Ce fapte facem? Ce duh avem?

 Fotograf: Monica Drăgan

La postarea Rămâneţi fermi. Luptaţi lupta cea bună. Nu capitulaţi niciodată am primit următorul comentariu:

”Pe Obama, Dumnezeu l-a pus acolo. Să dai o lege cum că nu ai voie să avortezi nu ar rezolva oricum lucrurile. Femeile ar avorta oricum, ba chiar şi-ar pune viaţa în pericol pentru asta (te pui cu necredinciosul?!). Sau încă şi mai rău... câte femei credincioase avortează copii? ...multe... Eu personal sunt împotriva avortului când vine vorba de mine, de educarea fetei mele sau de informarea altor femei... (deci accentuez observaţia... educaţia sau informarea... obligarea nu-şi are locul... e o decizie super personală).”

Am auzit și alte persoane care sunt conștiente că avortul înseamnă uciderea unui copil, dar că nu sunt de acord cu protecția legală pentru viața copilului nenăscut. Deși organizațiile susținătoare ale avortului acuză pe oricine care ridică un deget măcar pentru apărarea copiilor nenăscuți și sprijinirea mamei în criză de sarcină că vrea interzicerea avortului în România, acest lucru este utopic în situația actuală. Să recunoaștem că trăim un moment al istoriei țării noastre  în care lipsa de coeziune socială este atât de mare încât cui îi mai pasă de un copil care nici măcar nu vorbește, deci nu va face niciodată scandal în presă că nu îi este recunoscut dreptul la viață și i se ia libertatea de a trăi?

Deci aduc acum în discuție o lege care să protejeze viața celor nenăscuți doar pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine și poziția noastră.

Cei care sunt pe poziția ”nu sunt de acord cu avortul, dar nu impun altuia punctul meu de vedere” consideră că sunt într-o poziție mediană, respectând atât adevărul despre viața copilului, cât și libertatea mamei.

Cu bucuria că aceștia recunosc în copilul nenăscut un om, și cu tristețea că nu sunt dispuși să facă tot ce pot pentru a-l apăra și pentru a o ajuta în mod real pe mamă, doresc să fac o observație față de această opinie și să-i rog să își pună o întrebare.

Observația este că sunt întru totul de acord că apărarea vieții copiilor nenăscuți nu se va face doar prin trecerea în ilegalitate a uciderii lor prin avort. Sunt necesari și alți factori, precum o protecție adecvată a mamelor însărcinate, a copiilor nenăscuți, a părinților și a copiilor în general.

Iată unul dintre domeniile unde este necesară o intervenție. În lunile de sarcină mama trebuie să facă față unor probleme speciale, cum ar fi analizele care necesită timp și bani, regimul alimentar special, cumpărarea de îmbrăcăminte specială pentru ea, procurarea de îmbrăcăminte pentru bebeluși pentru când se va naște copilul etc. Toate acestea sunt necesare pentru a asigura o creștere bună copilului din pântece și pentru a pregăti perioada de după naștere. Dar dacă după nașterea copilului se acordă o alocație pentru creșterea lui, nu ar fi normal ca o astfel de alocație să o ajute financiar pe mamă și în perioada de sarcină?

Și sunt multe alte direcții în care societatea noastră este în urmă în oferirea condițiilor prielnice nașterii și creșterii copiilor. Gândiți-vă doar la lipsa de specialiști capabili să pună un diagnostic corect bolilor din spectrul autismului - și nu mai vorbim de lipsa specialiștilor în terapie și a încurajării acesteia. Poate că noul Parlament va face ceva mai mult în această direcție decât cele de până acum. Dar asta depinde și de noi.

Revenind, sunt de acord că dacă ne dorim cu adevărat să nu mai fie uciși copiii în pântecele mamelor nu este suficient ca o lege să interzică aceasta. Dar o astfel de lege este o componentă a sistemului de protecție din partea societății pentru copilul nenăscut. Îi rog pe cei care simt că nu este suficientă protecția legală să gândească, să susțină și să pună în practică și alte componente ale acestui sistem, legislative, economice, media, filantropice etc. Exemple de reușite avem – grija Părintelui Nicolae Tănase pentru copii și mame, lupta de doi ani de zile a doamnei Ionela Danciu cu statul român pentru ca fiecare dintre frații gemeni să aibă parte de indemnizația pentru creșterea copilului. Dar câte mai sunt de făcut!

Și acum iată întrebarea: dacă, așa cum propun diverși eticieni, legea ar permite părinților să își omoare copiii într-o anumită perioadă după nașterea lor, ați fi coerent cu opinia dumneavoastră actuală și ați adopta poziția ”nu este bine, dar părinții nu trebuie obligați să lase copiii în viață” sau ați lupta pentru abrogarea acestei legi?

Mai jos este un material deosebit nu atât despre cât de mult prețuim viața copiilor nenăscuți, cât mai ales despre onestitatea față de noi înșine: ce credem cu adevărat și care este mobilul faptelor noastre?

Dacă doriți să îl traduceți ori să traduceți alte materiale despre cum se poate apăra viața copiilor nenăscuți și cum pot fi protejate mamele, vă rog să îmi scrieți pe adresa blog.stefania1@yahoo.com. 

*

Am crezut că sunt pentru-viață, dar Dumnezeu mi-a spus că am duhul avortului

I thought I was pro-life but God told me I had the ‘spirit of abortion

PUEBLO, Colorado, May 18, 2012 (LifeSiteNews.com) – Sarah Nelson, 22, was going through a challenging chapter in her faith journey in 2001 as she served in leadership at a successful megachurch in Denver, Colorado. She and her fiancee Brandon loved their church and the fellowship it provided, but Sarah could not shake off the feeling there was something missing.

At her Christian church, one thing that was impressed upon her was that abortion was wrong. For as long as she can remember, Sarah had always considered herself “very pro-life and absolutely against abortion.”

One day, while praying for an end to abortion on the anniversary of Roe v. Wade which legalized the killing of babies in the womb in 1973, Sarah suddenly experienced the voice of God saying to her:

You have the spirit of abortion.

The young woman remembers being stunned. ‘How could this accusation be true,’ she remembers reasoning vehemently with God, when she was clearly against the horrible crime of ending an innocent life in a mother’s womb?

Again, Sarah experienced the convicting voice of God:

You have the spirit of abortion in you because you do not value children as you ought. You see them as a burden and something that would inconvenience your life.

As Sarah pondered the word she had received, it dawned on her that God was entirely right. She had believed that it was wrong to kill children through abortion, but she now realized that a deeply rooted contraceptive mentality within her had prejudiced her to not really value children or to even desire them.

“Up to that point, I had had no exposure to the perspective of contraception as a moral evil,” Sarah told LifeSiteNews. “Growing up, I was extremely familiar with the fact that as couples were counseled for marriage in church, it was the assumption across the board that to be a ‘prudent newly wed couple’, you must contracept, and preferably for at least two years in order to establish a ‘stable marriage’.”

“Rarely were children talked about in terms of ‘abundance and overflowing joy’. In some circles it was strongly suggested that couples limit their family size for the good of God. Many couples saw two children as plenty.”

“I was not really open to having children, nor had I been encouraged to be so from my church leadership. From this flowed the natural conclusion that contraception was fine. And if contraception was fine, then I could see how the logic worked that allowed abortion (God forbid) to be fine because it got rid of an ‘inconvenience’”.

“I was horrified as I suddenly and instantly knew the horrible truth: being closed to life through contraception actually leads to the reality and horror of abortion.”

It was with sadness that Sarah realized that she had become a victim of the logic of contraception without even realizing it. “And sadly, this was where I had been up till that day,” she recounted.

As a consequence of her humbling experience with God, Sarah turned to the Catholic Church for answers and eventually became Catholic along with her now-husband Brandon. They now have two children and are hoping for more.

To this day, over a decade later, it fills Sarah with sadness that many of her friends cannot see what she calls the “real beauty of sexual union and the beauty of being totally open to the gift of life”. Nonetheless, she and her husband will hardly let an opportunity pass by to challenge their friends to think about the dimension of gift that is inherent in sexual union and that entails an openness to life.

“The gift God has given us, the ability to procreate with him, why would we not want to be part of that?,” the couple often asks their friends.

Sarah says that she will be forever grateful for the day that “God opened my eyes wide to this truth and I truly became pro-life. I’ll never forget that day. It is very much seared into my memory.”

Sursă: LifeSiteNews