„Aşteptare" de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă

De sus, spre staulul din Vifleem?

Din lume n-ai cules destul blestem?

Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă?

Spre duhuri vii, cu îngeri de lumină,

Spre inimi vii, cu strălucit alai,

Ci-n iesle nu e nici un fir de pai,

E numai piatră goală, numai tină.

În tainiţe de inimi nu e pace,

Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i.

Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui

Şi scutece noi n-avem din ce-Ţi face.

Tu vii... Pogori în noi ca-ntr-o pustie.

Te-mpiedici în nisip din loc în loc,

Dar nu găseşti nici apă-n noi, nici foc,

Nici albe dobitoace, ca să-ţi fie

Tovarăşi buni în drumuri tăinuite

Şi nici cioban cu glugă de blândeţi.

În noaptea noastră fără dimineţi

Nu sunt cărări de raze prăfuite.

Nu şi-ar găsi în noi ca să-i îndrepte,

Nici magii steaua lor cu lung fuior.

Arhanghelii venind din cerul lor,

Ar îngheţa pe nevăzute trepte.

Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va

Să dea viaţă golului din noi?

Aştept... În duh sunt gânduri cu noroi

Şi moartea-şi vântură în inimi pleava.