Spiegel im Spiegel (Oglindă în oglindă) este o piesă în care linia pianului se
intrepătrunde, dialoghează, este îmbrățișată de către linia mai simplă, mai
caldă a violinei. Ca o rugăciune. Un dialog continuu între omul care caută, se
rănește, lovește, se ridică, se întoarce, revine, recade etc. etc. și Dumnezeu. Ca
o redare a vieții noastre cu poticnirile și ridicările ei pe de o parte, și pe de altă parte a iubirii Tatălui, care e mereu acolo,
în vecinicie, dincolo de zbaterile noastre, căzuți fiind sub timp, chemându-ne mereu la dialogul cu El,
dăruindu-ne mângâierea harului, pentru a deveni ca El, împreună cu El.
Mai jos este un un interviu în limba engleză cu Arvo Part:
Un fragment din interviu:
Îmi place muzica dvs. foarte mult pentru că oferiți spațiu ascultătorului.
El poate intra în muzica dvs., poate trăi acolo…
Poate pentru că eu însumi am nevoie de spațiu… muzica ne influențează puternic, și bine și rău… un om poate
fi ucis prin sunet, la celălalt capăt trebuie să fie ceva… opus uciderii…
suntem liberi, putem alege…
În muzica dvs. parcă sunt mereu două voci… una parcă e Pinochio,
omenească, făcând greșeli, rănindu-se pe
sine sau rănind pe ceilalți, iar cealaltă
parcă e Greierașul, care alină,
mîngâie, ceartă… simțiți asta în muzica dvs?
E chiar așa, sunt în muzica
mea două voci, două aspecte – o linie sunt păcatele mele, iar cealaltă e
iertarea păcatelor mele. Una e mai complicată, mai subiectivă, iar cealaltă e
mai simplă, mai limpede, mai obiectivă.
Sursă: Blog - Călin Drăgan
0 comments:
Trimiteți un comentariu