Nu în zadar se afirmă
faptul că "o casă de preot are pereţi de sticlă", pentru că familia preotului
este mereu în centrul atenţiei întregii comunităţi. Ea poate zidi sufleteşte
foarte mult, poate reda societăţii actuale adevărata percepţie a ceea ce înseamnă
o familie creştină, cum la fel poate distruge enorm sufleteşte pe enoriaşi,
dacă se constituie într-un exemplu negativ“, e convins pr. Ioan Simiraş.
Parohul de la Hangu, judeţul Neamţ, ne-a mărturisit câteva dintre bucuriile
unei familii binecuvântate cu opt copii, schiţându-ne, în cele ce urmează,
imaginea unei familii de preot, aşa cum o vede Sfinţia Sa.
Cum
ar trebui să fie familia preotului, pentru a se constitui într-o a doua şcoală
de spiritualitate, după biserică?
Se ştie faptul că familia
preotului are un rol misionar foarte important. Nu în zadar se afirmă faptul că
„o casă de preot are pereţi de sticlă“,
pentru că familia preotului este mereu în centrul atenţiei întregii comunităţi.
Ea poate zidi sufleteşte foarte mult, poate reda societăţii actuale
secularizate adevărata percepţie a ceea ce înseamnă o familie creştină, cum la
fel poate distruge enorm sufleteşte pe enoriaşi, dacă se constituie într-un
exemplu negativ.
Dacă în familia preotului
domneşte respectul şi dragostea jertfelnică, dacă este animată de cât mai mulţi
copii (eu consider că neapărat trebuie spartă bariera psihologică de unul sau
doi copii), dacă se trăieşte o viaţă duhovnicească sinceră, atunci ea devine,
cu siguranţă, o a doua şcoală de spiritualitate, după biserică, pentru membrii
comunităţii.
Cum
îşi educă preotul copiii?
Bineînţeles că în spiritul
unei vieţi evanghelice, creştine. Viaţa şi comportamentul părinţilor se
reflectă automat în cel al copiilor. O educaţie bună presupune ca membrii
familiei să aibă un povăţuitor duhovnicesc, presupune ca ei să facă cel puţin
patru lucruri împreună: să se roage împreună acasă (dacă nu se poate în fiecare
zi, cel puţin o dată pe săptămână), să stea la masă împreună, să participe
duminica împreună la Sf. Liturghie şi să iasă tot împreună la o destindere
agreabilă.
E
foarte important ca preotul să fie o persoană absolut credibilă
Cum
să fie preoteasa? Cum îl poate ajuta ea pe preot în misiunea pastorală?
Preoteasa este jumătatea
preotului. De aceea, reuşitele unui preot în toate planurile de activitate
depind foarte mult de modul cum este înţeles şi sprijinit de tovarăşa sa de
viaţă. Consider că o preoteasă trebuie să fie, în primul rând, o femeie cu
frica lui Dumnezeu, conştientă de responsabilitatea rolului pe care îl are şi,
în al doilea rând, să fie capabilă de jertfă şi de renunţare la sine pentru
binele Bisericii. Cel mai mult îl poate ajuta pe preot atunci când ea însăşi,
împreună cu copiii, este prezentă la biserică, când se spovedeşte, se împărtăşeşte,
când face milostenii şi pomeniri pentru cei adormiţi, când botează sau cunună
familii mai nevoiaşe, când este apropiată de oameni şi vorbeşte cu ei.
Cum
să fie preotul pentru a face faţă problemelor, cerinţelor, exigenţelor
contemporaneităţii?
Să fie aşa cum zice
Mântuitorul: „Sarea pământului şi lumina lumii“ (Mat. 5, 13-14), trebuie să fie
permanent conştient de faptul că el este „slujitor al lui Hristos şi iconom al
tainelor lui Dumnezeu“(I Corint. 4, 1)
Consider foarte
important faptul că preotul trebuie să
fie o persoană absolut credibilă. Aceasta presupune ca orice zice şi învaţă pe
oameni să înfăptuiască el şi familia sa mai întâi. Astfel, câştigând încrederea
păstoriţilor săi, cuvântul său va fi luat în seamă şi va fi întotdeauna unul „cu
putere multă“. De asemenea, un aspect la fel de important este şi acela ca
preotul, în toate zilele, să-i poarte în rugăciune pe toţi păstoriţii săi, aşa
precum un tată credincios îi poartă la inima sa şi se roagă pentru copiii săi.
„A
naşte şi a creşte copii nu este un act nebunesc“
Aveţi
enoriaşi care vă fac pastoraţia mai frumoasă, aducându-vă satisfacţia lucrului
bine făcut?
Da, şi ei sunt cei care, cel
puţin nouă, preoţilor, ne înseninează viaţa şi ne dau un nou suflu misionar, ne
dau elan, ne fac să vedem că Dumnezeu este viu şi că lucrează cu înţelepciune
multă. Spre exemplu, membrii unei familii de intelectuali, care mult timp au
petrecut departe de biserică, prin harul lui Dumnezeu, ajungând la cunoştinţa
adevărului, au devenit nişte creştini autentici, nelipsind de la nici o slujbă
a bisericii noastre, respectând toate posturile, spovedindu-se,
împărtăşindu-se, făcând milostenii, având o rânduială de rugăciune acasă. Un
alt caz este acela al unei tinere soţii, care, în timpul sarcinii, la un control
i s-a recomandat cu insistenţă să facă întrerupere de sarcină, pentru că exista
riscul ca pruncul să se nască cu grave probleme. Deşi iniţial o bătea gândul să
urmeze sfatul medicului, cu nădejdea în Dumnezeu şi urmând sfatul duhovnicului,
a dus mai departe sarcina, născând un copil perfect sănătos.
Sfinţia
Voastră cum vă descurcaţi cu o familie aşa numeroasă? Aveţi satisfacţii pe
măsura greutăţilor de zi cu zi?
Într-adevăr am o familie
numeroasă, ce numără opt copii, patru băieţi şi patru fete. Cel mai mare este
elev în clasa a X-a la Seminarul Teologic din Iaşi, iar cel mai mic membru al
familiei este o fetiţă, Andreea, de numai 10 luni. Vara aceasta, mergând la
nişte rude, m-am întâlnit cu cineva, care, aflând câţi copii am, a zis: „Eşti
nebun!“. A naşte şi a creşte copii nu este un act nebunesc, ci unul cu adevărat
creştinesc şi cu totul firesc pentru orice familie creştină care are frică de
Dumnezeu. Dar constatăm că astăzi ceea ce ar trebui să fie perfect firesc şi
normal a devenit ciudăţenie şi anormalitate, iar ceea ce ar tebui să fie
considerat ca nefiresc a devenit normalitate şi regulă de viaţă. Şi eu, şi
soţia mea ne considerăm nişte oameni fericiţi, binecuvântaţi de Dumnezeu şi
încă de opt ori binecuvântaţi.
A creşte şi a educa opt copii nu este nici
foarte greu, dar nici foarte uşor. Pentru mine este o adevărată binecuvântare
şi faptul că mi-a dat Dumnezeu o soţie foarte vrednică şi cu reale aptitudini pedagogice,
ceea ce constituie un foarte mare avantaj. Greutăţi nu sunt puţine, pentru că
nu este atât de uşor să ai şase copii la şcoală şi unul la grădiniţă, cerinţele
fiind atât de multe, dar Dumnezeu totdeauna a fost cu noi şi ne-a ajutat să
ieşim cu bine din toate greutăţile. Copiii sunt cei care ne umplu viaţa, ne dau
mai mult sens existenţei, cei care ne fac să ne simţim tot tineri, deşi firele
de păr alb ar vrea să ne spună altceva. Cea mai mare bucurie pentru noi este
atunci când îi avem pe toţi în jurul nostru, când îi vedem sănătoşi şi
silitori, când se ajută între ei, dar mai ales atunci când, atât de frumos,
împodobesc biserica lui Dumnezeu. Aceste bucurii şi binecuvântări le dorim
tuturor familiilor creştine!
Pr. Ioan Simiraş - Parohia Hangu, jud. Neamţ
Sursă: Doxologia
1 comments:
Ce frumosi sunt cu totii! Multumesc Alexandra, pentru toate aceste exemple demne de urmat pe care ni le prezinti! Doamne-ajuta sa reusim spargerea barierelor de care ne vorbea parintele!
Trimiteți un comentariu