Aici așezăm povestea unor fapte
petrecute cu câțiva
ani în urmă, istorisite de Pr. Dimitrie, preotul paroh al bisericii ortodoxe
Sfântul Vasile din cartierul Pireu din Atena, capitala Greciei.
„Într-o dimineață după Sfânta Liturghie, un
om în vârstă de cincizeci de ani a venit să vorbească cu mine. Nu îl cunoșteam și nici nu-l mai văzusem
vreodată în biserica unde slujesc. Mi-a vorbit despre un om în vârstă de
patruzeci și
doi de ani, ce era internat la spitalul din Pireu, Grecia. Era diagnosticat cu
cancer. Boala se răspândise prin tot corpul acestuia și metastazase în creier.
După o investigație
medicală, doctorii i-au spus că nu pot face nimic pentru a-i salva viața. I s-au prescris doze mari
de medicamente însă acestea nu-i îmbunătățeau
cu nimic starea. Domnul acesta mi-a spus că pacientul de pe patul spitalului
era o rudă apropiată de-a sa. Apoi m-a rugat să merg cât mai curând posibil la
spital pentru a-l împărtăși cu
Sfintele Taine.
Am mers la spital după cum
mi s-a cerut pentru a-mi îndeplini această obligație. De îndată ce am intrat în camera
bolnavului, mi-a fost clar faptul că se afla într-o stare foarte gravă. Mi-am
dat seama că boala se răspândise în creierul bolnavului și că nu mai avea șanse să supraviețuiască. Zilele lui erau
numărate. Pacientul era singur în cameră. Toate celelalte paturi erau goale. La
un moment dat, pacientul s-a trezit din inconștiență și a deschis ochii. M-a văzut
imediat și cu mare greutate mi-a
povestit următoarele:
"Familia mea m-a internat în
acest spital acum treizeci și
cinci de zile. În rezerva în care am fost repartizat a mai stat cu mine un om
în vârstă de optzeci de ani. Acesta era bolnav de cancer osos. Avea dureri
insuportabile. În ciuda durerilor sale, se ruga neîncetat: ‘Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție Dumnezeule’ urmând ca
după asta să spună și
alte rugăciuni. Eu nu credeam în Dumnezeu și
auzeam acestea pentru prima dată în viața
mea. Nu călcasem în viața
mea într-o biserică. De aceea am devenit așa de
speriat când am observat că după ce rostea acele rugăciuni se liniștea și dormea liniștit timp de două trei ore.
Însă când se trezea începea din nou să geamă din cauza durerilor insuportabile.
Apoi relua rugăciunea și
spunea ‘Slavă Ție
Dumnezeule!’
Eu sufeream de asemenea din
cauza durerilor îngrozitoare dar el, în ciuda durerilor acestora, continua să-l
slăvească pe Dumnezeu. Dar eu, în frustrarea provocată de durerile pe care le
simțeam, huleam numele lui
Hristos și al Sfintei Sale Maici.
Bătrânul chiar îi mulțumea
lui Dumnezeu pentru faptul că i-a dat cancer. Auzindu-l cum se ruga mereu și fiind în suferință din cauza durerilor ce mă
chinuiau, m-am înfuriat pe el. Pe lângă faptul că se ruga neîncetat, el cerea
zilnic să primească Sfânta Împărtășanie.
Eu, cel păcătos, îl înjuram
mereu și-i spuneam: ‘Taci, mai taci
odată! Oare nu vezi că Dumnezeul pe care îl slăvești ne chinuie amarnic cu această boală
blestemată? Care Dumnezeu? Nu există Dumnezeu!’ Bătrânul mă asculta în liniște și apoi îmi spunea cu blândețe: ‘El există, copile,
Dumnezeu există cu adevărat și El
este Tatăl nostru iubitor. Prin boala pe care El ne-a dat-o, noi ne curățim de multele noastre
păcate.’ Aceste replici ale bătrânului mă făceau să fiu și mai nervos și am început încă odată să hulesc
atât pe Dumnezeu cât și pe
demoni. Am început să țip și să zic: ‘Dumnezeu nu
există! Eu nu cred că există; nici Dumnezeu, nici Împărăția Sa, și nici în cealaltă lume.’
După acest schimb de replici
dintre noi îmi spunea cu blândețe:
‘Așteaptă și vei vedea cu ochii tăi cum
este luat din trupul său sufletul unui creștin
credincios. Eu sunt păcătos dar Dumnezeu mă va milui prin Harul Său. Ai
răbdare, căci ai să vezi și ai
să crezi!’ A început să laude neîncetat pe Dumnezeu și pe Sfânta Sa Maică. Spunea
o anumită rugăciune închinată Fecioarei Maria care repeta cuvântul ‘Bucură-te
(luată din Imnul Acatist) - el cânta -
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară și
Cuvine-se cu adevărat.’
La un moment dat, s-a oprit
din rugăciune și
l-am auzit spunând: ‘Bine ai venit, îngere păzitorul meu! Îți mulțumesc pentru că ai venit cu
o astfel de petrecere strălucitoare de îngeri să iei sufletul meu.’Într-o stare
de șoc, mi-am deschis ochii
pentru a vedea înainte-mi oastea cerească. Atunci bătrânul s-a însemnat cu
semnul Sfintei Cruci; și-a
încrucișat mâinile pe piept și și-a dat ultima suflare.
Deodată salonul de spital s-a umplut de o lumină strălucitoare care era mai
luminoasă decât zece sori. Eu, necredinciosul, ateul, materialistul, am văzut
acest miracol cu ochii mei. Apoi camera s-a umplut de bună-mireasmă. Am fost
uluit de ceea ce am văzut pentru că atunci mi-am dat seama că în tot acest timp
bătrânul a avut dreptate.
Atunci mi-am chemat părinții și le-am spus tot ceea ce am
văzut și am simțit. Mâniindu-mă i-am certat
pentru că nu mi-au vorbit niciodată despre existența lui Dumnezeu. Apoi mi-am
chemat aproape toți
prietenii și
rudele și i-am rugat să-mi spună tot
ce știau despre credința în Dumnezeu despre care
nimeni nu mă mai învățase
niciodată. Părinte, acum cred cu adevărat că Dumnezeu există. De aceea te rog
să mă spovedești și să mă împărtășești cu Sfintele Taine.”
Minunat este Dumnezeu întru
sfinții Săi!
Antonios Tenedios -
Mitilene, Grecia
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu