Despre decizii si libertate

vineri, 28 octombrie 2011

| | | 2 comments




   Când Dumnezeu îți arată o cale pe care trebuie să mergi sau un lucru pe care trebuie să-l faci, fă aceasta cu toată inima, fără să te gândești cum va fi, ce vei pierde sau vei câștiga pentru că în momentul în care ai ales să mergi în direcția respectivă, lucrurile se schimbă cu totul fără să te aștepți și te vei putea bucura. O schimbare care apare la nivel de decizie schimba cu totul lumea din jurul nostru. Deși sunt lucruri pe care poate le-am mai auzit, realitatea mă lasă totuși fără cuvinte. Libertate mai mare ca libertatea în Hristos nu există, dacă ajungi să o trăiești cu toată ființa.

  Uneori ni se întâmplă lucruri a căror sens nu-l înțelegem și ne punem întrebarea "Ce rost avea aceasta?" . Când totul rămâne la stadiul teoretic în care se analizează trecutul, prezentul și viitorul este simplu să te agăți de niște fire ale vieții și să călătorești cu gândul pe suprafața lor, însă odată ce mergem în sfera realității și ajungem să trăim viu și să conștientizăm că Domnul se află lângă noi, vedem cu totul altfel lumea. 

  Vrem să cunoaștem multe dar vedem din ce în ce mai puține. Ochii noștri rămân închiși în fața marilor taine. Ne ascundem singuri într-un glob de gheață și nu mai simțim nimic, cu greu ajunge uneori câte o rază de dragoste. Gândim și citim mult, dar trăim prea puțin. Am descoperit Adevărul care ne poate face liberi, dar dacă îi închidem ușa vom rămâne prinși în propriile lanțuri și vom visa la libertate. 

  Așa cum bucătarul nu se satură cu mirosul mâncării, nici omul nu dobândește libertatea dacă vorbește despre ea. Cărțile au multe să ne spună dacă le vom asculta cu atenție fără să le citim pe diagonală și să trecem la următoarele, doar ca să bifăm o sesiune de "culturalizare". 

  Bucuria poate exista în fericire, în tristeţe, în căutare, în revoltă, dar cel mai mult în chipul lui Hristos aflat în fiecare om. Dacă ne-am bucura de acest lucru cu toată inima, ne-ar fi imposibil să urâm. Oamenii vin înspre noi cu o căutare, cu o nevoie, este foarte important însă cu ce pleacă.

  Nu pot spune prea multe. Tainele se simt, se trăiesc, se văd. Uneori mi se pare ciudat sa scriu lucruri a căror plinătate și sens se găsesc doar în inimă. Aici se află puținul care se poate scrie în cuvinte pe un ecran de monitor care de multe ori adoarme. Nu stați prea mult în fața lui, aveți prieteni, aveți oameni minunați în jurul vostru... vă pot împărtăși atâtea bucurii, doar să-i ascultați și să trăiți împreună cu ei. 

  Doar o viață trăită pentru alții este o viață care merită trăită" spunea Albert Einstein și nu cred ca se referea doar la ceea ce dăruim noi ci și la ceea ce primim de la ceilalți. 

Sfatul unui duhovnic către ucenicul său

marți, 11 octombrie 2011

| | | 1 comments

   Odată un ucenic îl întreabă pe duhovnicul său:
- Părinte, de ce omul dobândeşte Harul aşa de greu şi îl pierde atât de repede?
- Pentru că nu ştie să-l preţuiască, fiule, răspunse duhovnicul cu blândeţe. Atunci când îi dai o pernă unui copil se joacă cu ea, o pierde sau o aruncă. Ajunge să îi simtă lipsa abia când îi este somn şi nu are unde să doarmă.
 La fel păţeşte şi omul, pierde Harul şi se străduieşte zile, luni, poate şi ani să-l redobândească. Odată cu trecerea timpului şi creşterea duhovnicească omul ajunge să traiască în Har. 

Pianul si sufletul omului

duminică, 2 octombrie 2011

| | | 0 comments

     Aseară am auzit din întâmplare o melodie cântată live la pian. Nu era prima oară când ascultam o astfel de piesă, dar era pentru prima oară când am ascultat-o cu adevărat cu urechile inimii, cum s-ar spune. 

   Pianistul se asemăna cu omul cotidian care răspândeşte în jurul său gânduri, fapte, trăiri, unele mai joase, altele mai înalte, fiind percepute de ceilalţi în complexitatea şi măsura pe care aceştia o înţeleg. Acesta dăruieşte bucurie ascultătorilor şi mulţumire Domnului pentru talentul său  fără a se înalţa pe sine. 

  Lumina se concentrează pe pian, el rămâne în umbră, notele ajung la auzul ascultătorilor, dar degetele sale nu se aud niciodată. Se aseamănă şi cu omul a cărui rugăciuni se rostesc încet în taina inimii şi cuprind întreaga creaţie iar el rămâne undeva, mic în comparaţie cu dragostea nemărginită ce se deschide înaintea paşilor lui.

   Prima oară când am auzit că Pr. Serafim Rose l-a descoperit pe Dumnezeu în cantata Ich Habe Genung de Bach, mă întrebam cum se poate să te schimbe muzica. Acum am găsit răspunsul. 

  De fapt am găsit bucuria, lacrimile, întoarcerea şi pocăinţa ... la o audiţie de pian.