Horea Paștina - Părintele Dumitru Stăniloae
Dorința de a fi surprinzător, de a şoca nu caracterizează personalitatea pictorului. Mulți vor gândi despre pictura lui Horea Paştina că aparține unei retorici de mult consumate, în esență, acest lucru este mai puțin important. El face parte din acea categorie de oameni ce sunt atraşi de esențe şi mai puțin de aparența lucrurilor, nu reacționează la accentele ce se schimbă mereu în felul de a privi lumea din jur, a mijloacelor prin care se exprimă acest lucru.
Părintele Dumitru Stăniloae, de prețuirea căruia Horea Paştina s-a bucurat, spunea despre pictura lui că reprezintă „...lumea care şi-a adunat înăuntru toate posibilitățile, recăpătându-şi bogăţia totalității ei infinite. Ea îndeamnă prin aceasta la reflexie, lăsând privitorului libertatea unei nelimitate imaginaţii referitoare la cuprinsul ei….“. Am putea vorbi aici despre curajul pictorului de a nu încerca să imagineze realitatea altfel decât o vede, de a dori să nu fie altceva decât un truditor într-un exercițiu făcut cu devoţiune şi smerenie. Atitudinea lui Horea Paştina ţine mai degrabă de străduința unui bun creştin de a se face plăcut in fata lui Dumnezeu, punând în valoare, fără orgoliu, harul ce i-a fost dat.
Înainte de a vorbi despre calitățile ei, trebuie să spunem că pictura lui Horea Paştina este un exercițiu de moralitate şi credință. Pictori de factura lui se găsesc astăzi cu raritate, într-o lume ce şi-a făcut un principiu din a-şi bulversa rosturile, având naivitatea că putem schimba ceva, că putem substitui cu improvizaţii ale momentului adevăruri ce există în afara voinţei noastre.
Secretul reuşitei acestei picturi, lipsită de spectaculosul propunerilor tematice, al inovaţiilor tehnice, este similar unei experiente iniţiatice, pentru izbânda căreia intensitatea concentrării, a privirii ce face efortul sa descifreze înţelesurile celor mai simple imagini se transforma într-un exerciţiu spiritual. Este doar aparenta senzaţia de detaşare, de gest gratuit pe care ne-o dau lucrările lui Horea Paştina, născute parca într-o stare de plăcută beatitudine. Sa privim mai atent si vom descoperi sinteza mentala a pictorului, capacitatea lui de a decupa din bogăţia de forme si culori ale naturii imagini ce comunica si deschid drumul spre esenţe, făra însă ca el să-şi reprime bucuria cu care priveşte lumea din preajmă. Concentrat, el este preocupat de a „respira“ în cadenţa fiecărui element descoperit, de a înţelege semnificaţia pentru care au fost create si de a le plasa în ansamblul armonios al lumii, acesta pare a fi destinul lucrărilor semnate de Horea Paştina. Pentru el pictura rămâne o forma de credinţă, de religiozitate, în esenţă de iubire.
Să „te osteneşti neîncetat“, acesta este rostul vieţii, aşa cum „grădina te hrăneşte, dacă o hrăneşti şi tu pe ea“ sunt câteva vorbe de duh extrase din lucrarea de doctorat a lui Horea Paştina, care ne scot din sofisticata noastră aparență şi ne aduc în fața adevărurilor simple, esențiale, a căror demonstrație o regăsim permanent în natură. Iar pictura lui Horea Paştina reprezintă exerciţiul de a se bucura, de a observa, de a înţelege natura, descoperind aici dimensiunile esențiale ale existenței, ce nu țin de prezentul în care ne aflăm; ele există, iar şansa noastră este de a înțelege cât mai mult din sensurile ei.
Maria-Magdalena Crişan, Observator cultural, Nr. 151 / 7-13 februarie 2008
Horea Paştina - Grădina din Str. Rozmarin, 2005, ulei pe panză
(..)Artist al concretului, al teluricului, al diafanei petale a crengii înflorite, al interiorului cordial al unei camere, Horea Paştina e, deopotrivă, pictor al unei metafizici înțelese în sensul ei original, acela al semnificațiilor de dincolo de limitele fizice ale obiectului.
Artist al unei poetici viguros definite, al unei discipline inflexibile, Horea Paştina e şi unul dintre cei mai reprezentativi lirici ai generației sale şi, desigur, ai picturii româneşti de azi, în ansamblul ei.(..)
Dan Grigorescu
Horea Paştina - Casă la mănăstirea Agafton, 2004, ulei pe panză
Pictura lui Horea Paştina a cultivat întotdeauna principiul auster al meditației, opus voluptății pe care natura ne-o aşază în față. El citeşte dincolo de explozia de vitalitate, de puterea acaparatoare a viului, adăugând acestei lumi misterul cunoaşterii. Ceva impalpabil, dar perceptibil, stratifică lumea vizibilă. Exista în arta lui Horea Paştina o temeinicie a lucrului, a observației, dar mai cu seamă descoperim rigoarea cu care supune analizei natura, obiectele din preajmă. El ne demonstrează că nu motivul este important în pictură, ci proiecția asupra lui, bogăția interioară cu care îl descoperim.
Maria Magdalena Crişan, Palatul Brâncovenesc 2006
Sursă informaţii: Wikipedia
0 comments:
Trimiteți un comentariu