Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Lucrarea pocăinţei este simplă: un suspin şi un cuvânt”

miercuri, 16 aprilie 2014

| | | 0 comments


Sfântul Teofan Zăvorâtul
Lucrarea pocăinţei este simplă: un suspin şi un cuvânt: „Am păcătuit, n-o să mai fac!” Insă acest suspin trebuie să străbată cerurile, să devină mijlocitor înaintea tronului Dreptăţii; şi acest cuvânt trebuie să şteargă din cartea vietii toate înscrisurile prin care sunt însemnate acolo păcatele noastre. Dar de unde vor lua ele asemenea putere? Din osândirea de sine fără cruţare şi din frângerea fierbinte de inimă. Iată, într-acolo şi trebuie să fie îndreptată toată strădania noastră de a ne pocăi: înmuiaţi-vă şi frângeţi-vă inima – şi apoi, în ceasul spovedaniei, nu vă ruşinaţi să destăinuiţi tot ce vă face de ruşine înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

In lucrarea pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire, cel mai greu ne vine să ne călcăm pe inimă şi să ne destăinuim părintelui nostru duhovnicesc, de fapt, însă, acesta ar trebui să fie lucrul cel mai îmbucurător. Oare nu e o bucurie pentru cel acoperit de răni să fie vindecat, pentru cel pătat de toata necurăţia să fie spălat, pentru cel legat în lanţuri să fie slobozit? Dar tocmai în aceasta stă puterea dezlegării preoţeşti de la spovedanie: venim acoperiti de rani si plecăm vindecaţi, venim necuraţi si plecăm albiţi, venim în lanţuri şi plecăm liberi. Aceasta e făgăduinţa lui Dumnezeu: „Spune tu fărădelegile tale mai înainte, ca să fii îndreptăţit!”

Vei fi îndreptăţit fără nici o îndoială; dar mai înainte spune fărădelegile tale fără să tăinuieşti nimic. Să ştii că numai rana descoperită se vindecă, numai necurăţia dată în vileag se spală, numai lanţurile arătate se desfac. Ia seama dar, să nu pleci netămăduit, nealbit şi neslobozit!

Cel ce lucrează aici e Domnul. Părintele duhovnicesc Il reprezintă şi spune Cuvântul Lui. Domnul ştie păcatul tău, şi tu nu poţi să nu ţi-l recunoşti în gând înaintea Domnului; dar Domnul vrea să ştie dacă tu ţi-ai da păcatul în vileag înaintea fetei Lui atunci când ti S-ar înfăţişa El însuşi ori te-ai ascunde, aşa cum au făcut protopărinţii. De aceea a şi rânduit să îţi arate faţa Sa în părintele duhovnic care te spovedeşte, poruncindu-i să spună în numele Său şi cuvânt dezlegător care, rostit fiind pe pământ de o făptură slabă, mai apoi este pecetluit în cer prin puterea lui Dumnezeu.

Şi încă o faţă mai închipuie părintele duhovnicesc: faţa întregii omeniri. Cel ce se ruşinează să se dea în vileag la spovedanie să alunge această ruşine prin gândul că schimbă ruşine cu ruşine: o ruşine mare cu o ruşine mică, o ruşine fără bucurie si fără folos cu o ruşine mântuitoare! Înaintea feței întregii omeniri vor fi date cândva în vileag toate faptele noastre rele, şi ne vor acoperi cu o asemenea ruşine, că mai bucuroşi ne-am învoi să cadă munţii peste noi decât să fim supuşi unei asemenea ruşini. Iată, de aceea a şi rânduit Domnul să ne ruşinăm înaintea unuia singur, a duhovnicului, ca prin aceasta să ne scape de ruşinarea înaintea întregii omeniri.

Fragment preluat de pe Războintrucuvânt


„Cu El totul este minunat, totul pe înțeles” - Sfântul Ierarh Mucenic Serafim Ciceagov (†1937) / Cuvinte despre bărbăţia duhovnicească

| | | 0 comments



Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să nu dea pe afară și astfel să se curețe adâncurile unei stihii întregi. Tu însă să fii numai cu Hristos, unicul Adevăr și unica Iubire, căci cu El totul este minunat, totul pe înțeles, totul aste curat și liniștitor.

Depărtează-te cu mintea, inima și cu gândurile de răul ce domnește asupra celor lipsiți de har și îngrijește-te numai de una – cum să păstrezi în tine prin credință harul dumnezeiesc, prin care se sălășluiește în noi Hristos și pacea Sa. A nu observa că există acest rău nu este cu putință; dar este posibil să nu îngădui ca el să tea abată de la adevărul lui Dumnezeu.

Da, el există și este îngrozitor prin manifestările sale și cât de nefericiți sunt aceia care i se supun! Noi nu renunțăm să învățăm adevărul și să-i ascultăm pe oamenii înțelepți doar pentru că există printre noi nebuni aflați în libertate și la spital. Aceste lucruri nu îndepărtează pe cineva de la viață; prin urmare, din calea adevărului și binelui nu trebuie să ne abată faptul că puterea răului își arată forța sa pământească. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, iar omul ce va semăna, aceea va și secera.

Învață-te rugăciunea lăuntrică, pentru ca ea să nu fie observată din aspectul tău exterior și să nu tulbure pe nimeni. Cu cât suntem ocupați mai mult cu această rugăciune, cu atât mai plină de bucurie și de sens este viața noastră, iar timpul trece mai repede, pe neobservate. Pentru aceasta, în mod deosebit, este de folos rugăciunea lui Iisus, ca și rugăciunea făcută cu propriile noastre cuvinte, ca „ajută-mă, Doamne” sau „apără-mă și întărește-mă” și altele. Cel ce se roagă lăuntric privește la tot ceea ce este exterior cu indiferență și fără interes, fiindcă rugăciunea aceasta îl desparte pe om de pământ și îl apropie de cerul nevăzut.

Învață-te să ierți tuturor neajunsurile și greșelile lor, luând în vedere faptul că ei sunt supuși puterii celei rele și neîndoielnic unei stări anormale a duhului. Să-ți spui ție însuți astfel: „Ajută-i lui, Doamne, fiindcă el este bolnav duhovnicește!”. O astfel de recunoaștere te va împiedica să judeci, fiindcă să judece poate numai acela care este desăvârșit și nu se poate înșela, toate le știe și în principal știe probabil că omul acționează nu după împrejurările ce se stabilesc în jurul lui, ci după voia și patima sa”.

din cartea Arhimandritul Damaschin Orlovski, „Rusia pătimitoare – martiri ai secolului XX”, editurile Egumenița și cartea Ortodoxă, 2005, p. 123-125

Un predicator stradal a primit despăgubiri de 13.000 £ după ce a fost reţinut de poliţie 19 ore

| | | 0 comments



The Christian Institute, 31 martie 2014

Un predicator creştin, care a fost reţinut ilegal de poliţia britanică şi privat de libertate 19 ore, a primit printr-o decizie administrativă despăgubiri în valoare de 13.000 £.

Poliţia din comitatul britanic Greater Manchester l-a acuzat pe John Craven (57 de ani) de tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce acesta a fost abordat în septembrie 2011 de doi adolescenţi care l-au întrebat ce părere are despre homosexuali.

Domnul Craven le-a răspuns invocând punctul de vedere al Bibliei despre homosexualitate, dar a adăugat că „deşi Dumnezeu urăşte păcatul, îl iubeşte pe păcătos.”

Drept urmare, cei doi tineri s-au sărutat în faţa lui şi l-au provocat prin gesturi obscene.

Domnul Craven a fost reţinut de ofiţerul de poliţie Alistair McKittrick pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce cei doi băieţi i s-au plâns că s-au simţit insultaţi de comentariile domnului Craven.

La secţia de poliţie, nu i s-a dat de mâncare decât după 15 ore când a primit un castron cu cereale şi o mâncare încălzită la cuptorul cu microunde, acest lucru după ce unul dintre prietenii săi a depus o plângere.

De asemenea, i s-a refuzat accesul la medicamentele pentru artrita reumatoidă de care suferă.

Domnul Craven, care este predicator stradal de 7 ani, a declarat: 

„N-am intenţionat vreodată să hărţuiesc pe cineva sau să-i provoc cuiva vreo stare de nelinişte sau suferinţă. Din contră: eu predic Evanghelia, care înseamnă veşti bune şi dragostea lui Dumnezeu pentru toată lumea.”

„Acţiunea poliţiei m-a tulburat şi m-a agitat. Întreaga întâmplare mi s-a părut extrem de supărătoare.”

„Se pare că acţiunea poliţiei a avut intenţia de a ne crea mie şi altor predicatori stradali impresia că nu putem predica Evanghelia în public fără a încălca legea, iar dacă totuşi o vom face vom fi arestaţi.”

Domnul Craven va primi acum 13.000 £ despăgubiri pentru reţinere ilegală, privare ilegală de libertate şi încălcarea drepturilor omului.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, oamenii sunt liberi să-şi manifeste religia (articolul 9) şi se bucură de dreptul la libera exprimare, care include libertatea de a comunica informaţii sau idei fără amestecul unei autorităţi publice (articolul 10).

Poliţia comitatului Greater Manchester are acum de plătit, pentru ambele părţi, mai mult de 50.000 £.

Cazul a fost soluţionat pe cale administrativă cu câteva zile înainte ca dosarul să ajungă pe rolul instanţei.

Institutul Creştin l-a sprijinit financiar pe domnul Craven din fondul său pentru litigii în justiţie.

Colin Hart, directorul Institutului Creştin e de părere că: „Nimeni n-ar trebui să fie reţinut de poliţie timp de 19 ore doar pentru că a răspuns la o întrebare legată de convingerile sale religioase.”

„Modul dezonorant în care a fost tratat domnul Craven a fost sub minimul la care ar fi fost îndreptăţit orice cetăţean. Această situaţie a fost unul dintre cele mai flagrante cazuri de încălcare a libertăţii religioase cu care am avut de-a face până acum.”

„Libertatea de exprimare este un drept fundamental al oricărui om. Însăşi libertatea noastră se fundamentează pe libertatea de exprimare. Sper ca Poliţia din Greater Manchester să-şi înveţe lecţia din acest caz şi să facă tot posibilul să nu mai repete aceiaşi greşeală pe viitor.”

„Mă bucur nespus că până la urmă s-a făcut lumină în cazul domnului Craven.”

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Gabriela Coşereanu

Monahul Kyrill de la Radu Vodă: „Am găsit răspunsul abia după ce am ajuns la Ortodoxie“

marți, 15 aprilie 2014

| | | 0 comments


Diacon George Aniculoae -  Ziarul Lumina

De multe ori, noi, românii, avem nevoie de un suflet convertit la Ortodoxie pentru a ne arăta comoara primită de noi de la strămoşi: credinţa drept-măritoare. Monahul Kyrill de la mănăstirea bucureşteană Radu Vodă este german de origine şi a ajuns „acasă“, în Ortodoxie, după pribegia prin luteranism, catolicism, hinduism sau budism.

Botezat în urmă cu cinci ani în biserica Mănăstirii Radu Vodă, pe când avea 20 de ani, părintele Kyrill povesteşte despre căutările sale spirituale: „Am ajuns în urma unei căutări foarte lungi, începută în tinereţea mea. Copil fiind, am avut setea asta după Dumnezeu, după Adevăr şi am căutat religia adevărată. În toţi acei ani, parcă cineva mi-a ţinut căile respiratorii, dar, în momentul botezului, mi-a luat mâinile de pe gât, trăgând pentru prima dată aer în piept. A fost extraordinar, atât raţional, cât şi sufletesc, am simţit ce înseamnă a avea viaţă. Acum, când mă uit înapoi, mi se pare că nu am trăit până am devenit ortodox. Sigur au fost nişte experienţe importante, dar abia acum simt că trăiesc“.

Pentru tânărul Nimai Karthaus din Germania, monahul Kyrill de astăzi, acest drum al regăsirii a fost lung. L-a cunoscut pe Dumnezeu în urma unei călătorii. A făcut primul pas spre Dumnezeu când a cerut la vârsta de 10 ani să fie botezat în Biserica Luterană, religia mamei sale. A urmat cursurile catehetice şi a primit confirmarea la 14 ani. Însă luteranismul nu i-a potolit setea de Dumnezeu. Impresionat de seriozitatea cu care tatăl său îşi practica religia sa, mişcarea hindusă Hare Krishna, a călătorit alături de acesta în India. „Am participat la slujbe, am dansat înaintea idolilor, am rostit mantre, dar niciodată nu m-am simţit împlinit acolo. Totdeauna a rămas un gol înăuntrul meu. L-am întâlnit chiar şi pe Dalai Lama. A fost o experienţă unică, impresionantă şi am rămas atras de budism. Însă Dalai Lama exportează budismul adaptat, nu este budismul autentic. Ceea ce ajunge la noi este un budism de marketing, adaptat la nevoile noastre. Dacă se înţelege ce înseamnă budismul în fapt, eu nu cred că ar mai avea aşa de mulţi adepţi în Occident“, spune monahul Kyrill. 

Tatăl său nu l-a forţat să se convertească la religia sa, şi pentru asta îi mulţumeşte: „Mi-a lăsat libertatea să aleg. Bineînţeles, totdeauna a răspuns la întrebările mele, şi nu au fost puţine. Am văzut cum trăieşte el, cum se scoală de dimineaţa rostind mantre, cum slujeşte la paraclisul hinduist din casa noastră. Dar, ştiţi, sunt mai multe trepte, printre care raţionamentul şi sufletul. Nici la una, nici la alta nu au reuşit nici budismul, nici hinduismul, nici islamul să răspundă în mod satisfăcător. Am găsit răspunsul abia după ce am ajuns la Ortodoxie, deoarece creştinismul ortodox este singura religie unde există dragostea adevărată. 

Nu se găseşte la nici o altă religie în forma aceasta.“ Şi ne-a explicat de ce nu a ales nici una dintre aceste religii: „În budism totul este iluzie, nu există sine. Ce nu există nu poţi să iubeşti. La sfârşit este integrarea în nimic, nu mai este nici dragoste, nici ură, nu mai există nimic. În islam este Allah care iubeşte doar pe cei care cred în el, doar pe cei care sunt drept-credincioşi, chiar se spune în Coran că urăşte pe păcătoşi. Însă în creştinism Dumnezeu iubeşte păcătoşii. Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos este întrebat de ce mănâncă cu păcătoşii, El răspunde că doar cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei sănătoşi. În hinduism sunt zei care ei înşişi sunt stăpâniţi de patimi. Doar în creştinism este dragostea faţă de păcătoşi, aici există dragostea adevărată“.

Dacă India l-a îndepărtat de creştinism, tot India l-a readus la creştinism. „Creştinismul ortodox a fost singura religie care mi-a oferit un răspuns la problema suferinţei. De multe ori în viaţa mea am fost confruntat cu problema suferinţei. În a doua călătorie în India, la Mumbai, am fost la un ordin catolic de maici care s-au dedicat slujirii aproapelui, având grijă de copiii suferinzi de toate bolile. A fost groaznic ce am văzut acolo. Jertfa maicilor m-a readus spre creştinism, cu toate că eu nu m-am dezis niciodată cu totul de creştinism“, mărturiseşte monahul Kyrill.

„Ceva s-a întâmplat în sufletul meu“

Primul contact cu Ortodoxia a fost în cea mai secularizată ţară europeană. La 19 ani a lucrat în Franţa pe timp de vară ca voluntar la un centru social pentru persoane cu dizabilităţi. Din pronia lui Dumnezeu, la acest centru au venit şi voluntari români. „Într-o seară, când noi, voluntarii, am făcut fiecare o mică prezentare a ţării lui, românii au cântat un cântec psaltic. Am rămas copleşit, am şi plâns, cu toate că nu am înţeles nici un cuvânt. Ceva s-a întâmplat în sufletul meu. Şi, după experienţa aceasta, am venit în România în acea toamnă. Până să vin aici, m-am interesat de muzica psaltică, am început să citesc cărţi traduse în limba germană. «Pelerinul rus» m-a influenţat foarte mult pentru că vorbeşte foarte frumos despre rugăciunea inimii. Sfântul Siluan Athonitul a avut un rol crucial în convertirea mea, nici astăzi nu pot să mă satur să citesc din scrierile sale, este ceva minunat. Am citit şi catehismul ortodox apărut în Franţa, «Viu este Dumnezeu», tradus şi în germană“, mărturiseşte monahul Kyrill.

Când a ajuns în România, a vizitat Mănăstirea Radu Vodă, primul lăcaş ortodox căruia i-a trecut pragul. „Era slujba Vecerniei. A fost copleşitor pentru mine. M-am convins că aici este adevărul şi am avut dorinţa să mă botez ortodox. Părintele arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, singurul părinte care ştia limba franceză, mi-a spus să citesc anumite cărţi, să învăţ Crezul şi alte lucruri importante şi mi-a zis să mă întorc de Crăciun. Aşa am rămas în contact cu el, am vorbit prin mail, m-a catehizat şi m-a botezat chiar de Naşterea Domnului, aici la Mănăstirea Radu Vodă“, îşi aminteşte neamţul care a primit la botez numele Antim. În vara următoare, în anul 2008, dragostea de „acasă“ l-a readus în România. Şi-a făcut serviciul militar muncind în folosul comunităţii la un centru pentru copiii străzii din Bucureşti. „Eu am ales varianta aceasta pentru ca să cunosc mai bine Ortodoxia. Am avut aşa o dragoste de ţara aceasta...“, se destăinuie monahul Kyrill, care s-a mutat definitiv în noua lui patrie, în februarie 2009, când a intrat ca frate la Mănăstirea Radu Vodă.

„Eu m-am gândit aşa: sunt convins că Dumnezeu există, atunci vreau să mă dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, necondiţionat, vreau să mă aduc «ardere de tot»“. Astfel, neamţul Nimai Karthaus, Antim după botezul creştin-ortodox, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, luând voturile monahale în Duminica Ortodoxiei din Postul Sfintelor Paşti de anul acesta. Şi-a ales numele Kyrill, scris după regulile limbii germane. „Mă simt foarte apropiat de România, pentru că aici am fost botezat, adică am primit naşterea din nou, aici am fost călugărit, care este tot o naştere. Deci, după trup m-am născut în Germania, dar după suflet în România“, mărturiseşte monahul Kyrill de la Radu Vodă.


Sf. Serafim de Sarov: „Untdelemnul nu este fapta bună, ci harul Duhului Sfânt”

| | | 0 comments

Sfântul Serafim de Sarov
În pilda fecioarelor înţelepte şi a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înţelepte le-au spus: “Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi.” (Matei 25:9).

Dar după ce au cumpărat, uşa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuieşte ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieţii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corectă. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, când sunt numite fecioare, chiar dacă nebune? Fecioria este virtutea supremă, o stare îngerească, şi ar putea ţine locul tuturor celorlalte fapte bune.

Eu cred că ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtuţile, dar, în ignoranţa lor duhovnicească, au crezut că viaţa creştină constă doar în facerea de bine. Făcând fapte bune, ele credeau că fac lucrarea lui Dumnezeu, dar puţin le păsa dacă au obţinut harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de viaţă, bazate doar pe facerea de bine, fără a încerca cu atenţie dacă aduc harul Duhului Sfânt, sunt menţionate în cărţile Sfinţilor Părinţi. “Există o altă cale ce pare bună la început, dar care sfârşeşte în adâncul iadului.”

Antonie cel Mare, în scrisorile sale către monahi,spune despre asemenea fecioare: ”Multi călugări şi fecioare nu au ştiinţă despre feluritele voinţe care lucrează în om, şi nu ştiu că suntem influenţaţi de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desăvârşită şi a-tot-mântuitoare; a doua este voia noastră omenească care, chiar dacă nu este distrugătoare, nu este nici mântuitoare; şi a treia voinţă este cea a diavolului – pe de-a-ntregul distrugătoare.” Această a treia voinţă, a vrăjmaşului, îl îndeamnă pe om să nu facă fapte bune, sau să le facă din mândrie, sau doar de dragul virtuţii, decât de dragul lui Hristos. 

A doua, propria noastră voinţă, ne îndeamnă să facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne învaţă ca şi vrăjmaşul, să facem lucruri bune doar de dragul binelui şi nu pentru harul care este astfel dobândit. Dar prima, voinţa a-tot-mântuitoare a Domnului, constă în a face bine doar pentru dobândirea Duhului Sfânt, ca o comoară veşnică şi nesfârşită, de nepreţuit. Se poate zice, într-un fel, că dobândirea Duhului Sfânt este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru că uitaseră rodul trebuincios al virtuţii, harul Duhului Sfânt, fără de care nimenea nu este şi nu poate fi mântuit, căci: “Prin Duhul Sfânt fiecare suflet este înviorat, iar prin curăţire este transfigurat şi luminat de Sfânta Treime, într-o Sfântă taină.

Untdelemnul din candelele fecioarelor înţelepte putea să ardă cu tărie multă vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut să-şi întâlnească Mirele, care venea la miezul nopţii. Împreună cu El, au putut intra în cămara de nuntă a bucuriei.


Însă cele nebune, deşi s-au dus să mai cumpere untdelemn atunci când li s-au stins candelele, nu s-au putut întoarce la timp şi au găsit uşa deja închisă. Piaţa este viaţa noastră; uşa de la cămara de nuntă care s-a închis şi împiedică drumul către Mire este moartea omenească; fecioarele înţelepte şi cele nebune sunt sufletele creştinilor; untdelemnul nu este fapta bună, ci harul Prea Sfântului Duh dobândit prin fapte bune şi care preschimbă sufletele dintr-o stare la cealaltă – de la starea stricăcioasă la starea nestricăcioasă, din întuneric la lumină, de la staulul existenţei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fără de minte şi ca fiarele sălbatice) în templul Dumnezeirii, în luminoasa cămară de nuntă a veşnicei bucurii întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbăvitorul şi veşnicul Mire al sufletelor noastre.

Deniile transmise în direct de la Mănăstirea Putna pe Ortodox Radio

| | | 0 comments

În fiecare săptămână puteți asculta pe www.ortodoxradio.ro transmisiuni în direct de la Mănăstirea Putna.

Programul transmisiunilor în direct de la Mănăstirea Putna în perioada 14 – 20 aprilie

Marți, 15 aprilie, orele 19.00 – Denie
Miercuri, 16 aprilie, orele 19.00 – Denie
Joi, 17 aprilie, orele 7.30 – Sfânta Liturghie în Joia Mare
Joi, 17 aprilie, orele 19.00 – Denia celor 12 Evanghelii
Vineri, 18 aprilie, orele 8.00 – Ceasurile Împărătești
Vineri, 18 aprilie, orele 14.00 – Slujba vecerniei cu rânduiala scoaterii Sfântului Epitaf
Vineri, 18 aprilie, orele 19.00 – Denia Prohodului Domnului
Sâmbătă, 19 aprilie, orele 7.30 – Sfânta Liturghie în Sâmbăta Mare
Sâmbătă, 19 aprilie, orele 23.45 – Învierea Domnului

Predica de Duminică: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) / Pr. Constantin Coman: Împărăţia lumii acesteia şi Împărăţia cerurilor

sâmbătă, 12 aprilie 2014

| | | 0 comments







APOSTOLUL


Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.




EVANGHELIA

IOAN 12, 1-18


Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor, ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.
 



Pr. Constantin Coman: Împărăţia lumii acesteia şi Împărăţia cerurilor


R. Rădulescu: Intrarea Domnului în Ierusalim. Mântuitorul Hristos intră în cetatea sfântă, şi lumea Il ovaţionează, Il primeşte ca pe un împărat, deşi înfăţişarea Lui era foarte modestă, nu aducea nicicum cu somptuozitatea unui alai imperial. Şi totuşi, lumea Il ovaţionează: „Osana, Celui ce vine întru numele Domnului, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” Aşa Ii strigau mulţimile. Hristos nu reacţionează în nici un fel la osanale care I se aduc. Nu recunoaştem aici atitudinea Lui obişnuită, de până acum, de discreţie, de îndemn la discreţie. Chiar când făcea o minune spectaculoasă, care uimea pe toată lumea, îndemna pe toată lumea să nu relateze despre evenimentul la care fuseseră martori. De ce acum Mântuitorul Hristos îngăduie mulţimii de oameni să-L întâmpine ca pe un împărat, să-I aducă osanale?

Părintele Coman: Sunt mai multe planuri, aici. Planurile sunt suprapuse. Scena este foarte amestecată. Pe de o parte, este primirea triumfală, care a şi rămas cunoscută în istorie ca Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Manifestările mulţimii sunt asemenea celor destinate întâmpinării unui rege victorios. Iisus nu le refuză, dar le dă altă erminie, explicită, dacă nu pentru cei de atunci, pentru cei care vor citi mai târziu relatarea. In loc să intre călare pe un cal frumos, cum ar fi făcut un rege victorios şi puternic, intră călare pe „fiul asinei”, pe un măgăruş deci, pe fiul „celei de sub jug”. Ca şi când ar spune: „Rege, da, primesc! Dar nu rege cum gândiţi voi, ci rege cum gândesc Eu şi, mai ales, cum gândeşte Tatăl meu!“

La fel, ungerea lui Iisus de către Maria, sora lui Lazăr, cu mir de nard de mare preţ, care precede intrarea în Ierusalim, trimite, pe de o parte, la ungerea regilor, pe de altă parte Mântuitorul Hristos asociază ungerea cu moartea Sa, punctând şi prin aceasta diferenţa radicală de perspectivă. Cele două perspective sunt nu numai diferite, ci evident opuse. Mulţimea găsise argumente să-şi actualizeze la maximum speranţa mesianică, gândind însă la acesta în termeni lumeşti: un rege pământesc, care să elibereze poporul iudeu din nesfârşitele captivităţi şi să întemeieze domnia acestuia asupra celorlalte neamuri. Iisus le sugerează discret înţelesul complet diferit al regalităţii Sale.

In acelaşi timp, trebuie semnalat şi faptul că nici atitudinea mulţimii nu este foarte unitară. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că mulţimea se adunase foarte multă şi pentru a-l vedea pe Lazăr, cel înviat din morţi. Dincolo de această imagine amestecată, Sfântul Evanghelist invocă semne evidente care trimit la condiţia regală a Mântuitorului Hristos, care, paradoxal, avea să fie inaugurată prin moarte.

R. Rădulescu: Moartea este semnul unei slăbiciuni lumeşti. Să mori şi să ajungi împărat prin aceasta este puţin altfel decât se întâmplă în lumea noastră!

Pr. Coman: Nu puţin, ci complet altfel! La polul opus! Mântuitorul Hristos nu rămâne însă în moarte, ci învie, biruind moartea. Biruirea morţii este semnul celei mai legitime puteri împărăteşti! Paradoxală este cale biruinţei. Biruie lăsându-se biruit, într-un fel. El va birui moartea cu moartea. „Cu moartea pre moarte a călcat!” Acesta este semnul împărăţiei absolute. Ce este împărăţia? Impărăţia înseamnă stăpânire absolută. Mântuitorul Hristos vine să instaleze, să reinstaureze, sa reaşeze împărăţia absolută a lui Dumnezeu în lume. Iar această reaşezare se realizează prin biruirea forţelor care concurau puterea lui Dumnezeu. Forţele concurente, adversare ale împărăţiei lui Dumnezeu erau forţele răului, indiferent sub ce formă se manifestau: păcat, idoli, diavoli şi, în cele din urmă, moartea, care este efectul înclinării spre rău a omenirii, a opţiunii contrare lui Dumnezeu, pe care o face omul în mod liber prin păcat. Hristos biruieşte moartea la nivel cosmologic, absolut „… sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa întru cele cereşti, mai presus decât toată Incepătoria şi Stăpânia şi Puterea şi Domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor, şi pe toate le-a supus sub picioare Lui…” (Efes. 1,20-22). Nu este vorba numai despre biruinţa propriei morţi, ci despre biruinţa morţii ca fenomen cosmologic. In moartea lui Hristos şi în biruinţa morţii de către Hristos, omenirea dintotdeauna primeşte darul extraordinar şi şansa ca omul însuşi să treacă prin moarte la viaţă, la o viaţă adevărată.

Acest lucru este cheia de boltă a credinţei noastre, dar şi piatra de sminteală a multora, care şi-ar dori, precum contemporanii Mântuitorului Hristos, un Dumnezeu care să le împlinească dorinţele pământeşti de mărire şi stăpânire, care să-i ajute să-şi împlinească idealurile lumeşti, sociale, politice, profesionale… Direcţia aceasta este descoperită de către Mântuitorul Hristos a fi o mare amăgire.

R. Rădulescu: Părinte profesor, oamenii nu-şi dădeau seama de această perspectivă pe care aţi evocat-o: Hristos vine, dar vine, de fapt, spre moarte. El ştia. Nici ucenicii nu ştiau clar care este destinul, care este mersul lucrurilor în următoarele zile. Acum oamenii sunt foarte entuziasmaţi, dar peste câteva zile, probabil aceiaşi oameni, pentru că ei veneau în pelerinaj la pastele evreiesc în cetatea sfântă, se aşează împotriva Mântuitorului Hristos. O să auzim la Deniile din Săptămâna Mare strigătul acela „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” pe care mulţimea l-a strigat în sinedriu, în faţa procuratorului roman. Ce se întâmplă cu această lume, de ce acum este foarte entuziastă, vede în Hristos pe regele lui Israel, aşa cum şi spun, iar apoi îşi răstigneşte regele?

Pr. Coman: Nu este greu să înţelegem. Lumea nu s-a schimbat prea mult de două mii de ani, şi nici oamenii. Firea omenească este foarte inconsecventă. Ea balansează între entuziasme contrare, trecând uşor de la o extremă la alta. Apoi, de obicei, mulţimea este formată din inşi uşuratici, superficiali. Nu vei vedea oameni cu personalitate, de o condiţie socială mai profundă, adăugându-se unei mulţimi spontane, curioase. De aceea mulţimea poate fi uşor entuziasmată într-o direcţie, iar peste o clipă, la fel de uşor, poate fi întors acelaşi entuziasm în direcţie contrară. Instabilitatea, nestatornicia sunt caracteristici ale firii umane căzute şi, din păcate, a celor mulţi! La fel şi neputinţa omului de a cuprinde înţelesurile adânci ale lucrurilor.

Cu acest prilej se întâmplă ungerea Mântuitorului Hristos de către Maria, sora lui Lazăr, în Betania, eveniment descris de Mântuitorul Hristos ca semn al ungerii prevestitoare morţii şi interpretat de exegeţi şi ca semn al ungerii împărăteşti, cum spuneam. Istoria merge înainte. Un lucru este istoria şi altul înţelegerea istoriei. Inţelegerea ei şi participarea la ea au fost şi rămân în continuare subiecte controversate. Unii se entuziasmează uşuratic şi frivol, alţii înţeleg că se întâmplă ceva foarte adânc, discret şi foarte măreţ, care le scapă. Primii se entuziasmează uşor şi prea la suprafaţă de o imagine lumească, pe care o confundau cu un mers obişnuit al lucrurilor. Un personaj foarte important, care făcuse fapte minunate, iată vine în Ierusalim şi, foarte probabil că venind în Ierusalim, va pune mâna pe putere, va deveni regele lor şi va restaura libertatea, suveranitatea poporului iudeu, aflat, la vremea aceea, sub Imperiul Roman.

R. Rădulescu: O perspectivă imediată a lucrurilor.

Pr. Coman: Mântuitorul Hristos, atât prin gesturile Sale, prin discreţia Sa, prin umilinţa de a intra ca împărat pe un asin, prin ungerea de către Maria, anticipa Patimile şi moartea Sa, evenimente de o adâncime care scapă oamenilor. Acelaşi lucru se întâmplă cu noi. Astăzi Il întâmpinăm pe Hristos, având înţelesul adânc al lucrurilor, înţelesul pe care ni-l dă experienţa evenimentelor care vor sfârşi cu Invierea şi aşezarea de-a dreapta Tatălui a lui Hristos cel Inviat. Acum ne este cunoscută dezlegarea enigmelor care în vremea aceea pluteau în jurul persoanei Mântuitorului Hristos şi a parcursului Său istoric. In ciuda acestui fapt, nu sunt sigur că majoritatea dintre noi suntem pătrunşi de profunzimea lucrurilor. Mă tem că inerţia, uşurătatea firii noastre, lipsa seriozităţii ne ţin tot la suprafaţa evenimentelor.

R. Rădulescu: Părinte profesor Constantin Coman, o ultimă problemă. Noi acum ştim lucrurile, le cunoaştem din perspectiva acestor două mii de ani care au trecut de atunci. Intre timp s-a scris atâta teologie. Dar, totuşi, rămânem captivi acestui imediat, acestei perspective superficiale asupra realităţii. Mă gândeam că această captivitate se manifestă şi în atitudinea unor creştini ai zilelor noastre care cer insistent Bisericii să fie vizibilă, să facă activităţi sociale, să participe la viaţa cetăţii, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceasta, ignorând cu voie sau fără de voie ceea ce se întâmplă în Biserică din perspectiva aceea profundă, nevăzută, tainică. Până la urmă, în Biserică mai toate lucrurile sunt nevăzute. Este această atitudine asemănătoare atitudinii celor care au strigat cu entuziasm „Impăratul lui Israel!”, dar apoi au cerut să fie răstignit?

Pr. Coman: Aveţi multă dreptate. Situaţia se repetă la nesfârşit. Unii dintre compatrioţii noştri chiar vedeau, la un moment dat, în patriarhul Bisericii un salvator prim-ministru al României. Oamenii nu sunt dispuşi să ia în calcul o perspectivă mai profundă asupra realităţii, asupra vieţii. Omul se schimbă foarte greu. Sunt nişte constante ale firii umane pe care le întâlnim în toată istoria omeniri. Nu este suficientă memoria orizontală a lucrurilor pentru ca să ne aşezăm aşa cum se cuvine în viaţă sau în înţelegerea profundă a lucrurilor. Faptul de a fi citit în Sfintele Scripturi, de a fi cunoscut istoria Bisericii nu este suficient. Este nevoie de un demers personal, direct, de raportare la realităţile dumnezeieşti, de raportare la Dumnezeu Tatăl, de raportare la persoana Mântuitorului Hristos, la persoana Sfântului Duh. Istoria aceea extraordinară a prezenţei Fiului lui Dumnezeu printre oameni nu s-a oprit odată cu înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos. Mântuitorul făgăduieşte că va fi cu noi până la sfârşitul veacului. Şi noi credem şi mărturisim acest lucru, iar cei mai adânci şi mai duhovniceşti dintre noi fac experienţa prezenţei lui Hristos tocmai în zona aceea pe care dumneavoastră o semnalaţi: a discreţiei, a tăcerii, a nevăzutului, a tainicului, a sfinţeniei.

Din acest punct de vedere, pe de o parte nu este momentul cel mai potrivit să vorbim despre angajamentul social al Bisericii. Pe de altă parte, însă, provocarea este cu atât mai mare. De ce? Pentru că ne aflăm în anticamera celui mai important eveniment care stă la temelia şi a credinţei şi a Bisericii noastre, Invierea Domnului. Am să vă relatez un episod sugestiv pe care l-am trăit în primii mei ani de preoţie. Am fost hirotonit preot exact acum douăzeci şi cinci de ani, în Duminica Floriilor. Un vecin al meu, un foarte cunoscut poet, încerca să mă consoleze invocând contribuţia importantă a Bisericii la cultură (şcoala din tinda Bisericii…), la viaţa socială (orfelinate etc). Simţea nevoia să mă consoleze, insinuând fundătura în care a putut să ajungă un tânăr, care în orice alt domeniu ar fi avut alte şanse. In epoca respectivă, de deplin triumf al ateismului materialist ştiinţific, creştinismul era văzut ca un fenomen epuizat, anacronic şi retrograd, iar Biserica o instituţie tolerată până când avea să-şi dea singură duhul. Iritat de abordarea lui dar şi împins de complexele pe care le aveam la vârsta aceea, i-am replicat, un pic tăios:

    „Domnule X, dacă vreţi să mă consolaţi cu această perspectivă, aflaţi că mai curând mă ofensaţi! Raţiunea de a fi a Bisericii nu este să înveţe pe oameni alfabetul (aceasta era, de fapt, marea contribuţie a Bisericii la culturalizarea românilor), nici să dea de mâncare săracilor, ci este să vestească Invierea lui Hristos, să spună lumii că există viaţă după moarte, şi că viaţa aceasta veşnică se obţine schimbând în sens invers direcţia în care merge“.

I-am spus şi cuvintele Sf. Apostol Pavel:

    „Dacă Hristos nu a înviat zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră, iar dacă nădăjduim în Hristos numai pentru lumea aceasta suntem mai de plâns decât oamenii!“ (1 Cor. 15,14,19).

Sigur că nu excludem activitatea socială a Bisericii. Dar să avem totuşi simţul proporţiilor, să ne păstrăm luciditatea minimă pentru a face diferenţa între a da cuiva de mâncare puţină pâinică sau a-i oferi şansa vieţii veşnice”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

A fi milostiv înseamnă a fi cu Hristos - Interviu cu Roman Kolpakov, fondatorul serviciului de transport pentru invalizi în cărucior “Invataxi”

vineri, 11 aprilie 2014

| | | 0 comments



de Irina Ahundova, Pravoslavie.ru

După un traumatism al coloanei vertebrale, Roman Kolpakov se poate deplasa numai cu ajutorul unui cărucior pentru invalizi. Este cumplit chiar și să-ți imaginezi ce a putut să îndure. Mulți, după atâtea încercări, se dau bătuți, își pierd curajul, își pierd credința... Roman însă a continuat lupta cu viața. Pe patul de spital a înțeles adevăratul sens al vieții – cu Domnul nostru Iisus Hristos. Cu câțiva ani în urmă, Roman a fondat un serviciu care se ocupă cu transportul persoanelor invalide, “Invataxi”.
“Dumnezeu a trebuit să mă oprească”
- Roman, te rugăm să ne povestești despre tine, despre drumul tău către Dumnezeu.
- După traumatismul coloanei vertebrale, m-am trezit imobilizat într-un pat de spital. Leziunea suferită la măduvei spinării și la organele interne a fost atât de serioasă încât medicii, de la început, i-au spus mamei mele, pregătind-o pentru ce e mai rău: șansele de supraviețuire sunt minime. Am petrecut, în total, mai mult de șase ani în spitale.
Operațiile multiple nu m-au ajutat iar personalul medical nu s-a mai ocupat practic de îngrijirea mea, considerând-o fără sens. Am schimbat câteva clinici, iar starea mea se înrăutățea de la o zi la alta. S-au format escare imense, mergând până la necrozarea țesuturilor. Din cauza imobilizării totale s-au format contracturi în articulații. Am început să pierd brusc în greutate. Lipsa de putere, epuizare extremă, dureri permanente – eu însă m-am străduit cum am putut să ies din această stare. Deși șansele să trăiesc au fost minime, am continuat să cred și Domnul mi-a dat o șansă. În 2004 am ajuns printr-o minune într-un spital din Elveția, unde într-o jumătate de an au reușit să mă readucă la viață și m-am întors acasă într-un cărucior de invalid.
Este cumplit să-ți imaginezi prin ce a putut să treacă mama. Din cauza bolii mele, ea a trebuit să renunțe la serviciu. Zi și noapte a stat lângă patul meu la spital. Dormea în salon, pe scaune, mă îngrijea, îmi pansa rănile și a făcut tot ce a fost posibil ca să îmi revin. Toate aceste strădanii și încărcătura fizică și-au spus cuvântul și asupra sănătății ei. La 60 de ani s-a stins, nu i-a mai rezistat inima. Dumnezeu s-o odihnească!
- Ai devenit dintr-o dată creștin sau au existat căutări religioase?
Suferința este aceea care-l face pe om să se gândească la viață, l-a ce a făcut, la ce a ratat ...
- Biserica creștină mi-a fost aproape din copilărie. Mama a fost o femeie credincioasă și mă ducea, de obicei, la sărbători mari în biserică. Totdeauna am fost oarecum fascinat și m-au trecut fiori în atmosfera bisericească când participam la slujbe, dar mai târziu acest lucru a trecut. În viața mea au apărut întâlniri, muzică rock, alcool ș.a. Am avut mulți prieteni, am lucrat, m-am prins în multe lucruri și pentru Dumnezeu nu mi-a mai rămas timp. Conștientizarea a venit abia după traumatism, în spital. Starea mea a fost critică, iar medicii nu mi-au dat nicio speranță de viață. Mama l-a chemat pe preotul bisericii locale. El a început să treacă pe la mine destul de des, să discute cu mine, să-mi aducă cărți. Astfel, treptat, am început să mă adâncesc în cunoașterea credinței, să aprofundez sensul vieții creștine, am început să mă gândesc la scopul existenței noastre. Pe parcursul bolii am avut o mulțime de gânduri. Constant mi se derula prin minte toată viața mea, dar la disperare extremă nu am ajuns niciodată. După cum se pare, Domnul a trebuit să mă oprească, să mă scoată din deșertăciunea vieții anterioare, să mă oblige să mă gândesc la scopul adevărat al vieții și la esența ei. Se pare că tocmai suferința în viața omului îl face să se întrebe de ce trăiește, ce a făcut în această viață, ce a ratat ... Cel puțin pentru mine acest lucru este evident.
În general, eu consider că această problemă este mult mai complexă, întrucât boala afectează nu numai pe bolnav, dar și pe cei apropiați lui, pentru care, de asemenea, se schimbă radical viața. Acest lucru este precum cercurile care se formează în apă atunci când arunci o piatră. De ce boala alege pe cineva anume și nu pe altul, este greu de înțeles. Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi lucrarea Sa și El ne iubește pe noi toți și ne dorește tuturor mântuirea. Pur și simplu fiecare are drumul lui. Tocmai din cauza bolii, eu am putut într-adevăr să vin la Hristos. Sfinții Părinți ne spun că suferința este benefică. Creștinul trebuie să înțeleagă că totul este de la Dumnezeu și acest lucru ne este dat spre binele nostru. Binecuvântarea suferințelor constă în aceea că ele ne aduc la Dumnezeu. Ioan Gură de Aur spunea: “Slavă Domnului pentru tot, dar mai ales pentru suferință”.
“Invataxi”
- Cum v-a venit ideea să creați “Invataxi”?
- Am aflat din propria-mi experiență cât de problematic este să comanzi o mașină specializată pentru transportul invalidului în căruț. Tot timpul trebuia să merg undeva, trebuia să caut particulari care aveau microbuzele proprii, în care să încapă căruciorul. Era extrem de complicat să chemi taxiul social orășenesc, iar cei care-l administrau îți puneau multe condiții. Taxiul social trebuia comandat cu câteva săptămâni înainte, iar dacă trebuia să te deplasezi urgent, practic era imposibil de realizat. Treptat mi-a venit ideea că este necesară înființarea unui serviciu accesibil, care să ușureze viața invalizilor. Am împrumutat bani de la prieteni și cunoscuți și am cumpărat un microbuz, pe care l-am dotat în continuare cu tot ce era necesar pentru transportul invalizilor în cărucioare. Un sprijin imens l-am primit de la soția mea, Natalia. La început a fost foarte greu, banii abia ne ajungeau, a trebuit să ne afundăm în datorii, luând un credit pentru echiparea automobilului cu mijloacele necesare. Rampele și dispozitivele de fixare le-am comandat în Germania, iar montarea lor a fost făcută într-un atelier specializat din Moskova. Și astfel, a apărut prima mașină funcțională cu care am început să lucrăm. La început ni s-au adresat cunoscuții și cei care au aflat informația de la ei. Mai târziu am creat site-ul “Invataxi”. Ne-au solicitat din ce în ce mai mulți oameni. În trei ani am reușit să mărim parcul de mașini la patru. Este evident că pentru invalizii din Moskova acest lucru este ca o picătură în mare, dar noi sperăm să dezvoltăm serviciul și să mărim parcul de mașini.
- Ce probleme aveți acum? Este greu să întrețineți mașinile? Am înțeles că vreți să închideți serviciul. V-ați răzgândit?
- Problema principală o constituie lipsa unei susțineri permanente. Din păcate, până acum nu s-au găsit sponsori pentru ca serviciul să se poată dezvolta și tarifele să fie accesibile pentru un număr mare de clienți, în special pentru oameni săraci și invalizii singuri. Mi-aș fi dorit ca să organizez mai des pentru ei excursii caritabile. Întrucât tindem spre tarife cât mai accesibile și nu mărim prețurile, nu avem niciun profit. Ne desfășurăm activitatea practic la limita rentabilității: toate resursele merg la plata șoferului și a serviciilor de transport. Deocamdată nu am găsit pe nimeni care să ne ajute să compensăm aceste cheltuieli. Mașinile se strică relativ des, iar reparațiile și piesele de schimb sunt destul de scumpe. Atât timp cât nu avem facilități la carburant, reparația o suportăm practic din banii noștri. Slavă Domnului, nu de mult ne-au ajutat cu reduceri la prețul carburantului. Cel puțin acum nu mai lucrăm pe minus.
- Cui v-ați adresat pentru susținere? Ați scris la vreo bancă?
- Dar unde n-am scris. Ne-am adresat diferitelor companii cu rugămintea să ne ajute la susținerea proiectului nostru social. De regulă ne ignoră. Nu ne-au dat niciun răspuns. De obicei secretarele filtrează scrisorile și se pare că nu le citește nimeni. În Europa, de exemplu, tema responsabilității sociale a firmelor este demult actuală. Multe companii își aduc contribuția în sfera socială și la dezvoltarea societății. Business-ul care se ocupă numai de “făcutul banilor” și nu se îngrijește de angajați și de societate, este considerat iresponsabil și în final o afacere proastă. Sper foarte mult că și în business-ul rusesc va fi o asemenea înțelegere a responsabilității față de societate și vom putea găsi companii care să susțină întreprinderea noastră. În limitele colaborării reciproc avantajoase, noi suntem pregătiți să punem reclamele lor pe mașinile noastre, să menționăm aceste companii în publicațiile noastre, facilitând crearea (în mijloacele de informare în masă) imaginii lor ca o companie responsabilă social.
- Cine lucrează la “Invataxi”?
- “Invataxi” există deja de trei ani. Director executiv este soția mea, Natalia. Deocamdată ea mai îndeplinește și funcțiile de dispecer și de contabil. În schemă sunt doi șoferi permanenți și doi înlocuitori. Nu ne vine să renunțăm la serviciul pentru care am cheltuit atâta forță și timp.
Ne străduim să abordăm individual fiecare caz în parte, să luăm în considerare starea lui fizică și psihică, să facem tot posibilul pentru asigurarea confortului maxim în timpul transportului. Dacă este necesar, căruciorul pentru invalizi se pune la dispoziția pasagerului gratis.
- În Moskova, serviciul vostru este singura alternativă la “Taxiul social”, pentru apelarea căruia trebuie să confirmi cu acte invaliditatea.
- Da, așa este. Ei au limitări privind timpul și locul transportului pasagerilor. Din cauza unui număr mare de doritori, comandarea taxiului social trebuie făcută cu câteva zile înainte, uneori cu două-trei săptămâni și chiar cu o lună înainte, altfel riști să nu găsești mașină. Există însă cazuri când ai nevoie urgent de mașină. “Invataxi” poate fi comandat și cu o zi înainte. Plata serviciilor “Taxiului social” nu se poate face nici cu carduri sociale, nici cu alte carduri, ci numai cu taloane speciale. Procurarea lor se face la un singur chioșc în zona stației de metro “Pavelețkaia”. Șoferii nu primesc bani lichizi nici chiar în situații extreme. Ne-am așteptat ca în aprilie 2013 să apară în Moscova terminale pentru utilizarea cărților de credit, dar n-a fost așa. Invalidul sau ruda acestuia trebuie să prezinte un pachet întreg de documente și să se înregistreze. Și abia apoi poate cumpăra un număr determinat de taloane pentru 30, 45 sau 60 de minute. Ele sunt valabile pentru o jumătate de an, după care trebuiesc schimbate.
- Care este mai scump, transportul cu “Taxiul social” sau cel cu “Invataxi”?
- La început noi luam pentru transport 600 de ruble, iar acum, datorită facilităților pentru carburant, nu luăm mai mult de 500 de ruble. Durata minimă pentru comandă este de trei ore. Considerăm că nu este scump dacă comparăm cu un taxi obișnuit nedotat, la care costul este de două ori mai mare. Cu toate acestea, prețul nu este competitiv, întrucât șoferii taxiului social iau 300 de ruble de transport, dar ei primesc în plus 800/oră de ruble din partea municipalității. Acest lucru este rentabil pentru o mașină mică, cu atât mai mult pentru un microbuz. Municipalitatea compensează și întreținerea taxiului social. Dacă trebuie să mergi în afara orașului, tariful se mărește de două ori. Din păcate nu putem scădea tarifele noastre mai mult. Noi nu am închis încă creditul pe care l-am luat pentru achiziționarea și dotarea unuia dintre microbuze. De asemenea, nouă ne lipsește foarte mult un spațiu, nu prea mare, pentru dispecerat. Din păcate nu suntem în stare să-l închiriem. Sperăm ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să putem  găsi susținere și că Domnul nu ne lasă.
Uneori trebuie să mergem în mai multe cabinete, dar timpul este insuficient.
- Ce facilități aveți pentru asemenea mașini?
- Pentru taxiul social municipalitatea promite ca transportul să fie delimitat pe zone. Am fi vrut să ne includă și pe noi în acest program. Acest lucru ar fi permis să economisim timp și ar fi fost foarte comod pentru pasagerii noștri. Mai trebuie umblat și prin cabinete, iar pentru aceasta nu ne ajunge timpul. La gară ne permite să lăsăm mașina numai în parcări speciale, nu oriunde. Din păcate, în țara noastră acest serviciu este abia la început. În ultimul timp, din bugetul național se alocă bani, scările și pasajele au dotări speciale, dar nu totdeauna acestea sunt făcute cu conștiință. Unele rampe sunt montate sub un asemenea unghi că puțini riscă să urce pe ele. Aproape că nu este posibil să urci sau să cobori un cărucior cu invalid.
- Există solicitări din partea grupurilor de invalizi?
- Ni se adresează adesea paralimpicii cu rugămintea de a transporta grupuri de sportivi, dar, din păcate, nu putem transporta grupuri prea mari, întrucât mașinile noastre pot încărca odată maximum 3 cărucioare și 9 pasageri. Visăm ca în parcul nostru de mașini să apară un autobuz cu o capacitate de 20 și chiar mai mulți pasageri. Dar acest lucru este, deocamdată, în sfera fantasticului.
Saitul enoriașilor creștini
- Roman, te rugăm să ne povestești despre un alt proiect al vostru – saitul “Enoriașii”.
- După întoarcerea din spital, am început să folosesc activ și internetul, să comunic pe diferite saituri creștine. Am înțeles destul de repede că nu există o platformă pe care oamenii ar putea să comunice, să împartă valori familiale creștine tradiționale, să-și întemeieze o familie. Astfel s-a născut ideea de a construi un asemenea sait. Sunt foarte bucuros că saitul este de folos oamenilor. Adesea primesc mulțumiri de la persoane care și-au întemeiat familii sudate cu ajutorul acestui sait al nostru. Chiar și printre prietenii mei sunt unii care și-au găsit jumătatea pe “Enoriașii” și acum ei au familii unite și cresc deja copii. Avem acum 74.000 de participanți.  Proiectul a crescut până la o întreagă rețea de socializare. Oamenii se înscriu pe sait nu numai pentru a se cunoaște și a-și întemeia familii, ci și pentru a comunica cu cei apropiați sau pentru a primi sfaturi de la preot. Avem o secțiune “Întrebări pentru preot”. La ele răspunde un cleric de la biserica “Coborârea Sfântului Duh” de pe lângă cimitirul Lazarev, părintele Andrei Kojevnikov. El a acceptat cu amabilitate această activitate, cu toate că este foarte ocupat, fapt pentru care îi mulțumim mult și ne plecăm în fața lui! Dorim să dezvoltăm în continuare acest sait, să înnoim materialele, să-i mărim funcționalitatea, să dezvoltăm diferite servicii necesare, dar pentru aceasta este nevoie de mijloace materiale. Sper să se găsească oameni, care nu sunt indiferenți și pot să susțină ambele noastre proiecte.
Natalia

- Cu soția, Natalia, v-ați cunoscut pe sait?
- Ne-am cunoscut acum șase ani la forumul diaconului Andrei Kuraev. A fost o temă despre ajutorul dat de o fată unui invalid din Liuberetz și Natalia era voluntară la această fată. Prima dată Natalia a venit la mine acasă să-i dau niște medicamente care îi erau necesare acelei fete. Apoi am început să ne scriem pe internet. Treptat am trecut și la întâlniri reale. Așa că până la căsătorie am avut timp să ne cunoaștem unul pe altul, să ne certăm, să ne împăcăm. Adică momentul “rodării” a venit treptat. Ne-am “tocit” unul pe altul. Pe Natalia o deranja că eu stam la computer până noaptea târziu. Acest lucru s-a rezolvat prin aceea că și ea a început să stea la calculator până târziu în noapte. Părinții din ambele părți nu au fost prea încântați la început de relația noastră, mai ales când noi am hotărât să ne căsătorim. Ne spuneau că această relație nu o să dureze: “Ce vă trebuie vouă asta? O să vă despărțiți după o lună”. Noi suntem, slavă Domnului, căsătoriți deja de patru ani! Înainte de căsătorie, Natalia lucra ca manager într-o companie mare de transport, așa că noua ei slujbă la “Invataxi” i-a devenit familiară. Este foarte important să fii fericit când ai o activitate plăcută.
- Vă mai rămâne timp pentru altceva în afară de “Invataxi”, sait și treburile casnice? Cu ce vă delectați, ce altceva vă place?
- Îmi plac foarte mult excursiile, pelerinajele. În 2009 am fost cu Natalia, înainte de căsătorie, la Ierusalim, unde pentru prima dată în viață am avut șansa să ne închinăm la Mormântul Domnului. Aceasta a coincis cu comemorarea a 40 de zile de la moartea mamei. Am dori să mai vizităm Pământul Sfânt. Adesea ne ducem la Suzdali, la părintele Serghei (Titov). S-a creat așa o tradiție că în fiecare an de ziua mea mergem la Suzdali, unde ne întâmpină cu bucurie părintele Serghei ... Ne place foarte mult Petersburgul unde mergem aproape în fiecare an. Îmi mai aduc aminte de excursiile în Finlanda, la prieteni. Avem, din păcate, timp puțin pentru excursii și alte lucruri interesante. În cap avem multe proiecte diferite, dar deocamdată trebuie să ne ocupăm de cele începute.
- Ce înseamnă pentru tine să fii milostiv?
- A fi milostiv înseamnă a fi cu Hristos.
Preluare de pe Stiripentruviata.ro
Traducere: Nicoleta Macovei