După cum semănătorii n-au
nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos
de pe urma numelui de creştin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreţi, am să vă
aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: “Credinţa fără
fapte este moartă”. Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de
creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de
vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă
pentru împăratul care îl hrăneşte? Ar fi, poate, mai bine să nu stea în armată
decât să batjocorească cinstea împăratului.
Aşa şi cu creştinii. Nu
merită, oare, să fie pedepsiţi când nu luptă pentru împăratul lor? Dar pentru
ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Facă Dumnezeu să lupte pentru
sufletele lor!
- Dar cum pot, mi se poate
spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului şi să mă
mântuiesc?
- Ce spui, omule? Vrei să-ti
spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea şi voinţa?
Adam era în Rai, ca într-un
port, şi s-a înecat; Lot era în Sodoma, ca pe mare, şi s-a mântuit; Iov stătea
pe gunoi şi s-a îndreptăţit, iar Saul era în mijlocul bogăţiilor şi şi-a
pierdut împărăţia - şi pe cea de aici, şi pe cea de dincolo. Nu te poţi apăra
spunând: “Nu pot să fiu şi în lume, înconjurat de treburi, şi să mă şi
mântuiesc”.
Ştii de unde ne vine acest
gând? De acolo că nu ne rugăm des şi nici nu venim des la biserică. Oare, nu
vedeţi pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum
stăruiesc şi cum pun pe alţii să intervină ca să dobândească ce doresc? Aceste
cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieştile slujbe şi celor care se
pun la sfat şi pălăvrăgesc în timpul înfricoşătoarei şi Sfintei Liturghii. Ce
faci, omule? N-ai făgăduit zicând: “Avem către Domnul”, când preotul a spus:
“Sus să avem mintea şi inimile”? Nu ti-e teamă, nu te ruşinezi să fii găsit
mincinos în acel ceas înfricoşător?
Vai, ce minune! Masa cea de
taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se
nevoieşte pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata Masă, Heruvimii
stau împrejur, Serafimii, care cu şase aripi îşi acoperă fetele, zboară pe
deasupra, toate Puterile cele netrupeşti împreună cu preotul se roagă pentru
tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, Sânge curge din preacurata coastă în
potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, nu roşeşti că eşti găsit
mincinos în acest înfricoşător ceas?
Ai o sută şaizeci şi opt de
ore pe săptămână; şi din acestea Dumnezeu Şi-a oprit pentru El numai o singură
oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii!
Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni, oare, să
pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ti-ar fi mâna plină de
murdărie? nicidecum!
Să nu socoteşti că este
pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncări.
Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu
pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine
intră în fiinţa trupului. De aceea, când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu
socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim
că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al Serafimilor,
pe care l-a văzut Isaia; iar cu dumnezeiescul Sânge aşa să ne împărtăşim, ca şi
cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos.
Aşadar, fraţilor, să nu
plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii; şi iarăşi, când suntem în
biserică, să nu stăm de vorbă. Să stăm cu frică şi cu cutremur, cu ochii
plecaţi în jos, dar cu sufletul ridicat în sus.
Să suspinăm, fără să ni se
audă glasul, dar cu inima să ne bucurăm. Oare, nu vedeţi cât de nemişcaţi stau
cei ce sunt lângă împăratul acesta pământesc, trecător şi muritor? Nu scot o
vorbă, nu se clintesc, nu aruncă ochii ici şi colo, ci stau înfricoşaţi şi
plini de cutremur. Ia pildă de la ei, omule, şi te rog să te înfăţişezi
înaintea lui Dumnezeu aşa cum te-ai duce înaintea împăratului celui pământesc.
Dar trebuie să te înfăţişezi cu mult mai multă frică înaintea împăratului celui
ceresc. Acestea vi le-am spus adeseori şi nu voi înceta a vi le spune, până ce nu
voi vedea că v-ati îndreptat.
Când intrăm în biserică, să
intrăm cum se cuvine lui Dumnezeu. Să nu avem în suflet dor de răzbunare, ca nu
cumva rugându-ne, când spunem: “Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri”, să ne rugăm împotriva noastră. Înfricoşătoare
sunt cuvintele acestea! Cel ce le rosteşte, aproape că strigă aşa lui Dumnezeu:
“Am iertat. Stăpâne, iartă-mă! Am dezlegat, dezleagă-mă! Le-am lăsat,
lasă-mi-le! Dacă le-am ţinut, ţine-mi-le! Dacă n-am iertat vecinului păcatele
lui, nu mi le ierta nici Tu pe ale mele. Cu măsura cu care am măsurat,
măsoară-mi şi Tu mie!”.
Ştiindu-le dar pe toate
acestea, gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii, la focul iadului
şi la muncile cele înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră
cea rătăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci
nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după
ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi.
Timpul de acum e timp de
pocăinţă; acela, de judecată!
Timpul de acum e timpul
luptelor; acela, al cununilor!
Timpul de acum e timp de
osteneală; acela, de odihnă!
Timpul de acum e timp de
muncă; acela, de răsplată!
Deşteptati-vă, vă rog,
deşteptati-vă şi să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim
şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în
trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! “Pentru ce te trufeşti, tină şi cenuşă?”.
Pentru ce te mândreşti, omule? Pentru ce te făleşti?
Ce nădăjduieşti de la slava
lumii şi de la bogăţie? Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de
acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite. Dacă eşti
înţelept, priveşte! Dacă eşti priceput, spune-mi: Cine e împăratul, cine e
ostaşul? Cine e stăpânul, cine e robul? Cine e înţeleptul, cine e neînteleptul?
Unde-i frumuseţea tinereţii? Unde-i faţa cea frumoasă? Unde-s ochii cei
strălucitori? Unde-i nasul cel bine întocmit? Unde-s buzele cele arzătoare?
Unde-i frumuseţea obrajilor? Unde-i fruntea cea luminoasă? Nu-s toate praf?
Nu-s toate cenuşă? Nu-s toate pulbere? Nu-s toate putreziciune?
Gândindu-ne la acestea,
fraţilor, şi aducându-ne aminte de ziua noastră cea din urmă, să ne întoarcem,
cât mai avem timp, de pe calea noastră cea rătăcită. Am fost cumpăraţi cu Sânge
scump.
Pentru aceasta Dumnezeu pe
pământ S-a arătat. Pentru tine, omule, Dumnezeu pe pământ S-a arătat şi nu avea
unde să-Şi plece capul. Vai, ce minune ! Judecătorul vine să fie judecat pentru
cei vinovaţi! Viata gustă moarte! Creatorul este pălmuit de creatură! Cel ce nu
poate fi privit de Serafimi este scuipat de rob, gustă oţet şi fiere, este
împuns cu suliţa, este pus în mormânt! Şi tu, spune-mi, te trândăveşti, dormi,
dai din umeri cu dispreţ, omule?
Nu ştii că, de ti-ai vărsa sângele
tău pentru El, nici aşa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele
Stăpânului, şi altul sângele robului! Pocăieşte-te şi întoarce-te înainte de
ieşirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea şi tot leacul pocăinţei să fie
fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinţa; şi numai aici; în iad
n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! Să facem binele ca să
scăpăm de iadul cel fără de sfârşit ce va să fie şi să ne învrednicim de
împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Omilia a IX, Omilii despre pocăinţă
Sursă: Site - Sf. Ioan Gură de Aur
0 comments:
Trimiteți un comentariu