Fotograf: Monica Drăgan
De Ioana Pomohaci
Toate uliţele erau pline de
ruşi*, mă temeam de ei, mă temeam de păcat, umblam toată ziua cu ochii în
pământ urmându-mi lucrul. Dar vorba ceea: Unde bagă dracul coada, e cam mult de
lucru s-o scoţi. Au trecut zile, au trecut săptămâni, m-am deprins cu dânşii,
vorbeam, îmi ajutau la lucru, ba chiar deprindeam a vorbi ruseşte şi le făceam
o bucurie plăcută. Una mi-am fost pus în gând, de va pune unul cu gând rău mâna
pe mine, să-l trăsnesc, să ştie că-s fecioară din Bucovina.
A trecut o lună, n-am
cunoscut nici o bănuială asupra lor. Dar duhul necurat gemea în ei. Nu eram
frumoasă, dar voinică şi cuminte, toţi se mirau de răspunsul meu înţelept. Dar
în una din zile ce-i trăsneşte unuia prin cap şi fără să iau seama când, îmi
trage un pup, mi s-a părut că s-a năruit cerul pe mine şi ca o leoaică rănită
l-am înfruntat cu vorbe aspre. Dar unde? El vine la mine, îmi sărută mâna şi se
roagă să-l iert.
Totodată cu lacrimi în ochi
îmi spune că mă iubeşte. Era frumos, înalt cu ochii albaştri şi cu o statură
modestă. M-am gândit întâiu ce să zic. Să-l mân la dracul nu puteam, căci
dracul ne ţinea, pe mine cu stânga şi pe el cu dreapta. Ca un fior mi-au trecut
prin minte mii de amintiri trecute, mi-am închipuit ca să nu-l supăr, l-am
lăsat să creadă că şi eu îl iubesc. Frică de păcat nu aveam, că la orice cuvânt
eram în stare să-l străpung. Cuvintele cele sfinte din gura preotului, răsunau
ca un clopot de aur la urechile mele: ''Să nu vă ademenească păcatul!''.
Aceasta a fost porunca preotului la sosirea străinilor în sat. Treceau zilele
ca fugărite şi noi ne iubeam, dar numai cu privirea, martor ne era Dumnezeu.
Ne-am fost amorezaţi prea mult, pe faţa noastră zăcea o linie, un semn de
tristeţe şi durere. Mi-a spus că mă iubeşte şi m-a rugat ca să nu mă mărit,
până nu va fi pace, că el, de va fi viu, va veni iarăşi în Bucovina şi mă va
lua de soţie. S-a jurat înaintea lui Dumnezeu că mă iubeşte şi de nu-i voi fi
soţie se va face sihastru.
Dar eu, ceea ce ştiam că în
capul lui joacă năluciri şi pe inima lui zace iubirea celui de pe comoară, i-am
zis hotărât într-o bună zi:
- Dorinţa ce o vrei în
prezent e în zadar, mai iute m-aş prinde să mă străpungi cu un cuţit, decât să
calc poruncile date de Dumnezeu. Tu vei pleca la oaste, căci eşti soldat, dar
eu n-am de plecat nicăieri, ci numai la mormânt, dar dreaptă şi curată înaintea
Celui ce e martor vorbelor mele. Dacă vei veni înapoi şi eu îţi voi fi sortită,
pe capul nostru va străluci frumoasa cunună înaintea sfântului altar. Una îţi
spun, că nu mă mărit, ci să fiu dăruită unei mănăstiri, căci de păcătuit sunt
de-ajuns muieri pe lume.
Aceste cuvinte i-au muiat
inima dragului meu, i-au alungat gândul cel diavolesc şi iubindu-mă şi mai
mult, mi-a arătat un semn în ochii mei şi ai lui Dumnezeu că nu-mi voieşte mai
mult nici un rău, să mă abată de la calea mea şi m-a rugat să-i păstrez iubirea
cea sfântă.
Uitaţi-vă deci ce rol
însemnat a jucat scena întâlnirii noastre. Dar dacă aş fi fost eu femeie ca toate
femeile din lume, oare vorbele lui cele dulci ca mierea şi frumuseţea lui cea
deşartă, nu m-ar fi tras pe mine la păcat, nu m-ar fi condus pe mine în focul
etern? Luaţi deci pildă de la mine, feriţi-vă de ochii şi buzele cele
atrăgătoare spre păcat, căci dacă odată te-a învins păcatul, eşti învinsă, iar
dacă-l învingi, e învins pe veci. Amin.
*în timpul Primului Război
Mondial
Sursă: Blog - Dragostea curată, fragment din cartea Din tragediile anonime ale războiului, de Ioana Pomohaci
1 comments:
Da, acesta este cu adevărat un model al tinerei sincere şi cuminţi la care orice fată de azi ar trebui să tindă. Mulţumesc pentru exemplul sufletului puternic ce răzbeşte întotdeauna!
Miruna Maria
Trimiteți un comentariu