Lumină - de Zorica Lațcu

foto: Radmila Ostojic(Orthphoto)

Cu raza, baţi din veci aceeaşi cale,

Cum vii din nesfârşit înspre-nserări,

În umbra noastră faci din nou cărări,

Să Te primim cu svon de osanale.

Te dăruieşti cu rodul toamnei Tale,

Doar celor care plâng în aşteptări,

Aluneci lin, căzând din zări în zări

Spre duhuri care ştiu să fie goale.

Tu treci mereu în neguri nesfârşite,

Să biruieşti amurgul prin Calvar

Şi-n taina frumuseţii negrăite,

Te naşti de sus în foc de raze iar,

Ca să-mplinești minuni făgăduite,

Lumină Tu, nespus de mare har!

Sursă: Poezii Românești

Rodire - de Zorica Lațcu

foto: Radmila Ostojic(Orthphoto)

Miez alb în sâmburele meu de lut,

În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut.

Sau poate eu eram în Tine-nchisă

Ca sâmburele-n carnea de caisă?

Căzusem în pământ de undeva

Şi miezul dulce-n mine aştepta...

A fost o vreme secetă în ţară,

Livezile pe dealuri se uscară,

Pădurile ardeau adânc pe cer,

Şi iarna fu senină şi cu ger.

În mine miezul alb stătea-neştire,

El nu-şi pierdu puterea de rodire.

Ca ceara-n uscăciune m-am topit,

Dar lacrimi izvorând, m-au răcorit.

Şi lacrimi după lacrimi se-nșirară,

Urzind mănoase ploi de primăvară.

Crengi mari, cu blândă floare, au crescut

Din miezul sâmburelui meu de lut.

Ci nu ştiu cum să Te numesc, Iubire:

Părinte, frate, domn, prieten, mire...

Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu,

Dar parcă, Doamne, Mumă-mi eşti şi Fiu.

Sursă: Poezii Românești

„Aşteptare" de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Mai vii şi astăzi? Mila iar te poartă

De sus, spre staulul din Vifleem?

Din lume n-ai cules destul blestem?

Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă?

Spre duhuri vii, cu îngeri de lumină,

Spre inimi vii, cu strălucit alai,

Ci-n iesle nu e nici un fir de pai,

E numai piatră goală, numai tină.

În tainiţe de inimi nu e pace,

Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i.

Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui

Şi scutece noi n-avem din ce-Ţi face.

Tu vii... Pogori în noi ca-ntr-o pustie.

Te-mpiedici în nisip din loc în loc,

Dar nu găseşti nici apă-n noi, nici foc,

Nici albe dobitoace, ca să-ţi fie

Tovarăşi buni în drumuri tăinuite

Şi nici cioban cu glugă de blândeţi.

În noaptea noastră fără dimineţi

Nu sunt cărări de raze prăfuite.

Nu şi-ar găsi în noi ca să-i îndrepte,

Nici magii steaua lor cu lung fuior.

Arhanghelii venind din cerul lor,

Ar îngheţa pe nevăzute trepte.

Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va

Să dea viaţă golului din noi?

Aştept... În duh sunt gânduri cu noroi

Şi moartea-şi vântură în inimi pleava.