Sf. Teodora de la Sihla

de Alexandra Nadane

Pe 7 August Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Teodora de la Sihla, despre care Părintele Ioanichie Bălan scria în Patericul românesc că este una dintre cele mai sfinte călugărițe ale mănăstirilor noastre.

Cunoscută fiind ca ocrotitoare a monahilor și a pustnicilor, Sfânta Teodora este pentru tineri un model de viață și sfințenie, motiv pentru care a fost aleasă ca ocrotitoare a blogului nostru, Vremuri vechi şi noi.

Oricine citește viața Sfintei Teodora poate observa foarte ușor cum întâmplările se împletesc cu o dorință sinceră de a împlini permanent voia lui Dumnezeu și cu o ascultare desăvârșită. Aceste calități deosebite alături de alte virtuți o fac model din mai multe perspective:

1. Modelul tânărului creștin care îl descoperă pe Dumnezeu dintr-o chemare firească a inimii și care, cucerit fiind de frumusețea și bucuria minunii ce i se arată, trăiește permanent aproape de El, nu din bigotism sau habotnicie, precum pare unora, ci pentru că în Hristos viața are un sens, o bucurie și o nesfârșită libertate.

2. Modelul femeii creștine care își îndeplinește vocația în cadrul familiei. Sf. Teodora și-a dorit încă de când era mică să între în mănăstire, dar nu a luat această decizie în grabă și fără sfat, ci a așteptat să se împlinească voia lui Dumnezeu. Când părinții ei au insistat ca ea să se căsătorească a primit acest lucru, înțelegându-se cu soțul să trăiască în curăție până când pașii ei se vor îndrepta către calea pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Familia lor era cunoscută pentru faptele bune, pentru grija față de orfani, primirea de străini și ajutorarea tuturor celor aflați în nevoie. Sunt multe cazuri în care soții fără copii se consideră neîmpliniți și nu-și găsesc liniștea sufletească, însă de cele mai multe ori Dumnezeu are pentru aceștia o chemare mai frumoasă: să fie părinți pentru cei care nu au pe nimeni, să fie ocrotitori celor străini și să renască suflete prin grija pentru formarea copiilor și tinerilor. Nu sunt puține situațiile în care părinții și-au petrecut ani întregi așteptând un copil, iar, când au început să facă una dintre aceste fapte, Dumnezeu i-a binecuvântat cu un rod al dragostei lor. 

3.Model de bărbăție duhovnicească. Calea pe care și-a ales-o Sfânta Teodora nu a fost una ușoară și lipsită de probleme. Ultima înțelegere pe care a avut-o cu soțul înainte să plece la mănăstire a fost ca el să o urmeze,în cazul în care nu se întoarce timp de un an. Cu toate că Sfânta Teodora a intrat în viața monahală, nu a renunțat la această responsabilitate sufletească și se ruga mereu pentru el.

După ce au trecut doi ani, văzând Sf. Teodora că el nu reușește să biruie ispitele lumii și să o urmeze, și-a înmulțit rugăciunile și privegherile. În cele din urmă, mișcat fiind de modelul ei duhovnicesc și de darul Duhului Sfânt acesta a pustnicit în apropiere de peștera în care a viețuit sfânta până la sfârșitul vieții.

4. Model de dăruire și stăruință pentru monahi. Multe au fost ispitele pe care le-a suferit Sf. Teodora de la trup și de la diavol, însă niciodată nu a renunțat la această cale, niciodată nu s-a lăsat ispitită să se întoarcă în lume sau să-și caute un loc în care să ducă o viață mai ușoară. Pe toate le-a făcut cu sfat și binecuvântare, chiar dacă ajunsese la o mare înălțime duhovnicească și plutea deasupra pământului în timpul rugăciunii, iar monahilor care au venit la peșteră li s-a arătat în lumină.

Viața și minunile Sfintei Teodora nu se limitează la o perioadă istorică sau la povestirea întâmplărilor, ci continuă prin ajutorul neîncetat pe care îl oferă celor care se roagă ei cu credință. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre, mai ales pentru faptul că în ultima vreme tot mai mulți tineri mărturisesc că  viața lor s-au schimbat în urma apropierii lor de Sf. Teodora și de Mănăstirea Sihla, locul în apropierea căruia a pustnicit sfânta. Multe dintre acestea sunt cunoscute doar de cei care le-au trăit, pentru că oamenii lui Dumnezeu lucrează cu discreție și smerenie, iar tainele vor ieși la lumină atunci când va fi voia Lui.

Până să ajung la Peștera de la Sihla nu aveam o evlavie deosebită față de Sf. Teodora, dar totul s-a schimbat atunci când, într-o seară am pășit pentru prima dată pe scările din piatră care urcă spre acest loc. Sus era liniște, aproape că se întuneca, iar duhul rugăciunii îți învăluia sufletul în bucurie. Când am îngenunchiat și am început să mă rog sfintei, am simțit-o dintr-o dată foarte prezentă, atât de aproape de parcă aș fi stat de vorbă cu o persoană cunoscută. De atunci încolo mi-a fost adeseori de mare ajutor.

În perioada aceea în viața mea erau multe întrebări fără răspuns, multe lucruri necunoscute. Uneori voiam să fac ceva bun, dar nu găseam cea mai bună formă și greșeam, sau dacă ajutam pe cineva de cele mai multe ori preluam stările și durerile acelei persoane, pe care nu le puteam duce singură și nici nu știam modul în care să le gestionez. Toate aceste frământări se învârteau în mintea mea și de multe ori rămâneau fără răspuns.

Într-o zi am primit o lecție pe care probabil nu o voi uita niciodată. Eram cu un grup, mersesem la Peștera Sfintei Teodora și ne întorceam spre mănăstire. Când eram aproape să ajungem, ne întâmpină un părinte cu o geantă în mână și fără să spună nimic se îndreaptă către mine și îmi agață geanta de gât, făcându-mi semn să îmi văd de lucru mai departe, fără să o dau jos. Întâmplarea a stârnit mirarea mea și amuzamentul celor din jur, dar m-am hotărât să ascult și fac așa cum mi-a spus părintele, numai că pe măsură ce trecea timpul, părintele mai adăuga diverse obiecte care făceau geanta din ce în ce mai grea, până devenise imposibil de purtat. Atunci a venit și mi-a spus : „Vezi cum este dacă îți place să porți traistele altora?”. De atunci am început să înțeleg că omul nu poate duce singur toate greutățile lumii, însă se poate ruga pentru el și pentru ceilalți, se poate smeri, cunoscându-și neputințele și poate cere ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului.