Biblioteca Academiei Române îşi deschide porţile în noaptea de sâmbătă, 6 octombrie

joi, 4 octombrie 2012

| | |


Biblioteca Academiei Române împlineşte 145 de ani de la înfiinţarea sa, la 6 august 1867. Reprezentanţii instituţiei vor organiza cu acest prilej, la sediul din Calea Victoriei nr. 125,  sâmbătă, 6 octombrie, „Noaptea porţilor deschise”, un eveniment desfăşurat pe durata a şapte ore.

Deschiderea festivă va avea loc la ora 18.00 cu vernisarea unei expoziţii de carte veche românească, după care va urma un concert de muzică bizantină, oferit de corul „Nectarie Protopsaltul“. Repertoriul este alcătuit pornind de la partituri din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.

Vizitatorii vor beneficia de un tur gratuit al bibliotecii şi vor putea vedea colecţiile speciale de carte rară, manuscrise, stampe, fotografie, hărţi, periodice şi muzică.

Intelectuali de marcă precum Dan C. Mihăilescu, Ioan Stanomir, George Ardeleanu vor vorbi de la ora 21.00 despre cărţile arestate de regimul comunist şi se vor centra pe câteva cazuri care au dus la procese politice, iar autorii anchetaţi: Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat sau Constantin Noica.

Graniţa dintre cultură şi tehnologia performantă va fi testată în cadrul unui târg de IT care va avea loc în foierul sălii de expoziţii „Theodor Pallady”.

Fiecare vizitator va primi un flyer pe baza căruia poate obţine permis gratuit la Biblioteca Academiei Române până la sfârşitul anului. „După 145 de ani de activitate neîntreruptă, Biblioteca Academiei  deţine peste 14 milioane de unităţi de bibliotecă, reprezentând 85% din fondul documentar al României şi este, datorită colecţiilor sale de excepţie, cea mai valoroasă şi mai complexă bibliotecă din România şi din sud-estul Europei”, afirmă academician Florin Filip, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.