Interviu cu
părintele Pavel Humerov realizat de Farida
Savelyeva
- Părinte
Pavel, cât de mult, după părerea dumneavoastră, este importantă dezbaterea și interpretarea problemelor legate de
păstrarea contactului cu copilul – atât în viața obișnuită,
cât și în cea
duhovnicească?
- Simțirea legăturii, a comuniunii cu
copiii noștri – este cea
mai importantă în relațiile
cu ei. De aceea, neliniștea
oricărui părinte normal de a nu pierde contactul cu copilul este de la sine înțeleasă. La acest lucru trebuie să ne
gândim tot timpul, în fiecare zi, și nu numai la cum să-l hrănim, să-i dăm să bea, să-i
oferim educație; toate
acestea pentru ca pruncul nostru să nu fie mai prejos decât alți copii.
De fapt, dacă
fiul sau fiica noastră vor fi mai prost tratați în plan material decât alți copii, acest lucru nu este cel mai rău: o oarecare
constrângere îi este de folos omului. Și eu, ca preot care trebuie să răspund la întrebările
oamenilor și ca tată și cap de familie, mă străduiesc să
cuget la importanța păstrării
legăturilor părinților cu copiii
lor în mod permanent.
- De ce se
pierde legătura cu copilul – el fiind trup din trupul nostru, drag,
literalmente legat ombilical de noi?
- Ivan
Alexandrovich Iljin, cunoscut filosof rus, a spus că „cea mai delicată, cea mai
nobilă și cea mai
responsabilă artă pe pământ - este arta educării copiilor”. Și așa și
este. Să educi copilul – nu este un lucru simplu: nașterea lui nu înseamnă deloc că totul merge de la sine,
automat în educarea lui. De exemplu, în țara noastră, generația a cărei copilărie și adolescență s-au desfășurat la începutul anilor 1990 a crescut, de fapt, ca
iarba – am în vedere pe cei care au acum 20-25 de ani, pentru care este timpul
să-și întemeieze
familie și să nască
copii. Dar, din păcate, mulți
dintre ei sunt infantili, nu au de gând să-și întemeieze familie – nu înțeleg de ce este necesar acest lucru: părinții lor nu au fost
capabili să le arate în ce constă importanța familiei.
De ce s-a
întâmplat acest lucru? Pentru că părinții aproape că nu i-au educat: părinții nu au avut timpul și posibilitatea fizică să se ocupe de
copii. Au muncit cât mai mult, având chiar mai multe slujbe, iar multe mame au
fost singure. Exact în această perioadă, conform statisticilor, a fost cel mai
mare număr de divorțuri și sinucideri. În acea mare tragedie
de pierdere a statului, care cât de cât apăra omul, dădea un țel în viață și
asigura stabilitatea, mulți și-au părăsit copiii, uneori în direct
la televizor în programe de divertisment, - și au alergat să câștige bani: trebuiau să supraviețuiască. Pe acești părinți, desigur, poți să-i înțelegi, să le dai dreptate, dar fără comunicare cu
copiii lor au pierdut contactul cu aceștia, iar, în consecință, acești
copii nu au primit ce este mai bun, ce este mai important – și a rezultat ceea ce a rezultat. Acum
problema părinților și copiilor a devenit foarte acută –
această generație trăiește de sine stătătoare.
- Cum să faci
să nu pierzi contactul?
- Când într-un
grup determinat de oameni – la întreprindere, la firmă, în echipă sau în
oricare altă societate – s-au stabilit relații calde, de prietenie, toți suferă pentru același lucru, comunică neformal, se susțin unul pe altul, spunem, de regulă:
trăiesc ca într-o familie. Dar în familia din ziua de astăzi, din păcate, rar
întâlnim asemenea relații.
Mai degrabă, dimpotrivă: rudele trăiesc vieți separate. Ce vedem în familii, uneori chiar în cele
cu mulți copii?
Fiecare este închis în cercul propriilor interese: soția – prietene, cunoștințe,
mama; bărbatul – de cele mai multe ori computerul și televizorul; copiii – același faimos computer, internetul, amicii, prietenii. Chiar
și vremea prețioasă a concediilor și sfârșiturilor
de săptămână, care ar putea fi petrecută împreună, în familia actuală fiecare
se străduiește s-o
petreacă separat: părinții
vor să se odihnească separat unul de altul și de copii – cum le e mai confortabil.
În consecință se pierde contactul și așa destul de slab cu copiii – întrucât unitatea de
interese se naște în
contactul personal. Dacă nu comunici mult timp cu cineva se pierd legăturile
atât sufletești cât și spirituale.
Trebuie să
avem în vedere că copiii noștri
nu vor fi totdeauna alături de noi. Nu trebuie, în niciun caz, să economisim
timpul petrecut pentru comunicarea cu copiii noștri! Nu trebuie să lăsăm să ne treacă momentul: numai
până la începerea școlii ei sunt
alături de noi toată ziua, după care stăm cu ei numai câteva ore pe zi iar, mai
târziu, devin adulți, cu viețile lor, fără noi, și alții sunt oamenii care au influență puternică, nu totdeauna
binefăcătoare, asupra lor. Dacă noi nu suntem interesați de viața
copilului când el are 10 ani și
nu știm cu cine
este prieten, ce preocupări are, atunci când va face 15 ani nu vom avea despre
ce discuta cu el, iar la 20 de ani nu va comunica de fel cu noi, poate doar la
sărbători!
Trebuie să ne
grăbim: să ne grăbim să-i facem bine, să ne grăbim să investim în ei, să ne
grăbim să comunicăm cu copilul! Așa cum a spus Antoine de Saint-Exupery: „Luxul cel mai
mare pe lume – este luxul comunicării umane”.
Pentru a nu
pierde legăturile familiale trebuie să-ți amintești
mereu: din momentul în care am intrat în viața familială, noi nu putem să ne mai percepem separat de
familia noastră, de oamenii apropiați nouă. Fericirea și problemele lor, interesele lor – sunt comune cu ale
noastre.
Cu copiii
trebuie să comunicăm de la vârstă fragedă. Fără comunicare, fără o grijă
permanentă de a ne găsi timp liber să facem acțiuni comune cu ei, noi nu vom fi interesanți pentru proprii copii. Ei vor „fugi”
de la noi la prieteni, vor pleca din casă pentru că pe ei nu-i interesează
propria familie, în care fiecare este pentru el, vor trăi numai cu propriile
interese, vor fi ocupați
cu treburile lor... În ziua de astăzi, pe membrii familiei chiar computerul îi
interesează diferit – nici măcar aici interesele lor nu se intersectează: pe soție – site-urile pentru femei; soțul se cufundă în „Colegii”; copilul
este interesat de jocurile on line.
Aș vrea să vă povestesc o parabolă, nu
prea mare, destul de actuală. De fapt această istorioară s-ar fi putut întâmpla
în orice familie. Odată tatăl, capul familiei, vine acasă de la slujbă –
obosit, flămând, hărțuit.
În ușă îl întâmpină
fiul lui cel mic și-l întreabă: „Tată,
spune-mi și mie cu cât ești plătit pe oră?” Tatăl, auzind
aceasta, mirat și indignat,
dar ținându-și firea, răspunde: „Trei sute de
ruble”. „Poți să-mi dai
două sute de ruble?” – a întrebat fiul. În acest moment tatăl nu se mai abține și țipă:
„Marș în camera ta!
Am obosit, vreau să mă odihnesc, iar ție, bineînțeles, îți
trebuie bani pentru jucăriile tale prostești!” După un timp, tatăl, calmându-se puțin, se uită în camera copilului: „Fiule,
iartă-mă, m-am enervat, ține
două sute de ruble”. Imediat, copilul scoate de sub pernă încă o sută și-i spune tatălui mirat: „O, tată,
mulțumesc mult!
Iată acum am exact trei sute de ruble. Pot să cumpăr și eu o oră din timpul tău? Te rog, vino mâine cu o oră
mai devreme și petrece-o cu
mine”.
Despre ce este
vorba în această parabolă? Despre aceea a cât de importantă este, în special
pentru băiat – care va deveni bărbatul de mâine, comunicarea cu tatăl lui.
Despre cât de importantă este pentru copii comunicarea cu părinții.
Majoritatea taților din ziua de astăzi (dar chiar și a mamelor), din păcate, consideră
că grija lor de bază – este să câștigi bani; ei uită că prima grijă a lor este nu cea a
îndestulării materiale a copiilor, ci cea a comunicării cu ei!
La preoți se vine adesea cu problemele
adolescenților: copilul
este obraznic, nu ascultă, stă tot timpul la calculator, pleacă la prieteni.
Este clar că acest lucru este doar vârful aisbergului, este ceea ce s-a
întâmplat cu el mult mai devreme: încă din copilărie au fost pierdute momentele
importante de formare a relațiilor
cu copilul. Mulți cred că atât
timp cât copilul este mic nu înțelege
nimic: deci lasă-l să crească și
atunci o să încep să comunic cu el. Dar recuperarea acestei perioade este
foarte dificilă. Atunci când copilul este mic, mama și tata – ambii părinți – trebuie să se ocupe cu sârguință de copil. Problemele adolescenților, de regulă, sunt legate de
faptul că în copilărie au fost pierdute momente importante privind educația lor.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Nicoleta Macovei