Într-o şcoală de la ţară, la
ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca
despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim.
-
Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie?
Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa...
- Fiule, nu asta înseamnă
milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste
drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se
ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător
ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă
rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu
treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se
certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce
este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică
să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
"Cu un bănuţ dăruit,
poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu
este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un
pahar cu apă rece!" (Sfântul Ioan Gură de Aur)
0 comments:
Trimiteți un comentariu