Fiecare viaţă este un dar. O alegere teribilă: Dilema avortului

de Cat Clark , Feminists for Life, 4 martie 2011, pp. 38-39

Pearl S. Buck, renumita autoare a romanului "Pământ bun", credea că povestea femeilor merită să fie repetată. În colecţia ei de eseuri feministe din 1941, “Despre bărbaţi şi femei”, ea scria:

“Adevărul nu a fost niciodată spus despre rolul femeilor în istorie: că oriunde a mers bărbatul, acolo a mers şi femeia, şi ceea ce el a făcut, şi ea a făcut aşişderea. Femeile sunt ignorante în ceea ce priveşte propriul lor trecut şi sunt ignorante în ceea ce priveşte importanţa lor în trecut. De curiozitate, acum câteva luni am întrebat la întâmplare pe mai multe femei cunoscute mie dacă au auzit de Elizabeth Cady Stanton. Numai una auzise de numele ei şi nu-şi amintea nimic mai mult despre ea. Şi totuşi, numai cu o generaţie în urmă, Elizabeth Cady Stanton era numită cea mai importantă femeie din SUA şi chiar, de către unii, cea mai importantă din lume...

Dacă scopul educaţiei este să-i lumineze pe bărbaţi şi pe femei unii despre alţii, atunci desigur că istoria trebuie să fie predată respectând adevărul despre ambele grupuri şi rescrisa respectând acest adevăr.”

Mulţi o cunosc pe Pearl S. Buck în calitatea sa de autoare a unor cărţi bine vândute şi premiate, mai ales romane. Autoare a mai bine de şaptezeci de cărţi care abordează diferite genuri literare, Buck a fost una dintre cele mai populare romanciere ale secolului XX. Ea a fost prima femeie care a câştigat atât Premiul Pulitzer cât şi Premiul Nobel pentru literatură şi numai una dintre cele două femei care au câştigat Premiul Nobel. Ea a deschis orizonturi noi în opera de ficţiune americană, mai ales în ceea ce priveşte reprezentarea plină de înţelegere şi de onestitate a oamenilor, culturii şi societăţilor din Asia.

Alţii o cunosc pe Pearl S. Buck datorită activităţii ei pe plan umanitar şi pentru promovarea armoniei între diverse tradiţii culturale şi rase. Deoarece ea credea că “testul unei civilizaţii este modul în care se îngrijeşte de membrii ei neajutoraţi”, Buck a înfiinţat mai multe organizaţii devotate îmbunatăţirii calităţii vieţii şi şanselor oferite copiilor – mai ales refugiaţilor şi celor alungaţi de foame şi război, orfanilor şi copiilor sărăciţi, celor cu dizabilităţi şi celor bolnavi – ca şi altor oameni marginalizaţi şi dezavantajaţi. Una dintre organizaţiile înfiinţată de ea, “Casa Bine aţi venit”, a fost prima agenţie internaţională de adopţiuni între rase diferite.

Buck a activat cu devotament în favoarea drepturilor civile, a fost membră pe viaţă a NAACP şi a făcut parte din consiliul de conducere al Ligii Naţionale Urbane; a fost una dintre membrii activi ai consiliului de administraţie al Universităţii Howard. A fost o avocată pasionată în favoarea drepturilor emigranţilor din Asia, a publicat revista Asia şi a înfiinţat Asociaţia Est şi Vest. A fost pacifistă şi şi-a exprimat pe faţă poziţia în favoarea dezarmării, fiind de asemenea membră a Ligii Internaţionale a Femeilor pentru Pace şi Libertate.

Puţini ar mai recunoaşte astăzi în Pearl S. Buck, care a fost mama a opt copii, figură publică independentă şi lider între femei, o feministă pentru viaţă. “Faceţi presiuni continui pentru egalitatea umană, nu numai pentru voi, dar şi pentru toate acele grupuri cărora nu li se acordă egalitate”, a spus ea studenţilor de la Universitatea Howard în discursul de sfârşit de an, în 1942. Eforturile neobosite ale lui Buck în calitatea ei de luptătoare pentru cei aflaţi nevoi au fost depuse atât în favoarea femeilor, cât şi a copiilor lor nenăscuţi.

Deşi ea nu înclină să adopte eticheta de “feministă”, Buck a sprijinit energic Amendamentul pentru Drepturi Egale, într-o perioadă când majoritatea grupurilor organizate de femei se opuneau acestuia. În calitatea ei de scriitoare, ea a adus la lumina experienţele femeilor din alte civilizaţii, în calitatea ei de pacifistă a criticat efectele devastatoare ale războiului asupra femeilor, şi, în calitatea ei de purtător de cuvânt al copiilor, a dovedit o preocupare deosebită pentru tinerele fete, care, adesea, se numărau printre cei mai vulnerabili membri ai societăţii.

Credinţa de nezdruncinat a lui Pearl Buck în demnitatea egală şi în valoarea tuturor fiinţelor omeneşti şi hotărârea ei de a sprijini şi ajuta pe cei mai vulnerabili membri ai oricărei societăţi i-au servit drept inspiraţie şi în adoptarea unei atitudini pentru viaţă.

Eseul care urmează, “Fiecare viaţă este un dar”, a fost scris către sfârşitul vieţii ei, drept prefaţă la cartea din 1968 a lui Robert E. Cooke, O alegere teribilă: Dilema avortului.

Fiecare viaţă este un dar

Nota editorului: Limbajul şi cuvintele folosite pentru a descrie în mod respectuos persoanele cu dizabilităţi s-au schimbat din 1968, când s-a publicat acest eseu.

În calitate de mama a unui copil întârziat mental din cauza fenilketonuriei, pot să mă întreb pe mine însumi, în acest moment de reflecţie, dacă aş fi preferat ca ea să nu se fi născut. Nu, lăsaţi-mă să pun întrebarea complet. Dacă ar fi fost posibil ca eu să ştiu dinainte că viaţa ei va fi handicapată, aş fi dorit oare să fac un avort?

Acum, având experienţa completă a durerii şi disperării trăite, răspunsul este “NU, n-aş fi făcut-o.” Chiar cunoscând totul în totalitate, aş fi ales viaţa şi aceasta din două motive: în primul rând, mă tem de puterea de a alege între moarte şi viaţă, aflată în mâinile omului; nu văd nicio fiinţă omenească căreia i-aş încredinţa o asemenea putere – nici mie, nici altcuiva, oricine ar fi el.

Înţelepciunea omenească, integritatea omenească, nu sunt suficient de mari pentru asta. Deoarece fătul este o fiinţă deja vie şi aflată într-un proces de dezvoltare, a-l omorî înseamnă să alegi moartea mai presus de viaţă. În care moment ar trebui să permitem această alegere? Pentru mine, răspunsul este – nici unul, odată ce viaţă a început.

În nici un moment, repet, fie atunci când viaţa începe sau viaţa se termină, pentru că noi, care suntem fiinţe omeneşti nu putem, pentru propria noastră siguranţă, să avem permisiunea de a alege moartea, deoarece viaţa este singurul lucru pe care îl cunoaştem. Dincolo de viaţă este numai credinţa, dar nu cunoaşterea. Acolo unde nu există cunoaştere decât despre viaţă, hotărârea privind moartea este un lucru periculos pentru rasa umană.

Odată stabilit acest principiu, am să trec la al doilea motiv pentru care resping avortul, în propriul meu caz. Viaţa copilului meu nu a fost lipsită de semnificaţie. Într-adevăr, ea a adus mângâiere şi ajutor practic multor oameni care sunt părinţi ai unor copii întârziaţi mental sau care sunt ei înşişi handicapaţi.

Este adevărat, ea a făcut acest lucru prin intermediul meu, şi totuşi, fără ea, nu aş fi avut mijloacele necesare ca să învăţ cum să accept această durere inevitabilă şi cum să fac ca aceasta acceptare să fie de folos altora.

Aş fi eu atât de lipsită de inimă să spun că, din acest motiv, a meritat că acest copil al meu să se fi născut întârziat? Desigur că nu, dar vreau să spun că, deşi a fost grav întârziată, viaţa ei a avut semnificaţie şi valoare.

Toate acestea pot fi rezumate, poate, spunând că, în această lume, unde cruzimea predomină în atâtea aspecte ale vieţii noastre, eu nu aş adăuga povara alegerii de a omorî mai degrabă decât de a lăsa în viaţă.

Un copil întârziat, o persoană handicapată, aduce propriul lui dar vieţii, chiar şi în vieţile fiinţelor omeneşti normale. Acest dar cuprinde învăţarea lecţiilor de răbdare, înţelegere şi milă, lecţii pe care noi toţi avem nevoie să le primim şi să le punem în practică unul faţă de altul, indiferent de ceea ce suntem fiecare.

Pentru acest dar primit de mine din partea unui copil neajutorat, îmi exprim recunoştinţa.

Sursă:

http://www.feministsforlife.org – Ca şi Susan B. Anthony şi celelalte feministe americane de la începuturile acestei mişcări, feministele pentru viaţa de astăzi îşi imaginează o lume mai bună, unde nicio femeie nu va fi împinsă de disperare la avort.

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.