Biserica şi spitalul la români

duminică, 30 septembrie 2012

| | | 0 comments

Bolniţa Mănăstirii Dragomirna, ctitorie a Mitropolitului Atanasie Crimca

Misiunea socială a Bisericii nu revine numai slujitorilor ei sau asistenţilor sociali, ci fiecărui om în parte, căci fiecare din noi este dator să iubească şi să-i ajute pe semenii lui. Bolniţele mănăstireşti au pentru istoria medicinei, dar şi a asistenţei sociale o importanţă deosebită. Între bolniţa de odinioară şi spitalul modern de azi trebuie văzută o evoluţie firească şi continuă, ca o creştere de la floare la fruct sau - pornind de la realitatea dihotomică a omului - urmărind vindecarea nu numai atât a trupului, cât mai ales a sufletului.

Bolniţa Mănăstirii Dragomirna, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca

Pentru credinţa creştină, al cărei principiu esenţial este iubirea, practicarea filantropiei este o îndatorire firească. Biserica creştină încă din primele secole a apărut ca un liman în vreme de furtună. Mulţimile erau atrase la credinţă prin generoasa asistenţă a Bisericii, care depăşea cercul familiar, social, naţional, chiar religios. Toate instituţiile de asistenţă socială au beneficiat de legi date de împăraţii bizantini, care le acordau drepturi şi privilegii, fiind consacrate ca persoane juridice şi rânduite ca aşezăminte bisericeşti, secolele V-VI constituind un progres remarcabil în creşterea operei de caritate creştină.

Bolniţa, singurul spital până în secolul al XVII-lea

În spaţiul carpato-danubian, după cum reiese din documente şi mărturii ale călătorilor străini care ne-au vizitat, Biserica Ortodoxă a fost cea care, prin aşezămintele şi slujitorii ei, s-a implicat în alinarea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale poporului.

Slujitorii bisericeşti, preoţii şi călugării erau singurii cărturari ce aveau preocupări şi în domeniul medical, chiar dacă la un nivel empiric, iar adeseori accentul era pus pe tămăduirea sufletească a celui bolnav, prin rugăciune, închinare la icoane făcătoare de minuni sau atingere de moaştele vreunui sfânt. Cuvântul "bolniţă" este de origine slavă, în româneşte căpătând înţelesul de "locul unde se află bolnavi". Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, bolniţa a fost spitalul specific românesc. Ceea ce a stat la baza constituirii bolniţei este acelaşi sentiment de dragoste creştină ce a caracterizat şi instituţiile de asistenţă socială din primul mileniu creştin.

Bolniţa a devenit spitalul tuturor; nu numai al clericilor, ci şi al mirenilor nevolnici: bătrâni, văduve ori săraci, această instituţie medicală fiind sub tutela Bisericii până în secolul al XVI-lea, când va începe să se emancipeze, reuşind acest lucru deplin în secolul al XIX-lea, prin introducerea controlului statului.

Cântări: Heruvic

| | | 0 comments

I support Rona Ambrose !

| | | 0 comments
În Parlamentul Canadei s-a dezbătut un proiect de lege care propunea inițierea unei comisii parlamentare care să studieze dacă copilul nenăscut este om sau nu. Propunerea a fost înaintată de către parlamentarul Stephen Woodworth și ea viza revizuirea secțiunii 223 din Codul Penal canadian. 

Această secțiune prevede că un copil devine ființă umană doar după ce se află cu totul în afara pântecelui mamei și este viu și permite avorturile pe întreaga durată a sarcinii, inclusiv înainte de naștere. Inițiatorul a susținut că această revizuire este necesară, întrucât secțiunea 223 data din secolul al XIX-lea, iar între timp știința embriologiei a cunoscut progrese importante.

Propunerea legislativă a fost respinsă, ea având 91 de coturi în favoarea ei și 203 împotrivă.



Între cei care au votat pentru aprobare se numără și ministrul pentru statutul femeilor, Rona Ambrose. Motivația ei a fost că, din perspectiva funcției pe care o are, este foarte interesată să se pună capăt avortului pe bază de gen, care și în Canada face să fie avortate fetițe în urma testelor privind sexul copilului nenăscut. Deși cunosc că Rona Ambrose este un ministru deosebit de apreciat și foarte implicată în sute de proiecte pentru egalitatea de șanse, o serie de grupă pro-avort din Canada au cerut demisia Ronei Ambrose. În sprijinul ei au venit organizații și persoane individuale, care au declanșat campania ”I support Rona Ambrose”.

Campaign Life Coalition Youth și Canadian Centre for Bio-Ethical Reform au inițiat o pagină pe Facebook şi un spot al campaniei care au adus numeroase mesaje de susţinere pentru Ambrose.

Cei care doresc să exprime sprijinul pentru Rona Ambrose au fost invitați să facă un scurt clip video pe care să îl trimită la youth@campaignlifecoalition.com și la Rona Ambrose,                       rona.ambrose.c1a@parl.gc.ca.     


       







Massive grassroots support for Status of Women Minister after pro-life vote

by Thaddeus Baklinksi

OTTAWA, September 28, 2012, (LifeSiteNews.com) - The abortion lobby’s demands for Status of Women Minister Rona Ambrose’s resignation because she voted in favour of MP Stephen Woodworth’s Motion 312 has created a massive outpouring of support.

Campaign Life Coalition Youth and the Canadian Centre for Bio-Ethical Reform have launched a Facebook page and a video campaign that have resulted in a huge number of messages of support for Ambrose.

“It’s been awesome!” said Alissa Golob, head of Campaign Life Coalition (CLC) Youth, to LifeSiteNews. “In less than 24 hours the Support Rona Ambrose Facebook page got over a thousand likes and the numbers continue to grow. We also have an events page where people are posting videos stating their support for Rona.”


She encouraged pro-lifers to show their support for Ms. Ambrose by making a short YouTube video using an “iPhone, digital camera, or any other recording device, even as short as ten seconds, saying that you support her and her vote for Motion 312.” They made a sample video that readers can use as a template.

“Upload it to YouTube and send us the link at youth@campaignlifecoalition.com and to Rona Ambrose at rona.ambrose.c1a@parl.gc.ca to let her know that Canadian women support her vote!”

Minister Ambrose said she supported Motion 312 because of her concerns about sex-selective abortion in Canada.

“I have repeatedly raised concerns about discrimination of girls by sex selection abortion: no law needed, but we need awareness!” Ambrose wrote in a Tweet following the vote.

Ambrose also defended the Conservative government’s record on women’s issues, pointing to more than 500 projects dealing with everything from violence against women to empowerment of women in society.

“It is interesting that this is the first question that I have received on the Status of Women file this year. In fact, I think this is the first question I have received since last year as well,” Ambrose said during Question Period.

“Do you know why that is, Mr. Speaker? It is because this government has an incredible track record of standing up for Canadian women and girls. We have increased the funding to the status of women to its highest point in Canadian history. So far, in just a couple of years, we have funded over 550 projects from coast to coast to coast to tackle violence against women and empower women and girls, and we will continue to do just that.”

NDP Status of Women critic Niki Ashton responded that she was shocked that Ambrose supported the motion and called for her resignation.

“Shocked that [the minister] of status of women supported clawing back women’s rights,” tweeted Ashton after the vote Wednesday night. “Time for a new minister.”

Alexa Conradi, president of the Quebec Federation of Women, said in a statement that Ambrose was irresponsible to want a committee formed to consider a definition of human life, which she inferred was not looking after the “interests of women.”

“The role of the office of the Minister for the Status of Women is to look after the interests of women,” Conradi wrote. “By voting for this committee, which has no other goal but to reopen the debate on abortion, she is shirking her responsibility.”

The executive director of the Abortion Rights Coalition of Canada, Joyce Arthur, called Ambrose’s vote for Motion 312 “a shocking failure.”

“It’s her job to represent the interests of women, to defend women’s rights, promote women’s equality. We feel she’s betrayed the women of this country,” Arthur said. “[She] seems to think the status of women is a little bit below that of a fertilized egg. Frankly, we’re insulted. We’re going to go after her and her resignation.”

However, Andrea Mrozek, manager of research and communications at the Institute of Marriage and Family Canada, and founder of the pro-life blog ProWomanProLife, praised Rona Ambrose “for recognizing that Canadians can ask questions about when life begins.”

“ProWomanProLife recognizes that women across Canada have many different views on abortion, which are probably neither firmly in the pro-life nor the pro-choice camp,” wrote Mrozek. “However, since M-312 called only for discussion, voting in favour of it is a vote for debate and democracy, and that can only be a good thing.”

“Minister Ambrose is to be commended for having an open mind,” she wrote. 

 Sursă: LifeSiteNews                                                                                       

Şcoala de Duminică - Biblioteci mănăstireşti

| | | 0 comments

Un film despre istoria bibliotecilor de la mănăstirile Snagov, Antim, Căldăruşani, Putna, precum şi despre rolul pe care l-au avut în cultura şi viaţa Bisericii Ortodoxe Sfinţii Antim Ivireanul, Grigorie Dascălul, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Sfântul Grigorie Luminătorul - Arhiepiscopul Armeniei

| | | 0 comments


Sfântul Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, a cărui pomenire se face astăzi, 30 septembrie, de către Biserica Ortodoxă, s-a născut, după unele izvoare în anul 240, iar după altele în 257, în provincia Balhaven, din Armenia Mare. Părinţii săi erau păgâni şi făceau parte din familia regală a Armeniei, ocupând demnităţi importante în stat. Tatăl Sfântului era rudă cu Artaban, regele Persiei de atunci care era de origine partă. Nobilii persani nesuportând faptul că un part conduce regatul persan în frunte cu Hartasil, unul dintre cei mai importanţi conducători persani, îl ucid pe regele Artaban. Aflând despre această crimă, regele Armenie, Cursar, fratele lui Artaban, porneşte un război împotriva Persiei care va dura timp de 10 ani. Noul rege al Persiei, Artasil, l-a pus pe tatăl Sfântului Grigorie, Anac, să meargă în Armenia pentru a determina înlăturarea de la conducerea acestui regat a lui Cursar. Anac prin vileşug, împreună cu fratele său, îl ucid pe regele Armeniei, Cursar. Demnitarii lui Cursar îi omoară pe Anac şi fratele său şi pe toţi membrii familiilor acestora, cu excepţia a doi dintre copiii lui Anac care fiind prunci sunt ascunşi de o rudenie a acestora şi au scăpat cu viaţă. Unul dintre aceşti copii a fost Sfântul Grigorie Luminătorul. El a fost salvat şi ascuns în Cezareea Capadociei unde a fost crescut în credinţa creştină.

Ajungând la maturitate, Sfântul Grigorie s-a căsătorit şi a avut doi copii pe Aristarh şi Vartanes sau Ortan. După ce a fost hirotonit preot, Sfântul Grigorie s-a întors în ţara sa, Armenia, începând să propovăduiască cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu conaţionalilor săi armeni, convertindu-i pe mulţi dintre aceştia la creştinism. Cu ajutorul împăratului roman Diocleţian, Tridat, fiul lui Cursar, devine rege al Armeniei şi sub influenţa persecuţiilor lui Diocleţian din Imperiul Roman, începe şi el o persecuţia împotriva creştinilor în regatul Armeniei. În timpul acestor persecuţii are foarte mult de suferit şi Sfântul Grigorie care prin harul primit de la Bunul Dumnezeu săvârşeşte multe minuni spre încredinţarea adevărului credinţei creştine. Văzând că nu are niciun rezultat în ceea ce priveşte determinarea Sfântului Grigorie de a apostazia, regele Tridat porunceşte să fie aruncat într-o groapă, în oraşul Artaxat, plină de noroi, cu şerpi, cu viermi şi cu tot felul de necurăţii. Aici a petrecut Apostolul Armeniei nu mai puţini de 14 ani, hrănit de bunătatea şi milostivirea unei văduve, care din purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi dădea în fiecare zi o bucată de pâine şi apă dintr-un ulcior. În aceşti 14 ani, Tridat, cu ajutorul Imperiului Roman a reuşit să îi învingă pe perşi şi să cucerească mare parte din Persia şi Siria, extinzând persecuţia împotriva creştinilor şi în aceste teritorii. În aceeaşi perioadă, Diocleţian declanşează cea mai mare persecuţie din istoria creştinismului. Din această cauză, mulţi creştini şi-au căutat refugiul în afara graniţelor Imperiului Roman, între aceştia aflându-se şi un grup de treizeci şi şapte de fecioare, care s-au refugiat în Armenia. Printre ele era şi frumoasa Ripsimia, pe care o dorea ca soţie împăratul roman. Diocleţian i-a scris prietenului său Tridat, regele Armeniei, cerându-i să o găsească şi să i-o trimită pe Ripsimia, sau, dacă o vrea, să o păstreze el de soţie. Soldaţii regelui Tridat identifică grupul de fecioare şi Ripsimia s-a predat de bună voie, pentru a salva viaţa celorlalte. Sfânta Muceniţă Ripsimia, întărită de Dumnezeu, nu cedează regelui Tridat, acesta poruncind să fie ucisă ea şi celelalte 36 de fecioare.

În urma persecuţiilor pe care le-a făcut împotriva creştinilor, Dumnezeu a îngăduit asupra lui Tridat o boală cumplită, un fel de nebunie. El se credea a fi mistreţ şi sfâşia tot ceea ce era jurul său. Sora regelui Cusaroducta, rugându-se Bunului Dumnezeu pentru vindecarea fratelui ei, într-o noapte i s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că fratele ei nu se va tămădui decât atunci când Sfântul Grigorie va fi scos din groapă. Sfântul Grigorie este scos din groapa în care a stat 14 ani şi prima sa grijă este înhumarea creştinească a trupurilor fecioarelor, care de nouă zile stăteau neîngropate. Apoi, fiind spălat şi îmbrăcat cu haine curate este adus înaintea lui Tridat. Apostolul armenilor, rugându-se Bunului Dumnezeu şi prin darul pe care l-a primit de la Domnul nostru Iisus Hristos l-a tămăduit spre bucuria tuturor armenilor. Apoi, toţi armenii în frunte cu regele Tridat s-au convertit la creştinism şi au construit o frumoasă biserică pe locul unde au fost îngropate trupurile muceniţelor Ripsimia, Gaiani şi a celor împreună cu ele în timpul persecuţiei lui Tridat. Apoi, regele Tridat l-a trimis pe Sfântul Grigorie în Cazareea Capadociei la Arhiepiscopul Leontie pentru a fi hirotonit Episcop. La întoarcere Sfântul Grigorie a adus cu sine preoţi şi diaconi pentru a-l ajuta în lucrarea pastorală.

Sfântul Grigorie a alcătuit alfabetul armenesc şi a tradus în limba armeană biblia. El este considerat ctitorul culturii armene. Înaintat în vârstă, Sfântul Grigorie participă la Sinodul Ecumenic din 325 şi semnează al treizeci şi şaselea Părinte din cei 318 prezenţi la cel dintâi Sinod Ecumenic. În anul 331 a lăsat ca Episcop al Armeniei, în locul său, pe fiul său Aristarh şi s-a retras într-o peşteră din Mania, unde a trăit în sihăstrie. Acolo s-a mutat la Domnul în anul 332.

Sursă: Basilica

Despre iubirea vrăjmaşilor - Duminica a XIX-a după Rusalii

sâmbătă, 29 septembrie 2012

| | | 0 comments


APOSTOLUL

CORINTENI  11, 31-33; 12, 1-9;

Fraţilor, Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.

Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.


EVANGHELIA

LUCA 6, 31-36;

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.





Life Chain 2012 în Canada

| | | 0 comments


Din 1987 are loc manifestarea Life Chain în Statele Unite şi Canada. Mai jos este lista oraşelor canadiene în care se vor face lanţuri de oameni pentru apărarea vieţii copiilor nenăscuţi în acest an.


În mod obişnuit Life Chain are loc în prima duminică din luna octombrie, dar în acest an în majoritatea localităţile canadiene a fost devansată cu o săptămână pentru a nu se suprapune cu week-end-ul de dinaintea Zile Recunoştinţei în Canada.



Locurile de desfăşurare după provincii. După numele oraşului este trecută zona de desfăşurare, ora şi data. 

ALBERTA 


Airdrie 1305 Main St & Allen St 2:00-3:00 uncofirmed

Barrhead Hwy 33 at 53rd Ave Sat., noon-1 Sep-29

Calgary Heritage at MacLeod 2:30-4:00 Oct-07

Calgary MacLeod Tr SW at 90th Ave 2:30 to 4:00 p.m Oct-07

Cold Lake Hwy 28 at 50th Ave. 2-3 pm uncofirmed

Drayton Valley 50th St. at 50th Ave. 2-3 pm Oct-14

Edmonton 104th Ave between 109th St and 124th St 2:30-3:30 Oct-14

Lethbridge Mayor Magrath Dr S at 9th Ave S 2-3 pm Sep-30

Lloydminster Hwy 16 at Hwy 17 at City Hall 2-3 pm Sep-30

Medicine Hat 2948 Dunmore Rd SE in front of Health Unit bldg 2-3 pm Sep-30

Red Deer Heritage Ranch Approach at Hwy 2 2-3 pm Oct 13/14

Taber 50th St at Taber Community Center 2-3 pm Sep-30

Westlock Hwy 18 at Hwy 44 2-3 pm Sep-30

Whitecourt Hwy 43 at Dahl Dr 2-3 pm Sep-30

BRITISH COLUMBIA 


Burnaby Kingway St from Imperial to Edmonds 1:30-3 pm unconfirmed date
Castlegar Canadian Tire at Hwy 3A 12 noon Sep-30

Courtenay Cliffe Ave at 29th St 2-3 pm unconfirmed

Creston Valley Canyon St at 16th Ave 2-3 pm Sep-30

Davis Bay Sunshine Coast Hwy at Davis Bay Beach 2-3:30 pm unconfirmed date

Dawson Creek Alaska Ave Traffic Circle 2-3 pm Oct-07

Duncan Trans Canada Highway at Trunk Road 2-3 pm Sep-30

Fraser Lake Hwy 16 West at Chowsunket St 2:30-3:30 pm Oct-07

Kamloops Columbia St at McGill Ave 2-3 pm Sep-30

Kelowna Harvey Ave at Gordon Dr 2-3:30 pm Sep-30

Kitimat by the Cenotaph 1-2 pm Oct-07

Langley 200th St at Langley Bypass Sat. 2-3 pm Sep-29

Nanaimo Island Hwy at Dickinson 2-3 pm unconfirmed date
Nelson Front St 2-3 pm Sep-30

Port Alberni Johnson Rd from Helen to Tebo 1-2 pm Sep-30

Powell River Joyce Ave at Duncan St Sat., 10-11 am Sep-29

Prince George 15th Ave at Burden St 2-3 pm unconfirmed

Quesnel Front St 2-3 pm unconfirmed

Salmon Arm TransCanada Hwy at Ross St 2:30-3:30 pm Sept 30/May 5

Smithers Hwy 16 at Main St 1-2 pm Sep-29

Surrey King George Blvd from 96th Ave to 104th Ave 2-3 pm Sep-30

Terrace Hwy 16 at Ferry Island 2-3 pm unconfirmed

Trail/Rossland Victoria St downtown Sat., 1-2 pm Sep-29

Vancouver Oak St at 29th Ave 2:00-3:00 pm Oct-07

Vernon 32nd St at 31st Ave 2:30-3:30 unconfirmed date

Victoria Blanshard St at Finlayson St 2-3 pm unconfirmed

William's Lake Oliver St (Hwy 97) at 8th Ave 1:30-3 pm unconfirmed

MANITOBA 

Brandon Victoria Ave. at 1st St 2-3 pm Sep-30

Ste Rose Dulac Hwy 10 2-3 pm unconfirmed

Winnipeg 735 Notre Dame Ave in front of Health Science Center Women's Clinic 2-3 pm Sep-30

NEW BRUNSWICK 


Dieppe Champlain St near bridge 2:30-3:30 pm Sep-30

Fredericton Regent St at Brunswick St 2:30-3:30 pm Oct-07

Fredericton Regent St. at Priestman St. 2:30-3:30 pm Oct-07

Saint John King Square bandstand 12 noon Sep-30

St. Stephen King St near the arena 2:15-3:30 pm Sep-30

NEWFOUNDLAND AND LABRADOR 

Baie Verte Green Depot building 2:30-3:30 pm unconfirmed

Marystown At the traffic light 2:30-3:30 pm unconfirmed

St. John's Le Marchant Rd at Campbell Ave 2:30-3:30 pm Oct-07

NOVA SCOTIA 



 Antigonish Trans Canada Hwy at St Ninian's Cemetary site 2-3 pm Sep-30

Churchpoint / Digby County Hwy 1 sidewalk facing church 2-3 pm Oct-07
Halifax Robie St at Halifax Commons 2:30-3:30 pm Sep-30

Port Hood Board Walk 2-3 pm Oct-07

Truro Willow St at Victoria across from the hospital 2-3 pm Sep-30

ONTARIO 



Ajax South side of Kingston Rd. Between Westney and Harwood 2-3 pm Sep-30

Alliston Victoria St at Church St 2-3 pm unconfimred date

Almonte Martin st at Ottawa St 2-3 pm Sep-30

Amherstburg Sandwich at Pickering 2:30-3:30 pm Sep-30

Aurora Yonge St at Maple St at church parking lot 2:30-3:30 pm Sep-30

Bancroft Hasting St at Station St 2-3 pm unconfirmed date

Barrie Bayfield St at Cundles Rd 2-3 pm unconfirmed

Barry's Bay Opengo Line at Hwy 62 2-3 pm Sep-30

Beaverton Hwy 12 at Hwy 48 south intersection 2-3 pm unconfirmed

Belle River Notre Dame at Church 2:30-3:30 pm Sep-30

Belleville Dundas St W at Coleman St 2-3 pm unconfirmed

Bowmanville King Ave E at Liberty St 2:00-4:00 Sep-30

Brampton Hwy 10 from Gage Park to Steeles Ave 2-3 pm Sep-30

Brantford St. Paul's Ave/King George Rd south of Hwy 403 2-3 pm Sep-30

Burlington Fairview St at Maple Ave 2:30-3:30 pm Sep-30

Calabogie / Renfrew Main St at the Post Office 2-3 pm Sep-30

Cambridge Hespeler Rd at Bishop St northward 2-3 pm Oct-14

Chatham St.Clair St at Grand Ave 2-3 pm Sep-30

Cobourg Elgin St at William St 2-3 pm Sep-30

Collingwood First St at Birch St 2-3 pm unconfirmed date

Courtice / Bowmanville Hwy 2 at Courtice Rd 2-3:30 Sep-30

Elliot Lake Hillside Dr North at Collins Hall 2-3 pm unconfirmed

Essex Talbot St at Center St 2:30-3:30 pm Oct-07

Fergus Hwy 6 at Belsyde Ave Sat. 1:30-2:30 pm Oct-06


Forest Main St at King St 2:30-3:30 pm Sep-30

Fort Frances Scott St from Armit Ave to Mowat 2:30-3:30 pm unconfirmed

Georgetown Guelph St at Maple Ave 2:30-3:30 pm Sep-30

Goderich Hwy 21 at Suncoast Dr 1:30-3 pm unconfirmed date

Grimsby Main St at Christie St 1-2 pm Sep-30

Guelph Speedvale Ave at Woolwich St 2-3 pm Sep-30

Haliburton County Rd 21 by the high school 1:30-3 pm unconfirmed

Hamilton McMaster Medical Center& Main St West 2:30-3:30 pm Sep-30

Hamilton Mo ntain Upper James St at Mohawk Rd 2:30-3:30 pm Sep-30

Hanover 10 St. 2-3 pm unconfirmed

Harrow King St at Queen St 2:30-3:30 pm Sep-30

Ingersoll Charles St at Thames St 2-3 pm Sep-30

Kanata Hazeldean Rd at Eagleson Rd 2-3 pm Sep-30

Kanata March Rd at Dunrobin Rd 2-3 pm Sep-30

Keswick The Queensway S at Glenwoods Ave 2-3 pm Sep-30

Kincardine Queen St at the Library 3-4 pm unconfirmed

Kingston King St in front of hospital 1:45-3 pm Sep-30

Kingsville Main St at Division St 2:30-3:30 pm Sep-30

Kirkland Lake Government Rd W in front of the mall 2:30-3:30 pm Sep-30

Kitchener in front of Grand River Hospital King St 2-3 pm Sep-30

Lasalle Malden Rd between Normandy and Todd Ln 2:30-3:30 pm unconfirmed

Leamington Erie St at Talbot St 2:30-3:30 pm Sep-30

Listowel Main St at Wallace Ave 2-3 pm Sep-30

London 32 blocks from Western University Gates on Richmond St. N. to Victoria Hospital at Commissioners and Wellington 2:30-3:30 pm Sep-30

Maple Jane at Major Mackenzie 2-3 pm Sep-30

Markdale Main St at Toronto St 2:30-3:30 pm Sep-30

Markham McCowan at Hwy 7 2-3 pm Sep-30

Midland Hugel Ave at Hwy 93 2-3 pm Sep-30

Milton Main St at St 2:30-3:30 pm Sep-30

Mississauga Dundas St (17 locations) and HurSt (12 locations) 2:30-3:30 pm Sep-30

Nepean Merivale Rd at Meadowlands Dr 2-3 pm Sep-30

New Liskeard Whitewood Ave at Armstrong St 2-3 pm Sep-30

Niagara Falls along Lundy's Ln. at Leonard Ave., Prince Edward Ave., Highland Ave., and Dorchester Ave. 2:30-3:30 pm Sep-30

Nobleton Hwy 27 at King St 2:30-3:30 pm Sep-30

North Bay Lakeshore Dr at Judge Ave 2-3 pm Oct-07

Oakville Trafalgar Rd at Hwy 5 2:30-3:30 pm Sep-30

Orangeville Broadway at Townline 1-2 pm unconfirmed

Orillia Atherley Rd at Hwy 12 Bypass 2-3 pm unconfirmed date

Orleans St. Joseph Blvd at Orleans Blvd 2-3 pm Sep-30

Oshawa King St E at Harmony 2-3 pm unconfirmed date

Oshawa Simcoe St at Adelaide Ave 2-3 pm unconfirmed date

Ottawa Banks St at Nepean St 2-3 pm Sep-30

Ottawa Carling Ave at Ottawa Hopital Civic Campus 2-3 pm Sep-30

Ottawa Vanier Parkway at Montreal Rd 2-3 pm Sep-30

Ottawa South Bank St at Hunt Club Rd 2-3 pm Sep-30

Owen Sound 10th St at 2nd Ave E 2-3:30 pm Sep-30

Parry Sound Church St at Rosetta St 2-3 pm Sep-30

Peterborough Lansdowne St at Monaghan Rd 2-3 pm Sep-30

Pickering 2 locations - Kingston Rd (Hwy 2) at Liverpool Rd AND Whites Rd & Kingston Rd 2:00 - 3:00 Sep-30

Port Elgin / Southampton Albert St at High St 2-3 pm Oct-07

Port Perry along Scugog St, w of Simcoe St (in front of Immaculate Conception Ch 1710 Scugog St) 2-3 pm Sep-30

Renfrew County / Pembroke Pembroke St W at Christie St 2-3 pm Sep-30

Richomd Hill Yonge st at Major Mac 2-3 pm Sep-30

Richomd Hill Yonge st at King Rd 2-3 pm Sep-30

Richomd Hill 9116 Bayview (St. George Antiochian Church) 2-3 pm Sep-30

Rockwood Main St S. between Alma & Cobblestone, at Waterside Park 2-3 pm Sep-30

Russell Castor St. And Concession St. 2-3 pm Sep-30

Sarnia London Rd at Murphy 2:30-3:30 pm Oct-07

Sault Ste. Marie Great Northern Rd from McNabb to 2nd Line 2-3 pm Sep-30

Simcoe Hwy 3(Queensway) at Hwy 24(Norfolk St) 2-3 pm Oct-07

St. Thomas Talbot St at Holy Angels 1-2 pm unconfirmed

Stoney Creek Centennial Pkwy at Hwy 8 2:30-3:30 pm Sep-30

Stoney Creek Hwy 8 & Grays Rd 2:30-3:30 pm Sep-30

Stratford Huron St at St 2-3 pm Sep-30

Strathroy Caradoc St S at Front St 1-2 pm Sep-30

Sudbury Sudbury Regional Hospital 2:30-3:30 Sep-30

Tecumseh Tecumseh East at Lesperance St 2:30-3:30 pm Sep-30

Thornhill Yonge St at Centre St 2-3 pm Sep-30

Thunder Bay Central Ave at Memorial Ave Sat. and Sun. 2-3 pm unconfirmed date

Tillsonburg Broadway at Bridge St 1:30-2:30 pm Sep-30

Timmins Algonquin W at Preston St. 2-3 pm Sep-30

Toronto several loactions 2-3 pm Sep-30

Trenton & Area Dundas St at Division St 2-3 pm unconfirmed

Uxbridge corner of Main and Brock 2-3 pm Sep-30

Walkerton Durham St at Colborne St 2-3 pm Sep-30

Wallaceburg Murray St 2-3 pm unconfirmed

Watford Main St (Hwy 79 / Nauvoo Rd) at Victoria St 10:15-11:30 Sep-30

Whitby Hwy 2 (Dundas St) at Thickson rd 2-3:00 pm Sep-30

Windsor Ouellette at Tecumseh Rd. 2:30-3:30 pm Sep-30

Windsor Tecumseh E. between Kildare and Byng 2:30-3:30 pm Sep-30

Wingham Josephine St at John St 2-3 pm Sep-30

Woodbridge Islington at Hwy 7 2-3 pm Sep-30

Woodbridge Islington at Major Mac 2-3 pm Sep-30

Woodstock Dundas St at Finkle St 2-3 pm Sep-30

PRINCE EDWARD ISLAND  


Charlottetown University at Grafton Sun. Sept 26, 2-3 pm Sep-30

QUEBEC 


Montreal Boul Decarie at Jean-Talon 2:00-3:00 Sep-30
Quebec City Jean De Quen at Laurier Blvd 2-3 pm Oct-07

SASKATCHEWAN 



Langenburg Hwy 16 (Kaiser William) at 2nd St N 2-3 pm Sep-30

Moose Jaw Main St N at Saskatchewan St W 1:30-3 pm Sep-30

Prince Albert 2nd Ave West at 22nd Street W 2-3 pm Sep-30

Regina Albert St at College Ave 2-3 pm Sep-30

Saskatoon 22nd St at Idylwyld Ave 2:30-3:30 pm Sep-30

Shaunavon Hwy 37 at Government Rd (10th Ave) 2-3 pm Sep-30

Swift Current Trans Canada Hwy No 1 at No 4 Hwy 2-3 pm Sep-30

Yorkton Gladstone Ave at Broadway Ave 2-3 pm unconfirmed date

Lista locaţiilor este disponibilă şi în format PDF aici.
Sursă: LifeSiteNews