Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege / Sensul vieții

marți, 9 februarie 2016

| | | 0 comments

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.

Trebuie să fim pașnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere și pace. Dacă nu vom răbda ocara, conștiința nu ne va da pace. Conștiința este judecata dumnezeiască. Orice-am face, nu vom avea nici pace, nici liniște. Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii. Pe aceștia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găsește nici o trăsătură din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletele lor sânt călăuzite de Sfântul Duh.

Sfântul Serafim de Sarov a fost întrebat : Care este telul vieții creștine? Întoarcerea în sânul Părintelui Ceresc. Noi tulburăm pacea. Domnul ne lasă cu gândurile noastre – iată suferința noastră.

Extras din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 99

Sursa: Ortodox.md

Să nu confundăm dragostea cu sentimentul de atracție / Cuvinte pentru tineri

luni, 8 februarie 2016

| | | 0 comments

Nu trebuie să confundăm cu dragostea sentimentul de atracţie care însoţeşte adeseori prima întâlnire dintre un bărbat şi o femeie – aici nu este vorba nici măcar de îndrăgostire. Deşi, bineînţeles, există şi cazuri când această atracţie reciprocă se transformă cu timpul în dragoste.

Pentru ca sentimentul iniţial să devină dragoste este nevoie însă de forţe şi eforturi însemnate – şi, bineînţeles, va trece destulă vreme până când îndrăgostirea va deveni dragoste puternică. Atracţia, pasiunea, îndrăgostirea pot fi piedici foarte mari în calea dragostei. Nu întâmplător cazurile când soţii s-au plăcut unul pe celălalt de la prima vedere reprezintă excepţii foarte rare. De regulă, sentimentul acesta iniţial nu e nici pe departe reciproc, şi foarte frecvent cei doi nu au la prima întâlnire sentimente deosebite unul faţă de celălalt.

Dacă soţii au avut înainte de căsnicie sentimente reciproce fierbinţi şi au ştiut să le păstreze şi să le înmulţească, cinste lor şi laudă! Înseamnă că şi-au construit în mod corect viaţa de familie şi că din mica sămânţă a atracţiei iniţiale s-au priceput să crească minunata plantă a dragostei. (...)

Dacă bărbatul şi femeia s-au îndrăgostit sau nu la prima vedere, de la prima întâlnire, nu are atâta importanţă. Dacă se vor îndrăgi unul pe celălalt depinde numai de ei, de alegerea şi hotărârea lor de a iubi, precum şi de felul în care îşi vor construi fericirea familială.

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 78-79)

Sursa: Doxologia

"Mașa și Ursul" - desenul animat care a strâns peste un miliard de vizualizări pe Youtube

| | | 0 comments

Există doar 20 de videoclipuri pe YouTube care au acumulat peste un miliard de vizualizări, printre ele fiind virale renumite, mai multe videoclipuri muzicale ale artistei britanice Adele și episodul 17 dintr-o serie animată pentru copii, scrie The Independent.

Serialul rusesc "Mașa și Ursul" a atras fani din lumea întreagă lume, probabil majoritatea copii, în țări ca Germania, Malaezia, Australia și chiar Statele Unite ale Americii.

Seria urmărește aventurile unei fetițe și ale unui urs, care s-a retras după o carieră în lumea circului, și care încearcă să repare boacănele pe care le face Mașa.

În ciuda faptului că serialul este sărac în dialog, a fost tradus în 25 de limbi diferite.

Sursa: Active News

Crezul unui actor creștin / Școala de Duminică

duminică, 7 februarie 2016

| | | 0 comments

de Augustin Păunoiu
 
Un actor reprezintă o lume. Pentru că adună în sine atât trăirile lui proprii, ca individ, cât și ale personajelor pe care le interpretează. Iar acestea nu sunt puține. În peisajul teatrului românesc, Tomi Cristin este o figură aparte. Actor și profesor de actorie, licențiat și al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, transmite emoții la fiecare apariție pe scenă. Comunicarea valorilor autentice în spectacolele jucate reprezintă pentru Tomi Cristin crezul cel mai puternic al vieții sale. „Un spectacol este valoros dacă te gândești la el după ce ai ieșit din sală”, afirmă actorul. Interviul acordat ne descoperă câteva din tainele artei teatrale.

Domnule profesor, cum considerați actoria, un har de la Dumnezeu sau o meserie? De ce?

Toate sunt de la Dumnezeu, până la urmă. Actoria poate fi considerată și un har de la Dumnezeu, poate fi socotită și o meserie. Actoria poate fi considerată orice, pentru că sunt momente în care actorul de pe scenă transmite anumite lucruri care pentru spectatori par extraordinare și despre care cei ce-l privesc cred că un om obișnuit nu le-ar putea face. Atunci putem să spunem că e vorba de un har. Actoria este o meserie de vocație, ca și preoția. Doar că sunt la extreme. În al doilea rând, actoria poate fi o meserie pentru că în mod rațional poți să construiești ceea ce oamenii doresc să vadă. Adică este posibil să te dăruiești acestei meserii trup și suflet, acestui mod de a construi o poveste, o ficțiune, în fața oamenilor care doresc să vadă asta. Până la urmă, ce este teatrul? Teatrul este o metamorfoză care se întâmplă în mintea unor oameni într-un timp dat, dacă există trei ingrediente: actorul, dramaturgul, care scrie cuvintele actorului, pentru că el nu vorbește de la sine, ci vorbește cu cuvintele altcuiva, și spectatorul. Aceste trei elemente se întâlnesc într-un timp dat, de la șapte la nouă seara, și în acest timp se creează această metamorfoză care se numește teatru și care este în mințile noastre. Teatrul nu este nici clădirea unde se joacă, nici trupa, nici repetițiile, nici piesa de teatru, nici spectatorul, ci doar această metamorfoză care nu există decât în mintea noastră și care se creează la un moment dat. Acesta este teatrul. 
 
Acest lucru poate fi făcut și rațional, ca o meserie, sau poate fi făcut într-o ardere extremă, sunt unii actori care fac asta, ca un har. Spre deosebire de actorie, preoția este un har al adevărului. Actoria este un har al ficțiunii.

Cum poate sluji arta teatrală educației autentice a publicului, având în vedere agenda contemporană, de multe ori străină de cultura și tradiția neamului nostru?

Arta teatrală poate fi folosită ca un instrument cultural. Depinde cine o mânuiește. E ca un cuțit. Poți să mănânci cu el, poți să omori pe cineva sau poți să te tai cu el. Cam așa e și cu arta teatrală. Depinde în mâna cui încape. Când a încăput pe mâinile comuniștilor, arta teatrală a fost un instrument de propagandă. Noi am dus-o bine. Eu am lucrat în vremea aceea pentru că aparatul de partid se îngrijea de noi. Eram reprezentativi, eram ceea ce în societatea de astăzi se cheamă reclamă. Tot ceea ce vedem pe pereții clădirilor, la televizor și așa mai departe în reclame eram noi, actorii. Noi trebuia să fim inginerul harnic, țăranul care zburdă pe câmp, intelectualul dedicat partidului. Și asta pretutindeni, în filme, în teatre. Și chiar și pe stradă lumea trebuia să recunoască în noi personajul de pe scenă, să ne aduleze, să ne agreeze. Ce e drept, am dus-o bine. Arta poate să fie un instrument de cultură dacă ea construiește pe scenă situații, să zicem, istorice, personaje pe care copiii le văd, le înțeleg și le accesează mai ușor decât dacă ar citi vreo carte, poate să fie un instrument de cultivare a limbii fiindcă lucrul ăsta se studiază ani de zile în facultate, rostirea; noi ne îngrijim de păstrarea corectă a limbii române. Poate să fie moralizatoare dacă subiectele sunt alese și puse în scenă în asemenea măsură încât ele să determine un comportament prin imitare, un comportament moral celor care privesc actul teatral. Dar el poate fi un instrument de propagandă în orice direcție pentru absolut orice. Astfel poate fi un instrument de distrugere a limbii, fără nici un fel de probleme, poate fi un moment care să zguduie conștiința morală a unei persoane, astfel încât el să nu și-o mai refacă întreaga viață. Spre deosebire de un film agresiv, pe care un copil îl privește și pe retina căruia se întipăresc acele imagini pe viață, în teatru acel copil îi vede pe oameni făcând asta. Un copil care nu are încă 14 ani, și creierul lui nu este încă format spre latura abstractă, ia lucrurile așa cum sunt, le ia de bune. Or, el poate vedea în teatru niște ima­gini atât de șocante, încât acestea îi pot modifica întreg cursul vieții. Deci teatrul poate fi și așa, și așa. În zilele noastre, teatrul depinde foarte mult de bani, de cine plătește. Știm foarte bine că trăim într-un moment în care consumerismul domină. Și în meseria noastră, ca și în celelalte meserii, banul își spune cuvântul. Cine plătește, acela stabilește direcția. În 1990 am avut o bursă la Londra, și actorii englezi erau extrem de deranjați, de supărați, de tulburați, de producători. Noi nu înțelegeam ce înseamnă producătorul, pentru că trăisem cu un producător unic, partidul comunist, care ne spunea exact ce să facem. Dar, pentru că o duceam foarte bine, nu ne-a deranjat asta prea tare fiindcă noi pe scenă reușeam să strecurăm anumite șopârlițe, anumite păreri personale, care într-o secundă transformau întreaga piesă într-un moment de coagulare a acelorași impresii, pentru că și noi trăiam la fel ca și spectatorii. Acum nu mai e așa. Acum, cine plătește reușește să conducă spectatorii către o anumită idee, spre o anumită direcție. Acum, în artă, cuvântul esențial este manipularea. Ea se face cu bani. Oamenii pot fi duși în orice direcție, în direcția celui care plătește cel mai mult. Și știm bine că nu totdeauna cel care plătește cel mai mult este cel mai moral, nici cel mai patriot, nici cel mai credincios.

Există o vocație mărturisitoare a actorului? Care ar trebui să fie crezul unui actor creștin?

În zilele noastre, crezul unui actor creștin trebuie să fie (stabilind din start că există un astfel de specimen) încercarea de a păstra valorile culturale românești autentice, poezia românească, literatura românească, arta românească. Pentru că trăim în România și de multe ori lucrurile acestea ni se pare că se subînțeleg, vin de la sine. Or, pe aceste lucruri nu le mai întâlnești aproape nicăieri. Când ați văzut ultima oară recitându-se la televizor o poezie de-a lui Eminescu? Ați mai întâlnit la teatru jucându-se pe scenă „Apus de soare”, unde e vorba de Ștefan cel Mare? Unde mai poți vedea o piesă de Creangă? Unde sunt poeziile lui Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr? Unde sunt cântecele noastre patriotice? Ele există pe ici, pe colo, dar nu sunt atât de vizibile ca celelalte. Într-o balanță, sigur emoțional, ele sunt extrem de puternice și foarte valoroase. Scrisoarea III a lui Eminescu poate să facă cât zece spectacole de consum. Aceasta ar fi forma de mărturisire a unui actor creștin. Un actor trebuie să aducă în fața oamenilor, așa cum poate el, și în condițiile în care poate, pentru că ne întoarcem din nou la bani, și totul costă, aceste valori românești.

De ce implicarea actorilor, atitudinea lor publică față de mersul cetății, este cvasi-inexistentă?

Să luăm de pildă exemplul Bucureștiului. În acest oraș, anual, facultățile de teatru scot în jur de 60-80 de actori. Pentru acești oameni nu există absolut nici un post. Există o mișcare underground, care îi primește pe câțiva dintre ei, dar fără o certitudine a unui angajament ferm de perspectivă. Atunci se creează o formă de disperare a actorilor tineri, care vor să fie prinși și ei undeva, și a celor bătrâni, care se simt amenințați că vine cineva să le ia locul. Teama aceasta, nesiguranța aceasta, îi face pe toți vulnerabili la ce înseamnă bani pentru că până la urmă ei se gândesc cu ce trăiesc. În aceste condiții nu mai contează ce fac ei, important e să fie plătiți. Cei care plătesc, vorbesc aici de majoritatea, nu de toți, folosesc actorii ca pe niște obiecte pentru a-și atinge scopul. Nu există o grijă față de actor, nu există o intenție de a-i cultiva cariera, nu există nici o perspectivă din partea nici unui angajator. Actorul este bun acum că e gras, că e slab, că e mic, că e înalt, că e urât, că e frumos. Avem de-a face cu un puzzle în care actorul este luat și potrivit. El funcționează atâta timp cât se derulează proiectul. Această nesiguranță îi face pe actori să aibă o marjă foarte largă de permisivitate vizavi de orice idee, atâta vreme cât ești angajat. Atunci, având o plajă extrem de largă față de orice, nu mai poți să ai păreri personale. Nu ai cum să ai păreri personale fiindcă astăzi ești cu cineva, mâine ești cu altcineva. Trebuie să nu te cerți cu nimeni. Dacă-i zici vreunui angajator: „Nu sunt de acord cu o anumită direcție!”, în clipa următoare nu mai intri acolo. Ești exclus. Fiind nevoiți a fi deschiși pentru orice angajare, actorii lasă la o parte orice părere personală. Probabil că și le exprimă, dar nu fățiș, sau și le șterg pur și simplu, le elimină din minte ca să nu aibă mustrări de conștiință. Atunci ei sunt deschiși pentru orice fel de colaborări.

Care este situația actuală în teatrele care s-au închis pentru că nu sunt sigure dintr-un punct de vedere sau altul? Ce se întâmplă cu actorii care joacă acolo?

Nu știu. Lucrurile sunt foarte complicate. Un teatru are activitate continuă. Zilnic sunt repetiții. Există multe piese în repertoriu. Un teatru are nevoie de spațiu pentru decor. Ca să joace două-trei piese, teatrul are nevoie de un spațiu pentru depozitarea costumelor. În același timp este nevoie de o întreținere a pieselor mai vechi, care se repetă, nu atât de mult ca cele noi, dar se repetă, ca să fie scoase din nou la public. Premierele apar tot mai greu astăzi. Actorii sunt împrăștiați în toate părțile, încearcă să su­praviețuiască, mai lucrează și în alte părți. Nu există în clipa asta, sunt sigur de acest lucru, un actor care să aibă un singur job. 
 
Actorul are nevoie și el de un spațiu sigur, de un loc cunoscut. El nu poate să muncească, să creeze oriunde, azi într-un pod, mâine într-un beci. Lucrurile sunt foarte complicate. Plus de asta, spectatorii și-au format anumite reflexe. Ei merg la un anumit teatru, au și ei drumurile lor, au ajuns să cunoască repertoriul, știu unde să se uite, ce spectacole se joacă, urmăresc anumiți actori. Există un întreg sistem, foarte complex, care odată cu închiderea sediilor se prăbușește pur și simplu. Situația e foarte grea. Actorul e făcut să lucreze, așa e făcut el. E asemeni unui instrumentist care, dacă nu-și exersează meseria, dacă se oprește, lucrurile ajung să fie grave, pentru că dacă ești actor și nu lucrezi, te deteriorezi.

Mai este căutat teatrul ca facultate de tineri?

Eu m-am retras anul trecut de la catedră. Am fost profesor timp de 24 de ani. Lucrurile sunt împărțite aici. Din cauza televiziunii a devenit brusc o modă furioasă aceea de a te face actor. Sunt părinți care-și duc acum copiii la teatru, cum era pe vremuri la vioară și la pian. Volens nolens, musai, cum a făcut copilul o rostogolire și a zis „Sorcova vesela”, gata, e actor! Dacă a știut o strofă dintr-o poezie, stai și te gândești tu ca părinte: „Vai, ce talent are!” Acesta este efectul televiziunii, care ne bombardează cu tot felul de lucruri mărunte. Dacă spectatorul ar avea cultura valorii cinematografice și teatrale adevărate, l-ar pune pe copil la alte teste. Or, lucrurile la televizor sunt atât de ușoare, atât de slabe din punct de vedere calitativ, încât sigur îți vine să spui: „Și copilul meu poate să facă asta!” E corectă această logică. Și atunci, părintele îl duce pe copil și-l bagă într-un angrenaj unde acesta se întâlnește cu actori. Ce să-i spui părintelui când îl vezi că este disperat? „Da, doamnă, copilul dumneavoastră poate să fie actor!” Oricine poate să fie actor. Și părintele vine acasă la copil și-i zice: „Mi-a spus domnul profesor că poți să ajungi actor. Gigele, ești actor!” Atunci celui mic îi intră în cap această idee. O să ajungem ca în India, la Bollywood, unde cine n-are treabă e actor. Când am fost la Londra în 1990, am intrat într-o pizzerie și a venit un domn care ne-a servit la masă. Am fost foarte uimit și am zis: „Ce chelner aveți aici, ce ținută, ce atitudine are!” Mi s-a răspuns franc: „Păi, e actor!” Atunci am rămas contrariat. Un actor să vândă pizza? Era de neconceput pentru mine. Pentru noi, românii, veniți din comunism, acest lucru era imposibil de gândit. Actorii erau ținuți pe palme de regim. Apoi, un domn, tot în Londra, era la dispoziția noastră și ne plimba cu mașina oriunde doream. Am intrat în vorbă cu el și nu mică mi-a fost mirarea când mi-a declarat: „Știi, și eu sunt actor!” Sigur. Eram în țara Marelui Will, fără îndoială, dar începuse să-mi fie frică. Mi se părea că toți cei care mă înconjoară sunt actori. Până la urmă, ne apropiem și noi de zona asta. E periculos. Am văzut studenți extrem de capabili, oameni foarte inteligenți, la a doua facultate, care, sigur, se descurcă în meseria asta, dar ce ingineri buni ar fi putut să fie, ce ziariști excepționali ar fi putut să fie și avocați de succes ar fi devenit! Și îmi pare rău când îi văd că eșuează, practic, în zona aceasta, care nu le oferă nimic. Bineînțeles, nu e ușor în România să fii nici inginer, avocat, sau medic, dar cred că nici să te dai înapoi și să te refugiezi într-un spațiu total nesigur, imaginativ, nu e de dorit. Le-am spus studenților mei: „Actorul este cel care așteaptă toată viața marele rol.” Chiar și actorii consacrați așteaptă în continuare marele rol. În clipa în care primește un rol, actorul se gândește: „Oare ce voi juca mai departe de ceea ce am primit acum?” Cehov are o piesă care se cheamă „Trei surori”. În toată piesa, aceste trei fete singure, cu vârste între 21 și 28 de ani, vor să se ducă la Moscova. Ele locuiesc într-un orășel și vor să ajungă în Capitală. Toată acțiunea se învârte în jurul acestei dorințe. Și ajungi să te întrebi de ce nu pleacă odată acolo. De ce stăm noi trei ore să ne uităm la ele (la spectacol mă refer), cum zic ele că vor să meargă la Moscova și ele au casă, au bani, dar nu-și cumpără un bilet de tren, și nu se îmbracă să plece la Moscova odată? Cam așa e și actoria. Este o continuă pregătire într-o plecare pentru o celebritate, pentru un rol important, care poate să nu vină niciodată. Și chiar dacă vine, tu ca actor vei spune: „Nu ăsta e cel mai mare rol! Nu e ăsta!” Și stai și te gândești: „Ok, am făcut un rol mare pentru care am luat un premiu chiar, poate UNITER-ul, cel mai mare din România.” Cu toate astea îți zici: „Nu pot să mă opresc aici! Altul trebuie să fie rolul care mă va consacra definitiv”. Mă gândesc la unii actori care au ajuns la 80 de ani și au ieșit la pensie la 65. Și-i întrebi: „Încă mai aștepți marele rol?” „Da! Încă îl mai aștept. Trebuie să vină. Am un plan.” „Păi aveți 80 de ani!” „Da, dar am niște planuri. Să vezi numai ce urmează!” Vedeți, ficțiunea e foarte periculoasă. E ca o fata morgana. Te contaminează să trăiești anormal. Aceasta este boala noastră profesională, până la urmă. Am observat că noi, ăștia care o avem, o transmitem foarte repede celor tineri, care vin totuși sănătoși în meseria noastră. Până și răceala se ia mai greu. Pac, imediat îl vezi că și tânărul începe: „O să vedeți ce o să fac, ce-o să realizez!” Acum, după 25 de ani de pedagogie, am studenți cu care m-am întâlnit la revederea de 20 de ani și constat că ne-am deteriorat cu toții. 20 de ani se văd. Cu toate astea, deși corpul nu mai e același, fantezia suplinește cu succes neputințele și ne face să zburdăm mai tare ca în tinerețe. În tinerețe eram parcă mai realiști, mergeam de aici până aici, săream de trei ori peste cap, știam că atâta putem... Acum imaginarul lucrează mai puternic decât posibilitatea fizică de a realiza ceva. De aceea e foarte discutabilă perspectiva unor oameni care vor să facă această meserie. Ar trebui să discute cu actorii care sunt în Biserică, adică cu cei care sunt mai responsabili de viitorul unui tânăr. Acest actor are, pe lângă accesarea fantasmagorică a ficțiunii, și exercițiul discernământului. Acesta este sfatul pe care îl dau părinților care vor să-și îndrume copiii către scenă. Să vorbească cu actorii care țin de Biserică. Credința formează discernământul. Or, aici, când este vorba despre un copil, trebuie să ne gândim că îl plantăm într-un șuvoi fictiv, care pur și simplu îi ia mințile. Tu, ca părinte, nu poți să-l arunci pe copilul tău oriunde. Dacă copilul tău este genial în acest domeniu, el oricum se va face actor. Și, dacă va fi bun, va trăi bine din meseria asta. Dar, dacă nu e așa, îți asumi responsabilitatea că îngroși rândurile șomerilor cu încă unul și că îl ratezi pe viață pe copilul tău? Și că el nu se va mai putea desprinde de acest orizont permanent al lui mâine, al unui mâine care nu mai vine niciodată?

Ce proiecte aveți pentru viitor?

Nu-mi place să vorbesc despre ceea ce urmează să fac. Mi se pare că este o prostie, fiindcă se poate să nu iasă. În clipa în care povestesc și nu fac, alunec în zona fictivă, ajung să mă gândesc la acel lucru, la acel proiect până mă plictisesc, și după aceea îmi zic: „Ah! N-are rost să mai fac lucrul acesta! N-o să iasă!” Și, astfel, argumentele contra ajung să mă blocheze. Acum lucrez la un proiect care se cheamă „Dumnezeu iubește”. E vorba despre o piesă scrisă de un mare profesor rus, ortodox practicant. În ea, patru femei stau să nască la o maternitate și pe parcursul poveștii se descoperă că una dintre ele, cea mai tânără, de 15 ani, ar vrea să avorteze. Deși mama ei a adus-o să nască, ea încearcă să-i convingă pe doctori să ucidă copilul. O alta dintre cele patru este budistă. Celelalte două sunt ortodoxe, una, care dorește să se apropie de Dumnezeu, iar cealaltă are o credință simplă și urmează să nască al cincilea copil. Cea din urmă are o viață obișnuită, nu este o persoană cu o cultură înaltă, dar le echilibrează pe toate celelalte trei. Și pe cea budistă, și pe cea care vine către ortodoxie, și o potolește și pe cea care dorea avortul.
 
Spectacolul durează o oră, dar în acest interval este o plajă atât de largă de situații încât nu poți să nu te regăsești și tu. Ne adresăm elevilor de liceu cu acest spectacol. Tinerii se uită la spectacol și după piesă se întâlnesc cu actorii. Are loc o discuție în care elevii se adresează personajelor. Lucrurile sunt pe viu. Impactul este foarte puternic. Tinerii întreabă orice. Ei știu cât sunt de bulversați și de loviți din toate părțile, cum trag toți de ei. 
 
Intenția noastră ca actori este să-i facem să vorbească pe cei 200 de elevi care ne urmăresc. Atunci când tânărul se aude pe el vorbind și ceilalți îl urmăresc discutând cu niște actori de la Teatrul Național, respectivul are o experiență memorabilă a exprimării sale în public. Și nu numai atât, ci realizăm astfel comuniunea. Aceasta ar fi valoarea unei piese de teatru, să creeze comuniunea și să dea de gândit.

„Familia trebuie apărată de elementele de disoluție ce sunt cultivate în prezent în societate!”

sâmbătă, 6 februarie 2016

| | | 0 comments

Interviu acordat în data de 23 ianuarie 2016 jurnalistului Mihai Boeru – ziarul „Gândul” de către Eduard Dumitrache, membru în comitetul executiv al „Coaliției pentru familie”.

Mihai Boeru: Considerați un succes rezultatul de până acum al demersului dumneavoastră?

Eduard Dumitrache: Din punct de vedere al entuziasmului și sinergiei realizate la nivelul societății civile putem spune că Inițiativa pentru Familie este un succes. Până în acest moment, la două luni de la debutul campaniei, s-au strâns 900.000 de semnături și există comitete locale în toate județele țării. Din punct de vedere al numărului de semnături poate părea că demersul civic și-a îndeplinit ținta. Procedura ce reglementează în România o inițiativă civică este deosebit de complexă, cu multe chichițe legislative, făcută parcă să împiedice finalizarea ei cu succes. De aceea am abordat un algoritm în cascadă, cu pași mărunți, astfel încât dacă în unele județe campania este avansată, în altele abia debutează. Am primit astăzi informația că în Iași s-a depășit numărul de 100.000 de semnături.

Mihai Boeru: Când ați decis să depuneți în Parlament lista de semnături?

Eduard Dumitrache: Nu există un termen fixat, de exemplu campania în București a debutat în această lună și prima fază a strângerii de semnături se va finaliza undeva la începutul lunii martie. Va urma etapa de validare la cele șase primării de sector care nu știm cât de greu va decurge. De asemenea dorim să realizăm concomitent o campanie stradală cu ajutorul voluntarilor ce s-au înscris în număr foarte mare pe site-ul Coaliției și sperăm că vremea va ține cu noi. În Suceava și Botoșani validarea se apropie de sfârșit și ne bucurăm că această etapă s-a realizat mai rapid decât prevăzusem. Probabil la sfârșitul lunii martie vom putea evalua situația la nivel național și avansa o dată pentru depunerea dosarelor la Parlament.

Mihai Boeru: Aveți deja un număr de semnături suficient pentru a-l prezenta Parlamentului. De ce ați ales să continuați demersul?

Eduard Dumitrache: Toți cei ce doresc să își exprime atașamentul față de această initiativa trebuie să aibă ocazia să o facă. Ne dorim ca toate aceste semnături strânse să fie o aducere în prim plan a valorilor familiei, un semnal al voinței populare, de atașament la aceste valori identitare naționale și universale. Avem în acest sens liste cu semnături strânse chiar și de la cetățenii din Republica Moldova ce posedă cetățenie română, nu știm ce vom face cu ele, la ce primărie să le depunem aceștia neavând un domicliu fix. Nu am putut să îi refuzăm. Sperăm ca autoritățile să găsească o modalitate de validare a acestora.

Mihai Boeru: Ați afirmat că familia trebuie apărată. De cine?

Eduard Dumitrache: Familia trebuie apărată de propria noastră ignoranță. Campania Coaliției nu vizează doar clarificarea definiției familiei în Constituția României. Solicităm de asemenea un pachet de politici publice care să sprijine concret familia şi să vină în special în ajutorul tinerilor ce doresc să își întemeieze o familie și să devină părinți. În momentul de față o familie la 20-25 de ani se confruntă cu probleme imposibil de rezolvat fără ajutorul susținut al părinților. Ori aceasta este cea mai bună vârstă din toate punctele de vedere pentru a întemeia o familie și a avea copii. Un asemenea program ar putea fi motorul redresării demografice în România.

Evident reglementarea propusă de Coaliția pentru familie apără identitatea, valorile, principiile după care a funcționat și sperăm că va funcționa în continuare societatea românească. Familia trebuie apărată de elementele de disoluție ce sunt cultivate în prezent în societate. Sexualizarea excesivă a mediului social, cu implicații si la copiii de vârste foarte mici, lipsa unor politici de încurajare a constituirii familiei, a dezvoltării ei, a nașterii și creșterii copiilor. Dizolvarea familiei prin aparenta deschidere către minoritățile sexuale, poligamie etc. De fapt pretinsa lărgire a familiei prin accesul minorităților sexuale înseamnă modificarea integrală a noțiunii de familie și desființarea ideii de familie așa cum a fost înțeleasă ea din cele mai vechi timpuri. Iniţiativa nu este în contratimp cu evoluţiile europene ci dimpotrivă, mai multe țări au consacrat constituţional familia ca fiind întemeiată pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. În fapt inițiativa noastră civică crează necesitatea obiectivă a unui referendum în care întreg poporul român, titularul suveranităţii, să se pronunţe democratic asupra unei chestiuni ce afectează identitatea noastră colectivă.

Predică la Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanţilor) - Părintele Nicolae Steinhardt

| | | 0 comments

Evanghelia


Matei 25, 14-30


Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa. Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanţi s-a dus de a neguţătorit cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. Tot aşa şi cel cu doi a dobândit şi el alţi doi. Iar cel care primise un talant s-a dus şi a săpat în pământ, ascunzând argintul stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul acelor slujitori şi le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se cel care primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând: stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, şi cel care primise doi talanţi a zis: stăpâne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi, apropiindu-se, cel care primise un talant a zis: stăpâne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai vânturat. De aceea m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ia-ţi ce este al tău. Iar stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean şi leneş, ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei schimbătorilor de bani şi eu, venind, mi-aş fi luat înapoi ce este al meum, cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui care are, i se va da şi-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are; iar pe slujitorul cel netrebnic aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Părintele Nicolae Steinhardt - Cât este de urâtă lenevirea înaintea lui Dumnezeu

Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este Însuşi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde: „Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.

Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.

Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative. Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.

Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, „Ia-ţi crucea ta”, „Vino după Mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext (și nici măcar în dreptate: smochinul).

Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi, cu ţigara în pat (ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi esenţe (ca Marta)!”

(Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 45-46)

Comentarii patristice

(Mt. 25, 29) Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.

Cunoscând așadar aceste lucruri, să punem ceea ce avem în slujba aproapelui, să punem sănătatea, râvna și îngrijirea noastră. Căci aici talanții nu sunt altceva decât competențele fiecărei persoane, fie aceea de a oferi protecție, fie referitor la bani, fie de a învăța ori referitor la orice lucru i s-a dat . Nimeni să nu spună: Am doar un talant și nu am ce face cu el pentru că nu ești mai sărac decât era văduva. Nu ești mai puțin învățat decât erau Petru și Ioan, oameni fără carte şi simpli (Fp. 4, 13). Dar pentru că au arătat zel și au săvârșit lucrurile spre binele tuturor, au fost primiți în rai, căci nimic nu este mai bine plăcut înaintea lui Dumnezeu decât a viețui pentru câștigul celor din jur.

Pentru a avea partea de o răsplată asemenea celor doi, Dumnezeu ne-a înzestrat cu vorbire, mâini, picioare, rațiune, putere în trup și în minte ca să putem folosi toate acestea atât pentru mântuirea noastră, cât și pentru folosul aproapelui. Vorbirea noastră nu slujește doar cântării de imnuri și pentru a aduce mulțumire, ci trebuie să fie folosită și pentru a învăța și pentru a sfătui. De vom săvârși acestea, vom imita pe Mântuitorul, de nu, vom ajunge să imităm pe diavol.

(Mt. 25, 30) Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Sluga care nu a adus câștig este aruncată în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Vedeți cum și păcatul de a nu face ceva bun este osândit prin pedepse grele. Nu este pedepsit doar lacomul, desfrânatul și cel ce face cele rele, ci și cel care nu săvârșește binele.

Să ascultăm cu atenție de aceste cuvinte. Cât avem posibilitatea să lucrăm la mântuirea noastră. Să adunăm untdelemn pentru candelele noastre și să muncim ca să înmulțim talantul. Pentru că dacă suntem codași și ne petrecem timpul în trândăvie, nimănui nu-i va mai fi milă după aceea, chiar de ne vom tângui de mii de ori… Amintiți-vă de fecioarele care au venit la Hristos, au bătut la ușă și L-au rugat, dar a fost în van și fără rezultat.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 78.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Sursa: Doxologia

De dorul Tău, Iisus iubit - de Traian Dorz / Poezie

vineri, 5 februarie 2016

| | | 0 comments
foto: Maksim Ewdokimow (OrthPhoto)

De dorul Tău, Iisus iubit
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Iisus, Iisus…şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Iisuse drag, şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.
Iar noi iubit şi drag Iisus
Ţi-om da cu braţe pline
Toţi crinii dorului nespus
Şi-ai dragostei de Tine.
Şi Ţi-i vom presăra în drum
Cu-o veşnică-nchinare
Precum îţi preamărim acum
A dragostei cântare.
În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veşnicei minuni
Noi roduri de iubire
Şi-Ţi vom cânta Iisus iubit
De drag o veşnicie
Că Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

Noi construim catedrala!

| | | 0 comments

Mesajul tendentios al mass mediei din ultimi ani, si-a atins de curand un scop precis: oprirea alocarii de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului.

Sigur ca parerile pe acest subiect sunt diferite si auzim des in mass media sume legate de costurile constructiei catedralei: 100 mil Euro... Totusi, catedrala aceasta in care tot lovesc unii, nu este mai scumpa decat, spre exemplu, marele Stadion National "Lia Manoliu" (care a costat peste 200 mil Euro): un loc in care eu si probabil multi dintre romani nu vom ajunge niciodata, pentru ca nu ne intereseaza in mod deosebit ceea ce se intampla acolo. Si chiar daca ne-am dori sa vizitam astazi aceast stadion "mai scump decat catedrala", este inchis...de ISU. Sportul are promotorii si sustinatorii lui, foarte iubiti de mass media, ceea ce a facut ca o astfel de investitie sa fie laudata si promovata ca fiind necesara si binevenita. Sustinatorii constructiei Catedralei se aud foarte rar in mass media si doar in situatia in care e necesara batjocorirea publica a celor care indraznesc sa spuna ceva "de bine" despre acest proiect.

Dar ce inseamna 100 milione euro pentru Romania ? Din sumele vehiculate de presa, am aflat cu totii ca totalul spagilor din dosarul "Microsoft" au fost ...cam cat o catedrala! Sunt publice sumele care reprezinta profit pentru mari companii care se imbogatesc din banutii nostri si din resursele Romaniei: OMV Petrom (petrolul Romaniei), E-on (distributia de gaz si energie electrica), Holzindustrie Schweighofer (prelucratorul lemnului din padurile Romaniei) sau BCR (cea mai profitabila banca din Romania). Oricare dintre aceste mari companii ar putea construi din profitul obtinut in Romania cate o catedrala in fiecare an si tot le-ar mai ramane bani suficienti pentru constructia palatelor actionarilor lor din Germania sau Austria. Si asta inseamna ca nu sunt bani in Romania pentru o singura catedrala? Ati auzit vreo mare companie straina dintre cele care fac mari profituri in Romania ca sustine macar la modul declarativ constructia catedralei, ca doneaza 1 E pentru activitatile sociale ale bisericii? Toate companiile au dreptul de a redirectiona 2% din profitul urias catre ONG-uri sau activitati sociale, dar sumele acestea raman de obicei tot "in curtea lor" caci isi infiinteaza propriile fundatii ca sa cheltuie banii ...eficient (va sunt cunoscute cutiutele de langa casele de marcat de la Lidl sau la Mc Donalds care va indeamna sa faceti o fapta buna prin intermediul fundatiei lor si mai nou, am aflat cu totii ca banii adunati de unele televiziuni pentru victimele de la Colectiv...n-au prea ajuns la victime). Si daca tot vorbim de "lupul moralist" al zilelor nostre - televiziunile care critica biserica si au mereu cate un subiect "incendiar" despre "afacerile bisericii"- stiti ca cifra de afaceri a ProTV-ului pe 2014 a fost ...ceva mai mare decat bugetul pentru catedrala? Stiti ca televiziunile mari din Romania au afaceri care insumeaza peste 200 mil euro anual? Sunt cifre publice. Sigur ca profitul lor este ceva mai mic: 3-7 milioane de Euro anual (dupa ce au scazut salariile si indemnizatiile mari ale crainicilor si moderatorilor care comenteaza veniturile modeste ale Bisericii). Si televiziunile au bineinteles fundatiile lor prin care realizeaza ...o fapta buna pe an sau diverse campanii prin care strang bani de la altii pentru o cauza nobila si ...pentru o buna publicitate, tot dupa regulile economiei de piata. Bineinteles ca dupa un discurs pe o tema sociala, care emotioneaza privitorul pana la lacrimi, orice moderatoare celebra se va afisa la luxoasa petrecere mondena - pentru care se cheltuie o buna parte din banii adunati din donatii - purtand o geanta "de firma" care costa cat masa pe 1 saptamana pentru 300 de copii la Valea Plopului si cat vreo 10 mantii arhieresti despre care tocmai a comentat "moralizator".

Daca sunt atatia bani in tara asta pentru afaceri extrem de profitabile, pentru pensii speciale foarte mari, chiar nu sunt bani pentru ca noi, ortodocsii platitori de impozite, sa avem o catedrala? Sigur ca nu mai e la moda sa construim ceva pentru "majoritari" din banii statului, totusi, sute de ani s-au jertfit pentru tara si biserica ei stramosi de-ai nostri majoritar ortodocsi; bunicii nostri ortodocsi au fost "majoritari" la Canal, la Gherla, la Aiud si pe fronturile din cel de-al doilea razboi mondial, fratii si copiii nostri "majoritar ortodocsi" au murit in '89! Macar jertfa inaintasilor nostri sa merite ca generatia aceasta sa construiasca in Bucuresti o catedrala mai mare decat cea pe care au putut-o construi romanii de acum 400 de ani pe cand plateau tribut Imperiului Otoman, iar coruptia functionarilor statului era ...probabil tot la nivelul celei de acum. Daca bugetul aloca mari sume de bani pentru constructia de autostrazi si stadioane la standardul vremurilor de astazi, macar sa avem si noi dreptul ca din impozitele platite de o majoritate ortodoxa sa se contruiasca o catedrala care sa spuna despre poporul roman ca "isi iubeste Biserica" si nu se zgarceste sa contruiasca cel mai frumos lacas pentru Dumnezeu! Cum credeti ca ar reactiona evreii din toata lumea daca li s-ar permite sa recontruiasca Templul din Ierusalim? Oare ar batjocori prin mass media pe cei care ar sustine acest proiect? Oare ar blama un intreg popor pentru ca s-ar intoarce la o maretie de acum 2000 de ani, intr-o lume in care vremea constructiilor religioase monumentale a trecut si nu mai e importanta religia unei majoritati? Dar parlamentul si guvernul turc, credeti ca va dezbate prea mult oportunitatea trimiterii de fonduri pentru constructia unei mari moschei in Bucuresti? 
 
Haideti sa luam un exemplu mai apropiat de tara noastra: Polonia, o tara UE cu o majoritate de 87 % catolici si o constitutie care respecta drepturile minoritatile religioase. In Polonia de astazi, presedintele si primul ministru sunt catolici practicanti si nu se sfiesc sa isi exprime public sustinerea valorilor traditionale ale bisericii lor. Si tot Polonia este o tara care a construit biserici mari in perioada de dupa caderea comunismului: in 2004 polonezii au construit la Lichen o biserica de 120 m lungime si 77 m latime (cam cat catedrala noastra acum in constructie) si se mandresc ca se numara printre cele mai mari biserici din lume, fara sa spuna cineva ca sunt deja prea multe catedrale imense...din perioada medievala. Si Serbia si Rusia si Ucraina, toate tarile din jurul nostru au construit catedrale mari si foarte scumpe, imediat dupa caderea comunismului. Toti cei care ati calatorit in lume, ati vizitat zeci de catedrale catolice, cele mai mari din lume, cu care se mandresc agentiile de promovare a turismului din tarile respective. La capitolul acesta si Bulgaria sta mai bine decat noi, si-au construit o catedrala mare si frumoasa acum 100 de ani.

Ce va ramane dupa generatia noastra? Cateva cladiri hidoase cu termopan, sedii de tribunale si institutii financiare? Sau manastirile frumoase, reconstruite si reinfrumusetate in ultimii 25 de ani, de care va bucurati in fiecare vacanta pe bani putini, prin tara noastra? Ce constructie minunata va ramane Bucurestiului sec XXI? Stadioane devastate periodic de fani nervosi sau doar renovate pe bani multi la 20-30 de ani, pentru ca nu mai corespund normelor? Si daca a ingaduit Dumnezeu ca multi dintre noi sa-si contruiasca locuinte mari, frumoase, scumpe si dupa standardele secololui XXI, oare n-ar trebui sa aducem si catedrala in secolul acesta XXI? O data la 400 de ani, oare nu-si poate construi un popor o catedrala?

Este timpul ca fiecare sa isi puna sincer niste intrebari legate de constructia catedralei, indiferent de antipatiile pe care le puteti avea in legatura cu oamenii care administreaza astazi averea bisericii noastre (fiecare va da socoteala lui Dumnezeu pentru ce face). Pe cine intereseaza astazi cine si cum a administrat "averea bisericii" cand s-a construit Curtea de Arges sau Putna sau Cozia sau Hurezi sau Agapia sau Bistrita sau Tismana sau Trei Ierarhi? Si n-or fi fost bisericile acestea, la vremea lor ... prea mari, prea scumpe? Sau n-or fi fost si atunci destui saraci care sa fi fost mai bine hraniti si sa fi stat intr-un bordei mai mare cu banii care s-au cheltuit pentru constructia acestor biserici? Ce spune Mantuitorul lui Iuda care isi facea griji pentru saraci atunci cand "s-a risipit" mirul cel scump al Mariei Magdalena? "Ca pe saraci intotdeauna ii veti avea cu voi, dar pe Mine nu Ma veti avea intotdeauna" (Ioan 12). Oare chiar nu merita sa "risipim" pentru Biserica lui Hristos? Daca nu vom mai avea timpul acesta de acum, in care sa se poata construi? Daca NOI nu contribuim la constructia catedralei, fara fonduri, va ramane doar o ruina trista si rusinea noastra in fata nepotilor nostri peste ceva ani.

Va dau cateva idei despre cum am putea contribui fiecare dintre noi, cei deja fii ai Bisericii sau fii "in devenire", la "mirul cel de pret" pentru Hristos, catedrala noastra!

Cat cheltuiti pentru un cadou de aniversare? 50-100 lei? Renuntati anul acesta la un cadou si indemnati prietenii pe care ii invitati sa va trimita cadoul sub forma unei certificat de donatie pentru construirea catedralei. Stiti ca, in Israel , un cadou de aniversare poate fi "un certificat de plantare a unui arbore"? Verisorul care traieste in SUA intra pe site-ul Fondului National din Israel si plateste un certificat intre 18$ si 5000$, dupa buget si dupa importanta prietenului aniversat. Asa s-a infrumusetat Tara Sfanta in ultimii ani si s-a facut gradina in desertul arid si neprimitor!

Hai sa facem si noi la fel, cu mijloacele pe care ni le ofera lumea moderna de astazi! Pe site-ul oficial al Patriarhiei exista un link pe care puteti face donatii online platind rapid cu cardul, adica tot atat de simplu precum cumparati online haine, cosmetice si alte lucruri minunate. Aveti posibilitatea de a plati cu cardul un minim de 5 E (adica echivalentul unei prajituri la mall sau a unei beri cu prietenii) dar faceti aceasta...lunar. Sigur ca buzunarul si-l deschide fiecare cat doreste si cat ii permite rangul, nu uitati ca Sfintii Parinti ne invata ca ceea ce dam cu dragoste, Dumnezeu inmulteste cu dragoste ...si celui care da, si celui care primeste. Platind online, e o modalitate mai usoara si mai discreta pentru cei care, din smerenie, doresc sa ramana anonimi in comunitatea lor pentru milostenia pe care o fac: http://www.construimcatedrala.ro/

Pentru cei care nu inteleg mecanismele economiei moderne, trebuie sa stiti ca peste jumatate din banii pe care ii donati la constructia catedralei, se vor intoarce tot la bugetul de stat (si vor fi probabil folositi pentru alte constructii "prioritare"), caci Patriarhia - ca fiecare dintre noi - plateste impozite mari pe salariile celor 250 de angajati care lucreaza la constructie si toate materialele de constructie achizitionate au TVA care imediat merge la bugetul statului. Aceasta este legea astazi, nu se pot face derogari de la lege, nu se poate lucra la constructia catedralei cu voluntari sau cu preluare de materiale de constructie din muntii patriei binecuvantate de Dumnezeu cu atatea bogatii; catedrala nu e considerata obiectiv strategic cum a fost candva Palatul Poporului in care "huzuresc" astazi parlamentarii si cu care se mandreste Romania in spoturile de promovare a turismului. Si nici interese legate de mari castiguri nu sunt, ca sa se aplice scutiri de taxe sau anulari de datorii ca la defunctele Regii Autonome din ultimii 25 de ani. Asa ca, simtul dvs. civic nu ar avea prea mult de suferit, cumva tot la stat ajung o parte din banii donati.

Se poate construi catedrala doar din donatiile noastre, nu e nevoie de bani de la buget. Un popor unit si demn, poate face asta! Totusi, bugetul Romaniei inseamna si banii nostri! Toti vorbesc de democratia perfecta din Elvetia, dar nu se face referendum pentru ceea ce ni s-ar parea noua prioritar: o catedrala sau ...orice alta constructie. Altii hotarasc pentru noi! Se apropie alegerile si toate televiziunele ne invata sa fim precum ...francezii, de exemplu, sa ne strigam drepturile, sa facem valuri, sa fortam mana alesilor nostri! Au dreptate, fratilor, sa fim europeni! Scrieti un email alesilor din zona dvs care sigur isi doresc foarte mult sa fie realesi (adresele lor sunt publice, le gasiti usor pe internet)! Presati-i cu mesaje si spuneti-le ca ii alegeti doar daca sustin constructia catedralei. Ei vor vota bugetul! Scrieti presedintilor de filiale de partide. Ei vor sa formeze viitorul guvern! Sigur ca sunt lucruri mult mai importante pe agenda tuturor politicienilor: spitale, scoli, pensii, locuri de munca, autostrazi si ...preturi mici la mancare. Minunat, dar n-au fost acestea "prioritatile" tuturor guvernelor din ultimii 25 de ani? Ce schimbari atat de spectaculoase mai asteptam? Asa ca, e timpul sa-i anuntam care ne sunt prioritatile: ne intereseaza constructia Catedralei Mantuirii Neamului! Nu va faceti griji, sunt destui promotori eficienti pentru celelalte domenii mai sus mentionate, sunt sume mari si interese financiare in jurul fiecarui domeniu "prioritar", iar politicienii se vor "înclina" ca de obicei, cuminti in fata acestor interese...straine omului de rand.

Haideti sa nu mai lasam sa treaca zeci de ani pana la terminarea unei constructii importante cum este Catedrala Mantuirii Neamului! Noi contruim catedrala! Prin donatii, prin sustinerea verbala si in scris a acestui proiect, noi facem sa fie "cool" sa postezi pe pagina personala o pictograma "Sustin constructia Catedralei"! Hai sa-i lasam pe cei care sunt impotriva sa se manifeste cum isi doresc, in mass media, pe paginile de socializare sau ...la piata. Avem dreptul la o parere, avem dreptul sa o sustinem si avem dreptul de a fi respectati pentru ea, fara sa raspundem provocarilor de cearta, disensiune sau scandal, asa... dupa indemnul unui mare iubitor de neam (demodat pentru unii): 

"Tu ramâi la toate rece, /De te-ndeamna, de te cheama: /Ce e val, ca valul trece, /Nu spera si nu ai teama; /Te întreaba si socoate /Ce e rau si ce e bine; /Toate-s vechi si noua toate: /

Vreme trece, vreme vine.." (Mihai eminescu, Glossa)

Acesta NU este un mesaj scris cu acceptul Patriarhiei, este doar opinia personala a unui simplu si neinsemnat cetatean al Romaniei care isi exercita dreptul de a se exprima liber si cu demnitate depre un subiect pe care il considera important.

Clara Râpan

30 ianuarie 2016, Sarbatoarea Sf. Trei Ierarhi

PS. Pentru cei care si-ar face cumva griji ca am fi uitat cumva de iubirea fata de aproapele si de cladirea "imparatiei lui Dumnezeu" cea dinlauntrul nostru, raspunsul meu este urmatorul: daca nu le-ati facut mai intai pe acestea, nici nu va ganditi sa va pese de constructia unei cladiri (desi poate fi un inceput pentru ca mai apoi sa incepi sa-ti pese si de suflet). Cred ca cel caruia ii pasa de catedrala aceasta atat de "huiduita" de unii, a inteles si un tel mai inalt al Bisericii prin constructia ei. E un manifest al unui intreg popor, care spune: "Suntem aici! Ne iubim, ne respectam si ne urmam stramosii, neamul si isoria. Catedrala aceasta e semnul continuitatii neamului nostru!" Si...da, va fi mare!!! Ca sa incapa toti romanii, indiferent de parerea si contributia lor, ....fara discriminare!

Extremisti din maghiarime au lansat un „Apel de recrutare în Armata Naţională Secuiască ” al „Ministerului de Interne al Guvernului Republicii Secuiești”

| | | 0 comments

Secuii, îndemnați să se înroleze în Armata Naţională Secuiască pentru eliberarea „Pământului Secuiesc”

Publicația în limba maghiară Szekely Ido, care circulă în județele din Transilvania, a publicat în numărul său din 9 ianuarie a.c. apelul de recrutare al Ministerului de Interne al „Guvernului Republicii Secuiești”.

Apelul, semnat de „ministrul Apărării”, Incze Gyula, îi îndeamnă pe secui să se înscrie în „Armata Naţională Secuiască”.

Scopul acestei armate este „eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare”.


O harta a „Statului Secuiesc independent”?

Iata mai jos traducerea apelului:

Apelul de recrutare al guvernului secuiesc emigrant

Guvernul Republicii Secuieşti – Ministerul de interne 1/2016
Bărbaţi secui!

Din cauza faptului că în ultimii ani, România a urgentat şi a făcut mai agresivă strategia naţională de asimilare împotriva locuitorilor maghiari indigeni, iar în momentul de faţă îi persecută, prin pretexte ridicole, pe patrioţii secui care luptă deocamdată prin instrumente legale pentru Autodeterminarea Pământului Secuiesc,

Din cauza faptului că nimeni din partea Guvernului Ungar nu are curajul să se ocupe de cauza autodeterminării poporului secuiesc şi maghiar, văzând aceste lucruri, statul terorist român colonizator recurge la instrumente mârşave şi ilegitime.

Noi, membrii Guvernului Secuiesc emigrant – înfiinţat în luna noiembrie a anului 2015- am hotărât să înfiinţăm Armata Naţională Secuiască, al cărei scop primordial este eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare.

Divizia Secuiască, cea care a înfruntat în anii 1918-1919 zeci de supravieţuitori români, a apărat Patria Maghiară în faţa prădătorilor români nemernici!

Niciodată nu a pierdut o luptă! Bărbaţi secui! Trăim vremuri istorice! Poporul laş nu are patrie!

Înscrieți-vă în Armata Naţională Secuiască! Organizarea şi perfecţionarea armatei se petrec pe teritoriul actual al Ungariei ciuntite.

Înscrieri: e-mail: szekelynemzetihadsereggmail.com
Nyiregyhaza / 1 ianuarie 2016

În numele Guvernului Secuiesc emigrant: Incze Gyula, ministru al apărării

Nota redacţiei ziarului Szekely Ido:

Atâta timp cât statul român îşi ignoră propriile-i legi şi arestează doi tineri secui – numiţi nevinovaţi pe bună dreptate.
din cauza unor păcate fabricate, nu poate fi zadarnic nimic din ceea ce urmăreşte trecerea puterii române la sentimente mai bune;

Considerăm că mai eficientă este aplicarea la maxim şi introducerea arsenalului nesupunerii civice, dar poate că greşim;

Noi considerăm că drumul care trebuie urmat nu este cel al luptei armate, însă nu suntem posesorii exclusivi ai adevărului!

Considerăm că acest lucru trebuie analizat pentru ca nu cumva să servească drept alibi pentru statul român terorist, pentru aplicarea unui tratament mai dur faţă de secui, mai ales în situaţia în care guvernul ungar nu se implică în cazul celor doi tineri arestaţi fără vină!

Cert este că suntem de părere că importantă este asigurarea sprijinului din partea avocaţilor , deoarece are loc un proces-simulacru şi ştim din ce cauză se întâmplă acest lucru. Știm şi că este doar începutul! In opinia noastră, cei care trăiesc şi care dispun de cunoştinţe juridice necesare, să organizeze echipa de consilieri care să vină în ajutorul celor arestaţi, a familiilor acestora”.

Sursa: Szekely Ido nr. 2 din 09.01.2016 prin http://www.dantanasa.ro/

(traducere a Centrului European de Studii Covasna – Harghita)

Articol preluat de la: Cer și Pămînt Românesc

Ajută la înființarea unei biblioteci de carte românească în Basarabia

| | | 0 comments

Pr. Vadim Corostinschi, secretarul eparhiei Ungheni din Basarabia, doreşte să înfiinţeze o bibliotecă de carte românească.

Colectarea cărţilor o facem la Curtea Brâncovenească, str. Vasile Lupu nr. 43-45, Constanţa.

Vă mulţumim!