Citiţi în cele ce urmează
câteva sfaturi oferite de pr. Constantin Alupei, protoiereul Protopopiatului
Oneşti, ca răspuns la întrebările pe care şi le pun unii dintre noi despre
pariu, noroc sau despre voia lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Părinte
protopop, este de acord Biserica cu pariurile? De exemplu, pariurile
sportive...
După 1989, odată cu
revenirea democraţiei, au luat naştere tot felul de pariuri, aproape în toate
compartimentele de activitate; nu este un lucru bun, pentru că în felul acesta
s-a stârnit şi mai mult dorinţa de îmbogăţire rapidă, iubirea banilor,
înmulţirea celor ce doresc să câştige peste noapte, fără efort susţinut.
Ştim că Dumnezeu l-a
binecuvântat pe om să muncească, în sudoarea frunţii să-şi câştige buna
vieţuire aici pe pământ. Şi tot câştigul lui să fie curat, din râvnă, din
dragoste, cinstit, să-l onoreze. Sfântul Apostol Pavel spune „dacă cineva nu
vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce“ (II Tes. 3, 10).
Lui Dumnezeu nu-I plac
lăcomia şi câştigurile necinstite. De aceea, iată că pariul de toate felurile
nu este bun.
Dar
jocurile de noroc îşi au locul în viaţa creştinilor? E păcat să joci la loto?
Ce sfat le daţi oamenilor săraci, care îşi pun în acest „joc“ toată speranţa?
La fel şi cu jocurile de
noroc... Nu-i păcat să pierzi atât de mult din munca ta cinstită, la loto?
Dumnezeu a rânduit ca unii
oameni să se nască bogaţi, în ţări bogate, în familii bogate; alţii să se nască
în familii sărace, în ţări şi localităţi sărace, iar nădejdea lor să fie pusă
în grija lui Dumnezeu, Care este atât de aproape de noi şi ştie totul despre
noi.
Sfatul cel mai pertinent
este dat de învăţătura Bisericii, care ne arată clar că nu se termină totul
aici, că cei săraci pot avea ceva mai frumos în viaţa de dincolo, pot primi
bogăţia vieţii veşnice. E greu, dar nu imposibil să înţeleagă că ei sunt aici
în nevoie şi dureri, dar dincolo pot fi răsplătiţi. „Nu vă adunaţi comori aici
pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci
adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii
nu le sapă şi nu le fură“, ne învaţă Sfânta Scriptură la Matei 6, 19-20. Şi,
aşa, să nu ne rătăcim printre pariuri, jocuri de noroc de tot felul, care nu au
nici un rost în viaţa noastră, dimpotrivă cu ele pierdem şi bruma agonisită.
Ce
ne puteţi spune despre noroc? Cum se poate explica unui om care nu crede în
existenţa lui Dumnezeu că nu există noroc?
Ştim că Dumnezeu este
Atotştiutor şi nimic nu a făcut întâmplător, deci toate se întâmplă după voia
lui Dumnezeu, că Dumnezeu face toate câte voieşte. Fiecare om trebuie să ajungă
să-L cunoască pe Dumnezeu şi să se mântuiască. Numai aşa poate realiza că nu
este noroc, hazard. Altfel nu poţi lămuri pe cineva, dacă nu crede în existenţa
lui Dumnezeu şi nu vrea să colaboreze cu El.
Spuneaţi că toate se
întâmplă după voia lui Dumnezeu, că El face toate câte voieşte - cineva ar putea înţelege aceasta în sensul
unei predestinări, că divinitatea ar trasa dinainte un destin pentru fiecare
om, fără să ţină seama de alegerile, de libertatea noastră...
Problema predestinării este
foarte dificilă, de aceea nici nu este înţeleasă cum trebuie. Noi nu suntem o
întâmplare, lăsaţi la îndemâna soartei, aşa cum cred unii. Ceea ce ni se
întâmplă, bune sau rele, fac parte din crucea vieţii noastre şi sunt
consecinţele alegerilor pe care le facem noi. Înaintea noastră sunt puse cele
ce asigură viaţa, dar şi cele ce aduc moartea, binecuvântările şi blestemele,
iar alegerea ne aparţine. Multe dintre cele ce ni se întâmpă le putem de multe
ori explica şi înţelege la nivelul gândirii noastre, fiind consecinţele a ceea
ce am vorbit, am săvârşit, am trăit. Atunci când ni se pare că nu mai înţelegem
nimic, să apelăm la ceea ce ştim că ne ajută: credinţa, ordinea din sufletul
nostru şi înţelepciunea - care este unul dintre compartimentele inimii noastre
- şi se va face lumină.
„Nu
cumva vom zice că nu ne pocăim pentru că nu ne-a fost scris să ne pocăim?“
Ce
ne puteţi spune despre zicala „Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus“?
Este doar un proverb
născocit de mintea oamenilor necunoscători ai planului lui Dumnezeu, Care ne
vrea binele şi are pregătit pentru noi ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel:
„Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au
suit...“ (I Cor. 2, 9).
Găsim foarte multe texte în
Sfânta Scriptură la care putem apela pentru a lămuri această spusă, dar mie
mi-a plăcut mult convorbirea lui Nicodim cu Mântuitorul Iisus Hristos, în
cadrul căreia Mântuitorul îi vorbeşte despre naşterea din nou. „Că într-atât a
iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot
cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu
L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se
mântuiască printr-Însul. Cel ce crede într-Însul nu este judecat, dar cel ce nu
crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unul Născut, Fiul
lui Dumnezeu. Iar judecata aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii
au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că
tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se
vădească faptele; dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele
lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite“ (Ioan 3, 16-21).
Domnul Hristos a venit în
lume, oferind tuturor oamenilor posibilitatea să se mântuiască, dar ei sunt cei
care aleg să ajungă sau nu la vederea luminii mântuirii. Dacă totuşi vrem să
acceptăm acest proverb, atunci trebuie să ne gândim că Dumnezeu a hotărât în
suveranitatea Lui şi ne-a scris mesajul Evangheliei până la urechile noastre.
Ce vom face însă cu această chemare? Ce răspuns vom avea? Nu cumva vom zice că
nu ne pocăim pentru că nu ne-a fost scris să ne pocăim? Prin planurile Sale,
Dumnezeu a făcut tot ce ţinea de El, pătimind şi murind pe cruce pentru noi,
pentru toată lumea. Dacă refuzăm să credem aceasta şi să ne pocăim, Sfânta
Scriptură spune că deja am şi fost judecaţi, pentru că nu am crezut în numele
singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Fiecare trebuie să se
grăbească în a se naşte din nou, aşa cum au procedat ascultătorii Sfântului
Apostol Petru în ziua Cincizecimii, când l-au întrebat „«Fraţilor, ce să
facem?». Petru le-a răspuns: «Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să se boteze în
numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul
Sfântului Duh. Căci această făgăduinţă este pentru voi, pentru copiii voştri şi
pentru toţi cei ce sunt departe acum...»“. (FA 2, 37, 38).
Un interviu de Nicoleta Olaru
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu