Beneficiarul proiectului de lege pentru consilierea înainte de avort este, în primul rând, femeia

joi, 18 octombrie 2012

| | |

Răspunsul Asociaţiei Provita Media, la întrebările adresate de revista „Elle” cu privire la proiectul de lege privind consilierea în criză de sarcină. La întrebările Ioanei Ulmeanu (Elle) a răspuns Larisa Iftime.

1. Proiectul de lege iniţiat de Sulfina Barbu împreună cu Marius Dugulescu a generat câteva controverse. De ce aţi ales dumneavoastră să susţineţi acest proiect ?
Acest proiect poate îmbunătăţi sănătatea femeilor din România, informându-le despre ceea ce înseamnă un avort şi care sunt consecinţele lui asupra lor. Suntem mulţumiţi că, în sfârşit, doi parlamentari au iniţiat un asemenea proiect şi alţi 49 îl susţin. Noi, care monitorizăm felul cum evoluează lucrurile în acest domeniu, prin buletinul „Dosar Provita Media”, pe care-l elaborăm lunar, din 2003, observăm cum, în ultima vreme, lucrurile evoluează pozitiv. Tot mai mulţi oameni sunt reticenţi la avort şi-şi pun probleme cu privire la consecinţele lui. 
Acum câţiva ani, mai exact, în 2003, când am făcut o anchetă printre parlamentari, pe această temă, aproape nu am găsit o persoană, un parlamentar, în speţă, care să fie atent, cât de cât, la problemele avortului. Nu mai vorbesc de cineva care să fi iniţiat un asemenea proiect de lege. Şi atunci am vorbit cu reprezentanţii organizaţiilor de femei din partidele principale din Parlament. Acum, după cum vedeţi, parlamentarii şi instituţiile devin din ce în ce mai atente. Eu cred că lucrurile vor evolua chiar mai bine decât atât. Ştim cu toţii că, după 1990, avortul evoluase atât de îngrijorător, încât în ochii străinilor, această situaţie era cel puţin ciudată. Străinii se uitau – şi se mai uită la noi – ca la un popor barbar, ieşit din comunism, cu totul fără frică de Dumnezeu. Şi acest interviu este semnul că presa a devenit atentă la problemele din jurul avortului, nu numai la cifrele lui. Şi, apoi, să nu uităm că, avortul, ca fenomen social la scară largă, este de dată relativ recentă. 
La peste o jumătate de secol de la legalizarea lui în ţările industrializate au început să apară şi reacţii împotrivă, în principal, deoarece avortul lasă răni adânci, atât în inima mamelor, cât şi în inima taţilor. În Marea Briatnie, SUA, Franţa, Italia, Germania, Spania şi în multe alte ţări ale lumii se extinde mişcarea „Silence no More”. Acum, aceasta există şi în România, prin proiectul „Rupe tăcerea”. În cadrul acestei mişcări, femei şi bărbaţi, tineri sau bătrâni, mărturisesc în public tragedia avortului pe care l-au trăit, tocmai că societatea să înţeleagă ce înseamnă drama unui avort.

2. Care credeţi că vor fi beneficiarii acestui proiect şi la ce rezultate pozitive vă aşteptaţi ca urmare a lui ?
Beneficiarul acestui project este, în primul rând, femeia şi cei din jurul ei. Problema femeii, în România, în ultimii ani, este destul de controversată. Pe de o parte, feminismul vrea ca femeia să devină activă social, să fie cât mai prezenta în realităţi politice, dar toate acestea făcându-se pe fondul deteriorării unei situaţii, a unor comunităţi şi instituţii cu tradiţii. Familia începe să aibă din ce în ce mai multe probleme, femeia nu mai are timp să se ocupe de educaţia copilului. Când vorbesc de educaţie, nu mă refer doar la a-l ajuta pe copil să-şi facă temele, ci la a-l pregăti să facă faţă unei realităţi specifice, unei societăţi deschise la tot felul de noutăţi. Iar unele din aceste „noutăţi” îi derutează pe copii, îi deturnează afectiv, îi tulbură. 
Nimeni nu contestă, cred, faptul că, în acest moment, în societatea românească există foarte multă violenţă. Violenţa se manifestă ca o infracţiune, dar mai ales ca atitudine comună. De aceea rolul femeii, al mamei este foarte important în a ajuta la intrarea copiilor în lume, a-i asigura un suflet sau un psihic echilibrat, cum se spune. Avortul, iar spun, are consecinţe fizice multiple. Nimeni nu contestă acest lucru. Toate aceste suferinţe se adună undeva, mai ales, în familie, mai ales în jurul mamei. Toţi din jurul femeii suferă, de la soţ, la copil. Dacă discutăm doar la general această lege, ea nu ar face decât să ridice o problemă morală femeilor care vor să facă un avort. Le-ar face să înţeleagă că avortul nu este un fapt comun, ca acela de a mânca sau a bea un pahar de apă. 
Avortul este o operaţie complexă din punct de vedere fizic, precum şi o problemă din punct de vedere psihic şi moral. Legea nu face decât să ridice un semn de întrebare. Ea le face pe femei să se mai întrebe încă o dată, dacă e bine sau rău ceea ce fac. În proiectul de lege, nu există nici un paragraf prin care să se interzică avortul.

3. Credeţi că pot exista şi consecinţe negative ale acestui proiect, după cum susţin ONG-urile care au cerut retragerea lui ?
ONG-urile care cer retragerea lui, a căror activitate o cunosc bine, susţin de 20 de ani o deschidere şi mai mare pentru avort. Ce consecinţe negative ar putea avea această lege, dacă, aşa cum vedeţi, ea ridică doar probleme de natură teoretică? Practic, ea nu obstrucţionează pe nimeni. Faptul că a apărut un grup de parlamentari care au iniţiat un asemenea proiect, ne spune că există deja un curent social care se împotriveşte avortului. În aceste întrebări din lege se regăsesc punctele de vedere ale acestei părţi din populaţie. Aşa evoluează realitatea. Răspund acum cu argumentele grupurilor care vor să blocheze legea. Dacă aş răspunde cu argumentele noastre, ale acelor care practică creştinismul, mersul la biserică, lucrurile ar sta cu totul altfel. Aş întreba, de ce marile ziare şi televiziuni, în zilele de mari sărbători creştine, dau cifre impresionante despre majoritatea oamenilor care sărbătoresc aceste evenimente creştine? Televiziunile fac rating pe sărbătorile creştine. Guvernul dă liber oamenilor de Paşti şi de Crăciun. Asta însemnând că majoritatea oamenilor vrea să se bucure, să sărbătorească. Este doar, credeţi, un eveniment cultural? Şi dacă ar avea doar valoare culturală asemenea evenimente, asta ar însemna că o mare parte din oameni îşi orientează viaţa, cel putiun din punct de vedere cultural, după Biserică. Atunci nu credeţi că ar trebui să fie luată în seamă şi morală creştină? Dacă n-am face-o nu ne-am situa, oare, într-o poziţie schizoidă, din punct de vedere psihic? Am fi duali.

4. Există posibilitatea ca o astfel de lege să încalce în vreun fel drepturile femeilor ?
Dacă vorbim despre „drepturile femeii de a dispune de propriul corp”, concepte ultraliberaliste, da. Dar avortul nu este o procedură terapeutică, de vindecare. Gama complicaţiilor medicale, care urmează unui asemenea „drept”, este mare, putând ajunge chiar până la deces. Acest „drept al femeii de a dispune de propriul corp” poate fi înţeles şi ca un fel de automutilare. Mentalitatea acestor „drepturi” nelimitate, din păcate, a creat această situaţie cu totul specială a femeii din România. Femeia din România, n-o spun eu, o spune chiar mass-media, are din ce în ce mai multe suferinţe. Suferinţele provin şi din viziunile pe care le-au adoptat în ultimii ani. Nimeni nu poate contesta faptul că în ultimii ani România a fost dominată de idei extremiste feministe, viziuni ateiste. 
Mie această situaţie mi se pare asemănătoare cu începutul revoluţiei bolşevice, la 1918, aşa cum am citit că s-a întâmplat atunci. Câţiva ani, după instaurarea bolşevismului, tot felul de mentalităţi ultraliberaliste au fost prezente în societatea rusă. De acolo a venit „actul sexual echivalent cu a bea un pahar de apă”, dacă o cităm pe prima femeie-ambasador din URSS, Alexandra Kollontai. La fel este înţeles şi astăzi. Ai nevoie... bei un pahar cu apă. Ei bine, această lege pune câteva întrebări pertinente asupra acestei situaţii deşanţate. Înseamnă oare că, prin această lege, sunt obsrtucţionate libertăţile femeii? Aş mai avea două obiecţiuni referitor la felul cum este înţeles conceptul de libertate a femeii. Prima se referă la limbă de lemn a ideologiilor noi. Ca şi în comunism, unde în ideologie se vorbea de libertăţile omului, în politicile actuale de acest gen, când se vorbeşte de libertatea femeii „de a dispune de propriul corp”, într-un limbaj natural, aceasta ar însemna: femeia să nu mai aibă grijă de copii, femeia să renunţe la căsătorie în orice moment, femeia să intre aibă relaţii sexuale de la cea mai mică vârsta posibilă, fără nicio oprelişte morală, femeia să facă avort fără a se întreba dacă e bine sau e rău etc.
A doua obiecţie, legat de libertăţile femeii, constă în aceea că nu luăm în seamă problemele pe care le-a creat acest concept în ultimii ani. Dacă ţinem seama de consecinţele practicării conceptului „tuturor drepturilor şi libertăţilor” de 20 de ani la noi, situaţia femeii s-a agravat foarte mult, mergând spre tot felul de extremisme. Avortul este unul dintre aceste acte duse la extrem. Nu se automutilează ea prin astfel de operaţii repetate cu frecvenţa tot mai mare? Şi s-ar putea că este din ce în ce mai nefericită. Ce câştigăm, atunci, mergând în continuare pe acest concept?

5. Probabil că, în multe dintre cazuri, alegerea pe care o au de făcut femeile este aceea dintre a naşte sau nu un copil care nu poate fi îngrijit, crescut, educat sau iubit corespunzător. Care alegere este cea firească în acest caz şi de ce ?
Întrebarea dvs trimite la o anume viziune de viaţă. Dacă îi întrebăm pe copiii orfani dacă sunt fericiţi că trăiesc, că s-au născut, să vedeţi cum mulţumesc mamelor lor că i-au adus pe lume. Vorbind despre „alegerea de a avea un copil la timpul potrivit”, nu întotdeauna ne reuşeşte acest lucru. Totuşi, femeia alege să aibă o relaţie fundamentală cu un copil sau nu? Este aceasta cea mai frumoasă relaţie din punct de vedere moral şi sufletesc, cea a mamei cu copilul său? Vă las să răspundeţi. Mai mult, femeia se schimbă în bine, în relaţia cu copiii săi, prin faptul că fiecare este unic şi aduce cu el ceva pe lumea asta. 
Din toate aceste relaţii, femeia are numai de câştigat. Este incomparabil ceea ce primeşte o femeie din relaţia ei cu un copil atunci când îl iubeşte, faţă de orice relaţie a ei cu o funcţie sau cu un salariu mare. Eu cred că orice femeie trebuie să opteze pentru situaţiile care sunt benefice sufletului ei. Dacă se îmbunătăţeşte situaţia femeii din punct de vedere sufletesc, şi situaţia socială din România se va îmbunătăţi. În primul rând, femeia trebuie să opteze pentru o situaţie care s-o aşeze într-o relaţie benefică cu sufletul ei. Dacă va reuşi acest lucru, va reuşi să-şi rezolve şi poziţia ei socială.

6. Cum poate o astfel de lege, privită deja drept o privare de drepturi pentru femei, să fie o soluţie pentru aceste femei ?
Să discutăm în termeni politici... Faptul că există o iniţiativă parlamentară, aceasta înseamnă că parlamentarii care au iniţiat-o considera că există în societate un număr de femei care acceptă acest punct de vedere. Dacă n-ar exista o asemenea realitate, fiţi sigură că nici un parlamentar n-ar mişca un deget. Cum v-am mai spus, situaţia la noi este în prefacere. Tot mai mulţi oameni îmbrăţişează punctul de vedere care contravine acceptării libertăţii excesive a avortului. Desigur că există şi un număr de femei care, în continuare, nu pot fi zdruncinate din viziunea care domnia de 20 de ani România. Dacă ele vor să-şi asume în continuare consecinţele acestei situaţii în care se afla femeile din România, situaţii deplorabile, din punct de vedere fizic şi sufletesc, atunci să continue aşa. 
Eu cred că tot mai multe femei, dacă vor exista semne de întrebare, cel puţin - căci legea nu ridica decât semne de întrebare şi nu opreşte pe nimeni – vor încerca să-şi reconsidere viaţa, să accepte altă viziune. Orice om raţional, căruia nu-i merge bine, urmând un anume curs al vieţii, cred că încearcă să şi-l schimbe. Orice om caută o cale a reuşitelor lui. Iar reuşitele omului, în primul rând, sunt cele care vorbesc despre suflet. Despre împăcarea sufletească.

7. În timp ce o parte a propunerilor din proiectul de lege au fost primite bine – informarea cu privire la riscuri şi complicaţii, explicarea alternativelor la avort ; alte prevederi au fost considerate ca făcând apel la emotivitatea pacientelor – informarea cu imagini foto/video a procedurii de avort, sublinierea faptului că embrionul este o fiinţă umană din momentul conceperii.
Dacă ne-am uita la legile americane privind consilierea înainte de avort, am fi foarte uimiţi să constatăm că, acolo, 33 de state cer ca femeii să i se dea informaţii despre procedura de avort specifică, în timp ce 21 de state cer ca femeii să i se dea informaţii despre toate procedurile obişnuite de avort. Alte 11 state includ informaţii despre abilitatea fătului de a simţi durerea. De asemenea, 18 state includ informaţii exacte despre posibilul efect al avortului asupra fertilităţii viitoare; 6 state oferă informaţii despre legătura dintre cancerul mamar şi avort; 20 de state includ informaţii despre posibile reacţii psihice ale femeii după avort etc. 
Desigur că, aşa cum am spus până acum, legea nu face decât să pună probleme din punct de vedere moral şi sufletesc. Unde există suflet, există şi emotivitate. Cât priveşte felul cum numim noi copilul, fie „embrion”, „fat” sau „copil”, aici se ascunde una dintre deturnările făcute de limbajul de lemn. Limbă de lemn a celor care susţin avortul numeşte copilul „masă celulară”, „produs de concepţie”. Nicidecum embrion, făt sau copil. Asta înseamnă că ei se feresc să răspundă la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, se feresc să spună că în pântecele mamei însărcinate este un copil. Iar copilul este o fiinţă umană din momentul concepţiei. Asta este o problemă fundamentală, la care răspunde în mod misterios afectivitatea femeii, nu aceasta raţionalitate de tip ideologic. 
Orice femeie însărcinată are intuiţia că poartă în pântece o fiinţă umană. Să spunem acest adevăr. Dacă nu-l spunem, psihicul nostru devine schiziod. El lucrează cu două adevăruri, dintre care unul cu siguranţă este fals. Asta duce la crearea de ambiguităţi de natură psihică, accentuate de alte greutăţi, până la boli psihice. Mai mult, chiar susţinătorii avortului recunosc că femeia însărcinată este, de obicei, neliniştită atunci când se află în faţa unui avort. De ce se întâmpla acest lucru ? Dacă în uterul ei nu se afla o fiinţă umană, un făt, un copil, de ce s-ar nelinişti? Una din explicaţii ar fi ca inconştient, intuitiv, femeia ştie că are acolo un copil, pe care doreşte să-l apere cumva.

8. De ce credeţi că sunt necesare aceste precizări, mai ales în condiţiile în care, în cazul nici unei alte proceduri medicale, nu există obligaţia de a vedea cum va decurge procedura respectivă ?
Noi vorbim de o procedură cu totul specială. Nu vorbim de o operaţie la unghii sau la păr. Vorbim de o operaţie în care o femeie are probleme emoţionale şi morale. O sarcină este rezultatul unei experienţe afective. Nu este ceva doar raţional şi mecanic. De aici rezulta complexitatea operaţiei. Mai sus, am explicat că la mijloc este vorbă nu de o „masă biologică”, „de o îngrămădire de celule”, ci de un făt, de un copil. Imaginaţi-vă un medic care face fertilizare în vitro şi explică la televizor că, „din momentul concepţiei, putem şti ce culoare va avea părul şi ochii lui, putem şti şi de ce sex va fi bebeluşul”. 
Atunci: are femeia însărcinată în pântece un copil, cum spune specialistul în FIV, sau are „o masă de celule”, cum spune medicul care face avort? Judecaţi şi singură. Şi atunci o astfel de operaţie nu trebuie cumva monitorizată de măsuri speciale? Iar în lege sunt prevăzute câteva asemenea măsuri. Asemenea măsuri nu sunt decât de prevenţie. Şi, din datele pe care le avem, nici o femeie consiliată nu a regretat că a născut, am auzit însă foarte multe femei care au regretat avortul. Totuşi, legea prevede că decizia finală este a femeii.

9. Credeţi că o asociaţie creştină are datoria de a susţine astfel de proiecte, chiar dacă unii dintre cei afectaţi de proiectele respective nu sunt creştini ? De ce ?
Referitor la prima parte a întrebării, răspund cu toată convingerea că nu numai creştinii accepta o asemenea viziune, că o femeie însărcinată poartă în pântece un copil, iar această relaţie este de natură cu totul specială. Şi orice suferinţă a copilului se răsfrânge şi asupra sufletului ei. De altfel, aş vrea să vă întreb şi eu de ce cei care se opun avortului, trebuie să plătească pentru avorturi din contribuţia lor către stat? După cum ştim, mare parte din avorturile din spitalele de stat sunt subvenţionate de la buget. 
Legea nu face apel la credinţă, ci pune câteva întrebări de natură sufletească, de natură psihică. În prezent, există peste 250 de studii în lume, care arata ca avortul are consecinţe psihice. Susţinătorii avortului afirma că aceste studii ar fi „un mit” şi nu sunt „recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”. Dar OMS susţine avortul, accesul liber la avort, cum poate fi imparţial faţă de aceste studii? Iar studiile există, publicate în reviste de prestigiu de specialitate şi numai cei care nu doresc să audă de ele spun că nu există. Nu mai vorbesc de studiile care trimit la legătura dintre avort şi bolile fizice. Amintesc aici că 6 state americane oferă informaţii, în cadrul consilierii înainte de avort, despre legătura dintre cancerul mamar şi avort. Pentru asta nu trebuie să faci apel la credinţă, ci doar la cunoştinţe elementare medicale. 
Cum am arătat mai sus, numărul celor care încep să fie atenţi la consecinţele avortului a crescut la noi. Din păcate, nu avem încă studii care să spună celor neconvinşi că situaţia se schimbă. Aş spune că aceasta este una din datoriile presei. Presa să „ia pulsul” realităţii, cum se spune, şi să informeze corect oamenii. Dacă faceţi anchete printre oameni, veţi vedea că mulţi sunt nemulţumiţi de problemă morală din România, doresc o „renaştere morală”. Între toate aceste probleme de natură morală şi sufletească există o legătură directă sau indirectă cu avortul şi cu creşterea excesivă a mentalităţilor în favoarea sexualităţii fără limite.


Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.