Se afișează postările cu eticheta tineri căsătoriţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tineri căsătoriţi. Afișați toate postările

Cuvinte pentru tineri (XLVII): Nepotrivirea din punct de vedere sexual

luni, 26 august 2013

| | | 0 comments






Cu permisiunea Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor postăm o serie de articole şi mărturii din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”




Probabil ați auzit uneori vorbindu-se despre o aşa zisă „nepotrivire la pat” între doi tineri căsătoriţi, motiv invocat chiar şi pentru a divorţa uneori. De aceea unii tineri, înainte de a se cununa, sunt greşit sfătuiţi de anumite persoane să stea o perioadă împreună, să vadă dacă se potrivesc pe toate planurile, şi apoi „să se lege la cap pentru toată viaţa”.

Haideţi să vedem la ce se referă această ”nepotrivire la pat” şi de ce ajunge să fie o problemă aşa de mare pentru un cuplu. Supărarea vine de obicei din partea unuia din cei doi soţi, care se simte neîmplinit, nesatisfăcut din punct de vedere conjugal, şi din acest motiv reacţionează.

Iată care sunt cauzele apariţiei acestor nemulţumiri din viaţa intimă a celor doi soţi:

În primul rând cea mai mare problemă o reprezintă relaţiile sexuale pe care le-a avut fiecare dintre ei înainte de a se căsători (dacă le-a avut). Având relaţii intime cu unul, doi, trei sau mai mulți bărbaţi înainte de a se mărita, actuala soţie are anumite aşteptări din punct de vedere sexual. Dacă soţul nu se ridică la aceste aşteptări pe care soția le-a experimentat, atunci ea va fi dezamăgită pentru că va face mereu comparaţie între ce simte acum şi ce simţea în compania foştilor parteneri. Acesta este motivul principal din cauza căruia apar frustrările legate de incompatibilitatea sexuală.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru soţ. Totuşi bărbaţii nu-și vor acuza soţiile că alături de ele nu au performanţe sexuale ci mai degrabă că sunt refuzaţi prea des, făcând comparaţie mereu cu fostele partenere care erau mai „deschise” spre acest lucru.

Aparent, pare ciudat că aceste frustrări apar şi în cazul tinerilor care s-au căsătorit fără să fi avut relații intime înainte. Chiar şi printre ei există astfel de griji, că „nu s-ar potrivi la pat”. Problema în cazul lor provine din alt motiv, înfrățit cu primul: masturbarea din adolescenţă.

Există numeroase consecinţe negative ale masturbării din adolescenţă asupra vieţii intime de familie. Mai grav este că aceste efecte sunt greu remediabile iar uneori rădăcinile patimilor din tinerețe le resimțim mulți ani: „Voia păcătoasă primită la tinereţe, din înţelegere greşită, din lipsă de prevedere şi din obişnuinţa cea rea, rămâne în suflet şi în mădularele trupeşti până la anii maturităţii, iar uneori până la bătrâneţe şi îndeobşte toată viaţa. Adu-ţi aminte şi fereşte-te!”

Frustrările cauzate de efectele masturbării sunt de multe ori mai puternice decât cele cauzate de compararea experienţelor trăite cu alţi parteneri, deoarece prin păcatul desfrânării cu sine însuşi, cel pătimaş îşi proiectează un univers de plăcere pe care îl modelează cum vrea și când vrea. Un univers al egoismului pur, în care propria persoană și plăcerea ei este tot ceea ce contează.

Astfel, cel pătimaș îşi creează un anumit tipar de așteptări, mai bine spus niște preconcepții legate de plăcerea sexuala. Așa se face că, atunci când o persoană de sex opus apare la celalalt capăt al iubirii trupești, cel autoformat după tiparul psihologic al masturbării va simți că nu se poate acomoda deplin cu modelul relației în doi, căci se vede nevoit să țină seama de încă o voință, care nu coincide în manifestări cu a sa. Drept urmare, fiind plin de preconcepțiile așteptărilor, care sunt doar sămânța egoismului propriu, împătimitul suportă cu greu încă o voință căci nu poate să o modeleze cum vrea și când vrea, precum i-a fost obiceiul prin masturbare. De aici nu mai este decât o scânteie ca tânărul să se gândească că nu se potrivește la pat, când de fapt vina este în sine însuși, nu în celălalt.

Și dacă păcatul masturbării a devenit o patimă a tinereții, chiar și cei care și-au mărturisit acest păcat duhovnicului şi l-au lăsat vor suporta aceste consecinţe în viaţa de familie, până se vor despătimi. „Pentru plăcerile de bunăvoie la tinereţe vin durerile de nevoie la bătrâneţe.”

O altă cauză a frustrărilor de nepotrivire, este şi pornografia care, o, Doamne, cât de mult rău face! Pornografia ilustrează „de fapt” cum ar trebui să se desfăşoare concret relaţiile intime. Pornografia promovează sexul „dezinhibat” şi dobândirea plăcerii pe toate căile posibile, chiar şi prin cele mai înjositoare şi mai contra firii. Dar viaţa intimă a soţilor este o exprimare firească a iubirii dintre cei doi, este un act tandru şi gingaş nu o stilizare a raporturilor sexuale sau o sforţare grosolană de obţinere a unei performanţe. De aceea oricine priveşte imagini pornografice își mutilează sufletul, născându-se în el aceleași așteptări ca în imaginile vizionate.

Iată cum „nepotrivirea la pat” este accentuată în primul rând de pofta desfrânării.

O altă problemă generatoare de frustrări este contracepţia. Dacă soţii nu s-ar proteja şi şi-ar asuma responsabil fiecare moment al intimităţii lor, fiind conştienţi că oricând poate trimite Dumnezeu un copil, atunci în mintea lor s-ar muta accentul de la performanţa actului sexual la consecinţa lui firească, viața. Chiar dacă seara n-a fost aşa minunată totuşi, dacă soţia a rămas însărcinată contează infinit mai mult, iar bucuria copilului venit pe lume este incomparabilă față de o plăcere de moment.

Invocarea „nepotrivirii la pat” arată un accent excesiv pus pe relaţiile sexuale şi pe dobândirea plăcerii în mod egoist. Dacă-ţi iubeşti soţia sau soţul poţi trece peste orice şi nimic nu vă poate sta în cale ca să fiţi fericiţi. Totuşi nu trebuie să uităm că izvorul binelui şi al fericirii este Dumnezeu, şi El fiind cel ce v-a unit pe voi, se va îngriji de viaţa voastră mereu.

Dar mai bine haideţi să vedem ce porunci ne dă Dumnezeu şi cum ne îndeamnă să trăim pentru a evita aceste probleme.

În primul rând Biserica lui Hristos condamnă relațiile intime înainte de căsătorie ca fiind un mare păcat, din ele izvorând un şir lung de probleme care contagiază întreaga societate. Tinerii care se căsătoresc feciori, fără să fi cunoscut în niciun fel plăcerea sexuală, vor avea o viaţă intimă frumoasă, liniştită şi fără frustrări. După ce Dumnezeu îi uneşte ca bărbat şi femeie, făcându-i un singur trup, ei vor cunoaşte plăcerea sexuală unul prin altul. Din acest motiv nu vor putea evalua intensitatea plăcerii cu nimic altceva. Nu vor percepe niciodată relaţiile intime în termeni de „performanţă” ci se vor bucura ca le trăiesc în exclusivitate, adică cu toată dăruirea și seriozitatea. Nu vor spune niciodată „Nu-mi place!” pentru că nu au preconcepții despre asta. Psihicul și așteptările tinerilor feciorelnici se armonizează și împreună se modelează cu mult mai ușor față de psihicul celor care au desfrânat. Pentru cei dependenți de patima desfrânării (fie numai și cu gândul) este foarte frustrant când simt cum realitatea de acum nu răspunde și nu dă curs preconcepțiilor despre plăcere de altă dată.

În al doilea rând, Dumnezeu a rânduit ca în viaţa oamenilor să existe şi perioade de post, timp în care ei se abţin de la mâncărurile de origine animală dar şi de la a avea relaţii intime. Excesul, ca și refuzul dăunează întotdeauna.

Plăcerea practicată fără frână duce la dependență. De aceea, postul este un exercițiu de voință prin care omul educă instinctul să se subordoneze rațiunii. Perioadele de înfrânare îi ajută pe soţi să conştientizeze că viaţa intimă e doar o etapă spre iubirea desăvârşită, şi nu un scop în sine. Dacă soţii în familie ar respecta cele patru posturi de peste an, duminicile, sărbătorile şi zilele de post din timpul săptămânii (miercurea şi vinerea) atunci ar percepe cu totul altfel viaţa lor sexuală.

Prin păcatele noastre refuzăm soluţiile simple pe care ni le dă Dumnezeu la problemele pe care le avem, şi astfel ne adâncim şi mai rău în suferinţă. Invocarea nepotrivirii la pat este o percepţie greşită a relaţiilor intime, percepţia strâmbată de dorinţele noastre poftitoare care au ca suport satisfacerea de sine, și nu iubirea sinceră și curată a celui de lângă noi.

Hristos Dumnezeu vindecă orice neputinţă, astfel nu ezita și apelează la un duhovnic pentru a trece peste această problemă.

Apropierea soților în relațiile intime are la baza în primul rând o apropiere de ordin sufletesc și psihologic. Relațiile intime în familie, chiar și după mulți ani, sunt efectul exprimării unor sentimente reciproce, și nicidecum un automatism. Astfel se întâmplă adesea ca soțul și soția, ca urmare a neînțelegerilor din timpul zilei, să nu-și poată apropia trupurile unul de celălalt în timpul nopții,  pentru că inimile lor sunt depărtate. La fel se întâmplă ca exprimarea iubirii lor în relațiile intime să poarte urmele insatisfacțiilor din timpul zilei (probleme de servici, copii neascultători, probleme financiare sau de gospodărie etc.). Bucuria actului sexual din intimitatea familiei depinde și de starea psihologică a celor doi la acel moment. Astfel, invocarea unei nepotriviri la pat este o încercare greșită de a rezolva problema tratând efectele și nu cauza. Un act sexual neîmplinit este un efect nu o cauză. Cauza reală este starea sufletească a soților.

Păcatele ne întristează și ne depărtează de Dumnezeu. Depărtarea de El ne forțează să luam o decizie, fie cea a pocăinței și a vindecării de păcat, fie cea de a căuta plăcerea și mai aprig, căutând să ameliorezi tristețea din suflet.

Neîmplinirile din relațiile intime ale soților sunt de fapt consecințe ale vieții lor păcătoase și a depărtării de Dumnezeu. Prin urmare nepotrivirea la pat este o falsă problemă a unei lumi care nu se mai raportează la Dumnezeu și nu mai conștientizează că păcatul este prima cauza a tuturor suferințelor și neîmplinirilor noastre.

Sfatul de a trăi o perioadă  în concubinaj, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru a vedea dacă te potrivești la pat cu viitorul soț sau cu viitoarea soție, este unul străin de poruncile lui Dumnezeu, și îndeamnă la păcate și neîmpliniri și mai mari.

Doi oameni apropiați de Dumnezeu și bine ancorați în viața Bisericii nu vor avea niciodată problema nepotrivirii la pat, ci pe ceea a conformității faptelor noastre cu poruncile lui Dumnezeu.

Poate părea hilar, dar să nu uităm că primii oameni, Adam și Eva, s-au potrivit foarte bine fără să fi primit vreo lecție de așa-zisă „educație sexuală” și fără o pretinsă „experiență sexuală”, de vreme  ce astăzi omenirea depășește șapte miliarde de locuitori.


Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea acestor fragmente.
 



Credeam că sunt o susţinătoare a vieţii, dar Dumnezeu mi-a spus că aveam „duhul avortului”

vineri, 16 noiembrie 2012

| | | 0 comments

Ca urmare a apelului din postarea Ce fapte facem, ce duh avem?, am primit traducerea articolului în engleză care o însoțea. Mulțumim traducătorului.

Facem mențiunea că, în contextul multireligios din Statele Unite, în care majoritatea confesiunilor protestante și neo-protestante au o poziție laxă în privința avortului, confesiunea cea mai cunoscută ca având o poziție fermă în apărarea vieții este catolicismul. Așa se explică numeroase convertiri ale unor persoane care au sesizat profunda incompatibilitate dintre avort și viața în Dumnezeu. Pentru unii dintre ei, învățătura catolică este cea care le deschide ușa către învățătura patristică păstrată în integralitatea ei în ortodoxie și ”drumul spre acasă” continuă.



Pueblo, Colorado, 18 mai 2012 (LifeSiteNews.com) În anul 2001, pe Sarah Nelson, de 22 de ani, o aștepta o mare provocare în ceea ce privește credința, într-o perioadă de mare implicare în activitățile unei cunoscute comunități religioase din oraşul Denver, Colorado. Ea şi logodnicul ei, Brandon, îşi iubeau biserica şi comunitatea de acolo, dar Sarah simţea că totuşi ceva îi lipseşte.

La biserică, unul dintre lucrurile care i s-au întipărit bine în minte era faptul că avortul este greşit. De când se ştie, Sarah se considerase a fi o „adevărată susţinătoare a vieţii şi cu totul împotriva avortului”.

Într-o zi, pe când se ruga pentru a se pune capăt avorturilor, chiar pe data în care se aniversa darea sentinţei judecătoreşti în cazul Roe vs. Wade prin care în 1973 s-a legalizat uciderea copiilor în pântece, în conștiința ei a răsunat puternic un gând pe care l-a considerat de la Dumnezeu: „Ai duhul avortului”.

Tânăra îşi aduce aminte că a fost uluită şi a început să se apere cu îndârjire:
„Cum este posibil ca această învinuire să fie adevărată, din moment ce eu sunt cu totul împotriva acestei crime oribile prin care se pune capăt unei vieţi nevinovate din chiar burta mamei care-o poartă?”

Răspunsul a venit cu putere:

„Ai duhul avortului pentru că nu apreciezi copiii aşa cum ar trebui. Îi vezi ca pe o povară şi ca pe ceva care ți-a putea prilejui neajunsuri în viaţa ta”.

După ce a reflectat mai adânc asupra acestor cuvinte, şi-a dat seama de adevărul acestor lucruri. Până atunci crezuse că este rău să omori copiii prin avort, dar acum vedea cu claritate că o mentalitate contraceptivă adânc înrădăcinată în ea o făcuse să nu aprecieze copiii la adevărata lor valoare şi nici să şi-i dorească.

“Până în acel moment, nu văzusem contracepţia din perspectiva unui rău moral” a declarat Sarah site-ului LifeSiteNews. “De când eram mică știam, așa cum li se spunea și  tinerelor cupluri consiliate în biserică înainte de a se căsători, că era de la sine înţeles că pentru a fi "un cuplu prevăzător" ca proaspăt căsătoriţi trebuia să apeleze la contracepţie în cel puţin primii doi ani de căsnicie dacă îşi doreau un «mariaj stabil»”.

„Despre copii rareori se vorbea ca fiind o «bogăţie» sau o «sursă de bucurie infinită» pentru părinţi. În unele cercuri, se sugera clar cuplurilor să-şi limiteze numărul de copii «de dragul lui Dumnezeu» şi multe dintre ele vedeau doi copii ca fiind îndeajuns”.

„Nu eram dornică să am copii, şi nici n-am fost încurajată în această direcţie de către cei din biserică. Ca urmare am ajuns să văd contracepţia ca fiind un lucru bun. Iar dacă contracepţia era bună, mergând pe acelaşi fir logic, mi-am dat seama că se ajunge logic la părerea că şi avortul era bun (Doamne fereşte!), de vreme ce te scăpa de un «neajuns»”.

Cu amărăciune, Sarah a descoperit că a devenit victima logicii contracepţiei fără ca măcar să-şi dea seama. „Şi, din păcate, în această logică mă aflam şi în acea zi”.

Ca urmare a acestei experiențe, Sarah a căutat răspunsuri mai adânci despre problema avortului și a contracepției în cadrul bisericii catolice şi până l-a urmă s-a convertit la catolicism împreună cu Brandon, cel care i-a devenit soţ. Cei doi au în prezent doi copii şi speră că vor avea mai mulţi.


Astăzi, după mai mult de zece ani de la acel eveniment, Sarah este tristă la gândul că mulţi dintre prietenii ei nu văd „adevărata frumuseţe a unirii trupești şi frumuseţea de a fi cu totul deschis darului vieţii”. Și, ea şi soţul, ei nu scăpă nici o ocazie de a-i provoca pe prietenii lor să se gândească la dimensiunea darului care este inerent unirii trupești, al unei noi vieţi.

„De ce să refuzăm acest dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, de a participa cu El la creaţie?” cuplul îşi întreabă adesea prietenii.

Sarah spune că va fi mereu recunoscătoare pentru acea zi în care „Dumnezeu mi-a deschis larg ochii ca să văd acest adevăr şi am devenit cu adevărat o susţinătoare a vieţii. Nu voi uita niciodată acea zi. A rămas adânc întipărită în memoria mea”.

Sursă: LifeSiteNews


Dacă doriţi să traduceți materiale despre cum se poate apăra viața copiilor nenăscuți și cum pot fi protejate mamele, vă rog să îmi scrieți pe adresa blog.stefania1@yahoo.com.