Sfântul Timotei a fost un
ţăran din satul Kisani, în ţinutul Traciei. Numele său de botez era
Triantafilos. Ajungând la vârsta potrivită, s-a însurat, iar după câţiva ani a
devenit tată, având două fete.
Familia ducea o viaţă
liniştită şi plăcută lui Dumnezeu. Neputând să vadă acest lucru, vrăjmaşul s-a
înfuriat şi a făcut tot ce putea ca să strice armonia căsniciei lui Timotei şi
a soţiei sale. Astfel, el a aprins pofta unui anume musulman pentru nevasta lui
Timotei. Acel musulman, neputându-şi stăpâni patima, a răpit-o cu silnicie.
Apoi a izbutit s-o înduplece să se facă musulmană şi a adăugat-o haremului său.
Triantafilos era copleşit de
mâhnire de această îndoită nenorocire căzută asupra soţiei sale, care-şi
pierduse nu numai căsnicia, ci şi mântuirea, prin păcatul apostaziei. Şi
întrucât, sub jugul turcesc, creştinii nu aveau nici un fel de drepturi în
astfel de situaţii, el nu avea nici o nădejde să o recapete prin mijloace
legale.
Dar dragostea lui pentru ea
nu a murit. Astfel că s-a întors către Atotmilostivul Ziditor cu rugăciune
stăruitoare, ca să facă cumva spre a întoarce inima soţiei sale la prima ei
dragoste. Totodată, temându-se ca fiicele sale să nu păţească şi ele ceva
asemănător, le-a trimis să fie crescute de nişte rubedenii.
Între timp, dorinţa lui
Timotei ca soţia sa să se întoarcă a crescut. Pe lângă rugăciunea de zi şi
noapte pentru ea, el a început să-i trimită şi mesaje tainice prin alţii,
cerându-i să se lepede de credinţa musulmană şi arătându-i chinurile veşnice ce
îi aşteaptă pe cei ce mor în apostazie.
Cu timpul, rugăciunile lui
au fost auzite, căci Tatăl ceresc a aprins în inima ei dorinţa de a se întoarce
la felul de viaţă de mai înainte. Acum islamul şi noul ei „soţ” o dezgustau.
Venindu-şi în fire, şi-a plâns cu amar păcatele şi a hotărât să ajungă iar
liberă.
Ştia că răpitorul ei nu ar
lăsa-o să plece cu uşurinţă, aşa că i-a trimis veste lui Triantafilos să se
prefacă că primeşte credinţa musulmană şi apoi, prin judecată, să o
redobândească de la răpitorul ei. Se părea că nu există altă cale să poată
scăpa din harem. Ea i-a mai spus că după ce va scăpa, ar putea să se facă
amândoi călugări, spre a se pocăi şi a afla tămăduire păcatelor lor.
Foarte bucuros pentru
dorinţa soţiei sale de a se întoarce la Hristos, Timotei a încuviinţat cu
plăcere acest plan. El s-a gândit la Sfântul Pavel, care spunea cândva că
pentru folosul fraţilor săi iudei ar primi şi a fi anatema de la Hristos (Rom.
9, 3). Deci punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a dus în faţa judecătorilor
turceşti şi le-a vestit dorinţa sa de a se face musulman. A fost îndată primit
şi după ce a fost tăiat împrejur (după obiceiul musulman), i s-a dat soţia
înapoi.
O vreme ei au încercat să
trăiască printre musulmani, ţinând în taină credinţa lor creştinească şi toate
rânduielile bisericeşti. Dându-şi seama că turcii erau tot mai bănuitori faţă
de ei, au fugit în taină în oraşul Enos. De acolo au plecat la Chidonia, unde
Timotei şi-a lăsat soţia într-o mănăstire. Apoi s-a dus în Sfântul Munte Athos.
Acolo a intrat în viaţa
monahală în Marea Lavră a Sfântului Atanasie. Pocăindu-se fierbinte de păcatul
său de neocolit, s-a osârdit cu vitejie în viaţa monahală. Nu după mult timp,
văzând igumenul râvna noului călugăr, 1-a tuns cu numele de Timotei. Apoi Viaţa
sa povesteşte: „Primind chipul îngeresc (schima mică), şi-a îndoit nevoinţele,
şi se afla precum un înger între fraţii Lavrei, împodobindu-se cu neprihănirea
şi adânca smerenie. Şi-a împlinit ascultările date lui cu deosebită dăruire şi
a trăit astfel în Lavra şapte ani, întărindu-se tot mai mult cu duhul”.
Apoi s-a aflat între
călugării din Sfântul Munte că unul dintre ei, Agatanghel, de la mănăstirea
Esfigmenu, luase cununa muceniciei din mâinile turcilor. La fel ca Timotei,
Agatanghel se lepădase odinioară de Hristos. Acum, asemeni lui Agatanghel,
Timotei începea să simtă că şi el trebuie să dea mărturie lui Hristos în acest
chip hotărâtor. Ştia însă că trebuie să ceară sfatul înţelept al bătrânilor,
spre a se pregăti cum se cuvine pentru chinurile muceniciei.
Astfel, cu blagoslovenia
igumenului său, Timotei s-a mutat la mănăstirea Esfigmenu, spre a fi călăuzit
de acelaşi părinte care-l pregătise pe Agatanghel pentru mucenicie. Mergea
zilnic la moaştele Noului Mucenic Agatanghel, cerându-i să-l ajute în timpul
chinurilor. Apoi Viaţa sa spune: „Cum vom vedea, Sfântul Agatanghel a plecat
urechea la rugăciunea lui Timotei, căci inima lui era aşa de înflăcărată de
dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, încât nu mai putea să îndure şi
dorea să sufere cât mai curând pentru dulcele Domn Iisus”. În sfârşit, stareţul
i-a dat voie lui Timotei să-şi arate credinţa în Hristos înaintea stăpânirii
turceşti din Adrianopole.
Deci a plecat cu bucurie să
îmbrăţişeze mucenicia, pe care a şi primit-o din mâinile turcilor în
Adrianopole, la 29 octombrie 1820.
0 comments:
Trimiteți un comentariu