Cuvinte pentru tineri (XVII) - Cum îmi dau seama dacă iubesc cu adevărat?

Dragostea şi îndrăgostirea sunt acelaşi lucru?

Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea. El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”

Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri. Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb.

Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.

Cum să îmi dau seama dacă iubesc cu adevărat persoana cu care sunt împreună?

Un Părinte a răspuns astfel la o întrebare similară: „Andrei, tu chiar vrei să ştii cum să faci ca s-o iubeşti pe Maria?” „Da!” „Măi, sigur nu vrei să faci din Maria jucăria ta?’’ „Nu!’’ „Bine! Dacă vrei numaidecât să ştii, eu îţi spun: dacă vrei să o iubeşti pe Maria, împlineşte-i poruncile!’’ Cum vrei tu să îi arăţi unei fete că o iubeşti, dacă nu îi arăţi în primul rând că există pentru tine, dacă nu îi arăţi că ai încredere în ea?

Fotograf: Monica Drăgan

Cum să îmi dau seama dacă această persoană este cea aleasă? Cum ar trebui să mă comport, cum să am inima faţă de ea?

Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune şi pe care îl puteţi face în acest sens este ca atunci când aveţi o pornire de dragoste către cineva să nu vă apucaţi să o exteriorizaţi imediat. Nu puneţi mâna pe telefon, nu trimiteţi e-mail; ţineţi-o puţin în inimă la dospit, ţineţi persoana respectivă, gândul acela puţin în inimă şi vedeţi ce se va întâmpla după aceea. O să rămână aproape mai nimic din el pentru că se duce foarte multă zgură. În pornirea aceasta de dragoste sunt foarte multe componente, să le spunem aşa, mai trupeşti ori mai puţin trupeşti, mai psihologice ori mai puţin psihologice, mai duhovniceşti ori mai puţin duhovniceşti. Sunt foarte amestecate, foarte confuze şi încearcă să te ia pe sus. Lăsaţi inima să aleagă, să discearnă; lăsaţi inima să îşi arate puterea ei de a deosebi – are o putere foarte mare de a deosebi – lăsaţi-o! În felul acesta vă şi îmbogăţiţi inima, vă şi întâlniţi cu persoana respectivă în inima voastră.

Acolo, în inima voastră, o să vedeţi în scurt timp care este situaţia relaţiei voastre cu persoana respectivă. În scurt timp o să ziceţi: „Ei, parcă nu merită.” Sau dimpotrivă, dacă sentimentul creşte, şi dacă într-adevăr dă pe dinafară atunci da, sfinţi să fiţi şi tot nu vă puteţi opune. Dar lăsaţi inima să hotărască ea lucrul acesta, pentru că acolo, în inimă, eşti tu cu sinele tău, faţă în faţă – atunci inima se face ca un cuptor de foc în care nu rezistă nici o zgură. Acolo se împlineşte, nu se consumă, relaţia la nivelul cel mai înalt şi mai profund totodată, pornind de la lucrurile imediate – simţi nevoile imediate ale celuilalt, dacă îi e sete, sau foame –, până chiar la aspiraţiile lui, la lucrurile fine, duhovniceşti. Aşa făcând o să vă daţi seama şi care e dragostea adevărată.

Dacă reuşiţi ca în rugăciunea voastră foarte intimă, foarte personală, să aduceţi pe cineva, persoana respectivă e mare pentru voi, pentru inima voastră.

Cum trebuie să procedăm cu acei băieţi care vor să trăim în concubinaj? Este corect?

Răspunsul este de la sine înţeles. Concubinajul, asta lăsând la o parte păcatul grav pe care-l reprezintă, oferă doar un surogat de relaţie. Împlinind numai pofta trupească, el obligă de fapt sufletul să se supună trupului ca un rob, reduce sufletul la starea de accesoriu. Despre ce fel de iubire, de relaţie mai poate fi vorba? Nu vă mulţumiţi cu orice, mai ales voi, fetelor. Nu renunţaţi la demnitatea voastră, nu vă lăsaţi călcate în picioare. Sunteţi mult mai presus decât toate acestea.

Dar nu trebuie să îl şi mustrăm cu blândeţe, cum se pune în Sfânta Scriptură?

Tot în Sfânta Scriptură se spune „Dacă este ceva vrednic de mustrare”, dar dacă nu, nu. De aceea, dacă vrei să vezi ce este vrednic de mustrare cu adevărat şi nu ştii clar, mai amână puţin, mai aşteaptă, că doar nu dau turcii; ai răbdare, nu îi spune acum, mai lasă, lasă-ţi inima să se aşeze şi după ce se aşează inima şi în continuare spui lucrul acela, atunci îl vei spune cu blândeţe. Nu cauţi să îl schimbi; dacă îl mustri cu blândeţe îi atragi atenţia.

 Sursă: Orthphoto

Cum pot birui patima desfrânării?

Zic Sfinţii Părinţi: „Oricât de sfânt ai fi nu o să poţi birui decât cu fuga”. Nimeni să nu se înşele vreodată că poate sta în faţa acestei patimi şi să biruiască. Niciodată, niciodată, oricât de sfânt ar fi. Aici înţelegem că nu putem primi pricinile păcatului, încrezându-ne în noi că vom rezista. Nu putem sta în faţa pricinilor desfrânării şi să ne luptăm, să ne amăgim zicând: „Asta nu-i nimic. Eu pot face faţă la provocarea asta şi nu o să se ajungă nicăieri…” Bărbăţia nu înseamnă mândrie prostească, nu înseamnă încredere în sine, ci stăpânire de sine. Ne luptăm cu pricinile, cu tentaţiile care se ridică în noi, cu dorinţele care vor să pună stăpânire pe inima noastră. Însă când vedem că locul, contextul în care ne aflăm prilejuieşte păcatul, atunci bărbăţia constă tocmai în a fugi, asemenea Sfântului şi Dreptului Iosif, care a fugit lăsându-şi în urmă până şi haina. Iar al doilea lucru foarte important este că trebuie să învăţăm, şi asta repede, să urâm păcatul cu toată puterea. Cum zice în psalmi: „Cu ură desăvârşită l-am urât pe el” (cf. Ps. 138, 22). Dacă nu urăşti păcatul acesta, nu se dezlipeşte de tine, stă lângă tine lipcă. Deci fugi de el şi urăşte-l cât poţi.

Apoi aleargă la ajutorul lui Dumnezeu, mai ales la ajutorul Maicii Domnului. Este foarte important. Nu la ajutorul oricui, la ajutorul Maicii Domnului. Aduceţi-vă aminte de Maria Egipteanca. Ea, cum știm din viața ei, se ridicase din desfrânare în momentul în care a vrut să intre în biserică. Şi nu a putut. Şi-a dat seama atunci, neputând să intre în biserică de trei ori la rând, că starea ei nu se potrivea deloc cu starea pe care ar trebui să o ai ca să intri să te închini la Crucea lui Hristos. Şi atunci ce a făcut? Este extraordinar! S-a dus la Maica Domnului. Ea, cea mai desfrânată, s-a dus la cea mai curată! Şi de ce vă zic asta? Pentru că atunci când aveţi vreo ispită de genul acesta de necurăţie, că-i cu mintea, că-i cu sufletul, cu trupul, primul lucru pe care vă vine să îl faceți este să fugiţi de Maica Domnului. Ei bine, atunci să vă duceţi la Maica Domnului, atunci, pentru că numai ea poate să vă ajute imediat. De ea fug dracii ca de nu ştiu ce.

Numai Maica Domului ştie cu adevărat, dar cu adevărat, ce înseamnă înălţimea fecioriei. Din acest motiv, numai ea vă poate ajuta cu treaba aceasta. Deci, când aveţi ispite de genul acesta, mergeţi rapid la Maica Domnului. Cum ziceam noi în armată: Fuga, marş! Asta înseamnă peste 370 de paşi pe minut! Să vă văd că alergaţi aşa!

Trebuie să mergem şi la duhovnic?

Evident că la duhovnic trebuie să vă eliberaţi de păcatul acesta. Dar ce faceţi până ajungeţi la duhovnic? Avva Pimen cel Mare a fost întrebat: „Cât timp va avea putere păcatul asupra omului?” Şi el a zis: „Când a zis omul: «Am greşit, iartă-mă!» a încetat păcatul asupra lui.” Aici este o distincție pe care ar trebui să o învăţaţi pentru că veţi avea nevoie de ea. Una este puterea păcatului asupra ta şi alta este prezenţa păcatului în tine. De îndată ce omul a zis: „Am greşit, iartă-mă!”, a încetat păcatul asupra lui, a zis Avva Pimen cel Mare. Adică de îndată ce te-ai pus înaintea lui Dumnezeu şi ţi-ai reprecizat poziţia, şi zici: „Doamne, am greşit, dar eu pe Tine Te vreau. Am greşit, iartă-mă!”, din momentul acela păcatul a pierdut frâiele prin care te conducea pe tine. N-a dispărut din tine. El va dispărea abia atunci când te vei duce la spovedanie şi vei mărturisi. Dar până să ajungi la spovedanie, ai nevoie de momentul acesta de reprecizare a poziţiei tale în faţa lui Dumnezeu, de trezire şi de a pune iar începutul cel bun, de a o lua iar de la zero: „Am greşit dar ce a fost a fost, hai să o luăm de la început.” 

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012

Revista Cuvinte către tineri