Adunarea federaţiilor Crucii Albastre din 86 de ţări, la Sibiu

joi, 11 octombrie 2012

| | |


În perioada 8-12, la Sibiu, are loc Adunarea Generală a Federaţiei Internaţionale a Crucii Albastre, la care participă delegaţi ai organizaţiilor din 86 de ţări. În cadrul lucrărilor adunării generale, joi, 11 octombrie, este organizată o conferinţă în care vor fi prezentate proiectele asociaţiilor realizate în ultimii patru ani, co-finanţate printr-o campanie TV a Crucii Albastre din Norvegia, prin intermediul Federaţiei Internaţionale. De asemenea va fi prezentată 'Alchool Policy' - strategia de intervenţie a Crucii Albastre Internaţionale la nivel politic, pentru a reduce urmările sociale negative ale abuzului şi dependenţei de alcool.

În deschiderea conferinţei, care va avea loc la 11 octombrie, de la ora 9:00, la Sala Paris a Hotelului Continental Forum din Sibiu, vor vorbi Geir Gundersen (Norvegia), preşedintele Federaţiei Internaţionale, pr. Constantin Necula, preşedintele Asociaţiei Crucea Albastră din România, Anne Babb (Finlanda), secretarul general al Federaţiei Internaţionale, şi alţi oaspeţi, după cum ne informează Ziarul Lumina.

După încheierea conferinţei, în care vor fi prezentate mai multe tipuri de proiecte, pe secţiunile prevenţie, consiliere şi terapie, grupuri de suport, oaspeţii străini vor vizita centrele de recuperare ale Crucii Albastre din România. Mai întâi este programată o vizită la Aşezământul 'Nazaret' de la Şura Mică, judeţul Sibiu, amplasat în fosta casă parohială evanghelică, lângă biserica din centrul comunei. Aici va avea loc şi un moment festiv la noua casă 'Potterâs House' ridicată cu ajutorul Federaţiei Internaţionale, prin firma Hardwork Sibiu, şi care este aproape de finalizare. Apoi, va fi vizitat Centrul 'Insula Speranţei' de la Şelimbăr, în vecinătatea Sibiului, un centru destinat recuperării femeilor dependente de alcool.

'Pentru prima dată are loc în România Adunarea Generală a Federaţiei Internaţionale a Crucii Albastre, la care participă delegaţi ai organizaţiilor din 86 de ţări şi peste 100 de invitaţi. Primele zile sunt dedicate activităţilor privind cultura de leadership în asociaţiile Crucea Albastră. Ziua de joi, 11 octombrie, este dedicată proiectelor dezvoltate de Crucea Albastră din România, cele de la Şura Mică şi de la Şelimbăr, iar vineri, 12 octombrie, au loc alegeri pentru structurile organizaţiei', a spus pr. Constantin Necula, preşedintele Asociaţiei Crucea Albastră din România. Importanţa acestei manifestări este relevată prin alinierea politicii asociaţiei din României la politica internaţională a federaţiei şi prin încercarea de a identifica noi resurse pentru dezvoltarea şi susţinerea proiectelor de combatere a consumului de alcool şi a drogurilor, după cum a mai spus pr. Constantin Necula. Asociaţia Crucea Albastră din România funcţionează în cadrul unui parteneriat între Biserica Ortodoxă şi Biserica Evanghelică Luterană.

Sursă: Basilica