Momentul ispitei este chiar locul în care vine
Vindecătorul si ne scoate din acel iad vindecându-ne.
Dacă năvălește în trupul tău tulburarea poftei, să o cuprinzi cu atenția și să o oferi Domnului
ca pe o jertfă cerându-I să te vindece. Ai să descoperi că una e tulburarea simțurilor și alta e lucrarea
gândului și a imaginii și că ai timp și putere să le desparţi.
Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă
orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare
cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea”
rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu
primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca
apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă
și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat
că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de
la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor
oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea
poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză
pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a
lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să
vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta
ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom
oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Rugăciunile ne sunt de folos pentru a ne așeza în legătură vie cu
Domnul ca să primim puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Apoi
mai avem de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și ne scoate din acel
iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă.
De asemenea, să cauţi și la părinții, bunicii și rudele plecate de la
noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără
pocăință. Dacă da, să ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în
sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu
mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi
va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta
prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ţi-au greșit sau învățat la rele,
sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept...
Monahia Siluana Vlad, Uimiri,rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu