Cum mi-a schimbat viaţa LifeSiteNews.com

marți, 30 decembrie 2014

| | | 0 comments

Photo: Dechev / Dreamstime.com


de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă

Într-o frumoasă zi de la începutul anului 2014, două noi prietene pe care le cunoscusem pe Facebook m-au rugat să le ajut să traducă articole pentru postările lor zilnice. Făceau versiunea unui website românesc inspirat de siteul canadian pro-viaţă LifeSiteNews.com. Acesta urma să prezinte articole care abordau o gamă variată de subiecte legate de familia naturală şi de schimbările de paradigmă culturală care o afectau.

Tocmai ieşisem dintr-un „mariaj” de 12 ani cu o carieră de editor de revistă, ani pe care mi-i petrecusem în cea mai mare parte în redacţia Reader’s Digest Romania. Acum, brusc aveam o mulţime de timp liber la dispoziţie, aşa că mă implicam activ în acţiuni civice precum opoziţia la mineritul cu cianuri sau la exploatarea gazelor prin fracturare hidraulică.

Singura mea îngrijorare era că erau tot mai multe cauze care aveau nevoie de sprijinul cetăţenilor şi de conştientizarea opiniei publice. Până la urmă, credeam că are loc sfârşitul lumii – cel puţin aşa cum o ştiam noi. Şi totuşi, mai erau destui cărora nu le păsa de asta.

Aşadar, am început să traduc articole pentru website-ul prietenelor mele, Stiripentruviata.ro. Acestea urmau să fie publicate în română cu permisiunea LifeSiteNews.com. Doamne, ce lucruri am aflat din ele! Genul de lucruri pe care nu le prea găseşti în presa de mainstream. Iar permisiunea de republicare era cu titlu gratuit, cu toate că publisherul canadian se finanţa şi el tot din donaţii. Aşa am aflat şi despre alte lucruri care nu prea mergeau bine pe lume. Şi mi-am găsit o cauză demnă de apărare. Până la urmă, de fapt, cu toţii nu facem altceva decât să ne luptăm pentru… viaţă, nu?

Aşa a intrat LifeSiteNews.com în viaţa mea. Şi mi-a schimbat-o radical. Desigur, LifeSiteNews.com habar nu avea. Eu însămi nu bănuiam ce avea să mi se întâmple. Dar schimbarea începuse.

Am ajuns să lucrez full-time în mişcarea pro-viaţă din România, în principal pentru Stiripentruviata.ro şi FamilyNews.ro, website-ul de limbă engleză cu ştiri pro-familie din România. Ulterior, când am ajuns să-l cunosc direct pe co-fondatorul LifeSiteNews.com, John Westen, mi-am dat seama de ce îmi plăcea atât de mult această muncă şi de ce simţeam că viaţa mi se aşeza pe făgaşul corect.

Numai o gaşcă de „nebuni” încăpăţânaţi, cu convingeri puternice putea pune pe picioare un website ca LifeSiteNews.com. Ştiu ce spun. Între 26 noiembrie şi 6 decembrie 2014, prin campania noastră de iarnă pentru strângere de fonduri desfăşurată pe Stiripentruviata.ro, am reuşit să obţinem suma de 870 de lei şi câteva insulte de la cititori indignaţi – dintre care unul a fost foarte supărat că am publicat un articol în care prezentam un studiu ce demonstra că părinţii post-abortivi sunt mai înclinaţi să-şi abuzeze fizic viitorii copii. Campania ne-a mai adus şi mulţi vizitatori, atraşi pe site de excelentele articole tematice, în număr de 46, postate în acea perioadă pe toate canalele noastre de comunicare online.

Read this article in English on Familynews.ro

A fi în mişcarea pentru-viaţă din România este între dificil şi imposibil. În majoritatea timpului te confrunţi cu lipsa de finanţare. Salariul mediu net lunar din România, de 1.700 de lei, pare un vis frumos pentru noi. Unele proiecte sunt amânate sine die. Altele – printre care şi website-ul Stiripentrurviata.ro – nu ar putea exista fără munca nebunească şi încăpăţânată a câtorva persoane care lucrează pro bono sau cu foarte puţini bani.

Dar ne vine greu să renunţăm. Personal, nu cred că fac asta ca să salvez copiii nenăscuţi. Nici măcar nu cred că o fac pentru a conştientiza publicul. Cred că o fac doar pentru că nu aş mai face nimic altceva acum. De aceea, îi înţeleg prea bine pe oamenii „nebuni” şi încăpăţânaţi. Din când în când, mai donez câte cinci dolari pentru website-ul prietenului meu de peste mări şi ţări, caritabilul şi intuitivul John Westen… Asta, desigur, dacă se întâmplă să se mai găsească câte ceva prin contul meu bancar.

Desigur, nu e o chestiune de bani, ci una de demonstrare a sprijinului. Nu banii sunt importanţi în viaţă.

Viaţa îşi urmează oricum neclintit cursul. E mai mare decât noi, iar noi vrem să ne lăsăm purtaţi de ea. Dar, fiindcă tot e Crăciunul, să nu uităm că celebrăm nu o idee abstractă de viaţă, ci Viaţa adevărată, în carne şi oase, întrupată într-o Persoană Umană reală.

Acesta este miracolul de care avem nevoie azi, aşa cum aveam nevoie de el şi acum 2014 ani.

Le doresc cititorilor români ai site-ului Stiripentruviata.ro, cititorilor canadieni ai site-ului LifeSiteNews.com, precum şi autorilor acestuia, un Crăciun prin care să celebreze cu pace miracolul vieţii!

Ştefana Totorcea, Editor
stiripentruviata.ro
familynews.ro

„Cine sunt eu?“, interogaţie fără sens, în afara lui Hristos / Sensul vieţii

| | | 0 comments

foto: Игорь Годунов (Orthphoto)


de Dumitru Manolache, Ziarul Lumina
 
"Cine sunt eu?" Iată o întrebare existenţială care ni se înşurubă în creier la un moment dat al existenţei noastre când viaţa, ca o imensă roată, ne ameţeşte "mai abitir ca un agent de vânzări bine instruit", cum plastic se exprima cineva. Filosofie? Rătăcire? Compromis? Ce răspuns i se potriveşte acestei interogaţii necruţătoare din partea noastră, a celor aruncaţi în afara sensurilor, grămădiţi sub povara neputinţelor, dansatori bezmetici pe ringul hidos al propriilor limite?

Unii cred că întrebarea de mai sus ne chinuie existenţa din clipa în care facem un compromis. Aparent mic, la început, uriaş, ca un bulgăre de zăpadă ce ne striveşte pe măsură ce se rostogoleşte în timp şi în viaţă, plătit însutit cu suferinţe.

Alţii cred că viaţa este un fel de cămătar cu care este mai bine să nu avem de-a face, deoarece, pentru traiul comod şi searbăd pe care i-l cerem, se joacă cu visurile noastre gajate, cerându-ne socoteală exact în clipa în care credem că suntem fericiţi. Iar dobânda percepută pentru "liniştea" noastră ne va lovi exact în moalele fericirii, zguduindu-ne din temelii "prinţipiile", întorcându-ne la acelaşi "cârlig": "Cine sunt eu?"

Şi, atunci, ce e de făcut? Să lăsăm întrebarea în continuare fără răspuns, ca şi când nici nu ne-am fi pus-o? Să o ignorăm amăgindu-ne că fericirea se poate clădi şi în afara ei? Să trecem prin viaţă fără să ne punem, în general, întrebări?

Nu ne este dat să lămurim aceste dileme, în măsura în care renunţăm la repere sau le ignorăm, crezând, în disperata noastră rătăcire, că suntem centrul pământului. Că în jurul nostru "gravitează" totul. Şi nu ne referim la orice fel de repere, ci la cele sau la cel faţă de care ne putem, la un moment dat, raporta existenţa. De aceea, interogaţia "Cine sunt eu?", adresată responsabil şi onest, ne poate salva. Poate face minuni în viaţa noastră, iar răspunsul la această întrebare ne poate lămuri sensul existenţei. 

Secularizarea ne îndepărtează de îndumnezeire

"Nu-s decât un glas... dar am în spate o viaţă, o enormă experienţă, o imensă "bibliotecă"..., iar înainte... atâta credinţă cât şi viaţă veşnică, prin Iisus Hristos Domnul!", posta cineva pe un blog un răspuns la această întrebare, indicând, fără şovăire, reperul existenţial şi salvator despre care pomeneam mai sus: Iisus Hristos şi, prin El, veşnicia vieţii. 

Şi uite cum întrebarea se metamorfozează în răspuns, pentru că, identificându-te în adevărul propovăduit de Mântuitorul lumii, "Cine sunt eu" nu mai este întrebare, ci răspuns.

"În profunzimea sa, istoria umanităţii şi a fiecărei persoane este un fel de apocalipsă, de judecată, o revelaţie şi o manifestare a faptului că se duce o luptă permenentă în jurul problemei lui Hristos, în jurul adevăratului Dumnezeu. În faptele şi evenimentele cotidiene ale vieţii umanităţii şi a fiecăruia dintre noi se îndeplineşte şi se hotărăşte "destinul" final al oamenilor, după principiul atitudinii lor faţă de Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Începând cu cei doi oameni supuşi păcatului şi delaţiunii morale, lângă Crucea lui Hristos se petrece şi se consumă toată istoria şi întregul destin ori soarta oamenilor fiecărei epoci şi, în consecinţă, sunt judecate faptele noastre de acelaşi judecător. Acum, precum şi la a doua Sa venire. Cu alte cuvinte, existenţa fiecărei persoane, fiinţa, menirea şi istoria sa, în orice situaţie sau atitudine, este judecată în faţa lui Hristos, a prezenţei Domnului, în Iisus Hristos, adică este judecată pe temelia cea veşnică a lui Hristos şi a atitudinii faţă de El!... În momentul în care noi nu mai cugetăm la aceste adevăruri şi realităţi existenţiale ajungem la secularizarea contemporană, în cadrul căreia omul de astăzi nu se mai gândeşte la îndumnezeire şi este arareori preocupat de propria lui sfinţire. Aceştia sunt termenii ce au dispărut din fondul principal de cuvinte al limbii române", ne-a mărturisit drd. Stelian Gomboş, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte, autorul lucrării "Despre omul de azi din Biserică - între Hristos, existenţialism şi secularizare".

Biserica, locul unde omul devine el însuşi

Iată cum, pierzându-ne sensul vertical al reperelor fundamentale, raportându-ne existenţa doar la cele orizontale, puse la dispoziţie de semeni şi de instituţii, prin intermediul societăţii în care trăim, ale cărei proprii repere sunt tot mai necreştine, ajungem noi înşine fără de reper şi, din ce în ce mai îndepărtaţi de creştinism, de libertatea pe care ne-o oferă Dumnezeu, chinuiţi de întrebări cărora nu le mai găsim răspunsuri. Dar ele pot fi date, iar "Cine sunt eu?" nu ar mai constitui o teribilă încercare dacă răspunsul l-am căuta în Biserica lui Hristos unde "omul redevine el însuşi, revine la el însuşi, la fraţii săi. "Ceilalţi", pentru om, în Biserica Slavei şi a bucuriei în Hristos, nu sunt infernul, ci bucuria, dragostea şi paradisul său, dar şi viaţa sa, după cum mărturiseşte Avva Apollo în Patericul Egiptean: "Ţi-ai văzut fratele, L-ai văzut pe Dumnezeul tău"", ca să-l cităm din nou pe Stelian Gomboş.

Să renunţăm, aşadar, a mai trăi amar, tragic şi disperat propria cădere din pricina unor concepţii, a dorinţelor invadate de păcat, a relativităţii şi desacralizării inoculate de secularizarea lumii acesteia, care ne blochează răspunsul la întrebarea "Cine sunt eu?". Să ne regăsim ca răspuns la această încercare în duhul Marelui reper al existenţei, care este Hristos Mântuitorul lumii, singura salvare şi nădejde, viaţa veşnică, adevărată şi liberă şi în trupul Său teantric care este Biserica.

Omul care nu se mai roagă nu este un om liber

Biserica Ortodoxă Română, prin glasul Întâistătătorului ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, oferă răspunsuri şi soluţii duhovniceşti marilor probleme şi întrebări ce frământă existenţial credincioşii. De pildă, în cuvântul de învăţătură rostit în Duminica a V-a după Rusalii, cu prilejul Sfintei Liturghii săvârşite în paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul", al Reşedinţei patriahale, Preafericirea Sa spunea: "Evanghelia de astăzi semnifică dorinţa Mântuitorului ca omul să nu fie stăpânit de duhurile necurate, să nu fie folosit de duhururile rele pentru a face rău, ci să fie purtător de duhul lui Dumnezeu pentru a săvârşi binele... Omul poate obţine libertatea adevărată prin ascultarea de Mântuitorul Hristos şi de Biserica Sa. Această libertate se manifestă prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri... Omul care nu se mai roagă nu este un om liber, ci este împiedicat de duhurile răutăţii ca să se întâlnească cu Dumnezeu iubitorul de oameni... Numai omul care săvârşeşte binele şi se roagă este un om liber pentru că poate iubi pe Dumnezeu şi pe semenii săi, astfel încât adevărata libertate sau sfânta libertate se arată a fi libertatea pentru bunătate, pentru a săvârşi binele şi pentru a aduce pace în sufletele celor din jur".

Ce cadouri avem sub bradul de Crăciun

vineri, 26 decembrie 2014

| | | 0 comments




de John-Henry Westen, co-fondatorul LifeSiteNews.com

Într-o familie de 10 persoane cadourile de sub brad sunt foarte interesante. Când vine vorba de cadouri, odată cu trecerea anilor, am descoperit că nu mai punem accentul pe ce ne dorim, ci pe ce avem nevoie.  Cine are vreo trei anişori primeşte în principal jucării şi nişte hăinuţe, iar copiii mai mari lucruri de necesitate, cum ar fi un nou scaun de birou sau haine. În ceea ce priveşte necesitatea, aceasta primează în cazul cadourilor care poartă eticheta: „Pentru Mami”.

În grămada care se strânge sub brad pe numele lui Mami se găsesc de fapt cadourile de care se va folosi întreaga familie: un ceainic nou, săpun, ceşti de cafea şi altele asemenea. În principal, genul de cadouri care pot fi descrise cel mai bine astfel: „Pentru tine, dar şi pentru mine – de fapt, pentru noi” – mai degrabă decât printr-un simplu „Pentru tine”. Mi-ar plăcea să spun la fel despreTata, dar ştiu că nu este aşa: el primeşte o nou paletă de tenis de masă.

Adesea, creştinii îşi spun că darurile sunt lucruri materiale şi pieritoare, pe care nu le pot lua cu ei dacă pleacă din această lume. Dar există cel puţin un dar pe care îl pot lua cu ei în viaţa de apoi: darul copiilor. Familia noastră a fost binecuvântată cu naşterea unui copil în ziua de Crăciun şi cu naşterea altuia pe data de 28 decembrie, aşa că în perioada Crăciunului noi suntem ocupaţi cu serbarea zilelor de naştere.

Aceste daruri de viaţă pot fi luate şi în viaţa de apoi – cel puţin au cea mai mare şansă să poată rezista în veşnicie. Trei dintre copiii noştri au ajuns deja în viaţa de apoi, deoarece sarcinile nu au putut fi duse la capăt – asta face din noi, în veşnicie, o familie cu 13 membri. Din cer i-am primit şi s-au dus înapoi în ceruri, cum spune cântecul.

Crăciunul reprezintă primirea Pruncului Iisus în viaţa şi inima noastră. Cu fiecare copil primit în familie, îl primim pe Hristos – îl îmbrăcăm pe cel gol, îl hrănim pe cel flămând, îi dăm să bea celui însetat, avem grijă de cel bolnav, ba chiar îl vizităm pe cel închis, căci uneori pătuţul bebeluşului poate deveni un loc de veghe vizitat frecvent de părinţi.

Cu fiecare copil pe care îl primim în familiile noastre, îmbrăţişăm un dar al lui Dumnezeu şi împlinim ceea ce Hristos ne-a spus că trebuie să facem pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor.

Cele mai frumoase daruri de sub pomul de Crăciun sunt chiar copiii voştri. Primiţi-i cu braţele deschise, aşa cum l-aţi primi pe Mântuitorul, fiindcă el a spus: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Astfel, deschiderea faţă de viaţă duce la cel mai mare dar pe care îl putem primi, şi anume la invitaţia din partea Domnului: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).

Familia mea se roagă şi pentru voi şi familiile voastre, dragi prieteni, ca să aveţi un Crăciun fericit şi sfânt.

26 decembrie: Soborul Maicii Domnului

| | | 0 comments


26 decembrie: Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

| | | 0 comments


Mănăstirea Cămârzani - Aseară pe-nserate / Colinde de Crăciun

joi, 25 decembrie 2014

| | | 0 comments

Pastorală de Crăciun – 2014 a Patriarhului Daniel: „Dumnezeu coboară în lume pentru a înălţa pe om”

| | | 0 comments


„Hristos Se naşte, slăviţi-L,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”
(din Catavasiile Naşterii Domnului)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aceste cuvinte de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre biserici cu prilejul marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel ce „plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat prin păcat”[1].

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi Naşterii ca om a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „Care, fără de început fiind, primeşte început, născându-Se cu Trup în Betleem”[2], şi, „neîncăput fiind, încape în pântece şi vine să Se nască pentru noi, din pântece de mamă”[3], după cum ne vestesc cântările sărbătorii Naşterii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[4], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte ne învaţă că Dumnezeu Cuvântul „a binevoit a Se întrupa pentru a ne învăţa, în limba noastră omenească şi prin pilde, cunoaşterea care depăşeşte orice limbaj, lucrurile sfinte şi ascunse (…), dar şi pentru că El, din iubire pentru noi, se ascunde tainic în esenţa spirituală a fiinţelor create, ca şi în litere, prezent întreg în fiecare şi în toată slava Sa (…)[5].

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos şi muritor să fie ridicat din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, deoarece el a fost la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic, Iisus Hristos vindecă şi curăţeşte firea umană de ceea ce îi este nesănătos şi nefiresc, adică păcatul şi moartea, survenite ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare şi nepocăinţă (cf. Facerea 2, 17 şi Romani 6, 23 ).

În acest sens, Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de forme ale morţii spirituale şi fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de păstori şi de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice şi îi vindecă de boli, de patimi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.

Prin însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă.

Iisus Hristos, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă şi smerită, într-o peşteră modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac material, dar bogat şi statornic în puritate, sfinţenie şi iubire milostivă. Model suprem şi promotor constant al adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al iertării, al păcii şi al iubirii milostive, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vindece şi să elibereze pe om de ceea ce îl degradează şi îl dezumanizează: mândria, minciuna, lăcomia, nedreptatea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El fericeşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetaţi de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima şi pe cei făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne arată ce este inuman şi ce este uman, ce determină pe om să cadă şi să decadă, dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai uman, adică să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.

El nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oamenii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi păcătoşi îi cheamă la pocăinţă şi îndreptare, la vindecare şi ridicare, pentru dobândirea iertării, a mântuirii şi a vieţii veşnice.

Un imn al spiritualităţii creştine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest adevăr astfel:

„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.
S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu Să-L primesc,
S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.
Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.
El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,
A luat faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El[6].

Devenind Om, Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră căzută, cu toate slăbiciunile sau afectele sale, adică: foamea, oboseala, suferinţa, teama de durere şi moartea. Deşi El a trăit ca om între oameni, Iisus nu a săvârşit totuşi păcatul, adică slăbiciunile firii Sale umane nu au devenit niciodată pentru El motive pentru a Se îndepărta de voinţa lui Dumnezeu, nici pentru a încălca legea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, această lege a iubirii smerite şi milostive care reprezintă specificul persoanei umane în calitate de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu sau al comuniunii treimice de viaţă şi iubire eternă.

Iubiţi fraţi şi surori,

Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.

Taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[7].

Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Hristos-Domnul, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie,vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).

Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România.

Drept-măritori creştini, 

În noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2014 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din anul nou în care intrăm.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creștine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.

Sperăm că toate aceste valori ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale.

În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”

(2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Mineiul pe Decembrie, ziua a 25-a Litia, stihira 4, alcătuire a[1] lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434.
Mineiul pe Decembrie, Tropa[2]r – Cântarea I, Canonul Înainteprăznuirii, p. 368.
[3] Mineiul pe Decembrie, Tropar – Cântarea a VI-a, Canonul Înainteprăznuirii, p. 373.
[4] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.
[5] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PG 91, pp. 1285-1288, apud Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, pp. 278-279.
[6] Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of Solomon, R. Harris, A. Mingana (eds), II, 240-241), citat de Olivier Clément, Sources, p. 37, apudDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, p. 281.
Mineiul pe Decembrie, Rânduiala Ceasurilor împărătești, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, p. 415.[7]

O brigadă de pompieri refuză să îndepărteze un mesaj religios la cererea ateiştilor

miercuri, 24 decembrie 2014

| | | 0 comments



Pravoslavie.ru, 22 decembrie 2014

De curând, unul din sediile brigăzii de pompieri din oraşul Utica, în statul american New York, a refuzat să dea curs cererii unei organizaţii ateiste care soma instituţia să îndepărteze o pancartă cu mesaj religios plasată în stradă.
Pe pancartă scrie: „La mulţi ani, Iisuse, te iubim!”

Directorul Instituţiei, Russell Brooks, a declarat, citat de WUTR-TV: „Această pancartă se încadrează perfect în drepturile garantate prin Constituţie şi nu vedem nici un motiv pentru a o îndepărta, din moment ce aduce un sentiment pozitiv în rândul pompierilor şi în întreaga comunitate”.

„Sărbători pentru toţi”, un spectacol unic pentru mamele şi copiii victime ale violenţei domestice

| | | 0 comments


de Ştefana Totorcea, stiripentruviata.ro

Sâmbătă, 20 decembrie 2014, Aula Magna a Universităţii din Bucureşti a găzduit un eveniment special: concertul caritabil „Sărbători pentru toţi”, avându-l ca invitat special pe maestrul Nicolae Voiculeţ.

Evenimentul, care a avut ca scop sprijinirea activităţii Asociaţiei Diaconia a Patriarhiei Române şi conştientizarea publicului cu privire la problemele victimelor violenţei domestice, a fost organizat de filiala din Universitatea Bucureşti a asociaţiei Studenţi pentru viaţă, prin preşedinta acesteia, Maria-Antonia Stanc, şi a fost prezentat de Alexandra Nadane, Preşedintele Asociaţiei Studenţi pentru viaţă, şi de Cosmina Dragomir, profesoară de artă. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea actriţei Ioana Picoş, de la Asociaţia Feminism proFamilie, şi fără compania Artist Party, cei care l-au adus pe Moş Crăciun.



Momentul principal al serii l-a reprezentat recitalul Maestrul Nicolae Voiculeţ, un suflet uriaş şi un muzician desăvârşit. Cu toate că era ziua sa de naştere, el a fost prezent la eveniment împreună cu fiica lui, Maria. 


„Sunt aici pentru aceşti copii minunaţi şi o să vă cânt cu lacrimi în inimă, pentru că noi trăim prin voi, pentru voi şi din bucuria voastră şi din sclipirea ochilor pe care o aveţi pentru noi. La fel, pentru Maria mea, fetiţa mea, care este aici am să cânt”, a declarat Nicolae Voiculeţ la începerea recitalului. Auzind plânsul unui copil în sală, maestrul a continuat imediat: „…O să-ţi cânt imediat şi atunci nu o să mai plângi, o să vezi…”

Mulţumindu-le Ioanei Picoş de la asociaţia FeminismproFamilie şi Alexandrei Nadane de la Studenţi pentru viaţă, Nicolae Voiculeţ a mai spus: „Îmi făceam griji acum câteva zile ce o să fac de ziua mea. Dumnezeu a vrut să-mi ofere acest cadou şi dar imens de a fi aici cu dumneavoastră. Vă mulţumesc.”



În repetate rânduri, chiar pe scenă, muzicianul a îmbrăţişat copiii de la centru, într-o recunoaştere demonstrativă a adevăratelor nevoi cu care se confruntă aceştia: nevoia de iubire şi de a avea pe cineva aproape.



Pe lângă muzica dedicată copiilor de la centrul de primire în regim de urgenţă „Patriarh Justinian Marina” (care funcţionează în cadrul Asociaţiei Diaconia), maestrul Voiculeţ a mai dedicat o piesă eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie, la împlinirea a 25 de ani de la sacrificiul acestora. „Am vrut să fac un concert mâine pentru un sfert de secol de când 5.000 de oameni au murit şi au fost răniţi în 1989. Am dat câteva mesaje câtorva oameni pe care îi cunosc bine din conducerea acestei ţări. Nu mi-au răspuns. Dar  eu consider că şi acum este un prilej bun de a ne gândi la ei, la familiile lor şi să le aducem un omagiu aşa cum putem. Eu, în seara asta, mă gândesc şi la ei”, a spus muzicianul.


Recitalul s-a încheiat cu imnul naţional, „Deşteaptă-te, române!” cântat la nai şi cu urarea lui Nicolae Voiculeţ: „Doamne ajută! Dumnezeu să fie cu ţara asta frumoasă cu oameni minunaţi. La mulţi ani!”.

În continuare, inginerul Alexandru Dan Bartoc, cel care a introdus Crucea de pe Caraiman în Cartea Recordurilor, i-a conferit artistului o distincţie pentru implicarea în acest proiect prin susţinerea unui recital de Ziua Crucii, pe data de 14 septembrie 2014, la Crucea de pe Caraiman. Medalia oferită artistului a fost comandată special de Fundaţia Culturală Bartoc, având pe o parte înfăţişată Crucea de pe Craiman şi pe cealaltă portretul Reginei Maria. „Crucea de pe Caraiman, construită între 1926 şi 1928, în timpul Reginei Maria, numai de români, este simbolul eroilor care au făcut România Mare”, a declarat vizibil emoţionat inginerul Bartoc. 

Maestrul Voiculeţ a rămas până la final alături de participanţii la eveniment, asistând cu plăcere la colindele tradiţionale cântate de tinerii din Asociaţia Tradiţii Româneşti, dar şi la cele oferite de copiii de la Centrul „Patriarh Justinian Marina” din cadrul Asociaţiei Diaconia.

La finalul recitalului celor mici şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun, împreună cu spiriduşii săi, care au încins atmosfera în sală, ovaţionându-i pe copiii care tocmai cântau colindul „Moş Crăciun cu plete dalbe”.

Donatorii prezenţi la eveniment i-au delectat pe copii cu deliciile preparate pentru târgul de prăjituri preparate cu scop caritabil. 

După eveniment, Nicolae Voiculeţ, exprimându-şi regretul că eroii recenţi ai României, cei din 1989, sunt prea puţin pomeniţi, a declarat: „Uitându-ne familia, uitându-ne părinţii, uitându-ne trecutul şi martirii nu ne onorează, ne împovărează. Pentru că, atunci când nu ai un trecut, nu ai un prezent. Iar, neavându-le pe acestea, nu ai nici un viitor. Copiii noştri, tinerii, trebuie să ştie ai cui sunt – de unde vin, unde sunt şi unde vor ajunge. Suntem un neam demn şi un neam frumos”.

Doamna Elena Costeleanu, Directoarea Centrului Diaconia de la Bucureşti, a declarat la cald, după eveniment: „Atmosfera a fost cu adevarat unică, la fel ca într-o mare familie, în pragul unei mari sărbători cum este cea a Crăciunului. Copiii s-au simţit minunat, au fost impresionaţi de întregul eveniment, pentru că, într-un timp destul de limitat, au avut ocazia să întâlnească mari artişti, să-l întâlnească pe Moşul cu spiriduşii lui, să se picteze pe faţă, să servească prăjituri şi dulciuri şi toate acestea într-un cadru atât de deosebit, al Sălii Aula Magna a Universităţii Bucureşti”. 

Problemele cu care se confruntă copiii ajutaţi de Asociaţia Diaconia a Patriarhiei Române sunt grave şi e nevoie de intervenţie importantă în această direcţie. Doamna Elena Costeleanu explică: „Avem cazuri de copii cu o situaţie materială precară sau cu probleme medicale, psihologice. Avem copii care trebuie să recupereze materia şcolară sau aptitudinile sociale. Avem copii bătuţi sau abandonaţi de părinţi. Toţi au nevoie de sprijin, dragoste şi ajutor, pentru că altfel riscă să ajungă marginalizaţi, să renunţe la şcoală şi să fugă de acasă, toate acestea sfârşind pe panta periculoasă a delincvenţei juvenile, de unde cu greu se mai poate repara ceva”.

Pentru a-i putea ajuta în continuare pe copii şi a preveni astfel de consecinţe, asociaţia are nevoie de resurse pentru reabilitarea termică şi igienizarea unor spaţii de activitate, precum şi de voluntari şi parteneri pentru proiecte complexe de intervenţie în cazurile de violenţă domestică, dar şi de prevenire a acestor fenomene prin protejarea şi educarea copiilor.

În încheiere, doamna Costeleanu a dorit să adreseze un mesaj de recunoştinţă tuturor celor care au făcut posibilă acţiunea: „Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, care pentru noi a reprezentat un moment unic. Am cunoscut oameni sensibili, cu dragoste pentru copii şi dorinţa de a-i sprijini  pe cei care suferă şi se confruntă cu probleme sociale. Vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre!”

Dar poate că cele mai frumoase mesaje de mulţumire au venit de la copiii centrului, care, după eveniment, au aşternut pe hârtie câteva gânduri bune despre seara de sâmbătă. Iată câteva dintre acestea:

„Mi-a plăcut să cânt colinde pe scena dumneavoastră, pentru că ne-aţi primit cu căldură şi multă dragoste.” (Andrei, 13 ani)

„Doamnele prezentatoare au fost frumoase. (…) Domnul Nicolae Voiculeţ m-a impresionat cântând la nai, mi-au dat lacrimile.” (Maria, 9 ani)

„Mie mi-a plăcut mult de domnul Nicolae Voiculeţ şi pe scenă m-am simţit ca o vedetă.” (Alex, „8 ani şi 8 luni”)

„Mie mi-a plăcut că am primit cadouri.” (Alexia, 8 ani)

„Mie mi-a plăcut atunci când grupul de colindători au cântat” (Claudia, 10 ani)

„Mi-a plăcut şi de Moş Crăciun, că a fost haios” (Alexandra, 10 ani)


Povestea lui Moş Crăciun-Mănăstirea Cămârzani / Colinde de Crăciun

| | | 0 comments

Un cuplu adoptă doi frați iar apoi decide să adopte și ceilalți șase frați ai lor

marți, 23 decembrie 2014

| | | 0 comments



LifeNews.com, 25 noiembrie 2014

Potrivit Administration of Children and Families, copiii stau în centrele de plasament în medie aproape trei ani până să fie reuniţi cu familiile lor sau să fie adoptați. Dar, din păcate, 20% din copii așteaptă cinci ani sau chiar mai mulţi ani  înainte de a avea o familie permanentă. Există cazuri în care copiii au fost plasați în 20 sau chiar 30 de cămine diferite.

Acest lucru poate fi foarte dificil pentru copii, în special în cazurile în care frații sunt separați între două familii diferite. Copiii care au fost în situații de acest gen spun că este “o pedeapsă în plus, o despărțire și o durere inutilă”.

Deși sunt cazuri în care despărțirea este necesară, indiferent de motiv, frații care sunt separați întâmpină dificultăți pe parcursul vieții lor.

Din acest motiv povestea Melissei și a lui Scott Groves este atât de frumoasă.
Inițial, cuplul s-a hotărât să adopte doi băieți aflaţi în situații mai dificile; în orice caz, atunci nici nu le trecuse prin gând că îi vor adopta și pe ceilalți șase frați.
Primii copii adoptați au fost doi băieți care aveau nevoie de îngrijire de urgență: Noah de 3 ani și Chase de 22 de luni. S-au atașat unii de alţii foarte repede și, mai târziu, i-au adoptat în mod legal.

Dar apoi au primit un telefon care le-a schimbat viața. Era de la un îngrijitor din cămin care le spunea că noii lor copii au un nou frățior care, de asemenea, are nevoie de îngrijire. Iar apoi, după 11 luni, un telefon similar.

“Nu s-a pus problema să nu îi luăm. Cum aș fi putut să refuz fiilor mei și acestui nou născut posibilitatea de a fi împreună?” a spus Melissa ziarului Daily Mail. Ea și Scott au adoptat și pe cei doi frați, iar după aceea încă doi frați. Apoi, mama naturală s-a rugat de ei să adopte și pe următorul copil al ei încă nenăscut, al șaptelea fiu din familie. Apoi, micuțul Zayn s-a născut anul trecut. El a avut de suferit ca urmare a expunerii la droguri încă din timpul sarcinii, fiind diagnosticat, de asemenea, cu sindrom Down.

“Nu a fost nici urmă de îndoială că îl vom adopta imediat”, a spus Melissa. Zayn a fost adoptat în mod oficial chiar de ziua națională a adopției.

Clanul Grove a crescut cum nimeni nu se aștepta, însă părinții spun că este o familie mare și fericită cu nouă copii în total. “Este o nebunie. Noi o numim un haos dulce, pentru că exact asta este; mereu se întâmplă ceva”, a spus Melissa pentru KETV.

Melissa a concluzionat: “Pentru noi, adopția a fost inițial doar o cale de a ne completa familia, atunci când am realizat ca nu putem avea copii biologici. Însă, a devenit cu mult mai mult pentru noi. Ne-a deschis ochii, ne-a lărgit orizontul familie, ne-a îmbogățit viețile și ne-a adus atât de multă bucurie.”

La fel ca şi Melissa și Scott, foarte mulți părinți adoptivi au lucruri bune de spus legat de adopţie. Din statisticile agențiilor de adopție naționale, 9 din 10 cupluri adoptive cred că au o relație “foarte apropiată” cu copiii lor adoptivi și “cu siguranță” ar lua aceeași decizie de a adopta.

Traducere: Simina Poilinca
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com