Drepturile copilului pe altarul corectitudinii (sic!) politice

Radu Baltasiu

(să ne înţelegem, nu avem nimic cu homosexualii. Fiecare este după puterile sale. Se ştie, o serie de mari personalităţi ale culturii universale au ales această cale. Problema pe care o punem este ruptura dintre majoritate şi mecanismul politic într-o ţară pivot a democraţiei, culturii şi uniunii europene: Franţa, cu implicaţii concrete asupra viitorului născut în leagănul umanităţii -  familia).

Politica, modernitatea au pierdut pe drum viitorul, par să ne arate manifestanţii din Paris, care militează pentru drepturile în familie ale copilului. În familia alcătuită din însoţiţi, soţ şi soţie.

O curioasă "familiefobie" se dezvoltă în structurile superioare de putere, unde, o minoritate dominantă impune legea, chiar în cele mai aşezate dintre societăţi.

Sunt câteva lucruri de luat în seamă, ultimul, cu adevărat tulburător, privind scala manipulării sociale într-unul din centrele civilizaţiei moderne: Franţa.

1. Pentru a treia oară în ultimele şase luni*, sute de mii de francezi au ieşit pe străzile Parisului pentru a striga să-i audă politica Franţei şi a lumii: "L'enfant este oublié" ("Copilul este uitat").

2. Numărul francezilor care susţin cauza familiei este de aproape 10 ori mai mare decât numărul acelora care înţeleg prin familie cuplajul între persoane de acelaşi sex. Zilele trecute, 21 aprilie, conform organizatorilor, 270 000 de francezi au ieşit în stradă pentru familie. Contra lor: 3500, după estimările BBC, 15000 după propriile estimări ("contra", adică cei care susţin căsătoriile între homosexuali şi adopţiile copiilor pentru acestea). În ianuarie 2013, 800 mii de francezi au ieşit în stradă pentru susţinerea familiei şi copilului.

3. Şi totuşi, preşedintele Franţei şi Senatul Franţei susţin căsătoria între homosexuali.

4. Explicaţia indusă ar fi că 56% dintre francezi susţin, ceea ce, elegant, Le Nouvelle Observateur din 12 ianuarie 2013 numeşte "l'ouverture de droits aux couples homosexuels ... au mariage" ("accesul cuplurilor de homosexuali la mariaj")

5. Interesant este că minoritatea din societate care a iniţiat proiectul de lege are majoritate parlamentară şi deţine, totodată,  controlul asupra etichetelor: susţinătorii pro-familie sunt etichetaţi drept fascişti, "de dreapta" etc.

6. De fiecare dată am constatat că estimările oficialităţilor franceze au fost de câteva ori mai mici decât cifra reală a manifestanţilor. Se mai întâmplă. Guvernului socialist nu-i convin manifestaţiile. Dar e interesant de remarcat că se pretinde, implicit, fundamentarea forţării opiniei publice prin sondajul ... opiniei publice de mai sus. Toate ar fi fost acceptabile, lucrurile pe dos sunt specifice societăţilor aflate la sfârşit de ciclu istoric, dacă sondajul ar fi fost reprezentativ. Sondajul în baza căreia se încearcă acreditarea faptului că majoritatea francezilor susţin căsătoriile între persoanele de acelaşi sex nu este reprezentativ, fiind unul pe cote. Nu se pot emite idei cu greutate de sentinţă naţională pornind de la un eşantion pe cote. Lansarea pretenţei de reprezentativitate naţională în spaţiul public francez şi european a unui asemenea studiu nu poate fi decât un exerciţiu manipulativ. Pentru a fi reprezentativ la scară naţională, un sondaj trebuie să fie probabilist, unde fiecare respondent are şanse egale de a fi cuprins în eşantion şi intervievat. În sondajul pe cote selecţia populaţiei în eşantion se face după criterii stabilite de cercetător, în ultimul rând, de comanditar (ideal ar fi în acord cu acesta). Având în vedere importanţa crucială a familiei, scena unde se joacă această tensiune - Franţa, rolul Franţei în cultura Europei, importanţa ei economică, geopolitică şi istorică, această manipulare uriaşă este o premieră de rău augur pentru Uniunea Europeană, pentru starea de sănătate morală a Franţei şi a Uniunii.

Aici scrie negru pe alb: sondajul nu este reprezentativ statistic

Desigur, familia se află într-un grave impasse în Franţa, nu atât din motive materiale, ca în România, cât prin părăsirea ei de către elita politică. Viaţa de familie nu mai este o practică în politica franceză de ceva vreme. Actualul preşedinte al Franţei a trăit cu Segolene Royal, cu care are patru copiii. Nu au fost căsătoriţi. Dupa Segolene, preşedintele a mai făcut un copil cu Anne Hidlago, prim adjunct al primarului Parisului. La rândul ei, Segolene Royal a trecut de la F. Hollande la actualul prim-ministru, Ayrault. La rândul său, după episodul cu Anne Hidalgo, preşedintele a început o aventură cu jurnalista Valerie Trierweiler, pe atunci măritată, astăzi "parteneră" a preşedintelui.

Francois Hollande este preşedintele cu cea mai slabă popularitate din istoria celei de-a cincea Republici (din 1958) - The Economist, 6 aprilie 2013. Totodată, Franţa înregistrează unul dintre cele mai serioase decalaje din istoria relaţiilor sale cu Germania: valoarea exporturilor sale nu sunt nici 40% din cele ale Germaniei (The Economist, 12 nov. 2011). Din 2005 Franţa trăieşte ... pe datorie (The Economist, 4 feb. 2012). Şi cu ce se ocupă clasa politică franceză? ...

Cu o economie în blocaj, cu un guvern prins în scandaluri de evaziune fiscală (CNN, 11 apr. 2013), preşedintele Hollande, clasa politică franceză,  îşi permit luxul de a înstrăina o energie naţională esenţială: familia. În felul acesta, într-adevăr, se pavează drumul către revoluţii. Deşi, ne putem întreba: mai are această civilizaţie puterea să schimbe cursul coliziunii cu firea?

*Circa 100 de mii de francezi au ieşit în stradă pentru a manifesta împotriva legalizării căsătoriilor dintre homosexuali în noiembrie 2012, circa 800 mii în ianuarie şi aproape 400 mii în aprilie 2013. vezi BBC, 13 ian 2013, "Mass Paris rally against gay marriage in France", http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-21004322, BBC, 21 apr. 2013, "France gay marriage: Opponents hold last-ditch rally", http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-22243504

Le Nouvele Observateur, 12 ian. 2012, "Les Français et les droits des couples homsexuels",

http://www.scribd.com/doc/120098125/56-des-Francais-favorables-au-mariage-des-couples-homosexuels

The Economist, 6 apr. 2013, "France's beleaguered president. Down and out in Paris...", http://www.economist.com/news/leaders/21575758-fran%C3%A7ois-hollande-can-still-resuscitate-his-presidencybut-he-must-tell-french-truth-down

The Economist, 12 nov. 2011, "Europe's big two. The Nico and Angela show. Is Europe run by France and Germany, or by Germany alone?", http://www.economist.com/node/21536868

The Economist, 4 feb. 2012, "France's presidential election. Hey, big spender ...", http://www.economist.com/node/21546015

CNN, 11 apr. 2013, "Hollande fights back in tax evasion scandal", http://edition.cnn.com/2013/04/11/opinion/opinion-poirier-french-tax-evasion-scandal

Sursă: Blog - Radu Baltasiu

Primatul Bisericii Romano-catolice din Belgia răspunde prin rugăciune la un atac al activiştilor homosexuali

John-Henry Western

24 aprilie 2013

În data de 23 aprilie, data la care atât Biserica Ortodoxă cât şi cea Romano-catolică îl prăznuiesc pe Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Primatul Bisericii Romano-catolice din Belgia, arhiepiscopul Andre-Joseph Leonard, a dat dovadă de un calm şi de o răbdare într-adevăr mucenicească, mărturisitoare atunci când a fost atacat de câteva manifestante pentru drepturile homosexualilor.

Atacul a avut loc în timpul unei dezbateri pe tema libertăţii de exprimare desfăşurate la Universite libre de Bruxelles (ULB).

Cele patru femei care au manifestat împotriva episcopului (reprezentante ale Mişcării FEMEN - susţinătoare a avortului şi a homosexualilor) au pătruns pe scenă iar acolo s-au dezbrăcat, descoperindu-şi astfel sloganurile blasfemiatoare şi defăimătoare la adresa Bisericii şi a episcopului, pictate pe piept şi pe spate, cum ar fi: „My body, my rules” (corpul meu, regulile mele) sau „Anus dei is coming” (aluzie la expresia „Agnus Dei is coming”, care înseamnă „Mielul lui Dumnezeu va veni”). De asemenea, femeile purtau şi o pancartă pe care scria „Stop homofobiei”.

Femeile l-au atacat pe episcopul Joseph Leonard cu strigăte, injurii, şi calomnii şi l-au stropit cu apa, din sticle de forma Fecioarei Maria.

În cele câteva minute cât a durat atacul, episcopul a rămas la locul său, aşezat pe scaun şi cu ochii închişi, cufundat în rugăciune.

După ce josnicul atac a luat sfârşit, cele patru femei fiind forţate să coboare de pe scenă, episcopul a sărutat una din sticlele de forma Sfintei Fecioare Maria, aruncate de manifestante.

Cotidianul belgian, Le Soir a scris despre acest eveniment pe baza interviului luat unui participant la dezbatere: „Episcopul a fost foarte calm şi a rămas în poziţie de rugăciune, având mâinile împreunate. Cred că se ruga pentru noi.”

Potrivit FEMEN, atacul a fost provocat de un interviu al arhiepiscopului primat al Belgiei, în care acesta recomanda creştinilor care au astfel de înclinaţii homosexuale să ducă o viaţă de celibat, aşa cum este potrivit tuturor persoanelor singure.

Nu este pentru prima dată când Arhiepiscopul Joseph Leonard este atacat pentru susţinerea în public a învăţăturii Bisericii cu privire la homosexualitate, precum şi pentru îngrijorarea şi preocuparea sa pentru cei care se află într-o astfel de situaţie.

Încă din anul 2007, pe atunci în poziţia de Episcop al Diocezei Namur (Belgia), Joseph Leonard a fost acuzat de o infracţiune împotriva legii belgiene anti-rasism, din cauză că a caracterizat actele homosexuale ca fiind „anormale”.

În anul 2008 a fost achitat de acuzaţiile de homofobie, după ce şi-a apărat şi argumentat în cadrul procesului învinuirile aduse.

În anul 2010, ca proaspăt arhiepiscop de Bruxelles, a devenit ţinta mişcărilor de homosexuali şi a fost învinuit de prim-ministrul Belgiei, după ce ar fi spus că SIDA este o afecţiune apărută pe fondul unui comportament sexual deplasat, incluzând aici şi activitatea homosexuală.

De asemenea, tot în anul 2010, arhiepiscopul a fost atacat în catedrala în care slujeşte de către un bărbat care i-a aruncat în faţă o plăcintă cu cireşe. Din nou, acelaşi lucru se va întâmpla şi un an mai târziu, atunci când manifestanţii homosexuali i-au aruncat în faţă o plăcintă cu cremă, la Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve, în apropierea oraşului Bruxelles.

Deoarece în timpul păstoririi sale statul belgian a legalizat eutanasia şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, arhiepiscopul Leonard a desfăşurat o activitate intensă în această direcţie, fiind totodată şi un mare susţinător al mişcărilor pro-vita din Belgia.

Traducerea şi adaptarea: Cosmin Pristavu

Sursă: http://www.lifesitenews.com/

Proiect australian în şcoli: copiii vor fi învăţaţi că “heterosexualitatea nu este normală”

De Hilary White

Sydney 8 octombrie 2012 – Elevii din şcolile australiene sunt pe punctual de a fi învăţaţi că heterosexualitatea nu este un dat, conform programului pilot al noului department al educaţiei, numit Proud Schools (“Şcoli Mândre”).

Oficialii din educaţie susţin că ”heterosexismul” este una dintre relele pe care acest program intenţionează să le scoată în evidenţă alături de “homofobie şi transfobie (ura împotriva transsexualilor)”. Conform procesului verbal din 22 martie 2011 comitetul de coordonare a programului se va concentra asupra răsturnării dominanţei heterosexismului, mai degrabă decât pe cea a homofobiei.

Proud Schools (“Şcoli Mândre”) defineşte heterosexismul ca fiind practica stabilirii heterosexualităţii drept un dat (o normă) a relaţiilor interumane, conform raportului de consultare a programului. “Acesta implică ignorarea sau discriminarea non-heterosexualilor precum şi relaţiile şi interesele lor. Heterosexismul cultivă homofobia.”

Comitetul recomandă profesorilor să monitorizeze curtea şcolii, în ideea de a scoate în evidenţă limbajul heterosexist folosit de copii în pauze.

Departamentul de educaţie a alocat 250,000 $ pentru programul pilot care se derulează în 12 şcoli de stat.

Programul a fost iniţiat în anul 2010 de către fostul ministru laburist al educaţiei, Verity Firth, fiind implementat şi susţinut de către actualul ministru al educaţiei din New South Whales, Adrian Piccoli. Piccoli a spus că departamentul său s-a dedicat “scoaterii în evidenţă a agresiunii homofobice”. Un program similar este deja în funcţiune în statul Victoria, program intitulat “Safe Schools Coalition” (“Coaliţia şcolilor sigure”) pentru sprijinirea diversităţii sexuale.

Proud Schools recomandă folosirea orelor de Dezvoltare personală, sănătate şi educaţie fizică din anul al 7-lea de studii (12-13 ani), pentru a “încorpora lecţii despre atracţia dintre persoanele de acelaşi sex şi despre diversitatea sexuală”.

Grupuri de sprijin ale homosexualilor şi jurnalişti cu orientări de stânga s-au înfuriat şi vizează atacuri editoriale asupra publicaţiei Sydney Telegraph care a criticat programul ca fiind “politically correct” (“corect din punct de vedere politic”) şi a făcut public textul comitetului de coordonare al programului Proud Schools.

Jurnalista Miranda Devine (de la Telegraph) a scris: “cel puţin" 10 parlamentari ai partidului liberal sunt “extrem de îngrijoraţi” în privinţa programului urmând a se adresa Ministrului Educaţiei, Adrian Piccoli, în această săptămână.

Miranda Devine l-a citat pe parlamentarul Camerei Superioare, Fred Nile, care a numit programul ca fiind “propagandă” şi a cerut Guvernului să retragă finanţarea acestuia.

“Sunt total împotriva spălării creierelor elevilor de liceu mai ales în perioada pubertăţii”, a spus Nile. “Homosexualii nu reprezintă mai mult de 2% din populaţie. Nu-mi dau seama de ce departamentul de educaţie ar acorda prioritate promovării unui astfel de program.”

“Vom avea adolescenţi mai confuzi ca niciodată. Copiilor ar trebui să li se permită să se dezvolte singuri din această perspectivă” a spus el.

Premierul New South Whales, Barry O`Farrell, a apărat programul, dând asigurări că nu îl va opri.

“La fel ca şi genul (sexul) omului, orientarea sexuală nu cred că mai e o problemă de opţiune” a spus O`Farrell. “Orice discriminare pe bază de gen, sexualitate, rasă sau altceva este inacceptabilă”.

Într-un editorial, cei de la Telegraph au spus că “este indiscutabil faptul că orice măsuri menite să stopeze agresivitatea şi abuzul în şcolile noastre sunt dezirabile şi binevenite”, întrebându-se însă dacă nu cumva programul Proud Schools “este într-un mod atât de ridicol de prescriptiv şi corect din punct de vedere politic încât ar putea duce la efecte contrare celor aşteptate”.

“Într-adevăr, pare că dincolo de promovarea toleranţei, programul caută să promoveze o agendă politică. A-i învăţa pe liceeni că genul şi sexualitatea sunt concepte “fluide” şi că noţiuni ca gay şi normal, sunt “heterosexiste” nu mai e un mesaj împotriva agresivităţii. Este prezentată o viziune particulară cu pretenţii ştiinţifice”.

Gay News Network a transmis că articolul lui Devine a fost “condamnat” de către purtătorul de cuvânt al asociaţiei Opposition Education, Carmel Tebbutt şi de Green Party MLC, Câte Faehrmann, de grupurile homosexuale ACON şi de NSW Gay and Lesbian Right Lobby.

Sursa: LifeSiteNews

"Numai soţia şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire" / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (1)

Fotograf: Ioana Rusnac

Am considerat întotdeauna că dorinţele mele homoerotice nu sunt altceva decât o manifestare a altor nevoi. De fapt, atracţia mea faţă de acelaşi sex se manifestă atunci când mă simt singur sau respins; pe de altă parte, dispare complet când sunt în compania prietenilor şi mă simt integrat. Recunosc un lucru: această atracţie sexuală către alţi băieţi este complet diferită de atracţia către fete, care este independentă de contextul social şi de starea mea de spirit. Atracţia faţă de femei este constantă, indiferent de cum mă simt emoţional. Îmi amintesc că-mi spuneam cândva, (pe la vârsta de 15-16 ani): "Nu îi doreşti pe aceşti băieţi din punct de vedere sexual, ci vrei doar să te placă, să spună că eşti cool; vrei să faci parte din grupul lor."

În loc să sondez această perspectivă corectă, am început un proces contradictoriu de suprimare şi negare. Am refuzat să-mi accept problemele, negându-le existenta. Strângeam din dinţi şi-mi spuneam: "Nu! NU sunt atras de bărbatul acesta!" - lucru care era, evident, o minciună. Alteori, acceptam că am aceste atracţii nedorite, dar îmi spuneam că atât timp cât nu trec la fapte, ele sunt ca şi cum n-ar exista; într-adevăr, un efort de voinţă şi teama de consecinţe m-au făcut să nu acţionez, timp de vreo 15 ani. Mi-am acceptat atracţiile homosexuale ca pe un dat, ca şi cum eram condamnat la asta şi nu aveam ce să fac.

Întrucât am refuzat să admit că am o problemă, nici nu căutam o soluţie - cu atât mai puţin una care să abordeze cauzele acestor atracţii. Fanteziile şi impulsurile homoerotice au devenit tot mai tari, până când zidul a cedat. Anul trecut am trecut la fapte.

Tot în aceeaşi perioadă am aflat despre JONAH - Jews Offering New Alternatives to Homosexuality (Evrei cu alternative noi la homosexualitate). Mi-au oferit instrumentele necesare pentru a-mi clarifica perspectiva pe care o avusesem cândva, disipată însă în urma unui lung proces de negare. Am descoperit că cel mai bun psihiatru este cel ce-ti spune ceva ce tu ştiai deja intuitiv cu privire la persoana ta. JONAH m-a ajutat să analizez ce vreau de fapt de la viaţă.

Sunt dezgustat de cultura homo, de stereotipiile uzitate de homosexuali şi de ideea de a fi intim cu un alt bărbat. Lumea homosexualilor este diametral opusă scopurilor mele - a avea o familie, o soţie şi copii. Mai mult, am fost atras întotdeauna şi de sexul opus, o atracţie complet diferită de atracţiile homosexuale. Nu am avut niciodată vreo problemă cu femeile; Am avut întotdeauna o identitate foarte heterosexuală. Probabil că identitatea a devenit hiper-masculină anume pentru a compensa atracţiile homosexuale (arte marţiale, "duritate" socială şi fizică, etc.).

Realizeze că tind să fiu atras de bărbaţi mai tineri, masculini, supli şi cu un aspect inocent. O vreme am crezut că e doar o chestiune de estetică, dar, după cele ce am învăţat la programele JONAH, am aflat că lucrurile nu sunt aşa de simple. Ceea ce căutam în mod subconştient la întâlnirile homosexuale, e ciudat, e acelaşi lucru pe care îl doream şi în copilărie de la ceilalţi băieţi - acceptare. Este interesant acest lucru, dat fiind că nu duc lipsă de prieteni foarte buni şi în nici un caz nu mă mai simt singur sau izolat. Însă atracţiile homosexuale sunt iraţionale; ele derivă din răni şi traume din trecut, din perioada de creştere. Când eram copil, am suferit de pe urma lipsei de prietenie şi integrare cu ceilalţi băieţi, şi totul pentru că îmi era teamă că sunt inferior.

Bărbaţii de care mă simt atras îmi amintesc cumva de prietenii pe care as fi vrut să-i am mai demult. Într-adevăr, nu fac altceva decât să încerc să repar nişte răni, prin mijloace total nepotrivite. La urma urmei, nici una dintre întâlnirile mele homosexuale nu m-a făcut să mă simt acceptat sau bărbat. Au fost însă ca un drog - mi-au alinat temporar suferinţa. Am simţit o euforie intensă, urmată de vină, ruşine, depresie şi un impuls fantastic de a căuta mai mult. (Pe de altă parte, trebuie să spun că situaţiile concrete din viaţă care furnizează un răspuns negativ au deseori un efect opus: în cazul meu, izolarea de ceilalţi băieţi în perioada adolescentei a condus la formarea unei independenţe care până astăzi reprezintă una dintre trăsăturile mele de caracter.)

Întrucât am avut mereu ambele tipuri de atracţii sexuale, am luat o hotărâre clară în privinţa orientării mele. Sunt multe motive pentru care am respins viaţa de homosexual (sau bisexual): religioase, etice şi pragmatice. În ultimă instanţă, am crezut din totdeauna că numai o soţie şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire; cred că orice bărbat care spune că e fericit altfel nu face decât să trăiască cu o anumită patologie.

Când am înţeles cum s-au format în timp aceste atracţii homosexuale, urmare a unor nevoi neîmplinite, totul a început să se lumineze. Desigur, acele întâlniri erau foarte excitante: abordau nişte nevoi - nevoie, presiune, explozie. Odată expusă, rana emoţională devine sensibilă şi deschisă. Acum totul este foarte simplu, dar am fost tulburat mai multe luni de zile. Dacă experienţele homosexuale erau mai intense decât cele heterosexuale, atunci care era "adevărata" mea orientare? Răspunsurile aflate de la televizor şi din ziare mă sfătuiau să mă consider homosexual, deşi sinele meu îmi spunea contrariul.

În această luptă, obişnuiam să-mi văd eforturile de a fi heterosexual ca pe un sacrificiu dureros, o strădanie de a renunţa la o dependentă fizică de dragul unui ideal mai înalt, acela de a avea o familie. Acum cred că tot ce gândeam atunci era greşit. Acei bărbaţi nu-mi puteau da ce căutam eu - nu e nici un "sacrificiu" pentru care să plâng. Dacă pot să răspund nevoii mele de relaţionare masculină autentică, într-o manieră nesexuală, atunci pot să am pace cu mine însumi şi cu impulsurile mele fizice. Pot să mă bucur de atracţiile mele heterosexuale fără a mai fi deranjat de cele homosexuale.

Acest material n-ar fi complet dacă n-as menţiona deserviciul făcut de sistemul educaţional, de mass-media şi de cultura majoritară. Începând din liceu şi până la facultate, am recepţionat o sumedenie de mesaje pro-homosexualitate şi am primit o cantitate enormă de resurse în această direcţie. Nu am întâlnit însă niciodată expresia "atracţii homosexuale nedorite". Cultura de duzină te învaţă că omul este definit după impulsurile sale ("urmează-ţi setea"); aceasta face ca orice luptă interioară să fie în cel mai bun caz inutilă; în cel mai rău, dăunătoare. Dacă un om alege să dea curs atracţiilor homosexuale şi-şi trăieşte viaţa în felul acesta, se spune că a făcut o alegere legitimă. Activiştii homosexuali nu îmi acordă însă acelaşi drept şi când aleg un alt drum!

Dorinţa mea de a scăpa de atracţiile homosexuale este atacată de activiştii homosexuali, care-mi spun că-mi neg "adevărata" orientare şi că cedez în faţa homofobiei societăţii. Faptul că şi putinii prieteni cărora le-am spus despre lupta mea adoptă aceeaşi poziţie este o mărturie a succesului activismului homosexual. Când mă gândesc la durerea (şi pericolele) pe care le-as fi putut evita dacă as fi avut ocazia să întâlnesc un grup cum este JONAH în adolescentă, mă umplu de mânie. Toţi acei ani de durere, confuzie (şi chiar gânduri de sinucidere) - m-au afectat toţi, nu doar pentru că nu există o voce alternativă la propaganda homosexualilor, ci pentru că această alternativă este cenzurată şi de-legitimizată. Intenţionez să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca grupuri ca JONAH să-şi facă auzită vocea, în speranţa că mesajul lor va ajunge la miile de adolescenţi care, asemenea mie, se luptă cu ruşinea, confuzia şi singurătatea generate de atracţiile homosexuale.

Sursă: www.narth.org , Homosexualitate.ro.

Despre homofobie şi alte etichete

Bogdan Mateciuc

Homosexualii fac eforturi constante pentru a forţa societatea, mai mult sau mai puţin direct, să nu mai critice aceste comportamente şi să le accepte ca pe ceva normal.

În mod direct, această forţare a societăţii se face invocându-se legi despre „toleranţă” şi „nediscriminare”. După ce au reuşit să introducă în lege comportamentele homosexuale, homosexualii încearcă să se folosească de legi pentru a le închide gura tuturor celor ce critică aceste comportamente. Aşa-numitul „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării” e un instrument foarte activ aflat în slujba homosexualilor. Este asemănător Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu – urmărind ce vorbesc şi ce scriu românii şi penalizându-i atunci când aceştia deschid gura împotriva homosexualilor. La fel ca Securitatea, CNDC este plătit din banii românilor ca să îi cenzureze pe români. Simţindu-se ameninţaţi, majoritatea persoanelor publice sunt „atente” ce declară şi ce vorbesc despre homosexuali, întrucât sunt pasibile de pedepse.

În mod indirect, homosexualii apelează la denumiri, termeni şi etichete cărora încearcă să le dea un înţeles negativ.

În orice dezbatere, cele două părţi au fiecare un set de argumente, pe care încearcă să le explice şi să le apere. Uneori, când sunt epuizate argumentele raţionale, părţile recurg la metode nesincere, care reuşesc să păcălească o parte dintre cei ce asistă la dezbaterea.

Una dintre aceste metode este folosirea de etichete cu încărcătură emoţională negativă, în încercarea de a plasa cealaltă tabără pe o poziţie inferioară, culpabilă şi deci greşită. Partea respectivă ţinteşte astfel persoana, nu argumentul sau informaţia acesteia. Puţini ascultători înţeleg schema şi puţin observă că acea parte nu mai are argumente. Un exemplu generic este următorul:

Ion şi Vasile discută în contradictoriu despre sistemul public de pensii. Ion spune că acesta este supradimensionat. Vasile şi-a epuizat argumentele şi începe să îl numească pe Ion „fascist” pentru că propune diminuarea sistemului. Observăm că Vasile nu mai vorbeşte la subiect, ci se ocupă de persoana lui Ion. El vrea să îi convingă pe ascultători că „nimic din ce spune Ion nu poate fi adevărat, pentru simplul motiv că Ion e fascist”.

În discuţiile despre valori, se folosesc etichete ca fundamentalist, retrograd, înapoiat, extremist, fascist şi homofob. Cei ce le folosesc încearcă să îi zugrăvească pe oponenţii din dezbatere în culori negre – tot ce spun aceştia nu poate fi deci adevărat.

Ultimul termen din exemplele de mai sus – homofob/homofobie – e un cuvânt inventat de homosexuali. Homo vine de la homosexual/homosexualitate, iar fobie înseamnă teama sau frica iraţională faţă de ceva. Cuvântul ar însemna deci teama iraţională faţă de homosexuali/homosexualitate. Desigur, nimeni nu are o teamă sau o frică iraţională de homosexuali – există o respingere naturală faţă de aceste comportamente detestabile – însă homosexualii folosesc această etichetă şi încearcă să îi ataşeze un caracter negativ, în sensul că toţi „homofobii” au o problemă şi sunt incorecţi atunci când nu îi acceptă pe homosexuali şi homosexualitatea.

Mergând mai departe pe firul implicaţiei, întreaga societate are această problemă – este „homofobă” – pentru că nu vrea să accepte comportamentele homosexuale ca fiind normale. Şi nu doar societatea e „homofobă”, ci şi Biserica, Biblia şi însuşi Dumnezeu. Mai mult, întrucât homosexualitatea este o aberaţie împotriva naturii, chiar şi natura este „homofobă” !

Asemenea altor etichete cu încărcătură emoţională negativă, activiştii pro-homosexualitate aplică eticheta de „homofob” încercând să-i intimideze pe oponenţi şi să-şi creeze o poziţie superioară în cadrul discuţiilor, ei neavând argumente atunci când afirmă că homosexualitatea este normală.

În realitate, este natural, bine şi necesar să fim „homofobi”. Fiind „homofobi”, penalizăm orice pretenţie că anormalul este normal. Orice persoană care are bun simţ şi nu şi-a pierdut simţul firescului va fi „homofobă”. Fundaţia Soros face periodic sondaje şi măsoară gradul de „homofobie” al românilor. Un grad ridicat de „homofobie” în societate şi în rândul populaţiei arată că acea societate încă funcţionează după principiile naturale ale relaţiei complementare dintre bărbat şi femeie, respingând deviaţiile de la norma naturală.

Site-ul Speranţă şi vindecare pentru homosexuali este considerat de homosexuali ca fiind un site „homofob”, pentru că informează că se poate scăpa de homosexualitate. Am explicat reacţia lor mai sus. Întreaga lor argumentaţie şi pretenţii sociale sunt construite pe informaţia falsă că homosexualitatea este înnăscută şi deci de neschimbat. Atunci când cineva expune adevărul, activiştii rămân goi şi sunt nevoiţi să apeleze la etichete, în încercarea disperată de a-şi salva poziţia.

Lectură recomandată: De ce cred unii homosexuali că îi urâm? 

Sursă: Speranţă şi vindecarepentru homosexuali