Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim găzduieşte, în zilele de 17-18 noiembrie, Simpozionul „Rugul aprins, mărturisire şi rugăciune în duhul
Ortodoxiei”. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la
naşterea Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu şi a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui
Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor. (Ziarul Lumina)
Mai jos puteţi viziona un documentar cu istorie şi mărturii despre Rugul Aprins.
Partea I
Mişcarea „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, comunitate de călugări,
profesori universitari, studenţi cu pregătiri in filosofie, arte frumoase,
litere, muzica şi ştiinte exacte a fost, pentru Bucureştiul anilor ’40-’50,
locul unde se plămădea autentica cultură spirituală, aceea care se naşte şi
creşte odată cu întrebările mântuitoare ale credinţei.
Partea II
Antimul şi “Rugul Aprins” au intrat în atenţia Securităţii încă din anul
1947, din cauza atitudinii protectoare şi ocrotitoare manifestată faţă de
refugiaţii ruşi, în general, şi faţă de Părintele Ioan Kulîghin, în mod
special. La aceasta se adauga şi temerea organelor represive în legatură cu
apropierea dintre Biserică şi intelectuali.
Partea III
Actul de acuzare a lotului “Alexandru Teodorescu şi ceilalţi” consemna
faptul că Daniil Sandu Tudor si complicii săi au iniţiat o mişcare cu caracter
legionar numită “Rugul Aprins”. La fel ca şi în 1955, acuzaţia de “legionarism”
este inventată de la un capăt la altul. Părintele Daniil este ameninţat de
acuzatorul său “Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul (tău) Aprins”.
Partea IV
Dacă ne gândim la semnificaţia Rugului Aprins dată grupului de către călugărul
Ioan cel Străin, semnificaţie cu rădăcini profunde în predania isihastă a
trăitorilor din Rusia, ne dăm seama care a fost temeiul rezistenţei celor
închişi în temniţele exterminatoare ca cele de la Aiud sau Piteşti. Să urmărim
aşadar cel de-al patrulea episod din serialul dedicat Grupului de la Antim.
Partea V
Din vremea călătoriei în Sfântul Munte, Sandu Tudor avea convingerea că
neamul său poate fi salvat printr-o transformare duhovnicească profundă, prin
trăirea credinţei şi a rugăciunii, prin refacerea legăturii între om şi
Dumnezeu. Ieroschimonahul Daniil moare, se pare, în noaptea de 17 noiembrie
1960 în spitalul penitenciarului Aiud, arzându-se orice urmă înapoia lui.
Partea VI
Rugul Aprins a aşezat destinele trăitorilor săi sub semnul vocaţiei
monahale. Ne gândim la marii convertiţi: Sandu Tudor, devenit ieroschimonah,
Andrei Scrima, devenit Arhimandrit, dar şi la părinţii slujitori în monahism,
pentru care experienţa Rugului Aprins a fost o bogăţie în plus. Arhimandrit
Benedict Ghiuş, Arhimandrit Sofian Boghiu, Protosinghel Petroniu Tănase,
Arhimandrit Arsenie Papacioc, Î.P.S. Antonie Plămădeală, Părintele Roman Braga.
Pentru toţi aceştia, Rugul Aprins era o manifestare firească a năzuinţelor
spirituale şi ale celei mai de seamă preocupări activităţi monahale, rugăciunea.
Partea VII
Intelectualii grupului de la Antim aveau o formaţie culturală dobândită la
mijlocul perioadei interbelice, formaţie bazată fundamental pe aşa-numita
presimţire a tradiţiei ortodoxe, trăită în credinţă şi deschisă totodată
universalităţii culturii. Ei au creat o nouă tendinţă culturală plecând de la
propriile căutări şi manifestări umane şi intelectuale.
Un reportaj de Cristina Stavrache, Universul Credinţei - TVR
0 comments:
Trimiteți un comentariu