Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului (II)

sâmbătă, 15 septembrie 2012

| | |
Icoana Maicii Domnului Portăriţa - Mănăstirea Iviron

Între icoanele Maicii Domnului zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cât şi mai noi, pomenesc şi vestită icoană a Panaghiei Portaitissa (gr: portaitissa, Portăriţa), de la Mănăstirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost în Rusia şi cele două copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfântul Munte, prima adusă la Moscova în 1648 şi aşezată într-un paraclis anume zidit pentru ea în Mănăstirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusă după 1655 la Novgorod, în marea biserica a Mănăstirii numită Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai târziu, şi alte copii ale acestei icoane, numită de credincioşi “Pravoslavnia iverskaia” şi prazuita de Biserica rusă în 31 martie, s-au răspândit în număr mare în întreaga Rusie. Chiar şi în zilele noastre, o altă copie a icoanei atonite, aflată azi la Montreal, Canada, zugrăvita pe la 1980, este şi ea făcătoare de minuni, tămăduind mulţi neputincioşi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorât din ea şi, uimitor, care a izvorât chiar din reproducerile acesteia.

Icoana Maicii Domnului Portăriţa - Rădăşeni, jud. Suceava

Dintre toate aceste odoare de mare preţ ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusă şi diortosită din elineşte de Ieromonahul Rafail de la Râmnicu Vâlcea, în 1820. De aici aflăm că icoană a aparţinut unei văduve din părţile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împărăţea Teofil, şi era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest “urâtor de Hristos” a trimis ostaşi prin cetăţi ca să cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, să le coboare şi să le ardă, iar pe cinstitorii acestora să-i muncească cu felurite chinuri. Căutând cu multă iscodire, catanele împărăteşti aflară de icoana văduvei. Ca să o ocrotească, femeia iubitoare de Hristos trimite icoană pe mare, iar pe fiul ei îl sfătuieşte să fugă. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo în Sfântul Munte, unde s-a şi călugărit. Aceasta a fost învederat rânduială dumnezeiască, să se ducă tânărul acolo, ca să vestească despre cele întâmplate cu aceasta sfântă icoană, care scriindu-se, să cunoaştem şi noi, cei de acum, despre dânsa. Deci, după trecere de multă vreme, oarecare bătrâni din mănăstirea ivirilor, văzură deodată pe mare ceva asemenea unei flăcări. Aceasta văzând ei, s-au ridicat strigând: “Kirie eleison!”. Şi, adunându-se toată obştea, priveau şi se minunau de acea privelişte, însa ce anume era nu puteau să priceapă nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arată, ci şi noaptea. Şi alţi monahi s-au adunat din Sfântul Munte, din Lavra, de la Vatoped şi din alte mănăstiri, şi încercând să se apropie cu luntrile, au văzut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut să se apropie de dânsa, căci cum se apropiau, ea tot se depărta. Însa rugându-se ei cu lacrimi Domnului ca să poată lua icoana Maicii Lui, ca să o aibă spre mângâiere străinătăţii lor, le-a ascultat Domnul rugăciunea. 

Şi-apoi toate s-au întâmplat în acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericită lui simplitate, primeşte porunca în vis de la Maica Domnului să coboare la mare şi, umblând fără temere pe apă, să aducă icoana “ca să cunoască toţi dragostea şi purtarea de grijă ce o are către mănăstire, căci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea săvârşindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toţi părinţii, trei zile priveghind şi cântând imn de slavă. După aceasta, aducând sfânta icoana cu Preacuratul chip în biserica cea mare, au pus-o în partea cea mai din lăuntru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzătorul candelelor intrând la ceasul Utreniei spre a pregăti cele după rânduiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra porţii mănăstirii. Deci luând-o acesta a dus-o cu evlavie şi mare grijă la locul cel mai dinainte. Dar iarăşi Maica Domnului şi-a schimbat locul şi tot asemenea s-a întâmplat de mai multe ori, făcându-se fireşte această pricină de nedumerire pentru toţi părinţii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a arătat iarăşi “Raza Soarelui celui înţelegător”, zicându-i: “Mergi la mănăstire şi spune părinţilor să nu mă mai necăjească, căci eu n-am venit aici ca să mă păziţi voi, ci pentru că eu să vă fiu păzitoare vouă, nu numai acum, ci şi în veacul ce va să fie”. Acestea auzindu-le purtătorul de Dumnezeu Gavriil, Părintele nostru, s-a pogorât îndată la mănăstire vestind egumenul şi întreaga obşte. Apoi au zidit o biserică la poarta mănăstirii, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezu, a Portăriţei, şi au aşezat-o acolo, iar poarta s-a făcut într-alta parte, după cum şi până astăzi se vede, spre nemincinoasa mărturie a pricinii.

 Icoana Maicii Domnului Portăriţa - Paraclisul Sfântului Nectarie, Eghina

S-a prorocit că la sfârşitul lumii aceasta icoană va pleca pe mare aşa cum a venit.

O altă minune la această icoană: un tânăr n-a primit pâine de la bucătar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben să-l ducă bucătarului – bucătarul şi-a dat seama de unde era galbenul respectiv şi s-a căit.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otravă.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cuţitul în chipul icoanei acesteia, şi îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoşat şi căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creştinească şi s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.



Sursă icoane: Dositeea