fiecare un set de argumente, pe care încearcă să le explice şi să
le apere. Uneori, când sunt epuizate argumentele raţionale, părţile recurg la
metode nesincere, care reuşesc să păcălească o parte dintre cei ce asistă la
dezbaterea.
Una dintre aceste metode
este folosirea de etichete cu încărcătură emoţională negativă, în încercarea de
a plasa cealaltă tabără pe o poziţie inferioară, culpabilă şi deci greşită.
Partea respectivă ţinteşte astfel persoana, nu argumentul sau informaţia
acesteia. Puţini ascultători înţeleg schema şi puţin observă că acea parte nu
mai are argumente. Un exemplu generic este următorul:
Ion şi Vasile discută în
contradictoriu despre sistemul public de pensii. Ion spune că acesta este
supradimensionat. Vasile şi-a epuizat argumentele şi începe să îl numească pe
Ion „fascist” pentru că propune diminuarea sistemului. Observăm că Vasile nu
mai vorbeşte la subiect, ci se ocupă de persoana lui Ion. El vrea să îi
convingă pe ascultători că „nimic din ce spune Ion nu poate fi adevărat, pentru
simplul motiv că Ion e fascist”.
În discuţiile despre valori,
se folosesc etichete ca fundamentalist, retrograd, înapoiat, extremist, fascist
şi homofob. Cei ce le folosesc încearcă să îi zugrăvească pe oponenţii din
dezbatere în culori negre – tot ce spun aceştia nu poate fi deci adevărat.
Ultimul termen din exemplele
de mai sus – homofob/homofobie – e un cuvânt inventat de homosexuali. Homo vine
de la homosexual/homosexualitate, iar fobie înseamnă teama sau frica iraţională
faţă de ceva. Cuvântul ar însemna deci teama iraţională faţă de
homosexuali/homosexualitate. Desigur, nimeni nu are o teamă sau o frică
iraţională de homosexuali – există o respingere naturală faţă de aceste
comportamente detestabile – însă homosexualii folosesc această etichetă şi
încearcă să îi ataşeze un caracter negativ, în sensul că toţi „homofobii” au o
problemă şi sunt incorecţi atunci când nu îi acceptă pe homosexuali şi
homosexualitatea.
Mergând mai departe pe firul
implicaţiei, întreaga societate are această problemă – este „homofobă” – pentru
că nu vrea să accepte comportamentele homosexuale ca fiind normale. Şi nu doar
societatea e „homofobă”, ci şi Biserica, Biblia şi însuşi Dumnezeu. Mai mult,
întrucât homosexualitatea este o aberaţie împotriva naturii, chiar şi natura
este „homofobă” !
Asemenea altor etichete cu
încărcătură emoţională negativă, activiştii pro-homosexualitate aplică eticheta
de „homofob” încercând să-i intimideze pe oponenţi şi să-şi creeze o poziţie
superioară în cadrul discuţiilor, ei neavând argumente atunci când afirmă că
homosexualitatea este normală.
În realitate, este natural,
bine şi necesar să fim „homofobi”. Fiind „homofobi”, penalizăm orice pretenţie
că anormalul este normal. Orice persoană care are bun simţ şi nu şi-a pierdut
simţul firescului va fi „homofobă”. Fundaţia Soros face periodic sondaje şi
măsoară gradul de „homofobie” al românilor. Un grad ridicat de „homofobie” în
societate şi în rândul populaţiei arată că acea societate încă funcţionează
după principiile naturale ale relaţiei complementare dintre bărbat şi femeie,
respingând deviaţiile de la norma naturală.
Site-ul Speranţă şi vindecare pentru homosexuali este considerat de homosexuali ca fiind un site „homofob”,
pentru că informează că se poate scăpa de homosexualitate. Am explicat reacţia
lor mai sus. Întreaga lor argumentaţie şi pretenţii sociale sunt construite pe
informaţia falsă că homosexualitatea este înnăscută şi deci de neschimbat.
Atunci când cineva expune adevărul, activiştii rămân goi şi sunt nevoiţi să
apeleze la etichete, în încercarea disperată de a-şi salva poziţia.
Lectură recomandată: De ce cred unii homosexuali că îi urâm?
0 comments:
Trimiteți un comentariu