Şcoala de Duminică: Ioan Alexandru-„Evenimentele care schimbă lumea nu sunt de la oameni.”

Să ni-l reamintim. Pe cel care, pe vremea lui Ceauşescu, preda Biblia studenţilor în podul Universităţii.  Pe cel pe care Petre Ţuţea îl admira şi iubea deopotrivă de mult, pentru că “a îndrăznit nelimitat”. Pe cel la ale cărui ore se ducea, de fiecare dată când era în Bucureşti, Nicolae Steinhardt.

Poet, publicist, eseist, Ioan Alexandru (1941 – 2000) spunea cândva că „evenimentele care schimbă lumea nu sunt de la oameni”. 

Vă propun o reîntâlnire cu Ioan Alexandru graţie unui interviu realizat de Gabriel Klimowicz în septembrie 1992 şi publicat în “Cotidianul”.

Reporter: Petre Ţuţea spunea despre Ioan Alexandru: „…faţă de care am mare admiraţie. Îl iubesc foarte mult pe Ioan Alexandru. Îl iubesc enorm de mult. Să îndrăzneşti într-o Universitate pozitivistă să fii creştin, asta e ca şi cum aş îndrăzni eu, fiind slab, să-i dau o plamă unuia tânăr şi sănătos. A îndrăznit nelimitat. Doi laici au vorbit religios universitar: Nae Ionescu şi Ioan Alexandru”.

Ce ne puteţi spune despre această perioadă?

Ioan Alexandru: Am predat mereu Biblia la Universitate şi mereu am spus studenţilor, nu că există Dumnezeu – că asta şi diavolul o ştie – ci că Iisus Hristos a înviat din morţi, mărturisire pe care am făcut-o deschis, oriunde mi s-a ivit prilejul, fie ca poet, fie ca profesor. Nu mai e o noutate asta acum. Era o noutate când Nae Ionescu îşi ţinea cursurile pe textele biblice. Este o onoare să predai Evanghelia lui Iisus Hristos, e un fapt de adevăr să vorbeşti despre Învierea Lui şi fapta mântuitoare pe care a săvârşit-o. Iisus Hristos este conducătorul planetei! Miliarde de oameni cred în el. În orice ţară, acum, eşti apărat dacă vorbeşti despre Hristos. Chiar şi în China. În Japonia, am văzut mari universităţi creştine. (…) Deci am făcut cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Vai de mine, de n-aş fi făcut asta”. Fiindcă eram şi sunt convins că Iisus Hristos a înviat din morţi în carne şi oase. Am ţinut o conferinţă acum în Norvegia, „Ce este omul?”, şi, din cele trei definiţii ale omului, una sună aşa: omul este martorul Învierii lui Hristos. deci, una dintre caracteristicile fundamentale ale fiinţei omeneşti, de 2000 de ani încoace, este că în carnea şi în sângele nostru strigă cineva: strigă Duhul Sfânt că Iisus Hristos a înviat din morţi. Acestea sunt nebunia şi paradoxul lumii. Cum spune şi marele poet francez catolic Pierre Emmanuel, în catehismul actual al Belgiei, într-un poem celebru. Scandalul lumii nu este că a pătimit Iisus Hristos pe cruce; au pătimit milioane de oameni. Ci scandalul lumii, nebunia până la sfârşitul lumii, este Învierea Lui din morţi. Creştinismul nu e o religie, nu e o educaţie, este, în ceea ce priveste fiinţa omenească, cel mai mare eveniment care s-a întâmplat vreodată pe planeta asta. Şi faţă de Învierea lui Iisus Hristos stă sau se prăbuşeşte fiinţă umană. Asta e problema. Cu asta m-am ocupat. Asta am vestit în perioada aceea şi asta fac în continuare.

Reporter: Ce piedici vi s-au pus în acea perioadă?

Ioan Alexandru: Lupta cea mai mare pe care o duceam de fiecare dată când plecam cu Bibliile astea groase la Universitate era faptul că niciodată nu ştiam dacă mai am încă o săptămână de predat. Eu am avut un curs facultativ; niciodată nu ştiam dacă mai este în orar, dacă mai sunt plătit pentru el, dacă nu sunt plătit… Majoritatea timpului n-am fost plătit. L-am ţinut cu curajul cu care te ţii pe viaţă şi pe moarte de ce ai mai scump pe lume, în aşa fel încât, atunci când au vrut să mi-l ia, m-am dus în faţa celor care conduceau facultatea şi am spus că-mi dau demisia dacă rămân fără el, că, dacă nu este loc de Biblie în Universitate, eu n-am ce cauta acolo. Asta a fost atitudinea pe care am avut-o. Nu-i curaj, e credinţă; credinţa că Iisus Hristos a înviat. El mi-a dat putere. Ştiţi foarte bine, nu vreau să fac acte de curaj în plus, aţi fost pe la orele acelea şi cunoaşteţi în ce condiţii s-au desfăşurat. Ce pot să vă spun? Ce vreţi să aflaţi mai mult?

Reporter:Să ne spuneţi concret care au fost piedicile. La un moment dat… lucrurile acestea erau foarte periculoase. Propaganda religioasă era interzisă prin lege.

Ioan Alexandru: Da. Într-o seară, erau ocupate toate uşile de la intrare, să nu intre studenţii şi să fiu eu însumi zădărnicit să pătrund acolo. Mi s-a spus că o să fie grav de tot dacă mă duc. Mi-am spus: O să încerc să intru – şi am intrat – şi dacă nu sunt studenţi acolo mă duc către casă. Şi când m-am dus, amfiteatrul era plin. Am ţinut cursul. Am făcut experienţe teribile. Trebuia, bunăoară, să fiu foarte bine pregătit dacă se stingea lumină, fiindcă trebuia să vorbesc pe întuneric. Am vorbit de multe ori pe întuneric. La un moment dat, mi-am spus: Nu mai deschide ochii şi învaţă-te să vorbeşti ca unor orbi. Şi mi-a rămas oarecum o meteahnă, că şi acum închid ochii când vorbesc. M-am obişnuit, în podul acela, de atâtea ori, să n-avem lumina. De la o anumită oră erau oprite lumina şi circulaţia; studenţii voiau să rămână şi, aşa cum ştiţi, am ţinut cursurile pe întuneric. E o perioadă atât de frumoasă din viaţa mea, încât nu vreau să tulbur şi să acuz pe nimeni. Dau slavă lui Dumnezeu că le-am putut ţine. Sunt multe minuni în lume şi ştiu că lupta cea mare n-a fost cu puterile din afară, ci cu puterile lăuntrice, care-mi ziceau: Ia renunţă la treaba asta, renunţă la… Biblie. Însă dau slavă lui Dumnezeu că am avut energie să duc două decenii aceasta cărare a Bibliei la Universitate. Pentru mine este un miracol, un semn că Duhul este foarte puternic în mine. Şi nu mi-a fost teamă! Asta e cea mai mare minune: faptul că am avut puterea, douăzeci de ani, să nu renunţ la acest lucru, fără să am alt sprijin decât Duhul lui Dumnezeu, care m-a întărit să mă duc şi să ţin orele acelea. Eram acuzat… Se spunea că sunt sprijinit de nu ştiu cine. Dar nimeni nu-şi punea problema mai simplu: Dar, dacă îl sprijină chiar Duhul Sfânt? Eu sunt sigur că a fost lucrarea Duhului Sfânt asupra mea să pot ţine aceste ore şi că mulţi dintre studenţi – unii sunt împrăştiaţi în America, în Israel, în Europa, în multe părţi – au plecat cu credinţă de aici. Îmi aduc aminte de Nicolae Steinhardt, care permanent venea la ore când era în Bucureşti. Numai îl vedeam cum se aşază acolo. Câte cuvinte minunate mi-a spus omul acela şi cât era de încântat. La un moment dat, mi-a zis: „Păi, toată Facultatea de Teologie nu face cât faci dumneata în podul ăsta”. Asta spunea Nicolae Steinhardt, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Era o întărire faptul că venea el acolo. Mă întărea să ştiu că nu sunt singur, părăsit în lucrarea mea. A vorbi acum despre lucrurile astea este foarte simplu. Aş putea să mă laud, dar mi-ar fi ruşine. E ceva ce nu-mi aparţine mie, ci lucrării ce trebuia făcută, lucrării Duhului Sfânt. Poate puteam face mai mult… Spiritual însă nu era posibil fiindcă nu am acceptat nici un compromis de ordin spiritual. Probabil că puteam să fac politică din asta, dar eu am făcut ce trebuia. Niciodată n-am interpretat greşit textele. Unii studenţi mi-au cules textele şi mi le-au strâns în volum. Am opt volume de cursuri nepublicate. Dar, odată, se vor publica şi atunci se va vedea ce-am făcut în perioada aceea.

Sursa: ziuaonline.ro