Cea mai mare organizatie studențească pentru viață din SUA a lansat în universitățile americane campania “În primul rând votez pentru viaţă”

miercuri, 26 septembrie 2012

| | |


În Statele Unite subiectul protecției vieții copiilor nenăscuți este unul care contează pentru alegători și politicieni, deopotrivă. Studenţii celei mai mari organizaţii de tineret din America, Students for Life of America (SFLA), au anunţat pe 13 septembrie 2012 (LifeSiteNews.com), că vor încerca în această toamnă, prin intermediul campaniei "În primul rând votez pentru viaţă", să educe 300.000 de alegători şi să recruteze 1.200 de tineri voluntari care îndemne oamenii să voteze (Get-Out-The-Vote (GOTV)).
Iniţiativa solicită fiecărui american, în special tinerilor, să semneze un angajament conform căruia poziţia unui candidat faţă de problema vieții va fi cel mai important aspect pe care îl va evalua atunci când votează, începând de la cel mai mic nivel, şi anume Comisia şcolară, până la preşedintele Statelor Unite ale Americii.
"În cazul în care un candidat nu respectă dreptul fundamental la viaţă, credem că nu poate rezolva o altă problemă, economică sau socială, cu onoare şi demnitate", a spus Kristan Hawkins, preşedinta Students for Life of America. ”Dorim să educăm votanții, să recrutăm voluntari și să stimulăm oamenii să voteze pe acei candidați care respectă viața umană în toate stadiile ei”.
SFLA va lansa pe 17 septembrie campania universitară "În primul rând votez pentru viaţă", care va include universităţi din Michigan, Ohio, Indiana şi Pennsylvania. Fosta asistentă medicală, Jill Stanek, activist pentru viaţă şi blogger va începe acest tur.
Campania a fost iniţiată în urma rezultatelor unui sondaj naţional al SFLA din iunie, efectuat pe un eşantion de 805 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care a arătat că studenţii vor vota în număr mare iar părerile lor în ceea ce priveşte problema avortului legal sunt împărţite. Students for Life of America vor folosi filialele locale ale organizației lor pentru a recruta peste 1.200 de tineri voluntari GOTV în luna octombrie a acestui an care vor vorbi față către față sau la telefon cu 300.000 de familii, înainte de ziua alegerilor.

Traducere după LifeSiteNews

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Dacă doriţi să traduceţi articole care apără viaţa copiilor nenăscuţi, scrieţi un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com.