Ce trebuie să facă o mamă însărcinată, dacă soţul o sileşte la avort?

Ce trebuie să facă o mamă însărcinată, dacă soţul o sileşte la avort? Dar dacă este greu bolnavă şi are mulţi copii?

Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, întru Domnul” (Coloseni 3, 18). Aici trebuie să înţelegem că nu întru toate se cuvine femeii să se supună bărbatului, ci numai la cele ce se cuvin în Domnul. Poate bărbatul să o îndemne şi la lucruri fără de lege, la furat, la beţie, la ură, la ceartă, la desfrânare, la ucidere, la secte, la necredinţă etc. La acestea nu se cuvine a se supune bărbatului, măcar şi moarte de ar răbda de la el. Că nu se cade a iubi şi a-l asculta pe bărbat mai mult decât legea lui Dumnezeu.

Iată ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul la cuvintele de mai sus ale marelui Apostol Pavel: „O, cititorule, cum a zis Pavel să se supună femeile bărbaţilor lor? Cum se cuvine, întru Domnul! Adică la cele ce se cuvine şi sunt legiuite şi la cele după Dumnezeu. Căci de ar cere bărbaţii să-i asculte femeile lor la cele necuvioase şi nelegiuite, la lucruri afară de fire şi la necredinţă sau la călcarea poruncilor lui Dumnezeu, întru acestea, zic, nicidecum să nu se supună femeile şi să facă voia lor cea rea. Pentru că atunci, împreună cu bărbaţii lor, se vor osândi în munca iadului”. (Subînsemnare la „Tâlcuirea Epistolei către Corinteni”, de Fericitul Teofilact al Bulgariei, Bucureşti, 1904)

Deci rămâne clar că femeia nu trebuie în nici un caz să se supună bărbatului ei, când acela o îndeamnă sau o sileşte la avort, adică la ucidere de prunci.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 39-40)

Sursa: Doxologia

Revista „Pentru viață” nr. 5, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” – Primăvara 2016

A apărut revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016, publicația oficială a Marșului pentru Viață România și Republica Moldova 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”.

Prin tema aleasă pentru ediția din 2016, Marșul pentru Viață România și Republica Moldova subliniază că binele femeii este în strânsă legătură cu binele copilului, binele familiei este determinat întotdeauna de primele două, iar cine vrea să fie pro-femeie ar trebui să fie și pro-viață.

Statisticile arată că până la 80% din avorturi se fac la presiunea bărbatului care nu dorește să-și asume copilul. De aceea, Marșul pentru Viață atrage atenția prin tema aleasă pentru anul 2016 că este nevoie ca societatea în ansamblu, micile comunități locale, familia extinsă și fiecare dintre noi trebuie să fim alături de femeile în criză de sarcină, pentru a le sprijini – într-o primă fază mai ales moral, iar apoi și material – să se împlinească ca femei și mame când aceasta își doresc.

Primul pas este conștientizarea acestei nevoi prin publicarea de mărturii ale unor femei care au trecut printr-o criză de sarcină. Este nevoie ca acestea să vorbească. Povestea lor, indiferent de finalul fericit sau trist, nu poate decât să salveze vieți.

Vă îndemnăm să trimiteți o mărturie personală despre criza de sarcină (chiar și publicată sub anonimat, ea poate salva vieți!) la adresa de email 101marturii@gmail.com

Un al doilea pas este întâmpinarea nevoii de sprijin pentru femeile în criză de sarcină prin mai multe centre de sprijin înființate pe plan local. Acestea trebuie să coaguleze comunitatea în scopul ajutorării femeilor în criză de sarcină care vor să păstreze copilul, după modelul centrelor din SUA, unde acestea sunt de trei ori mai numeroase decât clinicile de avort.

Când rețeaua de astfel de centre din România, sponsorizate prin eforturile unor persoane particulare și ale unor mici organizații, va fi suficient de numeroasă, se va putea crea o presiune pentru ca factorii de decizie politici să pună în aplicare politici de sprijin mai susținute.

Descarcă revista în format PDF: Revista „Pentru viață” nr. 5, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie – Primăvara 2016

Citește online revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2015, dând click pentru linkurile de mai jos.

Cuprins

1 Editorial: De ce „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”? de Alexandra Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru viață

2 Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite

3 România și Republica Moldova au nevoie de centre de sprijin pentru femeia însărcinată!

4 Centrele de sprijin al femeii însărcinate în SUA — o poveste de succes: În 2015, peste 300.000 de femei în criză de sarcină au fost ajutate să-și nască copiii

5 Margaret Hartshorn: o viață în slujba vieții

6 „Vom păstra copilașul, indiferent de ce se va întâmpla! Suntem împreună pentru totdeauna, să nu uiţi asta!”

8 Comunicat de presă: Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

10 Trimite-ne mărturia ta despre criza de sarcină! Ea poate salva vieți

11 Fiica mea m-a întrebat de multe ori de ce nu are și ea o soră sau un frate / Mărturii despre criza de sarcină

12 Mătușa bunicului, unul din primii doi medici ginecologi bucureșteni/ Mărturii despre criza de sarcină

Statistici: Raportul între numărul de avorturi și mărimea populației, pe țări și Statistica avorturilor în București

Voci pentru viaţă

Sursa: Știri pentru Viață

Marșul pentru Viață 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” la București

Foto: Dinu Savopol Photography

Sâmbătă, 26 martie 2016, la București, aproximativ 2.700 de persoane au participat la Marșul pentru viață 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, care s-a desfășurat simultan în 130 de localități din România și Republica Moldova. La București, evenimentul s-a încheiat cu concertul Live for Life, susținut de Paula Seling și Vlad Miriță.

Organizatorii, Asociația Studenți pentru viață, care consiliază tinerii pentru viața de familie și ajută mamele în criză de sarcină și familiile numeroase, doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că femeile care doresc să păstreze sarcina sunt lipsite de sprijinul comunității și societății în cel mai vulnerabil moment al vieții lor, iar aceasta poate duce la pierderea vieții copilului nenăscut prin avort și la traume pe termen lung pentru femeie.

Participanții au purtat pancarte care anunțau că 80% dintre avorturi au loc la presiunea bărbatului și că 80% din cuplurile care au trecut printr-un avort se despart.

Această lipsă de asumare din partea bărbaților și lipsa de sprijin din partea celor din jur, precum și lipsa unor cabinete de consiliere înainte de avort, care să le explice femeilor opțiunile pe care le au și efectele procedurii au condus la pierderea de multe vieți de copii nenăscuți.

Statisticile compilate de Studenți pentru viață din diverse surse, naționale și internaționale arată că, din 1958 (când avortul a fost pentru prima oară liberalizat în România), și până în 2014 (ultimul an pentru care există date), numai în clinicile de stat din România s-au efectuat peste 22 de milioane de avorturi. De asemenea, studenții au mai făcut publice estimări conform cărora numărul de avorturi din clinicile private ar putea crește cu aproape o treime cifrele aferente anilor de după 1990.

Statistici pentru România, Republica Moldova și lume

Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014

Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014

Romania – Subraportarea numărului de avorturi în statistici

Numărul de avorturi in Rep Moldova 1995–2014

Grafic – Raport nr oficial de avorturi și populație pe țări 1921–2015

Mesajul a fost, și la București, ca și în toată țara, unul pozitiv, de celebrare a vieții și conștientizare a publicului de ase implica mai mult în problemele femeilor din apropierea fiecăruia.

Principalele prevederi legale privitoare la avort în România

• 1936: în Codul penal avortul la cerere este interzis, cu excepția cazurilor în care există indicații medicale autorizate de medici și de Parchet;
• 1957: este adoptat Decretul nr. 463/1957 prin care statul român a permis pentru prima dată avortul la cerere;
• 1966: este adoptat Decretul 770/01.10.1966, prin care se restrânge avortul. Avortul este permis cu autorizație de la o comisie medicală special constituită prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional dacă:
  • sarcina pune viața femeii în pericol;
  • unul dintre părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformații congenitale grave;
  • femeia prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;
  • femeia are peste 45 de ani;
  • femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;
  • sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.
• 1989: prin Decretul 1/26.12.1989 este abrogat Decretul 770/1966;
  
  

Scurtă istorie a Marșului pentru viață

Marșul pentru viață este o manifestare civică de sprijinire a vieții copiilor nenăscuți și a femeilor aflate în criză de sarcină. Pentru prima oară a fost organizat în Statele Unite ale Americii în 1974.

În 2008, la Timișoara a avut loc primul Marș pentru viață în România.

În 2011 a avut loc prima ediție națională, cu tema „Spune DA vieții”, cu 4 orașe organizatoare, în 26 martie.

În 2012, Marșul a avut tema „Fiecare copil are dreptul la viață” și s-a desfășurat în 21 de orașe, pe 24 martie.

În 2013, Marșul a avut tema „Iubește-i pe amândoi” și s-a desfășurat în 23 de orașe, pe 23 martie.

În 2014, Marșul a avut tema „Adopția – o alegere nobilă” și s-a desfășurat în 40 de orașe din România, pe 23 martie 2014.

În 2015, Marșul pentru viață a avut tema „Fiecare viață este un dar” și s-a desfășurat pe 21 martie în 77 de orașe din România și 2 orașe din Republica Moldova.

În 2016, Marșul pentru viață 2016 a avut tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, inspirată din tema Marșului pentru viață de la Washington de la începutul acestui an. Evenimentul s-a organizat în 130 de localități din România și Republica Moldova.

Sursa: Știri pentru Viață

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort, convinse că la biserică mai degrabă se va bârfi despre ele decât vor fi ajutate – aceasta este concluzia unui amplu sondaj realizat în SUA.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sondajul a urmărit atitudinile religioase și percepția legată de relația cu persoanele care merg la biserică regulat în cazul femeilor care au făcut avort. Deși nu există sondaje sau studii similare pentru spațiul românesc, situația, constatată practic, este asemănătoare și în România și Republica Moldova.

Sondajul „The Church and Abortion” a fost realizat în anul 2015, pentru Care Net, o organizație pro-viață care a dezvoltat o rețea de mai mult de 1.100 de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată.

Cităm câteva statistici din acest studiu, valabil la nivel național în SUA:

70% dintre femeile care au făcut avort erau creștine;

43% mergeau o dată pe lună sau mai des la biserică în perioada în care au făcut avort;

mai mult de 40% dintre femeile care fac avort merg în mod regulat la biserică;

doar 7% dintre femeile care fac avort discută decizia lor cu o persoană de la biserică;

pentru 76% dintre femeile care fac avort, cultul căruia îi aparțin nu are nicio influență asupra deciziei lor;

65% dintre femeile care au făcut avort consideră că oamenii care merg la biserică le judecă pe femeile care sunt însărcinate fără a fi căsătorite;

64% consideră că oamenii care merg la biserică mai degrabă bârfesc femeile în criză de sarcină decât le ajută;

54% consideră că Biserica simplifică prea mult deciziile din criza de sarcină;

41% consideră că cultele sunt pregătite să ajute în criza de sarcină;

30% consideră că cultele oferă informații exacte despre criza de sarcină;

Atunci când se confruntă cu criza de sarcină, femeile spun că se așteaptă sau li s‑a întâmplat mai degrabă să fie judecate (33%) sau condamnate (26%) de către Biserică, decât să li se acorde atenție (16%) sau sprijin (14%).

Concluzionând, reprezentantul institutului LifeWay Research, care a realizat sondajul, a declarat: „În aceste condiții, când nimeni nu este dispus să îi spună «Te voi ajuta cu tot ce ai nevoie», este deosebit de greu pentru o femeie să păstreze copilul”.

Sondajul arată că implicarea clericilor și a celor care frecventează biserică în sprijinirea femeilor în criză de sarcină poate fi mult sporită.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sursă:

http://www.care-net.org/churches-blog/new-survey-women-go-silently-from-church-to-abortion-clinic

Preluat de pe Știri pentru Viață

Mătușa bunicului meu a fost unul dintre primii doi medici ginecologi din București / Mărturii despre criza de sarcina, #4

Mătușa bunicului meu a fost unul dintre primii doi medici ginecologi din București.

Și-a făcut studiile la Paris.

Revenită în țară se căsătorește cu un ortoped, profesor universitar și medic la curtea regală.

Își construiesc una dintre cele mai frumoase vile din capitală. 12 camere. În casa lor holurile și scara interioară erau tapetate cu tablouri de Grigorescu. Frecvent se dădeau baluri la care participa toata protipendada și persoane aparținând curții regale.

Aveau 4 servitori, Rolls Royce la scară cu șofer, fermă cu 50 de hectare de teren.

Toate aceste lucruri se petrec imediat după anul 1900.

În paralel cu profesia ei, mătușa face avorturi. După încetarea activității într-un spital de stat își deschide propriul cabinet ginecologic unde în continuare face avorturi.

Asistenta ei se stinge din viață după boli foarte grele, rămânând paralizată la pat timp de 9 ani, numai după ce rudele cheamă câțiva preoți să îi oficieze slujba de maslu acasă. S-a chinuit foarte tare.

Mătușa care își diviniza soțul trece în primul rând prin durerea de a nu a putea avea copii.

Cu toate bogățiile lor se simțeau săraci.

Soțul face în mod subit cancer și moare în 2 ani de la declanșarea lui, fără ca nimeni să îl poată ajuta cu nimic. Amândoi erau medici.

Mătușa face anxietate, în timp comunismul îi ia averile și rămâne să trăiască din vânzarea bunurilor din propria casă.

Nepotul ei de-al doilea, singurul urmaș direct după ea, tatăl meu, o împinge pe mama, împreună cu familiile lor, să facă 3 avorturi. Se îmbolnăvește de o boală psihică gravă și nu mai poate munci de la 40 de ani. Fratele meu imediat după ce a lăsat-o pe prietena lui să facă un avort se îmbolnăvește de altă boală psihică nediagnosticată și nu mai poate munci de pe la 30 de ani.

Eu însămi am făcut o boală în urma căreia am rămas cu un handicap, la vârsta de 16 ani.

În calitate de a treia generație, nu mai putem avea copii nici unul, nici altul și probabil că neamul se va stinge aici.

De la bogăția cu care era înzestrată familia la 1900, iată că suntem în 2016 și cei care au făcut avorturi în familie trec prin niște lipsuri financiare greu de imaginat. Dumnezeu a făcut ca eu și soțul meu să îi putem ajuta cu minimul necesar pentru a exista. Nu au absolut nicio formă de venit. Dar asistăm cu mâinile legate la dezbinarea pe care o produc în sânul familiei din cauza bolii și aici nu putem interveni cu nimic. Decât suferim în tăcere de ani întregi.

Mătușa s-a stins din viață la 84 de ani. S-a retras din societate, a citit singură în fotoliu zeci de ani de la moartea soțului preaiubit și a suferit enorm după dispariția lui.

A conștientizat însă răul produs de avorturi. Toate bunurile de preț pe care le mai avea le-a vândut și banii i-a dat pentru pictura bisericilor, regretând enorm faptele pe care le-a făcut.

A murit în pace, fără chin, în urma unui atac de cord.

Apartamentul în care a fost cabinetul ginecologic unde se făceau avorturi a fost vândut unui cuplu. Soția respectivă nu a vrut să aibă copii și a avortat toți copiii care trebuiau să se nască. Imediat după 40 de ani face cancer la sân, mai multe operații și apoi schizofrenie. Se chinuiește îndelung până să moară.

Statul a făcut să fie demolat acel apartament. Problemele s-au complicat. Urmașii moștenitori nu au reușit nici până in ziua de astăzi să ia banii după el și trăiesc în sărăcie și în lipsuri materiale foarte mari.

Eu personal nu am făcut niciun avort, nici chirurgical, nici nu am luat pilula de a doua zi, nici anticoncepționale, care sunt avortive, imediat sau duc pe teren lung la avort; dar sunt foarte traumatizată referitor la aceasta temă. Simt suferința acelor copii uciși.

Mă rog mult pentru aceste persoane din familie care au făcut avorturi și pentru acei copii uciși.

Am o pagina pe Fb despre avort. În cei 2-3 ani de când am inițiat pagina am reușit să trimit prin poștă în jur de 100 de cărticele negre de la Editura Bizantină cu Rugăciunea sau Canonul pentru copiii avortați. Doar 100. Deși în România s-au făcut zeci de milioane de avorturi.

Dacă persoanele care au făcut avorturi, atât mame cât și tați, s-ar ruga, ar aprinde o lumânare, ar face o milostenie pentru acele suflete, tinerii din ziua de astăzi nu ar mai privi așa ușor acest aspect. Ar exista o educație din generație în generație. Din păcate nu este așa. Părinții refuză să vorbească despre asemenea subiect și nu prea ai cum să îi abordezi că se închid în sinea lor din start.

Nu știu dacă avem la București vreun monument în memoria pruncilor avortați cum sunt în alte țări. Păcat că nu avem o zi în an dedicată special memoriei lor și luptei împotriva avortului.

Ana P., București

Articol preluat de pe Studenți pentru viață

**************************

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor

101 oameni care au supraviețuit avortului

101 avorturi forțate

101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/

Iată câteva dimensiuni:

728×90

728×90

1200×150

1200×150

Sursa: Știri pentru Viață

Supraviețuitoare: Microcefalia nu trebuie să fie o condamnare la moarte

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că 4 milioane de persoane din America Latină ar putea fi infectate cu virusul Zika, răspândit prin intermediul unei specii de țânțari. Simptomele durează de la câteva zile la o săptămână și constau din febră ușoară, erupții cutanate, dureri de încheieturi și conjunctivită (ochi roșii), dar 80% din cei infectați nu au simptome. OMS a declarant Zika „urgență de sănătate publică la nivel internațional”, ceea ce pune infecția la același nivel de pericol public cu virusul Ebola.

Asocierea virusului Zika cu apariția microcefaliei la copiii nenăscuți nu s-a dovedit cu certitudine încă, dar sute de cazuri din Brazilia dovedesc că această legătură ar putea exista.

Ea ar putea fi stabilită cu certitudine abia după alte șase până la nouă luni de cercetări suplimentare, spun oficialii OMS, confor unei relatări Associated Press. Aceeași sursă mai relatează despre un caz de transmitere a virusului pe cale sexuală, în statul american Dallas, după ce un rezident a avut relații intime cu o persoană care venea dintr-o zonă în care era răspândită infecția cu Zika.

Microcefalia împiedică dezvoltarea normală a capului fătului, afectând calitatea vieții și abilitățile copilului. De aceea, odată cu amenințarea Zika, activiștii pro-avort au cerut guvernului brazilian includerea acestei condiții în lista de excepții pentru a putea face avort. În Brazilia avortul este permis în mod legal numai în condiții de incest, viol sau dacă viața mamei este amenințată.

Dar o ziaristă braziliană care suferă de microcefalie cere guvernului și activiștilor pro-avort să nu mai facă afirmații discriminatorii. Ana Carolina Caceres, în vârstă de 24 de ani, a absolvit o facultate, are propriul blog, cântă la vioară și a scris o carte despre experiența sa de viață. Ea a declarat de curând, citată de BBC:

Oamenii ar trebui să renunțe la prejudecăți și să se informeze mai bine despre acest sindrom. Inclusiv Ministrul Sănătății, care a declarat de curând că vom avea o generație întreagă «deteriorată» de microcefalie. Aș vrea să-i spun: «Dacă ceva este deteriorat, atunci aceasta este declarația dumneavoastră, domnule».

Când s-a născut, medicul i-a spus mamei ei: „Nu va merge, nu va vorbi, iar cu timpul va intra într-o stare de vegetație și va muri”. S-a înșelat.

Ana Carolina Caceres nu are o părere prea bună despre avort:

Când am citit că activistle braziliene au cerut Curții Supreme să permită avortul în caz de microcefalie a fătului, m-am simțit ofensată și atacată. Cred că avortul este o încercare mioapă de rezolvare a problemei. Cel mai important lucru este accesul la tratament: consiliere pentru părinți și adulții care suferă de acest sindrom din copilărie, fizioterapie și tratament neurologic pentru cei afectați.

Microcefalia este o cutie a surprizelor. Poți avea probleme grave sau nu. De aceea cred că avortul în acest caz înseamnă a priva copilul de șansa lui de a reuși. Eu am supraviețuit, ca mulți alții. Mamele noastre nu ne-au avortat. De aceea existăm…

Știu că microcefalia poate avea consecințe mult mai grave decât cele prin care am trecut eu și sunt conștientă că nu toți cei afectați sunt la fel de norocoși să aibă o viață ca a mea.

Dar le recomand mamelor sau femeilor însărcinate să-și păstreze calmul. Microcefalia este doar un nume urât, nu un monstru diabolic.

Dacă tot vor mai fi părinți care aleg avortul, nu am nimic de zis. Cred că alegerea le aparține. Dar ar trebui să ia decizia cunoscând toate datele problemei.

Sfaturile ziaristei pentru femeile gravide care au fost testate pozitiv pentru virusul Zika:

Faceți-vă analizele prenatale cât mai curând și cereți sfatul unui neurolog – preferabil înainte de nașterea copilului. Faceți cunoștință cu mame de copii care suferă de microcefalie. Sunt grupuri pe Facebook care au și doi-trei copii cu acest sindrom și care vă pot povesti cum e viața lor.

Sursa: Știri pentru Viață

„Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.” / Mărturii despre criza de sarcina, #3

Mă numesc Georgiana, sunt din orașul […], Dâmbovița, și vreau să vă povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonării propriului copil din pântece, ispitită să aleg mai degrabă străinătatea și dragostea partenerului meu de viață (cu care nu sunt încă căsătorită) și chiar cu riscul uciderii propriului copil.

În 2015 aveam 23 ani, prietenul meu 26, lucram amândoi în Spania într-o făbricuță. Relația noastră împlinise aproximativ 6 luni și intenționam să ne căsătorim.

În iunie am aflat că sunt însărcinată. Plănuiam să ne căsătorim, dar sarcina a „electrocutat” aceste planuri, deși în mod normal ar fi trebuit să le însuflețească. Prietenul mi-a spus să fac avort, că el dorește să muncească, de asta a venit în Spania, nu să aibă copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu riscul despărțirii, cu care mă amenința.

Numai gândul avortului îmi provoca nesomn și neliniște, sentiment transmis de fiecare dată copilului meu, care, la rândul lui, parcă îmi răspundea agitației mele.

Multă vreme m-am luptat cu acest gând, trecând ușor prin stări de bucurie și tristețe, care alternau una cu alta, situații psihice nemaiîntâlnite până atunci de mine și pe care nu și le dorește nimeni. Parcă simțeam la ureche glasul copilului meu cum îmi zicea: „Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.”

De-a lungul primei perioade de sarcină, între lunile 1-4, în mintea meu se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine să acționez astfel încât să nu am repercusiuni imediate ori remușcări pe viață. Uneori mă gândeam să țin sarcina, să dau naștere copilului și ulterior să-l părăsesc ori să-l dau spre adopție, alteori să nu o țin, în ciuda tuturor implicațiilor de ordin medical, fiind conștientă permanent de brutalitatea metodelor de chiuretaj.

Știam că riscurile și procedura avortului nu erau explicate niciodată de niciun doctor ginecolog din lume în mod serios, și că, în timpul intervenției, personalul medical folosea întotdeauna limbajul medical de specialitate, care pentru un om obișnuit e ca ceva codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.

Câteodată simțeam nevoia să închid ochii la tot și să mă duc la ușa ginecologului, doar- doar voi scăpa de gura mamei, a partenerului și a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dușmanii mei și ai copilului meu. Astfel, mi-am dat seama că, la greu, toată lumea mă părăsește, numai Dumnezeu și pruncul meu din pântece mă mai pot iubi.

În perioada următoare, am decis să mă informez temeinic înaintea vreunei posibile intervenții ginecologice. După documentarea de pe internet, am ajuns și la Spitalul […], Dâmbovița, unde auzisem că există un asistent social care face dacă e solicitat consiliere legată de problemele avortului. Eram curioasă, în principal, de implicațiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice și morale.

După câteva ore de explicații teoretice, dar și a unor proiecții video, eu și mama mea (căci intenționat am luat-o și pe ea la spital), plângeam fără oprire, încremenite, pline de fiori, înțelegând nenumăratelor complicații, pe termen lung și scurt, la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operație „oarbă” din lume.

Într-un cuvânt, am constatat că avortul este un adevărat pericol, chiar de moarte, și nu reprezintă niciodată o soluție, ci întotdeauna va reprezenta un eșec uriaș, atât medical, psihologic, cât mai ales moral. Aici am înțeles clar că pruncul este o persoană vie încă din prima clipă a fertilizării ovulului de către spermatozoid, o nouă ființă umană, înzestrată de Dumnezeu cu suflet din această clipă a zămislirii, și având cod genetic propriu și unic.

În urma acestei ședințe de consiliere, în care toate simțurile mele materne, până mai ieri adormite, parcă au fost puternic resuscitate, am înțeles pe loc că Dumnezeu m-a ales gazdă perfectă pentru micuțul meu oaspete, ce avea să mă iubească pe vecie și să-mi spună „mamă”.

Pentru prima dată în viață, mama mea s-a hotărât să facă o pocăință sinceră, conștientă fiind de trecutul ei avortiv, „bogat” din păcate.

Am plecat de la Spitalul […] fericită că am ales cea mai nobilă cale, aceea de a păstra sarcina cu orice preț, în ciuda ispitelor materiale de tot felul și de posibila pierdere a partenerului meu de viață, care nu s-a gândit o clipă la viitoarea lui familie, la mine ori la viitorul lui copil.

Azi, când pruncul meu s-a născut și când am realizat pe deplin că orice copil nenăscut este viință vie și că trebuie să trăiască, pot mărturisi cu mâna pe inimă faptul că cea mai mare realizare în viață este nașterea pruncului, apărarea drepturilor lui, ale femeii însărcinate și ale familiei, nucleul de bază al societății noastre.

Acum pot spune că trăiesc cel mai frumos sentiment uman – dragostea mamei pentru copilul ei, sentiment care îmi era necunoscut în timpul sarcinii. Mă implic cu dragoste și interes în toate campaniile pro-viață, pro-familie, precum și în inițiativele legislative care protejează viața copilului nenăscut și sprijinirea femeii în criză de sarcină, prin care am trecut și eu, chiar dacă nu știam cum se numește.

Georgiana, orașul […], Dâmbovița

**************************

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor

101 oameni care au supraviețuit avortului

101 avorturi forțate

101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/

Iată câteva dimensiuni:

728×90

728×90

1200×150

1200×150

Sursa: Știri pentru viață