Scara, Mănăstirea Suceviţa
Neparticiparea la Sfânta
Liturghie în sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de
regret.
În ultimul timp am observat
că tot mai numeroşi credincioși cu
serviciu, pentru care s-au luptat mult să-l obțină sau se zbat stăruitor ca să și-l mențină, se preocupă de modul
cum este bine să procedeze în sărbătorile din cursul săptămânii, atunci când, nefiind
declarate libere legale, se văd constrânși
să-și împlinească obligațiile contractuale.
Intervine, așadar,
o problemă inevitabilă: cum se țin
praznicele în zilele de lucru?
Pe bună dreptate, în
societatea contemporană nici nu concepem ca funcționarii publici ori cadrele didactice sau
personalul medical să nu lucreze, chiar de mâine, bunăoară, s-ar prăznui un
sfânt având cruce roșie.
Ce s-ar întâmpla într-un spital într-o asemenea situaţie, neasigurându-se garda
necesară nici măcar pentru intervențiile
de urgență? Sau într-o unitate de
ambulanță? Sau la o regie de
transport în comun a unui oraș?
Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau orfelinat nu ar
prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar
fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, în astfel de zile, când toți călugării se află la
dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește
pregătind masa pentru viețuitori
ori pentru creștinii
care solicită la finele slujbei un blid de mâncare.
Cum facem, deci, să ne
îndeplinim obligațiile
profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Intuiesc că mulți vor invoca memorabilele
cuvinte ale Mântuitorului Hristos: Marto, Marto, te silești și de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie.
Maria și-a ales partea cea bună
care nu se va lua de la ea. Nimic de zis: suntem datori să ne asumăm cuvintele
Domnului Hristos, împlinindu-le. Însă situația
evanghelică invocată anterior comportă o dezbatere atentă. Putem considera că
în casa celor două surori, Marta și
Maria, era sărbătoare, căci ce altceva înseamnă întâlnirea cu Hristos și sfinții Lui? Ce bucurie mai mare
există în viața
unui om decât primirea lui Hristos în căminul său? Cu toate acestea, Marta
muncea, pregătind masa invitaţilor, pe când Maria sărbătorea. Dojana
Preasfântului oaspete a venit doar atunci când Marta, din prea mult zel,
transforma totul într-un prilej de roboteală excesivă, îndemnând-o pe Maria să
renunțe la ascultarea Cuvântului
dumnezeiesc în favoarea lucrului. Aşadar, porunca e poruncă. Trebuie să ținem sărbătorile!
Dar, deopotrivă, obligațiile profesionale
nerespectate riscă să atragă după sine nu doar perturbarea unor activități vitale în societatea
contemporană, ci și
desfacerea contractului de muncă! Câți șefi ar accepta ca
subalternii să lipsească de la serviciu pentru a merge la Sfânta Liturghie?
Sigur, ar fi ideal ca ocârmuitorii în drept să procedeze așa, dar, din păcate,
realitatea este alta. Aici, în zona Neamțului,
cunosc persoane care diriguiesc anumite unități economice şi care, din fericire, în zilele
de sărbători nu muncesc, oferind posibilitatea angajaților să se hrănească
duhovnicește
în cadrul Liturghiei. Ar fi și
mai frumos ca toți
acei simbriași să
folosească timpul liber pentru Biserică. Dar cum procedăm cu cei care nu pot
lipsi de la muncă?
Voi încerca un posibil
răspuns, fără pretenția
de valabilitate generală. Sunt convins că alți
duhovnici au, probabil, soluții
mai adecvate. Eu, unul, am stat și am
chibzuit: nu pot să-i dau canon unui fiu duhovnicesc, medic chirurg de
profesie, să lipsească din gardă, ci îl îndemn să săvârșească o altfel de liturghie,
a iubirii, care este prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind
„instrumentul” desăvârșitului
Taumaturg, prin el se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiţi
şi împovărați de
grele suferințe.
Sigur, se cuvine să adăugăm un sfat: să nu piardă următoarea Sfântă Liturghie.
La fel în cazul învățătorilor
ori profesorilor: în zile de sărbătoare din cursul săptămânii sunt datori să meargă
la școală, unde împlinesc
liturghia „cuvântului”, trudind la luminarea învățăceilor. Neîndoielnic, nici ei nu trebuie să
uite că fără părtășia
cu lumina și înțelepciunea Veșnicului Învățător, nu vor izbuti să
treacă peste pragul informativ al cursurilor pentru a ajunge la cel formativ,
adăugând astfel actului educațional,
pe lângă perfecționarea
intelectuală, pe cea spirituală.
Practic, dacă timpul și împrejurările permit, cei
obligaţi să muncească în zilele de sărbătoare, se pot abate în drumul către
locul de muncă pe la biserică. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând
făgăduința că vor reveni să-și împlinească datoria de bun
creștin. După terminarea
programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist.
Sărbătoarea nu presupune doar slujbă și
odihnă, ci și
lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei
singuri, să zăbovim mai mult în preajma celor ce rătăcesc pe cărările umbroase
ale acestei vieți.
Peste toate, neparticiparea
la Sfânta Liturghie în sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de
regret. Să evite ca nefirescul să nu devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl
împiedică să fie prezent la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte
pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminica să ajungă numaidecât în
„anticamera Împărăției
lui Dumnezeu”. Doar împărtăşindu-se din acelaşi potir cu ceilalți membri ai comunității, acelaşi duh al iubirii
se roagă în toţi, fiindcă ei alcătuiesc un singur trup, găsindu-se într-o
interioritate reciprocă de existenţă. Prezenţa continuă a lui Hristos în
Liturghie coboară cerul pe pământ, transfigurează şi sfinţeşte făptura,
făcându-ne să gustăm pe pământ fericirea cerească viitoare. Aceasta face din
Sfânta Liturghie un mediu al cunoaşterii intermediate de simţire și sentiment mai ales în sărbători când, tainic
ne întâlnim cu „prietenii lui Dumnezeu”, sfinții. Așa
procedând, vom înțelege
mai bine spusele Sfântului Ioan de Kronstadt: „Dumnezeiasca Liturghie este
izvor de comuniune, de lumină şi de sfinţenie. Este vieţuire în rai, împreună
şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui.”
Arhim. Mihail Daniiluc
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu