Schimb de Carte Ortodoxa in Bucuresti si Constanta

sâmbătă, 25 iunie 2011

| | | 4 comments

Ideea de “Schimb de Carte Ortodoxă” îi aparţine colegului nostru, Laurenţiu Dumitru, care a lansat acest proiect în anul 2008. Ediţiile care au avut loc în mai multe oraşe ale ţarii s-au bucurat de succes în rândul participanţilor. În ultimul an însă n-am mai avut ocazia să ne întâlnim în această formulă, dar odată cu înfiinţarea Asociaţiei Orthograffiti, ne-am hotărât, cu acordul iniţiatorului şi bucurându-ne de sprijinul vechilor organizatori locali şi a mai noilor colaboratori, să reluăm acest proiect.
Proiectul presupune organizarea unor întâlniri între cititorii de carte ortodoxă, în prezenţa unui moderator şi într-o ambianţă plăcută, caldă, apropiată, întâlniri în cadrul cărora, să putem schimba liber impresii şi păreri despre cărţile pe care le-am citit în ultimul timp sau care ne-au plăcut în mod deosebit. Fiecare participant este invitat să aducă cu el cartea despre care doreşte să împărtăşească impresii şi celorlalţi, iar la sfârşitul întâlnirii, cei ce doresc îşi pot împrumuta reciproc cărţile, pentru a avea astfel ocazia să citim cu toţii cuvinte folositoare. Dorinţa noastră este ca tinerii participanţi să se cunoască, să se împrietenească, să schimbe idei şi gânduri de folos într-un mediu prietenos şi să-şi împrumute cărţi, să facă schimb de contacte şi să păstreze legătura, facilitând astfel poate chiar crearea unui grup de prieteni cu valori si repere morale ortodoxe.
Principalele argumente în privinţa necesităţii şi utilităţii unei astfel de acţiuni sunt legate de faptul că puţini sunt cei care îşi pot permite să-şi cumpere toate cărţile care apar în librăriile ortodoxe, iar prezentarea unor titluri de carte în cadrul întâlnirii, împărtăşirea bucuriei lecturii cu ceilalţi, discuţiile libere, schimbul de carte, nu pot fi decât benefice şi întăritoare pe cale.
Tinerii noştri ortodocşi nu se prea cunosc între ei. În lumea noastră aflată în derivă socotim că ortodocşii ar trebui să strângă rândurile, pentru a se întări unii pe alţii, întru dragostea lui Hristos. Mai ales cei aflaţi la început de drum pe “calea Bisericii”, fiind înconjuraţi de prieteni “lumeşti”, se simt deseori atraşi înapoi, spre vechile obiceiuri. Demersul acesta îi poate ajuta să cunoască tineri ca şi ei, iubitori de Dumnezeu, să împărtăşească din propriile trăiri, să lege prietenii.
Evenimentul va avea loc in mai multe orase ale tarii. 
In Bucuresti, Schimbul de Carte Ortodoxa va avea loc sambata - 9 iulie 2011, ora 16.00 la Biserica Sf. Daniil Sihastrul iar invitat special va fi Parintele Mihai-Andrei Aldea.
In Constanta, Schimbul de Carte Ortodoxa va fi organizat sambata 9 iulie 2011, ora 16.00 la Liceul Teoretic Decebal. Invitat special va fi Protostinghelul Maxim Vlad  - Staretul Catedralei Arhiepiscopale din Constanta. 
Ma multe detalii gasiti pe blogul asociatiei: http://asociatiaorthograffiti.wordpress.com
Va asteptam!

Pe tine cât de mult te doare ceea ce iţi cer ceilalţi să fii?

joi, 23 iunie 2011

| | | 4 comments

    Iţi scriu ţie, dragul meu cititor, care ţi-ai îndreptat paşii spre blogul meu sau ai ajuns pe aici "din greşeală". Poate ai venit cu o întrebare, poate cu o durere, sau poate doar vrei să vezi ce lucruri noi mai scriu. Mai mereu am scris ce mi-a spus inima, dar poate nevoile tale sunt altele. 


  M-am gandit că este foarte probabil să te doară şi pe tine ceea ce mă doare pe mine sau să ne bucurăm de aceleaşi lucruri. 

  Spre exemplu, am observat o durere pe chipurile unora dintre noi din cauza faptului că nu sunt lăsaţi să fie ei inşişi. Sunt consideraţi din start o problemă a societăţii, o colecţie de oameni care nu ştiu încotro să meargă, care au nevoie întodeauna de direcţii şi îndrumări precise, menite să-i transforme în ceea ce aceştia nu-şi doresc să fie. 


  De câte ori nu ţi s-a cerut de către prieteni, colegi, oameni în general, să fii o altă persoană şi ai apelat la o atitudine-interfaţă ajutătoare, care să-ţi ascundă durerea aceasta, şi în acelaşi timp să pari că vrei să fii exact aşa cum trebuie?

  Suntem oameni, avem defectele şi greşelile noastre, acest lucru însă nu este o justificare. Ca să poţi face diferenţa trebuie să înţelegi că a fi tu însuţi nu înseamnă a-ţi justifica greşelile şi căderile, ci a-le privi în faţă, a aceepta că iţi aparţin şi a găsi puterea de a ţi le repara, de a te ridica împreună cu Hristos.

  Poate că de multe ori ai stat în loc şi te-ai întrebat: "bine, oamenii găsesc ceva numai bun de criticat, defectele mele sunt ţinte ale unor săgeţi dureroase tunate cu gânduri triste şi păreri de rău, dar pe mine cine mă ajută?


  A venit Hristos, m-a răscumparat pe mine, m-a salvat, dar oamenii aceştia mă aruncă în iad înaintea Lui, considerându-mă un păcătos, un slab, un om care nu merită mantuirea, judecandu-mă pentru fiecare pas pe care îl fac.


  Să ştii că nu eşti singur. Şi noi suntem tineri, eu care iţi scriu şi alţii care trec pe aici în fiecare zi. Poate te întrebi ce-o fi atât de minunat să fii tânăr cu Hristos? 


  Cuvintele nu spun mare lucru dar e o diferenţă faptică. A fi tânăr fără Hristos înseamnă a fi singur şi a-ţi umple singuratatea aceasta cu tot felul de lucruri cum işi indeasă un hoţ sacul care nu-i al lui. 


  Acum da provocare, câte lucruri ai împrumutat de la alţii doar pentru a fi "în randul lumii", pentru a fi acceptat şi a nu fi luat cumva că eşti altfel? 


  Fără Hristos eşti un vas care sună a gol şi se cere a fi umplut. Acest lucru se rezolvă simplu, cu lucruri aflate la îndemâna oricui, doar ţigările se gasesc la magazinul din colţ, drogurile pe la prieteni, pornografia la primult click pe net. 


  Când vasul acesta se umple, ori dă pe afară, ori se strică. De multe ori aceste două lucruri se succed. Mai întâi iţi etalezi împrumuturile pe care tu le consideri bune, apoi începi să simţi pe pielea ta efectele. Încet, încet pierzi contactul cu tine insuţi, în cazuri mai grave ajungi să pierzi şi contactul cu viaţa.

  Eh, un tanar cu Hristos nu e singur, prin urmare e un vas plin de bucurie şi pace care raspândeşte în jurul său lumină. Cu Hristos totul e mai uşor pentru că Harul umple inima omului şi le face pe toate gândindu-se la câte a făcut Hristos pentru el. Şi aceştia au dureri, necazuri, ispite, căderi, dar ştiu unde trebuie să se întoarcă. Ştiu cine îi asteapta din clipă in clipă şi pot spune: "Doamne, vino înapoi că sufletul meu însetează după tine". 


  În plus ai altă bucurie atunci când primeşti viaţa ca pe un dar, nu ca pe o povară, când traieşti tinereţea ca o bucurie şi posibilitate de a face ceva diferită de tot ceea ce lumea consideră "libertate". 


  Ştiu cât de greu este să fii acceptat de ceilalţi pentru că eşti cu Hristos, mereu iţi găsesc vreo chestie pe care să o considere în dezacord cu ceea ce înţeleg ei prin "a fi tânăr".

   Nu te descuraja, fii tu însuţi, nimeni nu iţi poate lua acest lucru înafară de tine, dacă tu nu eşti de acord. 

Povestea unei femei care a încercat să se sinucidă

vineri, 17 iunie 2011

| | | 2 comments


Motto: "Domnul m-a certat, dar morţii nu m-a dat"


"Mă numesc Maria, viaţa mea a fost presărată cu minuni, începând cu întoarcerea mea la Ortodoxie.  
Eram tânără şi deşi mama mea era o femeie credincioasă, eu eram indiferentă faţă de tot ce însemna practicarea unei vieţi ortodoxe. În copilărie mama ne-a insuflat credinţa, dar s-a pierdut pe parcurs, datorită unei tinereţi petrecute departe de Hristos şi a regimului comunist care promova o societate şi o viaţă lipsită de Dumnezeu.


Mai târziu, din cauza greutăţilor întâmpinate pe parcursul vieţii, am avut un moment de deznădejde în care am zis că ar fi mai bine să mor, deoarece viaţa mea este imposibilă. Nu mai puteam să trăiesc în pielea mea, din cauza gândurilor care invadau pur şi simplu mintea mea. 


Ajunsesem în această situaţie datorită vieţii pe care o duceam, aveam un soţ violent care mă bătea şi mă izgonea de acasa. Stăteam pe afară, pentru că nu aveam unde să mă duc, iarna îngheţam pe afară în zăpadă iar ziua munceam la fabrică, la croitorie. Nu mai puteam nici să muncesc cum trebuie din cauza bătăilor. Atunci am zis că trebuie să mor. Probabil diavolul nu uitase că îi promisesem cu câteva luni în urmă. Am fost ispitită, până într-o zi, la ora prânzului, când m-am hotărât să-mi pun gândul în aplicare. 


Am lipsit de la serviciu, soţul nu era acasă şi m-am dus în baie. Acolo am găsit o ţeavă de fier care tranversa tavanul băii până la jumătate. Întâi m-am tăiat la gât cu o lamă dar n-am avut curaj să duc gestul până la capăt. Atunci am luat o frânghie şi un scaun, m-am suit pe el, am legat-o de ţeava din baie.


Mintea mea se întunecase, o putere nevăzută nu mă lăsa să continui şi altă putere mă împingea să mă urc pe scaun. M-am urcat, mi-am aşezat streangul de gât, l-am potrivit şi l-am strâns. Am stat aşa un timp şi am plâns, m-am rugat Lui Dumnezeu şi spuneam: Ce să fac, Doamne? Nu am unde să mă duc. Ştiam că mă dau singură în mâna diavolilor şi mă condamn singură la iad. 


Credeam în existenţa lui Dumnezeu, a demonilor şi a îngerilor, şi totuşi am dat drumul la scaun. Am rămas spânzurată, atunci am văzut un înger, era alb tot, deosebit de alb, ca zăpada, cu aripi lungi şi frumoase, îţi lua ochii cu strălucirea lui. Zbura în jurul meu, după care au venit încă trei, zburau cu toţii încercând parcă să mă oprească. Au venit şi câţiva diavoli şi a început o luptă între îngeri şi demoni. Îngerii nu-i lăsau pe diavoli să ajungă la mine dar aceştia se luptau cu iuţeală. Diavolii erau foarte urâţi, cu nişte labe urâte şi mari, cu păr mare pe ei, cu cozi lungi, cu degete lungi şi unghii ascuţite, cu gura mare şi interiorul gurii roşu ca focul, cu colţi mari şi ascuţiţi, limba mare şi lată, cu coarne ascuţite, întoarse unul către altul. Sfinţii îngeri îi împingeau pe diavoli iar aceştia se smunceau şi ajungeau iar langă mine, încercând să mă apuce cu ghiarele lor dar sfinţii îmgeri mă ocroteau. După aceea au venit mai mulţi îngeri şi mai mulţi demoni şi a început o luptă înverşunată pentru sufletul meu.Până la urmă îngerii au biruit şi i-au scos pe diavoli afară. Au zburat în jurul meu şi s-a făcut linişte. Au plecat apoi îngerii şi a rămas un înger care fusese de la început cu mine. 


Atunci m-am trezit în pat, cu vreo trei vecine lângă mine şi cu soţul meu care mi-a spus că se afla în oraş în faţa unui magazin şi se uita la o vitrină. Odată ceva l-a făcut să tresară, a trecut prin el un fior şi a luat-o la fugă spre casă, spunea că parcă cineva îl împingea de la spate, îl ducea pe sus. A venit acasă şi m-a găsit pe mine, spânzurată, mi-a tăiat frânghia şi m-a salvat.


Dumnezeu a fost bun şi milostiv, nu m-a lăsat în ghiarele urâţilor diavoli care veniseră să ia păcătosul meu suflet. 
Atunci aveam 25 de ani, când scriu această poveste am 54. Timp de 29 de ani nu am povestit niciodată această întâmplare şi am purtat mereu această minune în faţa ochilor. Dupa această întâmplare ne-au cununat nişte oameni credincioşi care m-au îndemnat să spovedesc aceste păcate care atrag mânia lui Dumnezeu. 


Dacă nu s-ar fi milostivit Dumnezeu de mine, ar fi pierit sufletul meu. Acum îi mulţumesc şi îi dau slavă pentru toate câte mi le-a dat. "


Sursă foto

Dialog intre un om si sufletul sau

sâmbătă, 11 iunie 2011

| | | 1 comments


Draga suflete,

Te-am zarit demult, murind incet, cautand o urma de lumina, oa oaza de nadejde, sperand ca o sa se gaseasca cineva care sa te ridice din somnul mortii si sa te aduca la viata, ca si slabanogul care zacea de 38 de ani, sperand sa-l arunce cineva in scaldatoare.

Odata parca ai incercat sa te trezesti, poate a fost un moment de luciditate. Ai inteles ca esti cuprins de moarte, dar totusi ai continuat sa motai. Poate ar fi trebuit sa plangi, sa strigi, doar, doar te-o auzi cineva. Nu stiu ce te-a facut sa continui sa dormi. Poate dulceata somnului, poate faptul ca oamenii iti spuneau ca esti viu, vazand ca ai maini si picioare si poti sa mergi si sa faci niste lucruri. 

Intr-o zi din inima ta a razbit un dor dupa Ceva. Pierdusei lumina atunci, demult, si ratacit prin noapte, ai adormit crezand ca e noapte peste tot si ca toata lumea doarme. A fost un moment in care ai incercat din rasputeri sa te trezesti, dar dintr-un somn asa de greu nu prea te poti destepta singur. 

Intr-o alta zi ai intalnit o faclie care aprindea niste lumanari. Ai luat o picatura si ai mers mai departe. Locul acela iti dadea o nadejde. Ai gasit alt loc in care sufletele din jurul tau isi mareau lumina din bucuria pe care o raspandeau chipurile sfintilor. Lumina ta a mai crescut un pic.


Iata ca tot mergi, ai ajuns altundeva. Aici o putere nevazuta te cheama, te trezeste. Nesiguranta ta mareste profunzimea acestei chemari. Ceva te indeamna sa te apropii de Icoana Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu dintr-o manastire in care maicile canta impreuna cu ingerii. Nu mai apuci sa te intrebi cum ai ajuns sau ce te-a chemat acolo. Inima ta a inceput sa arda, binecuvantarea si bucuria care se raspandeste din icoana umple sufletul tau. 


Cuvintele lipsesc. Lacrimile spun totul. S-a desteptat sufletul tau, plange cu suspine pentru atata vreme de somn si moarte. O putere nevazuta parca te ridica deasupra mortii si a deznadejdii in care stateai si simti atata pace, atata har, atata bucurie pe care e cu neputinta sa o cuprinzi, sa o tii doar pentru tine.


             Oare te-ai nascut din nou? Nu stiu sa-ti spun. 
Pot doar sa-ti raspund doar ca ai inviat intr-o seara calda din iunie. 
Ai grija sa nu mai adormi.




Semnat,
Un om