Ion Aldea Teodorovici s-a
născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică,
manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost
preot, dar, în perioada de ocupație
sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-și ascundă în sine credința în Dumnezeu care, precum
zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supraviețuiască și să devină, pur și simplu, artist, ca să nu
fie persecutat de nimeni. Câțiva
ani, părintele său e solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu
Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de
muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate.
De
la tatăl său, Ion a moștenit
dragostea față de
muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu.
Și tot la îndemnul tatălui,
la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre
Teodorovici, devenit și el
compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult
„băiatul tatei”. Dar, ca și
fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Între anii 1967 și 1982 a fost membru ULCT.
Mama sa îl aduce la Chișinău,
la Școala de Muzică „Eugeniu
Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază
clarinetul, în 1969, se înscrie la "Școala
medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în
armata sovietică în orașul
Zaporojie; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele
militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a
ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă,
iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și
semnat de tânărul compozitor Ion Aldea Teodorovici.
Din 1975 și până în 1981, când devine
student la Facultatea de compoziție și pedagogie a
Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă
de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se prezintă în calitate de instrumentist,
compozitor și
solist. Tot în acești
ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un
timp între el și
fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune,
începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.
Ion își duce steaua și crucea mai departe, în
seri albastre, împreună cu Doina Marin, cu care se căsătorește în 1981. Tot atunci,
duetul Doina și
Ion este lansat la o seară de creație a
poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia ghitara în brațe și pornește împreună cu Doina să
cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru
copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria
muzică sacră.
Împreună cu soția sa, a militat pentru
unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici
sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu (pe care
l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).
Doina Aldea Teodorovici s-a
născut în anul 1958 în orașul
Chișinău. Harul său artistic s-a
manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina
Aldea Teodorovici participă la dublarea filmelor în românește la Studioul
"Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De
asemenea, timp de mai mulți
ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee
în Cuba, Algeria, Mongolia, Germania și
alte țări. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate
de profesoară de literatură universală la Institutul "Ion Creangă"
din Chișinău. Între anii 1971 și 1985 a fost membru ULCT.
Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a
talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea
Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, civismul
fierbinte, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite
artiste atât în Moldova, cât și
peste hotarele ei.
Participând la toate
evenimentele care au marcat procesul de renaștere
a poporului nostru, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt
"Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mănăstirea
Căpriana" și
altele, cântăreața
Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Moldovei. La începutul anului 1992,
pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și
spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a
Republicii Moldova.
Monument, Cimitirul Central - Chişinău
Interpret al Independenței
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au
cântat pentru Suveranitate și
Independență la
Marea Adunare Națională,
apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună:
"Vin aici direct din Piața
Marii Adunări Naționale
din Chișinău, să vă aduc salutul
libertății noastre".
În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat
în fața luptătorilor din războiul
de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de
tancurile și
lunetele inamicilor.
Locul în care s-a produs accidentul
Trecerea la Domnul
Locul de la intrarea în
Coşereni (jud. Ialomiţa) unde a avut loc tragicul accident
În noaptea de 29/30
octombrie 1992, la orele 2.30, mașina
în care se deplasau Ion și
Doina Aldea Teodorovici spre Chișinău
a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni,
la 49 de kilometri de București,
România. În mașină
se aflau patru persoane, șoferul
și însoțitorul au scăpat fără nici o
zgârietură în timp ce Ion și
Doina, aflați pe
bancheta din spate, au fost striviți
între greutatea mașinii
și copacii de pe marginea
drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie
națională. Cu toate acestea
autoritățile nu au investigat cazul,
catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe
indicii duceau către crimă.
Pe
ultimul drum...
Înmormântarea lui Ion și a Doinei Aldea Teodorovici a
avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de
la proclamarea independenței.
Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga
Republică Moldova și-a
luat rămas bun de la Doina și
Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al
cântecului de libertate și a
celor mai sacre aspirații
ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au
fost aștezate sicriile, se revarsă
mulțime de lume pentru ultima
întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt
scoase și purtate prin marea de
oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea
Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate",
interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre
Cimitirul Central din strada Armenească.
Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci
alături, lângă biserica vechiului cimitiri al Chișinăului.
Sursă: Wikipedia
0 comments:
Trimiteți un comentariu