Rutina intervine
atunci când noi nu trăim cu adevărat în Dumnezeu, pentru că în Dumnezeu este
ceva extraordinar de minunat, o bucurie din care nu ai mai vrea să ieşi. În
momentul când intervine această rutină noi suntem deja plecaţi cu mintea şi cu
inima, cu sufletul şi cu trupul departe.
Când simţim această greutate, deja am
făcut mulţi paşi spre întuneric, spre rău; şi el, diavolul, ne dă această
stare; şi însuşi sufletul nostru se anesteziază. Din cauza asta ni se pare
foarte greu. Când avem această senzaţie, acesta este un indiciu: Trebuie să mă
trezesc, dacă sunt în starea asta înseamnă că sunt departe şi trebuie să mă
silesc să îmi revin. În momentul când văd că am o neputinţă ca aceasta, trebuie
să mă silesc.
Sfântul Macarie cel Mare spune într-o
omilie de-a sa: Cel ce voieşte să se apropie de Domnul trebuie mai înainte de
toate să se silească a face bine chiar dacă inima sa nu vrea acest lucru. Să se
silească să iubească, chiar dacă nu are în el iubire. Să se silească să fie
smerit, chiar dacă îi lipsesc smerita cugetare şi smerenia. Să se silească spre
rugăciune, chiar dacă îi lipseşte rugăciunea duhovnicească. Să se silească spre
a fi răbdător şi nemânios, chiar dacă îi lipsesc din fire aceste însuşiri.
Sfântul
enumeră mai multe lucruri şi încheie zicând: Pe unul ca acesta, aşa văzându-l
Domnul, căci cu sila se apropie către El, îi va da iubire adevărată, smerenie
adevărată, rugăciune duhovnicească şi, într-un cuvânt, îl va umple de toate
roadele Duhului Sfânt.
Fără această silire de sine, însă, nu schimbăm nimic,
chiar cu toată teoria perfect învăţată.
Selecţii din dialogul dintre Protos. David R. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013
Sursă: Revista Cuvinte către Tineri 2013
0 comments:
Trimiteți un comentariu