Părintele Sofian Boghiu

Anul acesta, 2012, se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu († 14 sept. 2002), fost stareţ al mănăstirilor Antim şi Plumbuita din Bucureşti, un adevărat trăitor şi un mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele ale comunismului.

Comemorarea acestui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, pentru care păstrăm vie în inimile noastre dragostea sa neţărmurită pentru Biserică şi popor, chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească, este un act de recunoştinţă, de aducere aminte şi de omagiere a memoriei sale.

Părintele Sofian a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris şi prin scrierea sau pictarea icoanelor, dar şi prin felul său de a vieţui şi de a se purta cu oamenii. Dăruit de Dumnezeu cu nenumărate daruri Părintele Sofian era mereu rănit de durerile, de suferinţele, de bolile şi păcatele mulţimilor necăjite şi rătăcite ca nişte oi fără de păstor (cf. Matei 9, 36), fiind în acelaşi timp senin şi plin de bunăvoinţă, milostiv şi iertător.

Timpurile în care a trăit au fost dificile şi neliniştite. Dificilă şi tensionată a fost şi viaţa Bisericii, atât pentru credincioşi, cât şi pentru păstorii duhovniceşti. În acele vremurile de încercare, când credinţa era tăgăduită, când în şcoli se învăţa că nu este Dumnezeu, părintele Sofian, împreună cu alţi duhovnici, preoţi şi slujitori ai Bisericii, mărturisea credinţa în Dumnezeu, nu ca pe un adevăr intelectual, abstract, ci ca pe o relaţie vie cu El, ca un trăitor al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în Biserică, în lume şi în viaţa personală.

Cu multă înţelepciune şi râvnă duhovnicească, ca un „foc care arde” şi care nu se poate conteni (cf. Ieremia 20, 9; Luca 24, 32), Părintele Sofian a fost un mărturisitor al dreptei credinţe şi un duhovnic înţelept, deopotrivă pentru călugări şi pentru mireni, străduindu-se să aducă rod bogat, iar rodul său să rămână (cf. Ioan 15, 16).

Întrucât l-am cunoscut şi preţuit în timpul şederii noastre la Sfânta Mănăstire Antim (septembrie 1988 - martie 1990), putem afirma că Părintele Sofian a fost o făclie de înviere a sufletelor, mai ales în anii grei ai comunismului. El a ridicat mulţi oameni căzuţi spiritual, a încurajat mulţi deznădăjduiţi, a luminat şi călăuzit pe calea mântuirii multe suflete dezorientate, a înnoit şi înfrumuseţat viaţa celor care i-au urmat sfatul părintesc.

Părintele Sofian a reflectat prin slujirea şi viaţa sa, ca preot şi predicator, ca duhovnic şi păstor, ca rugător şi pictor, icoana Păstorului - Hristos, imprimând în faptele lui virtuţile slujirii lui Hristos: smerenia, blândeţea, înţelepciunea, dar mai ales iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Aceste virtuţi personale au fost imprimate şi au devenit lucrătoare în toate sufletele credincioşilor „restaurate” sau reînnoite de Părintele Sofian, precum icoanele vechi readuse la frumuseţea cea dintâi, prin Taina Spovedaniei şi prin îndemnul duhovnicesc la sfinţenie, alinând suferinţa şi încurajând nevoinţa fiilor săi duhovniceşti. De aceea, ajutaţi de rugăciunea Părintelui Sofian, mulţi credincioşi au primit iertarea păcatelor şi vindecarea sufletelor de la Hristos-Domnul, harul înfierii de la Duhul Sfânt, şi binecuvântarea Tatălui ceresc. Cu blândeţe, dar şi cu fermitate, cu răbdare şi jertfelnicie, Părintele Sofian a făcut cinste monahismului românesc şi a adus rod bogat în Biserica poporului român. Deşi trupul său este înmormântat la Mănăstirea Căldăruşani, totuşi duhul său este mereu prezent la Mănăstirea Antim din Bucureşti. De aceea, vieţuitorii şi închinătorii acestei mănăstiri merg adesea în pelerinaj la mormântul său din cealaltă mănăstire, până când Dumnezeu va rândui ca şi cinstitele sale oseminte să fie aşezate într-o raclă la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

La împlinirea a 10 ani de la trecerea Părintelui Arhimandrit Sofian la Hristos Domnul, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-l odihnească pe vrednicul Său slujitor întru lumina neînserată şi iubirea nesfârşită a Preasfintei Treimi, pe care a mărturisit-o, prin cuvânt şi faptă, cu puterea Sfintei Cruci ce cuprinde în ea bucuria Învierii şi arvuna vieţii veşnice.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost comemorat la Mănăstirea Antim, în ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, la 8 septembrie 2012.Slujba de pomenire a fost săvârşită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi. Slujba parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal.

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost pomenit, de asemenea şi la Mănăstirea Căldăruşani, în cimitirul căreia se află mormântul celui care a fost duhovnic pentru mii de bucureşteni şi nu numai.

*

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi. În anul 1926 a intrat frate în Mănăstirea Rughi, jud. Soroca . A urmat Şcoala de cântăreţi din Mănăstirea Dobruşa, Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), Academia de Belle Arte din Bucureşti (1940- 1945) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942-1946).

A intrat în cinul monahal la Mănăstirea Dobruşa sub numele Sofian (1937). A fost hirotonit ierodiacon în 1939 şi preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea “Antim' din Bucureşti, pe care a condus-o ca stareţ între anii 1950-1955, apoi a revenit în ultimii ani de viaţă; în 1958 a fost arestat în lotul “Rugul aprins' şi condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964).

*

 Interviu - Părintele Sofian Boghiu

Sursă: Basilica