de PETER BAKLINSKI
Miercuri 7 Noiembrie 2012
Noiembrie 7, 2012
(LifeSiteNews.com) – Dragi luptători pentru-viață, ne-am trezit în această dimineață simțindu-ne înfrânți. Romney a pierdut
alegerile, dar cei nenăscuți
sunt cei care au pierdut cel mai mult.
Astăzi, copiii nenăscuți ai americanilor au motive
să tremure în pântecele mamelor lor. Votanții
au decis să dea încă patru ani de putere unui om care s-a angajat într-un
război fără milă împotriva celor mai lipsiți de
ajutor și mai vulnerabili dintre frații și surorile noastre.
Ne-am pus speranța în alegerea unui președinte nou, care ar îngădui și o anumită protecție pentru cei nenăscuți. Deși Romney nu a promis protecția tuturor ființelor umane, fiind de acord
cu avortul în unele cazuri precum violul, în comparație cu Obama el a apărut ca
un campion pentru-viață.
Acum trebuie să mai facem față la
încă patru ani cu omul pe care mulți
din mișcarea pentru-viață îl numesc “cel mai
pro-avort președinte
din toate timpurile”.
Da, noi, cei pentru-viață, avem motive să fim
demoralizați.
M-aș fi simțit absolut mizerabil dacă nu
aș fi auzit astăzi de dimineață un pasaj de la Filipeni 2,
14-18: ”Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi fără
de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău
şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume, ținând cu putere cuvântul
vieţii […]. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-vă.”
Da, este vorba un “neam rău şi stricat” care
realege la putere un om care a purtat un război atât de brutal împotriva
copiilor frumoși ai
lui Dumnezeu sub aparențele
grijii pentru sănătatea și
drepturile femeilor.
Dar acest pasaj din Filipeni
cere celor pentru-viață să
accepte rezultatele alegerilor fără cârteală. De fapt, ni se cere să fim bucuroși.
Să fie oare o absurditate
totală? Cum putem să fim bucuroși și plini de veselie într-o zi
așa de întunecată pentru cei
nenăscuți?
Pentru că Dumnezeu este în
cele din urma ”la comandă”, nu președintele
Obama. Pentru că Dumnezeu face ca toate lucrurile sa se lucreze pentru binele
celor care-L iubesc pe El (Romani 8, 28), chiar dacă a fost reales cel mai
anti-viață președinte pe care l-au avut
Statele Unite.
Noi, cei pentru-viață, putem să fim bucuroși și plini de veselie în
mijlocul unui “neam rău şi stricat” pentru ca știm că avem ADEVARUL de partea noastră. Știm că ființa nenăscută este om. Știm că în pântecele unei
mame însărcinate este un copil, nu “o colecție
de țesuturi” sau un fetus despre
care nu se știe
ce este. Știm
că ființele umane nenăscute merită
drepturi și
protecție la fel de mult precum
merită oricare altă ființă
umană.
Să fim bucuroși și plini de veselie rămânând
neclintiți în adevărul despre VIAȚĂ. Prin rămânerea în adevăr
ne menținem “fii ai lui Dumnezeu
neîntinaţi”.
Ținându-ne
de adevăr în mijlocul unei astfel de întunecimi deprimante, aceasta ne permite
să strălucim ”ca nişte luminători în lume”. Lumina, chiar si cea mai mica,
întotdeauna înfrânge cel mai copleșitor
întuneric. Pe măsură ce întunecimea falsei civilizații creşte, acțiunile aparent mici și nesemnificative prin care
afirmăm fiecare viață de
om vor străluci mai mult.
Dragi prieteni pentru-viață, nu vă lăsați pradă stării de capitulare
și înfrângere. Fie ca
rezultatele de aseară să ne dea curaj să devenim mai curajoși în procesul de influențare a politicii publice
legate de cei nenăscuți.
Căutarea dreptății pentru cei nenăscuți trebuie să ne facă pe noi
să ne examinăm strategiile, să facem planuri noi și să continuăm fără să ne descurajam în lupta
pentru rezolvarea celei mai mari probleme de drepturi civile pe care a
cunoscut-o lumea.
Cei nenăscuți se bazează pe noi să
continuam lupta în numele lor. Nu pot face asta ei înșiși. Aceștia mici au pierdut în
aceste alegeri mai mult decât tu sau eu. Trebuie să continuăm să fim campionii
lor cu mai mult zel decât am avut
vreodată.
Trebuie să ne regrupăm, să
ne reorganizăm, să gândim noi strategii.
Viețile celor nenăscuți depind de tine și de mine mai mult ca
oricând.
Rămâneți fermi. Luptați lupta cea buna. Nu
capitulați niciodată.
Sursă: LifeSiteNews
1 comments:
Pe Obama, Dumnezeu l-a pus acolo. Sa dai o lege cum ca nu ai voie sa avortezi nu ar rezolva oricum lucrurile. Femeile ar avorta oricum, ba chiar si-ar pune viata in pericol pentru asta (te pui cu necredinciosul?!). Sau inca si mai rau...cate femei credincioase avorteaza copii? ...multe...Eu personal sunt impotriva avortului cand vine vorba de mine de educarea fetei mele sau de informarea altor femei...(deci accentuez observatia...educatia sau informarea...obligarea nu-si are locul...e o decizie super personala).
Trimiteți un comentariu