Incredibil: Doi eticieni australieni susțin "avorturile post-naștere"

Citind declaraţiile celor doi australieni, s-ar putea spune că aşa ceva nu poate exista decât în mintea bolnavă a doi oameni şi că NICIODATĂ această practică nu va fi folosită în vreo clinică medicală. Dar oare de câte ori lucruri ce păreau neverosimile la un moment dat nu au devenit apoi cruda realitate? Deşi orice om normal ar spune că niciodată o mamă nu ar putea să fie de acord cu uciderea copilului ei, totuşi, miliarde de avorturi au loc în lume. Şi atunci, de ce acest „avort post-naștere”nu ar avea şanse  să devină o realitate? Va fi doar pasul următor al avortului în cele 9 luni de sarcină. 

 articol de Cassy Fiano, Live Action News

Conform declaraţiilor a doi eticieni australieni, copilului din fotografie i-ar putea fi luată viaţa dacă părinții doresc acest lucru. Ei nu consideră că ar fi vorba despre pruncucidere sau crimă, ci de un „avort post-naștere". După părerea lor, aceasta este doar o altă formă de avort, deoarece nou-născuţii nu ar fi încă oameni. Da, sună nebunesc și oribil acest lucru, dar, din păcate, nu este ceva ce am inventat.

Alberto Giubilini, ce lucrează cu Universitatea Monash din Melbourne, și Francesca Minerva, de la Centrul de Filozofie Aplicată şi Etică Publică din cadrul Universităţii Melbourne, afirmă că, în „cazul unor situaţii ce pot apărea după naştere şi care ar justifica avortul, acesta ar trebui să fie permis.”

Cei doi se grăbesc să afirme că preferă termenul de „avort post-naștere", în locul celui de „infanticid." De ce? Deoarece „condiţia morală a individului ucis este comparabilă cu cea a unui fetus (pe care sunt efectuate „avorturile" în sensul tradițional), mai degrabă decât cu cea a unui copil."

Circumstanțele, declară cei doi, în care avortul post-nastere ar trebui să fie considerat acceptabil includ cazurile în care nou-născutul ar deveni un risc pentru bunăstarea familiei. Autorii citează Sindromul Down ca un exemplu, precizând că în timp ce calitatea vieții persoanelor cu Down este de multe ori raportată ca fiind fericită, „astfel de copii ar putea fi o povară insuportabilă pentru familie și societate în ansamblu”.

Acest lucru înseamnă că, în cazul în care un nou-născut  ar împovăra sau deteriora din punct de vedere social, economic sau psihologic familia (sau societatea), atunci s-ar putea cere un avort post-naştere.

Ei afirmă că avorturile după naştere nu sunt de preferat celor înainte de naştere, dar ar trebui ca, în funcţie de circumstanţele apărute, această opțiune să fie pusă la dispoziție.

Şi, ca şi când ceea ce au declarat nu ar fi fost suficient de dezgustător, mai vin cu o mică „perlă”:

„Doar faptul de a fi om nu este în sine un motiv pentru a atribui cuiva un drept la viață.”

Haideţi să aprofundăm acest lucru:

Deci, dacă un copil se naște cu sindromul Down, sau cu un alt handicap, conform celor doi, un părinte ar trebui să poată pur şi simplu să-l omoare. Sau să spunem că mama decide că a fi părinte este prea stresant pentru ea. Ea ar putea, de asemenea, să decidă să-şi ucidă copilul. Copilul costă prea mulţi bani? Da, trebuie omorât. Toate aceste lucruri sunt perfect acceptabile, deoarece nou-născuţii nu sunt încă oameni reali.

Dar nu s-ar putea pune problema unei adopţii în cazurile menţionate mai sus? Ei bine, asta ar putea provoca stres emoțional mamei:

„Dacă mama ar putea „suferi un stres psihologic" atunci când trebuie să renunțe la copilul ei în favoarea altcuiva - ei afirmă că mamele naturale pot visa cum copilul lor se va întoarce la ele – atunci avortul după naștere ar trebui să fie considerat o alternativă permisă.”

Deci răspunsul şi în acest caz ar fi ... ucideţi copilul! Faptul că ei văd adopţia ca pe ceva care ar putea provoca un stres emoțional mamei, însă nu şi uciderea propriului copil, arată cât de bolnave sunt aceste două persoane.

Ceea ce este trist este că acest punct de vedere este inevitabil odată ce începe să li se permită oamenilor să definească ceea ce o ființă umană este de fapt. Dacă nu prețuim viața în totalitatea ei, atunci mai are importanţă când vom ucide un copil? În acest moment, care este diferenţa că bebeluşul ucis este născut sau nu?

Și în timp ce vi se pare incredibil că așa ceva ar putea fi permis vreodată în afara speculațiilor făcute într-un jurnal de bioetică, nu uitaţi ororile avorturilor prin naştere parțială. Iar argumentele aduse de aceşti profesori de etică sunt aceleași cu cele aduse în favoarea avorturilor de către activiştii pro-avort.

Activiştii pro-avort ar sfida cu siguranță acest lucru considerând că nu facem decât să exploatăm sentimentele de frică, dar aș fi curios să știu care este răspunsul lor. De ce este acceptabil a ucide un copil cu o zi înainte a se naşte, și inacceptabil să fie omoarât a doua zi după ce a fost născut. Când nu reușim să susţinem viața, aceasta este concluzia inevitabilă. Dacă dreptul de a alege ţine doar de alegerea mamei, cu nici o protecție dată copilului, mai are vreo importanţă când îşi ucide ea copilul?

 Prelucrare după: Live Action News

Notă: 

„Naşterea parţială” (partial-birth-abortion) este una dintre metodele chirurgicale utilizate în trimestrul II de sarcină.

Tehnica acestui tip de avort constă în inducerea naşterii prin provocarea contracţiilor uterine (medicamentos). De ce naştere, şi nu avort? Fiindcă fătul este deja viabil! Medicul întoarce copilul în aşa fel, încât să se prezinte cu picioarele înainte (ca într-o naştere pelviană); el scoate copilul trăgându-l de un picior, după care, cu ajutorul unei foarfeci, deschide regiunea cervicală şi cu un aspirator special aspiră creierul.

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com