Puterea unei fotografii

luni, 5 august 2013

| | |



Recent am dat peste aceste fotografii, ale unui embrion de zece săptămâni, făcute de un student de la obstretică-ginecologie din India, pe nume Dr. Suparna Sinha, şi am fost uimit de cât de frumoase sunt.




Mama, diagnosticată cu cancer de uter, suferise o operaţie în urma căreia atât uterul cât şi copilul ei nenăscut au fost eliminaţi. Îmi pot doar imagina durerea pe care trebuie să o fi simțit-o pierzând acest copil, ea fiind deja mamă a şase copii.

Aceste fotografii remarcabile  înfăţişează nu doar un embrion aflat într-un anumit stadiu de dezvoltare, dar sunt, de asemenea, portretul unei frumoase, unice, irepetabile persoane care, din păcate, nu a trăit foarte mult timp.

A apăra viaţa copiilor nenăscuţi nu este pur şi simplu doar o „cauză” sau o „problemă”, căci oamenii nu sunt cauze sau probleme. 

Aceşti copii sunt fiinţe umane, unice şi irepetabile, cu care împărţim aceeaşi demnitate umană şi ,astfel, avem oblgaţia să îi apărăm.

Prelucrare după: Live Action News