Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii: Despre iad - Părintele Cleopa Ilie

APOSTOLUL 

Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

EVANGHELIA

LUCA 16, 19-31

Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, şi care petrecea în toate zilele, înconhurat de slavă. Iar un sărac, anume Lazăr, care zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, dorea mult să se sature din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; caci până şi câinii, venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi şi bogatul şi l-au îngropat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, el care era în chinuri a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci a strigat el şi a zis: părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întingă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr aşijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie adâncă, întărită în aşa fel, ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poată să treacă. Atunci el a zis: te rog, dar, părinte, să-l trimiţi acasă la tatălui meu, căci am cinci fraţi; să le spună acestea, ca să nu vină şi ei la acest loc de chin. Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe prooroci, să-i asculte pe ei. Dar el a zis: nu, părinte Avraam; ci dacă cineva dintre cei morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Atunci Avraam i-a spus: dacă nu ascultă pe Moise şi de prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.

Predica Părintelui Cleopa Ilie - Despre iad 

Iubiți credincioși,

Sfânta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sunt mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți despre iad și câte sunt nesuferitele sale munci.

Mai întâi trebuie să știm că iadul este loc de chin rânduit diavolilor și celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să știm că în iad suferă și trupul și sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este țara morții, împărăția diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuțiciune și miros greu; mâncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plânsul; așternut, văpaia" (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, p. 183).

Despre iad, în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinții patriarhi și prooroci. Așa auzim pe proorocul Isaia, zicând despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc și împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei și să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: “Întuneric și pipăire a fost deasupra peșterilor în veci“. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicând: “Mă voi duce și mă voi întoarce în pământul întunericului și al umbrelor morții, țara de întuneric și neorânduială, unde lumina e tot una cu bezna“ (Iov 10, 21-22).

Înțeleptul Solomon, arătând că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieșirea 10, 22) a fost din iad, zicea așa: “Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul“. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: “Pipăi-vor ca orbii peretele și ca unii ce sunt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopții“ (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: “Ieși-va rău miros din morții lor“ (Isaia 34, 3). “Și va fi în loc de miresme, putreziciune“ (Isaia 3, 24). Citeşte mai mult...

Surdă: Doxologia

 

 

Învăţături despre bine şi rău: Să nu-L învinuim pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă în lume

Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan

Sfântul Ioan Gură de Aur

De multă frământare e plină viaţa noastră! Plin de tulburări e veacul acesta! Dar nu ar fi aceasta greutate, iubiţii mei fraţi, că aceste tulburări şi aceste frământări, deşi putem să le facem mai blânde sau, dacă rămân aşa cum sunt, să le-ndurăm fără întristare, totuşi noi nu facem nici una, nici alta, ci stăm morocănoşi toată viaţa noastră. Unul se plânge că-i sărac, altul că-i bolnav; unul, de povara grijilor, altul, de întreţinerea casei; unul, de creşterea copiilor, altul, de lipsa de copii. Şi uită-te cât de mare e nesocotinţa! Nu ne plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice.

Dacă lucrurile prin ele însele ar fi pricina plânsetelor noastre, ar trebui negreşit să nu ne plângem de lucruri potrivnice: dacă sărăcia e un rău de neîndurat, ar trebui ca bogatul să nu fie niciodată trist; dacă lipsa de copii e un rău, ar trebui ca cel cu mulţi copii pururea să se bucure; iarăşi, dacă e o fericire să stai în fruntea treburilor statului, dacă e o fericire să fii înconjurat de cinste şi să ai mulţi oameni sub stăpânirea ta, ar trebui ca cel care duce o viaţă modestă şi smerită să fie urât şi ocolit de toţi. Dar aşa, când vedem că se plâng deopotrivă şi bogaţii, şi săracii, iar de multe ori bogatul se plânge mai mult decât săracul, când vedem că se bucură şi marii dregători, şi supuşii lor, şi tatăl cu mulţi copii, şi cel care n-are niciunul, să nu învinuim lucrurile de neorânduiala din lume, ci pe oamenii care nu se pot sluji de lucruri cum trebuie, ca să poată scăpa de tristeţe.

Nu întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile; dar când (sufletul) nu-i în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vânt prielnic, nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii. Ceea ce se poate vedea şi în privinţa trupurilor. Un trup plin de vigoare nu suferă niciun rău, de s-ar lupta cu el de mii de ori asprimea vremii; dimpotrivă, dobândeşte spor de putere prin deprinderea cu viforul şi prin statul în viforniţă; dar dacă trupu-i slab şi bolnav, de-ar avea parte de cea mai bună climă, nu va avea niciun folos de pe urma acestei bune sorţi, pentru că slăbiciunea trupului este vătămată tocmai de această bună împărţire a vremii. Asta o vedem şi în privinţa mâncărurilor. Când stomacul ne este bun şi sănătos, preface în sucuri bune orice mâncare ar primi, fie tare, fie nepregătită, pentru că întocmirea lui firească biruie răul din mâncare; dar când tăria stomacului e şubrezită, când stomacul e leneş, atunci se simte rău şi se strică, oricât de bune şi gustoase ar fi mâncărurile primite, pentru că propria-i slăbiciune strică însuşirea mâncărurilor.

Aşa şi noi, iubiţilor, când vedem neorânduiala lucrurilor din lume, să nu învinuim pe Dumnezeu! Prin aceasta nu găsim leac rănii, ci adăugăm rană lângă rană. Să nu socotim apoi că în seama demonilor e dată cârmuirea lumii; să nu socotim că cele de aici sunt lipsite de un ochi ce le poartă de grijă; să nu îngrădim pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei şi sorţii. Toate aceste gânduri sunt pline de hulă; adevărata tulburare şi neorânduială nu stă în curgerea lucrurilor, ci în gândirea noastră, în stare să vadă în lume tulburare şi neorânduială. Dacă nu îndepărtăm neorânduiala şi tulburarea din cugetul nostru, nu vom avea niciun câştig de buna rânduială din lucruri, chiar de ne-ar merge toate din plin. Întocmai ca ochiul: dacă îţi este ochiul bolnav, vei vedea noapte şi în miezul zilei, vei vedea lucrurile pe dos şi nu-ţi va fi de niciun folos raza de soare; dar dacă îţi este ochiul sănătos şi bun, poţi merge fără primejdie şi noaptea.

Film - "Ecaterina - păpușa fetiței născută de Crăciun"

O pildă ortodoxă despre o fetiță nevoiașă care încearcă din răsputeri să-și salveze mama. 

Cum a ajuns un mare zgârcit un sfânt al lui Dumnezeu

În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu-i miluia pe săraci, nu cugeta la moarte, nu mergea la bisericile lui Dumnezeu și nici nu-şi pleca urechile sale către cei care îi cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu voieşte moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mântuirea tuturor şi cu judecăţile pe care le ştie, îl mântuieşte pe fiecare. Acela după bunătatea Sa, l-a mântuit și pe Petru, într-un chip ca acesta:

Într-o vreme, şezând săracii şi scăpătaţii în uliţă, au început a lauda casele celor milostivi şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dânşii, iar pe cei nemilostivi a-i ocărî. Deci, a ajuns cuvântul şi despre acest Petru, că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul: „Oare, luat-a cineva, cândva, vreo milostenie din casa lui Petru?”. Şi toţi zicând că nimeni n-a luat de la dânsul ceva, s-a ridicat un sărac şi a zis: „Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dansul milostenie?” Şi au făcut între dânşii rămăşag.

Deci, mergând săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducând la masa dregătorului un catâr încărcat cu pâine, i s-a închinat lui săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi şi a început a-i cere milostenie, într-adins plângându-se. Iar el, neaflând piatră, a apucat o pâine şi a aruncat-o în cel sărac şi l-a lovit pe el în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucând pâinea, a mers la tovarăşii săi, zicând că din înseşi mâinile lui a luat pâinea aceasta. Şi a lăudat pe Dumnezeu, că Petru este milostiv.

Iar, după două zile, s-a îmbolnăvit vameşul, până s-a apropiat de moarte, şi s-a văzut într-un vis, pe sine fiind cercetat la o oarecare judecată şi faptele lui, punându-se în cumpănă: de o parte a cumpenelor stăteau nişte arapi întunecaţi şi răi, iar de cealaltă parte stăteau nişte bărbaţi foarte luminoşi şi frumoşi la chip. Deci, arapii, apucând toate faptele cele rele pe care Petru vameşul le făcuse din tinereţe şi în toată viaţa sa, le-au pus în cumpănă, iar bărbaţii cei de lumină purtători nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, ca să pună de cealaltă parte a cumpenii.

Și stând înfricoşaţi şi nedumirindu-se, ziceau unul către altul: „Aşadar, noi n-avem nimic aici?” Atunci a răspuns unul dintre dânşii: „Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pâine pe care a dat-o lui Hristos, mai înainte cu două zile, dar şi aceea fără de voie”. Deci, au pus pâinea aceea de cealaltă parte a cumpenei şi îndată a tras cumpăna mai mult decât cealaltă. Atunci ziseră către vameş bărbaţii cei frumoşi la chip: „Mergi, sărace Petre şi mai adaugă la pâinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii cei răi şi să te ducă la munca cea veşnică”.

Deci, venindu-şi în fire, Petru cugeta la cele ce a văzut şi a cunoscut că visul nu a fost o nălucire, ci adevăr, că a văzut toate păcatele pe care le făcuse din tinereţe, pe care acum le şi uitase, şi pe care arapii, adunându-le, le puneau în cumpănă. Şi zicea în sine Petru minunându-se: „Dacă o pâine, pe care am aruncat-o în fața săracului, atât de mult m-a ajutat pe mine, că nu m-au luat pe mine diavolii, cu cât mai mult milostenia cea multă, cu blândeţe şi cu osârdie făcută, va ajuta acelora care, fără de cruţare, îşi împart bogăţia lor săracilor.” Şi de atunci s-a făcut mult preamilostiv, cât nici pe sine n-a voit să se cruţe.

Întâmplare din viaţa Sfântului Petru Vameşul

Sursă: Ortodoxia Tinerilor

Omul milostiv

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. 

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa...

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

"Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Sursă: Parohia ortodoxă Sfinţii Brâncoveni