În primul rând, copiii mei
trăiesc datorită sfântului. Amândoi au avut probleme la naştere. Sarcinile mele
au fost toxice şi deosebit de greu de suportat. Pe Luca era să-l pierd în
primul trimestru de sarcină din cauza unei hemoragii puternice. Când m-a văzut
medicul, a fost convins că bebe nu mai era. Mi-a făcut ecografia
ca o constatare a acestui fapt, dar el trăia si era bine. Tot drumul până la
spital m-am rugat la Sfântul Nectarie să mă ierte pentru gândul meu din urmă cu
o lună când, într-un moment de supărare, am zis că mai bine n-ar fi fost. Şi,
mi-a arătat sfântul că putea să nu mai fie. Am înţeles atunci totul. Aşa că
aveţi grijă viitoarelor mămici ce gândiţi şi mai ales ce spuneţi!
Cu Alex a fost mai greu.
Sarcina a fost foarte dificilă. Pe el era să-l pierd la naştere şi a fost în
pericol şi după aceea. Eu n-am ştiut nimic concret atunci, cu toate că, prin
natura meseriei, ştiam că ceva nu este în regulă, mai ales că a îngăduit Dumnezeu
şi Sfântul Nectarie să văd eu manifestările acelea. Este mult de povestit,
minunile au fost multe şi reale, dar mi-ar trebui mult timp şi cartea s-ar
umple doar cu ele şi n-ar fi corect pentru atâţia oameni care le au şi ei de
povestit pe-ale lor. Ştiu că Sfântul Nectarie va
înţelege de ce n-am insistat pe fiecare minune în parte şi că nu minimalizez
ajutorul imens pe care ni l-a dat. De aceea am să spun doar atât, că sfântul
m-a ajutat să nasc incredibil de uşor pe Alex, travaliul a durat 3 ore (în cărţile
de specialitate travaliul dureaza între 12-14 ore), iar când au apărut cu
adevărat problemele grave mi-a salvat copilul de la faptul că ar fi putut
rămâne cu probleme neurologice deosebit de grave.
Un moment dificil a fost
atunci când a căzut de pe birou. S-a urcat pe fotoliu, apoi pe mânerul lui şi a
vrut să ia icoana Maicii Domnului, probabil, pe care o ţineam pe birou. Am
auzit doar buşitura căderii şi am înţepenit când l-am văzut jos, abia respira
şi avea icoana în braţe. Atunci mi-am dat seama că a căzut pentru că nu avea
cum să o ia de acolo. Avea 1 an şi o lună. M-am speriat îngrozitor şi mă
aşteptam la ce era mai rău.
Am nădăjduit în fiecare
clipă că Maica Domnului va avea grijă de el şi nu i se va întâmpla
nimic rău. Şi aşa a fost. L-am chemat în ajutor pe Sfântul Nectarie şi l-am
rugat să nu ajung cu el la spital, pentru că vă mărturisesc, îmi este groază de
spitalele de stat din România. Să te ferească Dumnezeu să ajungi în oricare din
ele!
Până la urmă Alex nu a păţit nimic. A avut câteva echimoze (vânătăi) şi
atât. De-a lungul anilor l-a
salvat de la multe altele, care puteau avea urmări grave, dar niciodată nu am ajuns cu el la
spital sau să sufere de pe urma lor. Le mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului
şi Sfântului Nectarie pentru asta. Cea mai gravă dintre ele, la modul ca l-a
durut fizic, foarte tare, a fost atunci când a căzut cu mana în tuciul cu suc
de roşii încins. Nu am fost la spital nici atunci, l-am tratat acasă şi m-am
rugat mult Sfântului Nicolae, de data aceasta, să aibă grijă de el şi să nu
rămână cu semne. Nu a rămas cu niciun semn, iar mâna lui arăta ca înainte de
accident. Aş vrea să vă spun că accidentul s-a produs într-o duminică, atunci când
mama s-a gândit să facă sucul de roşii în ziua când ar fi trebuit să se
odihnească. Pentru că pentru asta a lăsat Dumnezeu duminica.
După ceea ce s-a întamplat
atunci, mama a promis că nu va mai face nimic duminica. De-asta a îngăduit
Sfantul Nicolae să se întâmple asta pentru ca noi (în acea zi şi eu, în
Bucureşti fiind, am făcut curăţenie în casă, în loc să merg la Sfânta
Liturghie) să înţelegem rostul acestei întâmplări. Sfântul Nicolae este
ocrotitorul lor permanent. Lui îi las copiii în grijă ori de câte ori nu sunt
lângă mine, iar ei îl iubesc foarte mult. Îi citim minunile, iar ei îl cheamă
în ajutor pentru toate dorinţele lor. Asta a fost ca o paranteză.
Vorbeam despre minunile
Sfântului Nectarie, dar nu puteam să-l uit pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul lor.
Tot Sfântul Nicolae a avut grijă de Luca atunci când a căzut, pe geam, de la
aproape 2 m, pe ciment şi nu a avut decât o zgârietură la cap. Avea aproape 2
ani. Cine mi-a salvat copilul atunci dacă nu Sfântul Nicolae, la care mă rog în
fiecare dimineaţă când ies pe uşă, să-mi păzească copiii, pe Luca, care nu e
lângă mine (stă la bunici pentru ca eu să mă pot duce la serviciu) şi pe Alex
care e toată ziua la gradiniţă!? N-o să pot să-i mulţumesc, niciodată,
îndeajuns, sfântului pentru grija lui.
Monica Lazăr
Sursă: Blog - Ciprian Voicilă
0 comments:
Trimiteți un comentariu