Încă de acum două
decenii, studiile au început să arate efectele dezastruoase pe care le poate
avea asupra minţii umane Internetul folosit în exces. De atunci încoace s-au
făcut zeci şi zeci de studii, toate arătând că, ori de câte ori intrăm online,
pătrundem de fapt într-un mediu care promovează cititul în fugă, gânditul în
grabă şi cu atenţia uşor de distras, precum şi învăţarea superficială.
Problema nu este
neapărat că am avea cu toţii tendinţa de a folosi Internetul foarte des sau în
mod obsesiv, ci faptul că Internetul este cel care oferă exact acel tip de
stimuli senzoriali şi cognitivi (repetaţi, intenşi şi care creează dependenţă)
despre care s-a dovedit că pot conduce la alterări puternice şi rapide ale
circuitelor şi funcţiilor cerebrale.
În decursul unei zile, majoritatea dintre noi petrecem cel puţin o oră sau
două pe Internet – uneori chiar mult mai mult de-atât –, iar în decursul
acestui timp tindem să repetăm mereu aceleaşi acţiuni sau unele similare. Unele
dintre acestea sunt cele fizice – scriem la tastatură, mişcăm de mouse şi îi
apăsăm butonul stâng sau cel drept etc. Pe măsură ce realizăm aceste acţiuni,
Internetul ne furnizează un set continuu de impulsuri către centrii corticali
vizuali, somato-senzoriali şi auditivi. Internetul ne comandă atenţia cu mult
mai multă insistenţă decât au făcut-o vreodată televizorul, radioul sau ziarul
de dimineaţă. Iar problema este că Internetul ne acaparează atenţia doar ca să
ne-o împrăştie.
În loc să ne concentrăm la informaţia care ni se transmite, atenţia ne
zboară cu multă uşurinţă la orice altceva: la pâlpâirea monitorului, la
imaginile şi culorile de pe site-ul respectiv, la zgomotele de afară etc. Distragerea
continuă a atenţiei pe care o hrăneşte şi o încurajează Internetul este mult
diferită de distragerile voite, temporare ale minţii atunci când cântărim o
decizie. Mulţimea haotică de stimuli pe care îi oferă Internetul ne bombardează
mintea, împiedicând-o să gândească profund şi creator. Creierele noastre se
transformă pur şi simplu în unităţi de prelucrare a semnalelor, şi nimic mai
mult!
Internetul: entuziasm
fără acoperire
Nimeni nu s-a gândit însă la toate aceste aspecte atunci când s-a început
să se introducă Internetul, cu mult entuziasm, în toate unităţile de învăţământ
şi în toate domeniile de activitate. Mulţi învăţători şi profesori erau (şi
mulţi încă mai sunt şi acum!) convinşi că învăţarea va fi mult stimulată de
Internet şi de principiul pe care se bazează acesta: citirea informaţiilor sub
formă de hypertext (text presărat cu link-uri – legături – către alte texte). Ei
argumentau că hypertext-ul va întări capacitatea de gândire critică a elevilor,
permiţându-le să vadă cu mai multă uşurinţă diverse situaţii, din mai multe
puncte de vedere. Eliberaţi de constrângerile pe care le impune cuvântul
tipărit, cititorii ar fi astfel capabili să facă tot felul de conexiuni de mare
profunzime între diverse texte.
Însă cercetările în domeniu spun cu totul altceva. Descifrarea
hypertext-ului îi încarcă substanţial din punct de vedere cognitiv pe cititori,
slăbindu-le capacitatea de a înţelege şi de a reţine ceea ce citesc.
Un studiu descoperea că persoanele care citeau informaţiile sub formă de
hypertext începeau nu după multă vreme să devină distraţi, să clicheze pe
diversele link-uri şi să treacă mereu de la o pagină de Internet la alta, în
loc să rămână la aceeaşi pagină şi să o citească cu atenţie.
Un alt experiment arăta, de asemenea, că cei care citesc în format
hypertext adeseori nu îşi mai pot aminti nici măcar ce anume au citit şi ce
n-au citit.
Într-un alt studiu, cercetătorii au împărţit în două un grup de persoane,
punând fiecare subgrup să răspundă la o serie de întrebări cu ajutorul căutării
printr-un set de documente. Un subgrup căuta prin documente electronice de tip
hypertext (echivalent cu căutarea pe Internet), iar celălalt subgrup căuta prin
documente scrise pe hârtie. Persoanele din cel de-al doilea grup, care au citit
de pe foile de hârtie, au obţinut rezultate mult mai bune decât cele care au
citit în format electronic. Hypertext versus cuvânt tipărit: care este mai
eficient?
De când hypertext-ul a ajuns pretutindeni, ca urmare a răspândirii
Internetului, s-au înmulţit proporţional şi studiile care evidenţiază următorul
fapt: cei ce citesc un text cu desfăşurare liniară (precum textul obişnuit
dintr-o carte) înţeleg mai multe, reţin mai multe şi învaţă mai multe decât cei
care citesc un text presărat cu link-uri, de pe Internet.
Într-un experiment realizat de un alt grup de oameni de ştiinţă, aceştia
i-au pus pe subiecţi să stea la calculator şi să facă o comparaţie a teoriilor
cuprinse în două articole de pe Internet. Fiecare articol era alcătuit după
aceeaşi structură şi fiecare avea trimiteri (link-uri) către celălalt articol,
permiţându-i cititorului să treacă cu uşurinţă de la unul la altul pentru a
compara teoriile cuprinse în cele două articole. Un alt grup de subiecţi a primit
aceeaşi sarcină, însă de această dată articolele respective erau tipărite pe
hârtie.
Cercetătorii au pornit de la ipoteza că cei care foloseau link-urile ar
putea dobândi o înţelegere mai bogată a celor două teorii şi a diferenţelor
dintre ele, în comparaţie cu cei care citeau paginile una câte una, de pe
hârtie. Spre surprinderea lor, ipoteza de la care au pornit s-a dovedit a fi
greşită. Subiecţii care au citit paginile de pe hârtie au avut un scor
considerabil mai mare la chestionarul legat de textele citite decât aceia care
clicau încoace şi încolo între pagini. Concluzia cercetătorilor a fost că
link-urile constituie un factor ce împiedică învăţarea.
În cadrul unui alt studiu, doi oameni de ştiinţă canadieni au cerut unui
grup de şaptezeci de persoane să citească o povestire scurtă. Grupul a fost
împărţit în două: primul subgrup a citit povestirea în forma tradiţională de
text tipărit pe hârtie; cel de-al doilea subgrup a citit textul în varianta cu
link-uri, aşa cum se găseşte pe o pagină de Internet.
S-a constatat că celor care au citit în format hypertext le-a luat mai mult
timp ca să citească povestirea; în plus, ei au fost mai confuzi şi nesiguri cu
privire la ceea ce au citit. Trei sferturi dintre ei au afirmat că au
întâmpinat dificultăţi în urmărirea textului – ceea ce s-a întâmplat doar cu
unul din zece dintre cei care au citit textul pe hârtie. Unul dintre cei ce au
citit în format hypertext se plângea: „Povestirea sărea de la un lucru la
altul. Nu ştiu dacă era din vina hypertext-ului, dar după ce am urmat câteva
link-uri, parcă dintr-odată povestirea nu mai curgea aşa cum trebuie, ci tot
sărea la câte o idee nouă pe care nu reuşeam să o pricep”.
Aceiaşi cercetători au efectuat şi un al doilea test, de data aceasta
folosind o povestire mult mai uşor de înţeles şi mai scurtă: „Păstrăvul” de
Sean O’Faolain, însă cu acelaşi rezultat. Cei care au citit în format hypertext
au acuzat mai multă confuzie în urmărirea textului, iar comentariile lor cu
privire la subiectul povestirii au fost mult mai puţin detaliate şi mai puţin
precise decât cele ale persoanelor care au citit textul de pe hârtie.
Concluzia cercetătorilor a fost că cititul de pe Internet descurajează
cufundarea atentă şi profundă în lectură. Atenţia cititorilor – scriau ei – „a
fost canalizată mai mult înspre hypertext şi funcţiile lui decât spre
experienţa oferită de povestire”. Cu alte cuvinte, potrivit comentariului
analistului media Nicholas Carr, „însuşi mediul informaţional utilizat pentru a
prezenta cuvintele a ascuns înţelesul cuvintelor”.
Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu
Sursă: Familia Ortodoxă
0 comments:
Trimiteți un comentariu