„A vorbi despre părintele Galeriu este un lucru foarte greu. Când spunem
părintele Galeriu îl vedem în faţă într-o complexitate de stări cum rar oameni
pot fi văzuţi. De aceea, nici lumea nu îi spunea părintele Constantin sau
părintele profesor, ci, simplu, părintele Galeriu. Prin aceasta, cel care
vorbea şi îi rostea numele îl simţea foarte aproape de sufletul lui. Pentru că,
de fapt, în complexitatea lui ca personalitate, era foarte simplu şi aproape de
om. Avea capacitatea de a coborî în inima oamenilor prin cuvinte simple,
printr-un fel de a fi cum puţini oameni l-au putut avea. Dacă ar fi să îl aşez
într-o galerie de personalităţi, nu aş şti unde să îl rânduiesc. El a fost,
înainte de toate, un bun preot, apoi, un mare duhovnic, apoi a fost un erudit
profesor, apoi un om milostiv cum rareori puteai întâlni. Apoi, un slujitor al
Sfintei Liturghii cum nu ţi-ai putea închipui că ar exista astăzi. Ce aş mai
putea spune? În toate formele lui de existenţă era atât de apropiat de sufletul
omului, încât cel care intra în contact cu el nu se mai putea desprinde cu una,
cu două. Şi de aceea, nici părintele Galeriu nu se despărţea uşor de fiii săi
duhovniceşti, fiindcă puţini preoţi stăteau după miezul nopţii ca să stea de
vorbă cu cel care a venit pentru Spovedanie şi mai ales în zilele de slujbă, la
noi, de la biserică, când el rămânea după slujbă până târziu în noapte, când
reuşea să astâmpere durerile celor care veneau necăjiţi şi să dea încurajare şi
sfat celor care căutau la el.”-Părintele profesor Bordaşiu (a slujit aproape 30
de ani în aceeaşi biserică cu părintele Galeriu)
Rata fertilității și viitorul puterii politice (de Ansel Lindner)
-
Demografia reconfigurează politica occidentală. Ratele de fertilitate,
„moștenirea” de la o generație la alta a înclinațiilor politice și
tendințele de î...
Acum o zi
0 comments:
Trimiteți un comentariu